Bibliotecar de-as fi…

Publicat de Dan Negru pe blogul…

L-am citit si recitit adeseori pe Mark Twain, mi-a linistit adolescenta si mi-a pregatit maturitatea. Imi amintesc ca-i luam cartile de la o biblioteca prapadita din coltul strazii mele din Timisoara. Acum cladirea bibliotecii s-a retrocedat si in cladire e un soi de restaurant ieftin. Nici nu mai stiu daca mai exista biblioteci prin tara asta. Mai exista? Ma intreb cit poate cistiga o bibliotecara azi? E bugetara? Exista biblioteci private? Or fi rentabile?… Cindva asta era visul meu, sa ajung bibliotecar, sa nu fac nimic, doar sa stau pe un scaun si sa citesc carti.
O tin minte pe bibliotecara din colt, o nemtoaica zdravana, tanti Mula (cu ”u” moale) care mereu ne atentiona cind sa aducem cartile inapoi…Jules Verne , Saint-Exupery, Winnetou sau super seria Sven Hassel…Le citeam repede de frica sa nu treaca termenul cind trebuie sa duc cartile inapoi. Mi-e dor de teama aia, de a nu reusi sa citesc o carte in termenul primit…
Zilele trecute am avut imboldul sa cumpar Rahan, l-am revazut la chioscuri . L-am citit de mii de ori pe Rahan, era eroul meu dar Rahanurile mele erau prafuite, rupte ca dupa lungi batalii. Cel din chiosc era curat, colorat frumos in tipla. Nu l-am luat. Era un alt Rahan decit cel al copilariei mele, ce sa fi facut cu el? Era un Rahan-Botezatu…
De la Mark Twain m-am pornit…Tocmai citeam o stire interesanta…Un manuscris al scriitorului Mark Twain dedicat memoriei fiicei sale Olivia, decedată la vârsta de 24 de ani din cauza unei meningite, a fost vândut, joi, la o licitaţie în New York pentru suma de 242.500 de dolari.
Mark Twain şi-a petrecut ultimii patru ani din viaţă scriindu-şi biografia, însă a specificat o serie de clauze foarte stricte, cerând ca o parte din textele sale să nu fie publicate înainte de împlinirea a 100 de ani de la moartea sa. Mark Twain a murit in 1910…Suntem in 2010…
Aventurile lui Huckleberry Finn”, “Prinţ şi cerşetor” sau “Aventurile lui Tom Sawyer”…Pentru ele mi-as fi dorit cindva sa ma fac bibliotecar , asa ca tanti Mula (cu “u” moale)…Poate azi eram furios pe guvern ca mi-a taiat 25%, poate aveam cu vreo 20 kg mai mult din cauza statului pe scaun…Cu toate astea, zau ca as incerca jobul de-ar fi s-o iau de la capat…!!!

Top 20: Cele mai frumoase biblioteci din lume

> Ai intrat pana acum in vreo biblioteca de la noi? Ai idee cum poate fi amenajata o biblioteca astfel incat sa ramai mut?

 

Unii adora castelele vechi, istoria lor, altii adora fabricile abandonate sau orasele parasite, dar pentru iubitorii de literatura, o biblioteca imensa este un loc de placere maxima.

Mai jos aveti 20 din cele mai mari si cele mai frumoase librarii din lume.

