„Un pîlc de mesteceni tomnatici îşi aşteaptă poetul…” de Patricia Lungu

Salut! Mă numesc Lungu Patricia, am 12 ani. M-am născut în Republica Moldova, oraşul Chişinău. Sunt în zodia balanţei. Îmi place mult lectura. Cartea mea preferată este „Enigmele” de Daniel Racoviţă. Anotimpul meu preferat este toamna. Sunt o fire visătoare şi îndrăzneaţă. Sunt o fată simplă, dar cu ambiţii.

Un pîlc de mesteceni tomnatici îşi aşteaptă poetul…

E frig, bate vântul, frunzele cad, soarele-i palid, plouă, e o tristeţe împăciuitoare…

În toată pădurea nu se mai aude decât foşnetul singurătăţii şi plânsetul în surdină al mestecenilor. Plâng că nu mai pot vorbi între ei prin foşnet verde şi viril, că nu-şi mai alină sufletele sub tril de păsărele, că le pleacă copiii într-o ţară necunoscută şi nu se vor mai întoarce niciodată, că nu mai aud zâmbete de copii veseli… Toată pădurea e cuprinsă doar de gânduri armonioase şi plutitoare…

A venit frigul, pădurea e într-o amorţire senină, doar un scriitor singuratic şi meditativ îi mai ţine isonul… Încetul cu încetul adoarme toată natura ca să se trezească la primăvară, să aibă ce-şi povesti: o iarnă întreagă vor visa mult şi frumos poveşti cu zâne şi Feţi-Frumoşi, care le vor mângâia tulpina şi le vor destăinui dragostea şi dorul lor fierbinte. Şi doar omul penei le mai simte suflul rar şi sacadat…

Mama

M-a îngrijit ca pe o floare,

Mă iubeşte ca pe un înger,

Mă cuprinde ca pe un soare,

M-a născut din iubire,

M-a crescut cu curaj,

Mi-a dedicat cel mai dulce zâmbet

Şi cea mai fină şi delicată viaţă…

Profesorii

Au sufletul ca o stea mereu strălucitoare,

O grijă de tot ce e viu – nemărginită,

O limbă sfântă,