Autobiografie

Admir pe geam o rază de lumină

Iar se-apropie-a Crăciunului Ajun,

Aud, din nou, la tablă, doamna Augustina

Mă cheamă: „Mult curaj, Elena Gladun!”

În clasa a III-a „Z” mă simt la mine-acasă,

Sincer vorbind, pot fi şi şotioasă;

Ţin la colegii mei şi profesoară

Şi chiar aş spune că-s străduitoare:

Dansez, înot şi la pian eu cânt,

Pisică am, acvariu şi un şobolan.

Părinţii, medici, ocupaţi mereu,

Bunicii se topesc de dorul meu.

Aşa sunt eu, mereu de viaţă plină,

Cu ochişorii negri şi chipul de lumină.

Păţania  lui Rostogol

În  ţara  de  gheaţă  locuia un vulpoi polar pe nume Rostogol. El auzise că există alte meleaguri, unde este mai cald, peste tot se plimbă găinuşe moţate şi iepuraşi grăsuţi, iar vulpiţele sunt roşcate şi cochete. Se tot gândea cum să ajungă în acea ţară de vis.

Într-o zi geroasă, Crăiasa Zăpezii îşi pregăti sania trasă de cerbi pentru o plimbare. Rostogol se gândi că este o ocazie comodă pentru a evada. S-a urcat în sanie şi stătea nemişcat. Crezând că este un guler de blană, Crăiasa Zăpezii l-a pus la gât.

Când sania se apropie de hotarul cu meleagurile calde, gulerul  nu era necesar, a fost dat la o parte şi atunci vulpoiul se rostogoli din sanie.

S-a trezit exact în mijlocul unei curţi pline de păsări. Toate orătăniile se apropiau curioase, nu au mai văzut până atunci o vulpe albă.

O poveste din mai multe

Într-o noapte lungă de iarnă priveam prin geam cum ninge.

Deodată, am zărit o sanie argintie în care şedea o doamnă mlădioasă. Era Crăiasa Zăpezii, care îmi făcea semn să urc pentru o plimbare. Aceasta porni cu o viteză ameţitoare, urcă în cer, când, brusc, se transformă într-un covor zburător de pe marginea căruia îmi zâmbea Alladin şi prinţesa Jasmin. Sub noi se vedea oraşul de Smarald cu străzi din marmură verde şi geamuri verzi de sticlă.

Brusc, un vânt cald a adus o aromă de mare şi se auzi vocea sirenei Ariel.

Tot atunci, un vârtej m-a ridicat şi am simţit că alunec printr-un tunel în care, pe rând, îmi întindeau flori multicolore Iepurele de Marte, Pisica Cheshire, Pălărierul Nebun  – toţi numindu-mă Alice.

Am aterizat pe un covor de frunze în mijlocul unei poieniţe. De după tufişuri mă priveau cu ochişori curioşi cei şapte pitici. Deşi erau speriaţi de apariţia mea neaşteptată, s-au apropiat şi ne-am împrietenit. Mi-au oferit o rochie sclipitoare şi o pereche de pantofi de cristal. M-au urcat într-o caleaşcă la care au înhămat doi şoricei ce cunoşteau drumul spre palatul regal.

Când am ieşit la marginea pădurii, şoriceii s-au oprit speriaţi. Un motan încălţat cu cizme roşii şi cu o pălărie cu pană pe cap le zâmbea pe sub mustăţi şi se lingea pe bot. Atunci, ca din senin, au apărut cele trei zâne: Flora, Fauna şi Merryweather. Ele şi-au folosit baghetele şi ne-au transformat în lebede sălbatice.

Am zburat până la lacul, în mijlocul căruia, pe o frunză de nufăr dormea o fetiţă drăgălaşă cu un chip foarte cunoscut. Unde am mai văzut-o înainte?

În acel moment, m-am trezit şi am înţeles – fetiţa cea mică este păpuşa mea. Ieri seara am adormit împreună pe covorul verde legănate de dansul fulgilor.

După faptă şi răsplată

Într-o zi Stan îi propuse lui Dan:

–          Ce zici, Dane, dacă-i jucăm o festă lui Alin?

Deşi Dan era prieten bun cu Alin, nu a îndrăznit să-l refuze pe Stan:

–          Este o idee interesantă!

Atunci Stan îl chemă pe Alin, iar Dan îi spuse:

–           Alin, toată ziua va viscoli, să te uiţi seara pe fereastră, va fi o privelişte namaipomenită!

După ce s-a întors acasă, Alin şi-a făcut temele, s-a uitat la televizor, iar apoi s-a apropiat de fereastră să admire priveliştea. A văzut în faţa ferestrei o figură înspăimântătoare cu ochii de foc şi o armă în mână. De frică, a strigat şi s-a ascuns repede sub plapumă în camera lui.

Dimineaţa ieşi încetişor pe uşă şi văzu că figura straşnică era în realitate un om de zăpadă cu capul făcut din dovleac şi o mătură înfiptă.

La şcoală, la lecţia de matematică, Dan l-a întrebat pe Alin:

–          Ajută-mă Aline, cum să rezolv exerciţiul “1000-990”? Ieri am fost ocupat şi nu am reuşit să-mi fac temele.

Atunci Alin îi răspunse:

–          Prima cifră din răspuns seamănă cu mânerul unei mături, iar a doua e rotundă ca un dovleac!

Dan înţelese totul şi roşi:

–          Scuză-mă, Alin, îmi pare rău, nu am vrut să te sperii. Promit să nu mă iau mai mult după ideile trăsnite ale lui Stănică.

În acea zi, Stan a fost răsplătit şi el cu un “2” la matematică.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s