GALERIE FOTO CELE MAI FRUMOASE BIBLIOTECI DIN LUME 

Biblioteca Teologica Strahov Monastery – Prague, Czech Republic

Biblioteca Herzog August, Wolfenbüttel, Germania

Biblioteca Geral University din Coimbra, Portugal

Wiblingen Monastary Library, Ulm, Germany

Cele mai spectaculoase biblioteci din lume

REMEDIU PENTRU SUFLET •CĂLĂTORIE PRIN MARILE SĂLI DE LECTURĂ. Pasiunea istorică pentru lectură a stimulat consumul de carte şi a inspirat formarea marilor colecţii şi a bibliotecilor. Păstrătoare ale unor tezaure de cultură, bibliotecile pot deveni, ele însele, veritabile monumente de artă.O carte bună se simte bine într-o bibliotecă frumoasă! Cu toate că există un număr impresionant de biblioteci pe întreg mapamondul, doar câteva reuşesc să atragă prin frumuseţe şi fast pasionaţii de lectură. Să vedem care sunt aceste „remedii pentru suflet”, aşa cum le denumea faraonul Ramses al II-lea.Un aşezământ cultural nu mai puţin important, deşi poate nu la fel de cunoscut, este Biblioteca Marciana din Veneţia, numită astfel după Sfântul Apostol Marcu, patronul oraşului, al cărui simbol, leul, îl aflăm peste tot în oraş, de la coloana din Piaţa San Marco până la siglele unor instituţii. Încă din 1362, poetului Petrarca i-a încolţit ideea creării unei biblioteci publice la Veneţia şi, la moartea sa, a lăsat oraşului întreaga lui bibliotecă. Biblioteca Naţională Marciana – Libreria di San Marco – a luat fiinţă ca urmare a donaţiei efectuate de cardinalul grec Bessarion (Visarion), care în anul 1468 a oferit Republicii Veneţia colecţia lui de circa 1.000 de codice latineşti şi greceşti, pentru ca ele să constituie nucleul unei biblioteci publice. Sala dedicată cărţilor a fost decorată cu pânzele unor artişti ca Tizian, Jacopo Tintoretto, Paolo Veronese şi alţi pictori renascentişti, în vreme ce în încăperea numită Antisala (Vestibul), ornată cu un tablou de Tizian, şi-a aflat loc, până la sfârşitul secolului XVI, Muzeul Statuar al Republicii Veneţiene. Biblioteca Marciana cuprinde 13.057 de manuscrise, 2.884 incunabule, 24.054 aşa-numite cinquecentine (cărţi editate în secolul XVI – n. tr.) şi 3.850 de periodice (dintre care 960 curente), dar este renumită pentru fondul său de publicaţii greceşti (unul dintre cele mai importante din lume), pentru manuscrisele şi ediţiile rare veneţiene. Italia este o altă destinaţie unde cititorii pot savura o carte bună: Biblioteca Angelica, Biblioteca Sansovino din Roma şi Biblioteca Di Bella Arti din Milano. Biblioteca mănăstirească St. Gallen (The Abbey Library of St. Gallen) este cea mai veche bibliotecă din Elveţia şi una dintre cele mai importante biblioteci din lume. Biblioteca şi întreaga mănăstire din incinta St. Gallen au fost incluse în lista UNESCO. În fiecare an, aproape 100.000 de vizitatori vin din întreaga lume pentru a vedea expoziţiile de aici, dar şi colecţiile de carte veche din perioada medievală. Este considerată de mulţi a fi una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume.

BIBLIOTECI IMPERIALE. După un incendiu devastator, cu câteva secole în urmă, Biblioteca Congresului din Washington a renăscut din cenuşă prin decizia lui Thomas Jefferson (1743-1826) de a vinde 6.000 dintre volumele sale contra 23.900 de dolari. Situată în trei clădiri în Washington D.C., Biblioteca Naţională a Statelor Unite ale Americii este cea mai mare bibliotecă a lumii după numărul de rafturi şi deţine cel mai mare număr de cărţi. Azi, rafturile clădirii impunătoare găzduiesc 120 de milioane de opere, printre ele numărându-se 54 de milioane de manuscrise, 18 milioane de cărţi şi 4,5 milioane de hărţi. Tot prin decizia unui om public, de data aceasta cu 3.000 de ani în urmă, faraonul Ramses al II-lea, se naşte prima bibliotecă despre care există menţiuni.

Pasionat de numeroasele sale papirusuri, faraonul le denumeşte „remedii pentru suflet”. Mai aproape de timpurile noastre, enorma vilă construită între 1902 şi 1906 la New York de J.P. Morgan îi adăposteşte colecţiile de o viaţă. În două dintre săli, construite în stil renascentist, sunt adăpostite enluminuri, manuscrise din Evul Mediu şi Renaştere, pagini din opera lui Shakespeare, tot atâtea mărturii că magnatul economiei americane avea o mare intimitate cu ceea ce am numi cultura cu „C” mare.

