Publicat în Copiii gîndesc

„Iarna” de Daniela Cojocaru, cl. IV-a


Mă numesc Cojocaru Daniela. Sunt elevă în clasa a IV „R” a liceului „Litterarum”. Învăţătoarea mea se numeşte Oxana Rotaru. Ea m-a învăţat să citesc şi să scriu şi, tot dumneaei, mă îndeamnă să creez. Îmi place să călătoresc pe aripa creaţiei, dar şi să studiez limbi străine. Am un vis: să călătoresc în Japonia.

Iarna

Un nor posac şi trist în suflet,

Rătăcitor pe boltă se mişca.

Un plan sălbatic îl tot urzea în cuget:

Domniţa Iarnă de mireasă şi-o dorea.

Vroia s-o prindă-n mreaja cenuşie,

S-o legene pe aripa de vânt,

Ar tot purta-o prin întreaga-mpărăţie,

De şi-ar uita menirea pe pământ.

Dar zâna rece, fără pic de milă

Cu o mişcare graţioasă de a sa

A modelat din pata cenuşie

O sită, care cerne moi steluţe de nea.

Şi fulgii cad, roiesc încet în aer,

Cuprind fiinţele şi orişicare gând,

Norul posac şi trist acum e-un caier

Ce toarce albul rai pe-acest pământ.

Publicat în Copiii gîndesc

„Toamna şi moldoveanul” de Larisa Tcaci, cl. IV-a


Mă numesc Tcaci Larisa şi am zece ani. Învăţ în clasa a IV-a „R” a liceului „Litterarum”. Profesoara mea se numeşte Oxana Rotaru şi admir liceul în care îmi fac studiile pentru că am nişte colegi excepţionali. Ador iepuraşii, pentru că sunt mici, pufoşi şi drăgălaşi, parfumul trandafirilor care este asemănător cu frumuseţea primăverii. Mă impresionează albul imaculat al iernii. Am un frate care, la fel, învaţă în acest liceu. Eu sunt foarte mândră de familia mea.

Toamna şi moldoveanul

Cândva, demult, pe când Toamna călătorea peste meleaguri pentru a-şi înfăptui lucrarea, a avut loc această întâmplare.

Într-o ţară pitorească, bogată, ca un strugure de poamă, trăia un flăcău pe nume Românaş. Nu era om mai harnic, mai strângător, mai vesel decât el. Cât e ziua de lungă, din vară până toamna târziu, el se afla pe câmp, muncind şi punându-le pe toate la locurile lor. Avea o casă frumoasă, îngrijită, o gospodărie mare, numai un suflet pereche nu avea…

Într-o toamnă, Românaşul culegea strugurii şi se oglindea în bobiţele lor. De el s-a apropiat o fată frumoasă.

–          Doamne ajută, flăcăule!

–          Mulţumesc, domniţă frumoasă!

–          De ce eşti singur, unde îţi sunt ajutorii?

–          Nu am pe nimeni, n-are cine mă ajuta! N-ai vrea tu, frumoaso, să mă ajuţi?

–          Te ajut, dar ce-mi vei da în schimb, a întrebat fata zâmbind.

–          Dacă vei fi de-acord, aş vrea, după ce le pun pe toate la locul lor, să te iau de soţie!

Fata nu a răspuns nimic, doar a zâmbit şi s-a apucat de lucru. Pe la sfârşitul toamnei, Românaşul şi domniţa Toamnă au jucat cea mai frumoasă nuntă care a fost până atunci pe acele meleaguri. Iar din acele timpuri, nu există toamne mai frumoase decât cele din Moldova şi nunţi mai bogate decât cele româneşti!

 

Publicat în Copiii gîndesc

„Toamna ţesătoare” de Arina Colun, cl. IV-a


Salut, prieteni! Mă numesc Arina Colun, învăţ la liceul „Litterarum”, în clasa a IV-a „R”. Cu ajutorul învăţătoarei noastre, d-na Oxana Rotaru, noi învăţăm tot ce-i mai bun şi mai frumos. Îmi plac toate obiectele, dar cu o deosebită plăcere studiez limba română. Mă împac bine cu toţi colegii, ei sunt buni, harnici şi săritori la nevoie. Cu  plăcere vă prezint o parte din compunerile personale!

