La 5 aprilie ora 13.30 în cadrul Cenaclului Magia Cuvîntului condus de către Victoria Fonari, va avea loc lansarea romanului Turnătorul de medalii, autor Anatol Moraru.
Lansarea unei cărţi pentru biblioteca “Maramureş”, filială a BM “B. P. Hasdeu” este una din formele de activitate care are drept scop informarea publicului bibliotecii despre apariţia unei noi cărţi. Prin lansarea acestei lucrări se urmăreşte evaluarea ei sub aspectul conţinutului, valorii, ţinutei grafice etc.
Romanul reflectă viaţa intelectuală şi universitară dintr-un orăşel nordic basarabean. Sistemul politic din anii 2001-2007, periaodă cuprinsă în roman, încearcă prin diverse metode ca să atragă intelectualitatea de partea sa, ceea ce de multe ori îi reuşeşte. Dar sunt şi dintre cei ce rezistă presiunilor şi mutilărilor protestînd deschis împotriva puterii locale. Chiar titlul cărţii poate fi considerat un protest.
Pentru prima dată acestă minunată carte a fost lansată la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Balti, unde numerosi studenti si profesori au participat la lansarea romanului. În cadrul dezbaterilor pe marginea romanului, care surprinde viaţa universitară, scriitorul Nicolae Leahu, cunoscut poet modernist, a apreciat romanul ca fiind o apariţie unică în contextul literar la ora actuală din Moldova. Anatol Moraru a scris romanul Turnatorul de medalii dintr-o postură dezinhibată, acesta avînd enclave de limbaj sclipitoare, astfel încît cartea nu seamană cu altele, a menţionat Leahu. Scriitoarea Maria Sleahtitchi, decanul Facultăţii de Litere a universităţii din Balţi, a menţionat ca Turnatorul de medalii este un roman scris cu zburdălnicie, în care ne regăsim, iar tehnica narativă a cărţii este un puzzle, fapt ce-i conferă originalitate.
Turnatorul de medalii a fost tipărit la editura „Prut International” din Chişinău cu un tiraj de o mie de exemplare.
În vîrstă de 50 de ani, Anatol Moraru este lector la catedra Literatură română de la Facultatea de Litere a Universităţii din Bălţi, membru al Uniunii Scriitorilor. A semnat mai multe articole de critică literară. Este autor al volumului de proză scurtă Nou tratat de igiena (Editura Gunivas, 2002). Anatol Moraru este unul dintre cei cîţiva scriitori din Bălţi care redactează revista literară SEMN, apreciată de cercurile literare din Moldova şi de peste hotare. (www.deca.md).