CELE MAI BOGATE ARHIVE. La Barcelona, totul pare un pretext pentru realizarea de colecţii particulare specifice: muzica, dragostea de femeie, marea… în fine, cam orice este pretext pentru constituirea unei colecţii de carte. Prima dintre aceste colecţii tematice este cea a lui Rossend Arus, cunoscut filantrop, care şi-a dăruit numele edificiului modernist construit în Barcelona în 1895 şi care reuneşte una dintre cele mai bogate arhive din lume. Marile biblioteci create în Europa sunt rolul deciziei unor părinţi absolutişti în iniţierea şi consolidarea procesului de afirmare a statelor naţionale. După Revoluţia franceză, aceste spaţii culturale au devenit publice. În Peninsula Iberică devoţiunea pentru carte păstrează o mărturie ciudată. Biblioteca din Mafra (Portugalia), ca şi Palatul Regal şi Mănăstirea Franciscană adăpostită de acelaşi edificiu, sunt rezultatul unei promisiuni pe care regele Portugaliei, Joao al V-lea, a făcut-o reginei, spaniola Maria de Austria, în cazul în care aceasta îi va dărui un fiu, un moştenitor al tronului. Regina a născut un băiat şi regele şi-a ţinut şi el promisiunea, construind cel mai strălucitor monument al barocului portughez, cu 880 de săli, 4.500 de uşi şi ferestre, 154 de scări şi 29 de grădini interioare (patio). Construcţia a durat 38 de ani şi încă mai sunt segmente neterminate ale enormei construcţii. Colecţia de carte reuneşte 36.000 de volume şi printre ele se remarcă şi prima ediţie a „Os Lusiadas”, capodopera geniului portughez, manuscrise religioase şi pergamente, toate situate într-un climat de umiditate controlată şi, ca o curiozitate mai curând ecologică, biblioteca are şi lilieci „librari” – micuţele zburătoare care circulă liber prin bibliotecă sunt mari consumatoare de insecte şi larve specifice bibliotecilor cu cărţi pe suport de hârtie.

DONAŢII CELEBRE. Franţa, ţara ce primeşte cel mai mare număr de turişti din lume, vinde anual cam 360 de milioane de cărţi. Ea a deschis un hotel dedicat temei lecturii. Plasat aproape de noua Bibliotecă Naţională „Francois Mitterrand” sau Biblioteca Naţională a Franţei, Villa Lutece Port Royal este practic decorată cu cărţi şi poate fi închiriată cu preţul de 260 de euro per cameră, per zi. La intrare, texte literare decorează geamurile uşilor, iar în camere paturile reproduc mobilele din manuscrise pe pergament, caligrafiate în secolul al XVIII-lea, iar ţesătura cu care sunt tapisate fotoliile de lectură are drept desen texte de manuscrise literare. Construcţia bibliotecii a fost imaginată de preşedintele Mitterrand. Biblioteca are o colecţie uriaşă, de peste 13 milioane de documente, 315 milioane de cărţi, peste un milion de documente sonore şi multimedia, peste 3.000 de reviste şi ziare, franceze şi internaţionale. Aici se află întreaga producţie editorială a Franţei, de la originile sale, începând din secolul al XVI-lea. Cândva, ea a purtat numele de Biblioteca regelui, acum se numeşte Biblioteca Naţională şi farmecul său constă tocmai în această sinteză, o reunire a colecţiilor particulare ale regilor Franţei. Naţionalizată şi devenită biblioteca tuturor francezilor studioşi, ea a fost sporită de celebre donaţii, dintre care cea făcută de Victor Hugo a rămas în istoria evenimentelor epocii sale. Bibliofilia privată a marilor magnaţi a fost izvorul genezei Bibliotecii Regale Portugheze, distrusă de marele cutremur din 1755, care a pus la pământ Lisabona. După alte accidente, jafuri şi nenorociri, biblioteca, reorganizată, a sosit în colonia Brazilia, la Rio de Janeiro, oraş ce a adăpostit-o mulţi ani. Fondată la 1810, Biblioteca Naţională din Rio de Janeiro, azi cea mai mare bibliotecă din America Latină, de o mare frumuseţe arhitecturală, căpătând un aer măreţ prin donaţiile împăraţilor Braziliei, are peste nouă milioane de item-cărţi, gravuri, hărţi – din care un milion de cărţi cu caracter general (monografii, pamflete, eseuri, teze), din secolul al XVIII-lea şi până azi.