Toamna  ţesătoare…

A sosit toamna cu alai de frunze ruginii şi cu cântece de bucurie. Toamna este cea mai darnică fiică a bătrânului an. Despletindu-şi părul auriu, toamna lasă pe pământul nostru cele mai frumoase bogăţii: mere roşii ca focul, prune brumate, gutui cu puf gălbui, struguri dulci ca mierea. Cu paleta sa magică colorează veşmintele naturii în mod diferit. Toamna este cel mai admirabil şi cel mai frumos anotimp!

Toamna şi moldoveanul

În vii, de cu zori, oamenii culegeau strugurii. Un tânăr chipeş se uita cum munceau  femeile  şi se gândea că nici una dintre ele nu era destul de harnică. S-a pus pe gânduri, nu ştia unde va găsi o tânără ca şi el: ageră, frumoasă, harnică şi darnică. În apropiere, vrednicul tânăr a văzut o frumuseţe de fată. Aceasta l-a vrăjit. Fiind curajos, el s-a apropiat încet şi i-a dat bineţe:

-Bună dimineaţa, tânără crăiasă!

-Bună, voinicule! Ce faci pe-aici?

-Culeg strugurii aurii, dar dumneata cum te numeşti şi ce vânturi te-au adus prin viile noastre?

-Eu sunt regina toamnă şi am venit să văd ce se petrece prin vii şi livezi.

Tânărul şi-a luat inima-n dinţi şi i-a spus:

-Toamno, nu am mai întâlnit o tânără mai minunată şi mai frumoasă decât tine şi tare aş vrea să fii soţia mea.

Toamna l-a privit duios şi, cu un zâmbet frumos, i-a răspuns:

-Cu plăcere, voinicule, dar cine va avea grijă de bogăţiile acestui anotimp în locul meu?!

 

Publicat în Copiii gîndesc

„Un vis de iarnă” de Cătălina Musteaţă, cl. IV-a



Mă numesc Musteaţă Cătălina. Sunt o fetiţă drăguţă, cu părul şaten, ochi căprui, sunt la cea mai interesantă vârstă – zece ani. Sunt elevă în clasa a patra „R”. Îmi place să merg la şcoală, să studiez, în mod deosebit, istoria şi matematica. Timpul liber îl dedic lecturii. La şcoală am colegi minunaţi, o profesoară deosebită, mulţi prieteni. Anotimpul meu preferat este iarna. Ador această perioadă a anului pentru farmecul sărbătorilor şi straiele deosebite ale naturii.

Un vis de iarnă!

Câteva zile în urmă şi-a sfârşit domnia toamna cea multicoloră şi acum pe meleagurile noastre e stăpână iarna, care cerne din norii de vată făina argintie pe umerii dalbi ai ţării. Astăzi, în timpul orei de desen, atenţia mi-a fost captată de jocul ghiduş al fulgilor de nea. Odată cu sunetul la pauză, am ieşit grăbită afară. În jur, albul imaculat sclipea în razele reci, dar jucăuşe, ale soarelui, iar florile de cireş îşi urmau dansul lin. Pe haina mea s-au oprit doi fulgi puhavi şi jucăuşi. Deodată, s-a auzit un glas subţire ca sunetul unui clopoţel.

-Salutare! Sunt Steluţa, iar ea se numeşte Fulguţa. Tu cine eşti?

Mirată şi puţin emoţionată am continuat să privesc nedumerită steluţele argintii, iar ele îmi zâmbeau.

-Hai să ne jucăm împreună! au continuat ele.

Mi-am recăpătat iute încrederea şi le-am zis:

-Sunt Cătălina! Cu mare plăcere m-aş juca cu voi, dar cum?

-Te ajutăm noi! Vrei să fii un fulg de nea?!

-Desigur!!! O rază de soare s-a oglindit în argintul fulgilor şi o lumină albăstruie m-a orbit.

M-am trezit fiind un fulg de nea cu rochiţa rece de gheaţă şi cu plete albe ca nuferii. Am călătorit împreună cu noile mele prietene deasupra oraşului, care sclipea ca un brad imens în pragul sărbătorilor de Crăciun. Ne-a purtat pe aripa sa vântul. Am atins din zbor nasurile copiilor, feţele maturilor, crengile copacilor. Cei alinaţi de noi deveneau mai veseli, mai optimişti! Într-un târziu, în zborul nostru, am trecut pe lânga geamul casei mele.

