Clements, Toby. Codul Da Vino / Toby Clements; trad.: Sanda Aronescu. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2007. – 205 p.
Romanul Codul Da Vino este o băşcălie englezească la adresa omniprezentului Cod al lui Da Vinci scris de Dan Brown. Autorul porneşte de la o imagine clasică a romanului poliţist: cea a cadvrului din bibliotecă. Aplecarea spre pastişă , specularea mustoasă a clişeelor de gen, comical de situaţie şi ritmul viu al povestirii sunt elementele care fac din Toby Clemants un autor uşor de citit, iar din cărţile lui prilejuri de relaxare. Personajele au nişte nume conspirative de tot rîsul: Bufniţă Cafenie, Prezervativ, Nevăstuică, iar marile secrete par sminteli de tot rîsul: James Joyce a fost femeie, Virginia Woolf bărbat, iar Beethoven a scris trei simfonii – Eroica, Pastorala şi A Noua. Spectacolul parodic e la el acasă, iar Toby Clements se simte minunat cînd persiflează. Şi un ultim secret răscolitor: Codul Da vino a apărut fără aprobarea lui Dan Brown.
Fischer, Tibor. La genunchiul broaştei / Tibor Fischer; trad.: Irina Negrea. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2008. – 305 p.
Nu-I deloc simplu să scrii pe tonuri vesele despre anii cincizeci în Ungaria. Tibor Fischer o face din perspectivele unui tînăr baschetbalist care deschide ochii într-o lume anapoda. Gyiri Fischer şi prietenul lui, Pataki, descoperă deliciile propagandei de partid, farmecul muncii într-o întreprindere comunistă, valul polar adus de sovietici la invazie şi tehnica potemkiniadelor duse la perfecţiune. Însă autorul preferă registrul comic şi transformă totul în caricatură. La genunchiul broaştei e un roman în care personaje groteşti, flaşnetari de partid, şmecheri năvalnici, trişori intratabili şi gorile cu suflet de mărimea pumnului populează o galerie greu de uitat. O galerie unde minciuna înfloreşte la tot pasul, iar adevărul e suit în dubă şi dus la groapa de gunoi.
Fischer, Tibor. N-o citi dacă eşti prost / Tibor Fischer; trad.: Sanda Aronescu. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2007. – 251 p.
Manifest pentru literatura adevărată, culegerea de povestiri a lui Tibor Fischer este o reuşită a genului parodic. Irevenţios şi sarcastic, iconoclast şi acid, Fischer crează personaje greu de uitat şi le pune în situaţii greu de conceput. Din Londra pe Coasta de Azur şi dintr-o închisoare din Brixton într-o librărie germană, eroii lui compun o galerie bizară şi vorbesc despre o lume în care smintirea pare fapt divers. N-o citi dacă eşti prost cuprinde şapte texte dense, hazlii şi isteţe. Inventiv, truculent, anarhic şi meşter în ale umorului absurd, Tibor Fischer este un autor citit cu desfătare, dar şi cu ridicări de sprîncene.
Paraschivescu, Radu. Balul fantomelor / Radu Paraschivescu. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2009. – 307 p.
Lucrarea este o farsă din vremea de început a traficului de droguri din România în care se pastişează deopotrivă reţetele thrillerelor de doi bani şi ONG-urile cu gesticulaţie ineficientă şi apetit bugetivor. Virgil Mihalcea, professor de istoria literaturii universale la un liceu bucureştean din anii nouăzeci, trăieşte fără o agendă anume. Elevii rîd de el, colegii îl prives de sus, iar directorul l-ar vrea pe făraş. Această existenţă cenuşie se coloreză violent cînd în garsoniera şi în viaţa lui Mihalcea pătrunde Carla Bracci, o tînără cu aptitudini de maseuză şi fizic de iepuraş Playboy. Schimbarea e bruscă şi totală. În jurul lui Mihalcea încep să crească mafioţi cu acoperire diplomatică, lichidatori sadici, dealeri hârşiţi, poliţişti cu agendă dublă. Totul se transformă într-un perpetuu joc de măşti în care situaţiile basculează neaşteptat.
Paraschivescu, Radu. Ghidul nesimţitului / Radu Paraschivescu. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2008. –189 p.