DE VĂZUT. În lume există câteva biblioteci care îţi iau ochii, nu numai prin arhitectura lor deosebită, dar şi prin tomurile de colecţie unicat. Iată o listă a acestora: Librăria din Mănăstirea Strahov (Praga), August Herzog, Wolfenbüttel (Germania), Waldsassen Abbey din Bavaria (Germania), Beatus Rhenanus, Basel (Elveţia), Biblioteca Bernadotte (Stockholm), cele trei biblioteci faimoase din Portugalia – Biblioteca Palatului şi Mănăstirii Mafra I, Biblioteca Palatului Naţional Lisbon şi Biblioteca Universitară Coimbra, Biblioteca Palafoxiana din Puebla (Mexico), biblioteca Academiei de Limbi din Madrid, Biblioteca Castilla La Mancha (Spania), Biblioteca El Escorial din San Lorenzo (Spania), Biblioteca Salamanca Library din Salamanca (Spania), Biblioteca Parlamentului Ottawa (Canada), George Peabody din Baltimore (SUA), biblioteca Kremsmuenster Abbey din Kremsmuenster şi biblioteca Mănăstirii Benedictine Admont (Austria), biblioteca regelui prusian Frederic al II-lea din Postdam (Germania), Paltin-Moretus din Antwerp (Belgia), Biblioteca Rennie Mackintosh din Şcoala de Artă Glasgow (Scoţia), Dutch Royal Archives şi Biblioteca St. Walburga (Elveţia). Biblioteca Catedralei Kalocsa (Ungaria), cele trei biblioteci din Austria: Melk Monastery, St. Florian Monastery şi Biblioteca Naţională din Viena, Biblioteca Alencon (Franţa), Herzogin Anna Amalia Bibliothek Weimar II (Germania), Biblioteca Rijkmuseum din Amsterdam, Biblioteca Riksdagen din Suedia, State Library (Australia), Theology Room St. Deiniol (Irlanda de Nord), Trinity College Library din Dublin (Irlanda), Biblioteca Vaticanului (Roma), Biblioteca Publică Boston Copley din Boston (SUA), Biblioteca Riggs a Universităţii Georgetown (SUA), Biblioteca Suzzallo din Seattle (Washington), Biblioteca Parlamentului Ottawa (Canada) sau Real Gabinete Portugues De Leitura Rio de Janeiro (Brazil) – posibil cea mai frumoasă bibliotecă din lume. La rândul ei, Anglia este renumită pentru bibliotecile sale vechi şi preţioase. Amintim aici Bodleian Library şi Old British Reading Room din incinta Universităţii Oxford, Hereford Cathedral Chained Library (Hereford), Chetham’s Library din Manchester, Biblioteca Naţională de Artă „Victoria and Albert Museum” din Londra şi Biblioteca Queen’s College Oxford. 530 mile de rafturi îmbracă Biblioteca Congresului American, cea mai mare instituţie de cultură din lume, ce deţine 128 de milioane de publicaţii36.000 volume cuprinde cea mai vastă bibliotecă din lume, cea a Palatului Regal din Portugalia. Este totodată singura care are lilieci „librari”