-Oare mama nu mă caută? m-am întrebat îngrijorată.

În clipa aceea, am dorit să revin la starea mea iniţială, dar, mare mi-a fost mirarea când m-am pomenit în curtea şcolii! În jurul meu roiau albinile albe, iar în palmă aveam două picături de apă…

 

Publicat în Copiii gîndesc

„Învăţătoarea”, „Zîna iarnă” de Maria-Alexandrina Postolache, cl. III-a



Mă numesc Maria-Alexandrina Postolache. M-am născut acum 9 ani în satul Mileştii-Mici, Ialoveni, unde mi-am făcut şi prieteni. Am ochi frumoşi şi verzi, prin care văd lumea aşa cum este ea: frumoasă, luminoasă şi minunată. Din aceasta fac parte părinţii, bunicii, prietenii, colegii şi buna mea învăţătoare, doamna Augustina.

De asemenea, o lume interesantă este muzica şi dansul, pe care îl practic zilnic, de când aveam 5 ani. Este minunat să aduci lumii bucurie printr-un cântec frumos pe care îl învăţăm cu drag în ansamblul „Lollipops”. Împreună cu prietenii mei din „Lollipops” susţinem multe concerte alături de mari vedete ale estradei naţionale. Când aveam 6 ani, am participat la concursul „Ring Star”, unde am obţinut trofeul.

Consider că am o copilărie frumoasă şi mi-aş dori ca toţi copiii să fie aşa fericiţi ca mine!

Învăţătoarea

Când în clasă am intrat,

Inima mi-a alinat.

E învăţătoarea mea,

Cea mai bună este ea!

Deodată vreau să ştiu

Cum aş face ca să scriu?

Eu mai vreau şi să citesc

Şi basmele să privesc!

Ea ne-a învăţat să citim,

Să scriem şi povestim!

Am avut şi cunoştinţe,

Că am învăţat din ştiinţe.

D-na Augustina-i cea mai frumoasă,

Iar noi dorim s-o facem bucuroasă!

Noi cu toţii am învăţat,

Iar apoi toţi ne-am distrat.

Zâna Iarnă

Albă, mare şi pufoasă

Este IARNA cea frumoasă!

Ea ne-aduce şi zăpadă

Pentru a noastră de omăt babă.

Fulgii acum zboară, se topesc,

Iar eu IARNA o-ntâlnesc.

O-ntâlnesc cu veselie

Şi cu mare bucurie!

Iepuraşul

Ia te uită pe imaş,

Vine-n fugă un iepuraş.

El aleargă repejor,

Tare-i iute de picior!

El aleargă pe furiş,

Hopa! Repede-n tufiş!

Iepuraşul s-a speriat,

Iar vânătorul a ratat!

Publicat în Copiii gîndesc

„O poveste din mai multe” de Elena Gladun, cl. a III-a


Autobiografie

Admir pe geam o rază de lumină

Iar se-apropie-a Crăciunului Ajun,

Aud, din nou, la tablă, doamna Augustina

Mă cheamă: „Mult curaj, Elena Gladun!”

În clasa a III-a „Z” mă simt la mine-acasă,

Sincer vorbind, pot fi şi şotioasă;

Ţin la colegii mei şi profesoară

Şi chiar aş spune că-s străduitoare:

Dansez, înot şi la pian eu cânt,

Pisică am, acvariu şi un şobolan.

Părinţii, medici, ocupaţi mereu,

Bunicii se topesc de dorul meu.

Aşa sunt eu, mereu de viaţă plină,

Cu ochişorii negri şi chipul de lumină.

Păţania  lui Rostogol

În  ţara  de  gheaţă  locuia un vulpoi polar pe nume Rostogol. El auzise că există alte meleaguri, unde este mai cald, peste tot se plimbă găinuşe moţate şi iepuraşi grăsuţi, iar vulpiţele sunt roşcate şi cochete. Se tot gândea cum să ajungă în acea ţară de vis.

Într-o zi geroasă, Crăiasa Zăpezii îşi pregăti sania trasă de cerbi pentru o plimbare. Rostogol se gândi că este o ocazie comodă pentru a evada. S-a urcat în sanie şi stătea nemişcat. Crezând că este un guler de blană, Crăiasa Zăpezii l-a pus la gât.