Este o monografie despre nesimţire. Nesimţirea este un virus redutabil, cu instalare rapidă şi efecte demolatoare. Radu Paraschivescu a scris o carte tristă dar plină cu umor. Nesimţitul nu are un cod de reguli, dar se comportă ca şi cum l-ar avea. E invaziv pînă la ubicuitate, pisălog pînă la nevroză şi vociferant pînă la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici el nu deţine toate pîrghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări. Exact asta face Ghidul nesimţitului – furnizează reglaje necesare celor ispitiţi de performanţa în domeniu. Sigur, miza lui formativă şi informativă e o glumă. Cartea vrea în primul rînd să amuze. Numai că în spatele tonului ironic răsar fapte, întîmplări şi buclucuri de care foarte mulţi dintre noi au avut parte. Şi peste care nu au putut trece doar cu un duş, o casetă cu muzică de relaxare sau o înjurătură bine ţintită.
Paraschivescu, Radu. Mi-e rău la cap, mă doare mintea / Radu Paraschivescu. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2008. – 164 p.
Rar trece o zi fără să auzi o vedetă a tranzacţiei rostind o gogomănie. Vorbitorii arenei naţionale se pronunţă indiferent de temă, anotimp sau stare de spirit. Unii stîlcesc cuvinte, alţii idei, unii filosofează tînjind după admiraţia celor din jur, alţii îşi rostesc mesajele cu încruntare. Radu Paraschivescu a strîns o recoltă “ bogată” din muzică şi din televiziune, din fotbal şi din politică, din sănătate şi din literatură, din sfera afacerilor şi a relaţiilor de cuplu. La fel ca în clasamentele muzicale, publicul are ocazia să admire evoluţia starurilor în ascensiune, dar şi stabilitatea dezinvoltă a consacraţilor. Volumul se încheie cu un capitol rezervat vorbelor de duh autentice. E totuşi consolator să ştii că există încă şi practicanţi ai umorului voluntar.
Pleşu, Andrei. Comedii la porţile Orientului / Andrei Pleşu. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2008. – 253 p.
Sunt cele mai mustoase şi mai amuzante texte pe care le-a scris autorul din 1990 încoace. Un volum de gală ce se caracterizează prin: umor tonic, haz vehement, vervă cotropitoare, limbaj luxuriant, şi un farmec al lecturii ce nu se obţine din dicţionare şi compendii. Rostul lui este să ne binedispună şi să ne reconecteze la literatura pură. Andrei Pleşu descrie o Românie fără fard, dezbrăcată de sclipici şi livrată cu toate scrântelile, ezitările, boacănele, excesele şi abdicările ei postdecembriste. O Românie haotică şi delirantă, ambiguă şi abruptă, hazlie şi inconsecventă. Un spaţiu al candorilor şi al conivenţelor, al farafastîcului pompos şi al formei fără fond.
Roy, Cmilien. Arta de a respinge un roman / Camilien Roy; trad.: Nicolae Baltă. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2009. – 171 p.
Este o colecţie de nouzeci şi nouă de scrisori care impresionează prin vervă parodică şi umor. Camilien Roy îl scoate în evidenţă pe editor şi ni-l arată în tot ce are mai antipatic. Scufundător de speranţe, torpilor de iluzii, distrugător cu rază mare de acţiune, acest personaj năpădit de manuscrise şi-a fabricat cu timpul un repertoriu variat al refuzurilor. În cartea aceasta găsiţi 99 de forme de a spune “nu” unor oameni care aşteaptă cu sufletul în palmă un “da”. Respingerea unei propuneri de publicare poate îmbrăca forme năstruşnice, de la delirul incontinent la pompoşenia dizgraţioasă, de la sictireala scurtă la criza de isterie şi de la regretul mămos la replierea strategică. Însă nu ştim la sigur dacă respingerea unui roman e cu adevărat o artă.
Sadler, Machael. Un englez la Paris / Machael Sadler; trad.: Ruxandra Ana. – Bucureşti: Ed. Humanitas, 2010. – 228 p.
Un englez la Paris este primul volum al unei trilogii din care fac parte Un englez la ţară şi Un englez amorezat.
Autorul scrie despre o lume agitată, pestriţă, dar în fond încîntătoare. E lumea băcanilor complici, a dentiştilor fascinaţi de meserie, a neorevoluţionarilor febrili şi cîrcotaşi, a doamnelor şic. Ce speră un englez evadat din ceaţă să găsească în Franţa? Bucuria de a trăi şi plăcerea amorului. Eroul joacă într-o spumosă comedie a inadecvării. Scorţos cînd lumea e distinsă, ponderant cînd totul în jur invită la frivolitate, meditat la „ catehismul preludiului” de doctorande în flirt, el are totuşi norocul să oprescă de fiecare dată oiştea la doi centimetri de gard.
BIBLIOTECA MARAMUREȘ 