Putin umor de cititor

Riscurile lecturii după El Documentalista Enredato

1. Cei care citesc mult ajung orbi.

2. Cei care citesc mult încep să aibă probleme mentale.

3. Cititul îţi consumă economiile.

4. Cititul complică viaţa familiară.

5. Cititul complică viaţa amoroasă.

6. Lectura este de multe ori sursa tuturor nefericirilor.

7. Cărţile generează frustrare.

8. Lectura este ceva lent şi repetitiv.

9. Cititul nu te ajută să obţii admiraţie.

10. Cititul nu este la îndemâna oricui.

Considerat cel mai bun clip anti-plagiat

Cei de la Universitatea din Bergen au facut un clip dragut pentru cei care se gandesc doar la copy-paste. Vezi mai jos link-ul:

http://tinyurl.com/3xp3r26

Cine poate fi bibliotecar in Romania

Text de Antonia Ioan, colaboratoare PROLIBRO

Dacă tot s-a scris despre admiterea la biblioteconomie şi mă întrebam, retoric, de ce am face o asemenea facultate, poate merită văzut şi un posibil răspuns la întrebarea de mai sus. Teoretic vorbind (că practic s-ar putea să nu se mai facă angajări o bună perioadă, ba chiar ne temem reduceri), în bibliotecile publice din România absolut oricine poate fi bibliotecar. Singura condiţie serioasă este să aibă drept de muncă.
Conform situaţiei de fapt, se poate uşor vedea că poate avea orice fel de studii, de la medii până la superioare, în absolut orice profil, poate avea orice vechime, de la debutant în câmpul muncii până la pensionar reactivat (sigur, că mai nou, chestia cu pensionarii a căzut), orice experienţă în domeniu.
A, desigur că trebuie să îndeplinească condiţiile solicitate de angajator şi să reuşească la concursul pentru ocuparea postului. Aici sunt, însă, câteva mari enigme:
1. Stabilirea condiţiilor după criterii inaccesibile muritorilor de rând (am văzut condiţii a căror îndeplinire, prin intersectare, ducea, fără echivoc, la o mulţime cu un singur element – umanistic spus, profilul era atât de recognoscibil încât ar fi fost superfluuu să se pună şi condiţia, singura care lipsea, de altfel: „şi să-l cheme Stan Popescu”;
2. „Discreţia” cu care se face publicitatea: afişajul în locuri mai puţin călcate (pe dosul uşii, sub preşul de la intrare etc.) este de departe preferat anunţului cu litere de-o şchioapă în presă;
3. Ce verifică concursurile de ocupare a postului de bibliotecar? Memoria, cultura, ortografia, vaccinările la zi? Mister! Totul este la mâna angajatorului (lucru firesc numai până la un punct, dat fiind faptul că e vorba de instituţii bugetare, iar statul se numeşte România);
4. De ce nu e condiţie obligatorie învăţământul de profil? Ei, aici lucrurile sunt foarte încurcate…