Când sania se apropie de hotarul cu meleagurile calde, gulerul  nu era necesar, a fost dat la o parte şi atunci vulpoiul se rostogoli din sanie.

S-a trezit exact în mijlocul unei curţi pline de păsări. Toate orătăniile se apropiau curioase, nu au mai văzut până atunci o vulpe albă.

O poveste din mai multe

Într-o noapte lungă de iarnă priveam prin geam cum ninge.

Deodată, am zărit o sanie argintie în care şedea o doamnă mlădioasă. Era Crăiasa Zăpezii, care îmi făcea semn să urc pentru o plimbare. Aceasta porni cu o viteză ameţitoare, urcă în cer, când, brusc, se transformă într-un covor zburător de pe marginea căruia îmi zâmbea Alladin şi prinţesa Jasmin. Sub noi se vedea oraşul de Smarald cu străzi din marmură verde şi geamuri verzi de sticlă.

Brusc, un vânt cald a adus o aromă de mare şi se auzi vocea sirenei Ariel.

Tot atunci, un vârtej m-a ridicat şi am simţit că alunec printr-un tunel în care, pe rând, îmi întindeau flori multicolore Iepurele de Marte, Pisica Cheshire, Pălărierul Nebun  – toţi numindu-mă Alice.

Am aterizat pe un covor de frunze în mijlocul unei poieniţe. De după tufişuri mă priveau cu ochişori curioşi cei şapte pitici. Deşi erau speriaţi de apariţia mea neaşteptată, s-au apropiat şi ne-am împrietenit. Mi-au oferit o rochie sclipitoare şi o pereche de pantofi de cristal. M-au urcat într-o caleaşcă la care au înhămat doi şoricei ce cunoşteau drumul spre palatul regal.

Când am ieşit la marginea pădurii, şoriceii s-au oprit speriaţi. Un motan încălţat cu cizme roşii şi cu o pălărie cu pană pe cap le zâmbea pe sub mustăţi şi se lingea pe bot. Atunci, ca din senin, au apărut cele trei zâne: Flora, Fauna şi Merryweather. Ele şi-au folosit baghetele şi ne-au transformat în lebede sălbatice.

Am zburat până la lacul, în mijlocul căruia, pe o frunză de nufăr dormea o fetiţă drăgălaşă cu un chip foarte cunoscut. Unde am mai văzut-o înainte?

În acel moment, m-am trezit şi am înţeles – fetiţa cea mică este păpuşa mea. Ieri seara am adormit împreună pe covorul verde legănate de dansul fulgilor.

După faptă şi răsplată

Într-o zi Stan îi propuse lui Dan:

–          Ce zici, Dane, dacă-i jucăm o festă lui Alin?

Deşi Dan era prieten bun cu Alin, nu a îndrăznit să-l refuze pe Stan:

–          Este o idee interesantă!

Atunci Stan îl chemă pe Alin, iar Dan îi spuse:

–           Alin, toată ziua va viscoli, să te uiţi seara pe fereastră, va fi o privelişte namaipomenită!

După ce s-a întors acasă, Alin şi-a făcut temele, s-a uitat la televizor, iar apoi s-a apropiat de fereastră să admire priveliştea. A văzut în faţa ferestrei o figură înspăimântătoare cu ochii de foc şi o armă în mână. De frică, a strigat şi s-a ascuns repede sub plapumă în camera lui.

Dimineaţa ieşi încetişor pe uşă şi văzu că figura straşnică era în realitate un om de zăpadă cu capul făcut din dovleac şi o mătură înfiptă.

La şcoală, la lecţia de matematică, Dan l-a întrebat pe Alin:

–          Ajută-mă Aline, cum să rezolv exerciţiul “1000-990”? Ieri am fost ocupat şi nu am reuşit să-mi fac temele.

Atunci Alin îi răspunse:

–          Prima cifră din răspuns seamănă cu mânerul unei mături, iar a doua e rotundă ca un dovleac!

Dan înţelese totul şi roşi:

–          Scuză-mă, Alin, îmi pare rău, nu am vrut să te sperii. Promit să nu mă iau mai mult după ideile trăsnite ale lui Stănică.

În acea zi, Stan a fost răsplătit şi el cu un “2” la matematică.