Desfiinţarea învăţământului biblioteconomic, în 1974, a fost o lovitură grea, ale cărei urmări se simt până în zilele noastre. Încerc să-mi închipui interiorul întunecat al minţii care a zămislit ideea, şi nu pot. Drept urmare, în 1990, eram singura ţară din Europa fără învăţământ biblioteconomic, spune Mircea Regneală în Revista 22: Colapsul bibliotecilor româneşti http://www.revista22.ro/colapsul-bibliotecilor-romanesti-949.html şi Care mai e rostul bibliotecarului? http://www.revista22.ro/care-mai-e-rostul-bibliotecarului-2671.html. În acele condiţii, era firesc să angajezi personal cu altfel de studii, că nu aveai încotro. Dar, după ce s-a reînfiinţat învăţământul biblioteconomic, ar fi însemnat o mână de ajutor la consolidarea lui, impunerea unui privilegiu la angajarea în biblioteci. Aici am, totuşi, nişte mari semne de întrebare. Poate că problema recrutării personalului din biblioteci e mult mai spinoasă. Altfel, cum s-ar putea explica faptul că, la bulgari, de exemplu, unde a existat întotdeauna un formidabil învăţământ biblioteconomic, „la începutul anilor 1990, mai puţin de 30% din personalul care muncea în bibliotecile bulgare era calificat” (Iulia Savova – Formarea profesională în Bulgaria, în Buletinul bibliotecilor din Franţa, nr. 1/2008 http://www.bmms.ro/continut/xhtml/ro/BBF_online/Formarea_profesionala_in_bulgaria_2.html)
Rezumând: la noi, orice om, cu orice studii, cu orice vechime, se prezintă la un concurs (uneori destul de bizar dpdv al cerinţelor), după care, gata, e pus să lucreze în bibliotecă. Sigur că, în următorii ani, face două module de pregătire a cca. 14 zile fiecare şi primeşte şi un atestat. Mai există vreo profesie ce presupune studii superioare, care se poate face prin simpla prezentare la un examen stupid? Eu nu cred. Poţi să devii medic, inginer, profesor, economist în acest fel? Chiar dacă, prin absurd, ar zice cineva „da”, legea nu-ţi permite. De aceea am vrut să intitulez materialul ăsta, pe rând, Bibliotecar – cea mai accesibilă meserie din lume, România – Paradisul bibliotecarilor şi Bibliotecarul – omul fără însuşiri, dar în fond, lucrurile sunt parcă prea triste.
Mici concluzii: Poţi lua orice om de pe stradă să-l faci bibliotecar, nu trebuie să ştii mai nimic ca să lucrezi într-o bibliotecă, meseria se transmite cutumiar de la „maestru” la „ucenic”. De aici începe percepţia profesiei de bibliotecar, iar această situaţie nu ne ajută de loc la capitolul imagine, după cum nu ne ajută nici suplinirile excesive, nici voluntarii lăsaţi de izbelişte prin biblioteci, nici managerii fără cunoştinţe biblioteconomice. De aici rezultă şi serviciile tip supermatket: unde se găsesc pastele? acolo…
Precizare necesară: Vorbind despre cine poate fi bibliotecar în România, nu am vrut să intru în tenebrele cumetriilor, rudeniilor, a relaţiilor de familie, intereselor şi obligaţiilor finanţatorilor şi angajatorilor, nici în meandrele absconse ale numirilor de directori. Subiectul mă depăşeşte. Oricum, sunt convinsă că realitatea bate de departe (ne)vinovata mea imaginaţie.

„Viata mea e din cuvinte…” cu Ianos Turcanu

Pe strada Grenoble din Cişinău, într-un sector liniştit şi îngrijit, cu oameni dornici de a se informa, filiala «Maramureş» a B.M. «Hasdeu» şi-a redeschis uşile pentru toţi cititorii la 1 septembrie 2009. La transferarea bibliotecii într-un nou sediu, a contribuit cu o deosebită dăruire de sine domnul Ianoş Ţurcanu, şef-adjunct al Departamentului Cultură al Primăriei Municipiului Chişinău.

Născut într-o frumoasă zonă a Moldovei: Bălţi, comuna Pelenia, a venit pentru a doua oară la noi pentru a vorbi de la suflet la suflet cu cei mici. De ce cu cei mici? Pentrucă începînd cu 1 iunie a.c. Biblioteca «Maramureş» a început să-şi desfăşoare programul «Lecturile verii» cu genericul «Cartea nu are vacanţă», avînd drept scop cultivarea în rândul copiilor a plăcerii de a citi şi conştientizarea de către aceştia a importanţei pe care o are lectura în construirea şi desăvîrşirea personalităţii lor. Programul se desfăşoară în parteneriat cu instituţiile de învăţămînt primar şi gimnazial şi centrele specializate pentru copii din sector. Astfel, copiii taberei de vară a liceului «Nicolae Sulac» au solicitat organizarea unei întîlniri cu marele scriitor Ianoş Ţurcanu. De ce cu el? Pentrucă, răspund copiii: «…ne place poezia lui. Citind înveţi a fi vesel, glumeţ, te atrage şi te fascinează prin frumuseţea sa…».
Am fost receptivi şi la data de 22 iunie l-am invitat la o discuţie, cu genericul «Viaţa mea e din cuvinte…», la care au participat 37 de copii.
Discuţia scriitorului cu copiii a decurs energic şi distractiv. Domnul Ianoş Ţurcanu răspundea la întrebările copiilor ca la un chestionar bine structurat cu umor şi multă dăruire de sine. Vom menţiona cîteva mostre de întrebări — răspunsuri:
Care este satul unde v-aţi născut?
Rs: Cel mai frumos loc din Moldova, Pelenia.
Soră sau frate aveţi?
Rs: Frate, Victor — cel mai drag frate, inginer. Tot timpul umblam după el şi m-a învăţat să citesc de la 5 ani.
Cum aţi început să scrieţi?
Rs: Am început mai des să citesc; prima poezie am publicat-o în clasa a IV-a.
Personajele din poezii sunt reale sau imaginare?
Rs: Cînd încep a scrie ceva nou, mi se întămplă ceva straniu. De obicei mă întorc în copilărie şi amintirile ce îmi apar le pun pe hîrtie. Ca rezultat apar poeziile cu personaje imaginare şi subiecte din viaţă. Deci, poezia apare din viaţă.
Cine face desenele din cărţi?
Rs: Desenele sunt ale pictorilor care ştiu să citească foarte bine, unele caricaturi sunt şi ale mele. Cărţile pentru copii trebuie să fie cu desene profesioniste.
De ce aţi ales profesia de scriitor?
Rs: Prima mea profesie este medicina, care o iubesc foarte mult, dar am ales profesia de scriitor, ceea ce înseamnă o muncă enormă, nopţi nedormite, căutări de sine. Nu am vrut să alerg după doi iepuri, căci ştiţi voi ce se întîmplă… De ce poet? Pentrucă este o profesie a vocaţiei, ca şi cea a pictorilor, muzicienilor. Niciun institut nu poate să te facă poet.
Care este cea mai bună carte a dumneavoastră?
Rs: Cea care urmează să apară.
Ce iubiţi mai mult din viaţă?
Rs: Libertatea şi cărţile. Îmi place viaţa în general, familia, prietenii. Îmi place să călătoresc, îmi place pescuitul pe mare sau pe rîurile din munte.
Prieteni aveţi?
Rs: Da, sunt acei din copilărie. Le numesc cele mai încîntătoare prietenii. Dacă te dezici de unul, ai impresia că te dezici de sufletul tău.
În continuare copiii l-au rugat să le citească cîteva din multele sale poezii. Iată cîteva titluri din cele citite: «Doi lei», «Ploaia», «O girafă supărată», iar pentru faptul că au dat dovadă de educaţie şi disciplină le-a mai citit: «Şoricelul educat», «Orice limbă e frumoasă» ş.a.
La final scriitorul i-a sfătuit pe copii să citească mai mult, să înveţe a «ciripi frumos în limba română», pentrucă a vorbi frumos înseamnă demnitate.
Plăcut surprins a fost domnul Ţurcanu cînd un copil s-a apropiat de el şi l-a întrebat: «De ce toţi poeţii sunt morţi, dar dumneavoastră?..». Ca răspuns a făcut o pauză şi la final i-a promis copilului că o să cerceteze şi că, întrebarea fiind cam filosofică, personal o să-i aducă răspunsul. A urmat o rugăminte din partea aceluiaşi copil ca să fie ascultat în timp ce va recita una din poeziile scrise de el şi să i se spună dacă poate deveni şi el poet.
Prezenţa personalităţii domnului Ţurcanu, ne aduce încredere, optimism, dragoste, creaţie… astfel ne atrage în sfera creaţiei sale. De aceea am ajuns la concluzia că urmează să mai organizăm astfel de întîlniri chiar şi cu copiii claselor mai mari.
În urma întîlnirii au fost înregistraţi 30 de utilizatori noi, şi putem ferm menţiona că copiii au rămas profund impresionaţi de tot ce se petrece în biblioteca «Maramureş» şi după cum ne-au mărturilist şi ei, vor vizita această bibliotecă de cîte ori vor avea posibilitatea, iar domnul Ianoş Ţurcanu este întodeauna binevenit la noi.
Vă invităm la biblioteca «Maramureş»!