Omul nu este întreg decît atunci cînd se joacă scria F. Schiller.
Într-o primă viziune, jocurile de faţă prezintă o versiune din multiple posibilităţi de valorificare a jocului. Acest joc propune să valorifice activitatea, cultura, acţiunea, gîndirea copiilor, să dezvolte atitudini, mentalităţi, comportamente, astfel încît copiii să devină coautorii propriei formări. Dezvoltarea totală a personalităţii copilului nu se mai axează pe un demers de acumulare, care îl oboseşte pe copil, ci reprezintă o organizare strategică, în care copilul este pus în valoare prin propria sa acţiune, prin propria sa participare, prin propria sa “facere ” – a jocului.
Pentru copil aproape orice activitate este joc: “Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze, tocmai prin joc el ghiceşte şi anticipeazăconduitele superioare”, consideră Ed. Claparede.
A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Despre un copil nu se poate spune că “el creşte” şi atît; trebuie să spunem că structura sa particulară, traduce în fapte potenţiale virtuale care apar succesiv la suprafaţa fiinţei sale, le asimilează, le dezvoltă, le îmbină, şi le complică, îşi coordonează fiinţa şi îi dă vigoare.
Jocul Punguţa fermecată organizat la grădiniza nr. 156 la data de 7 aprilie a avut ca scop completarea vocabularului copiilor, obişnuirea copiilor să destingă obiectele după anumite caracteristici.
Desfăşurarea: Pe o masă se află mai multe obiecte. La început se iniţiază o convorbire despre mărime, formă, culoare. Conducătorul numeşte obiectele respective, iar apoi cîţiva copii repetă aceste denumiri. În continuare, se pun cîteva obiecte într-o punguţă colorată. Se invită cîte un copil la masă. Mai întîi i se propune să privească atent la obiectele rămase pe masă. Apoi, observînd ce obiecte au dispărut, elevul introduce mîna în punguţă şi pipăie un singur obiect. Îl numeşte, apoi îl caracterizează (mărimea, forma, culoarea, la ce se foloseşte). Dacă l-a caracterizat corect, are dreptul să-l scoată din săculeţ. Cîştigă acel copil care va da mai multe răspunsuri corecte şi complete. Jocul poate fi treptat complicat, punîndu-se mai multe obiecte. El va continua pînă sunt caracterizate toate obiectele. La sfîrşit, conducătorul menţionează răspunsurile bune ale elevilor, atragînd atenţia asupra răspunsurilor incorecte.
Un alt joc interesant la care copii au rămas profund impresionaţi este Mai spune ceva!
Scopul: Acest joc este de a completa vocabularul copiilului, formarea compentenţelor de a dezvolta propoziţii simple.
Desfăşurarea: Conducătorul rosteşte un cuvînt. Apoi cere elevilor să adauge alt cuvînt, astfel să alcătuiască o propoziţie. În continuare, folosind comanda: „Mai spune ceva!”, se adaugă un cuvînt, dezvoltînd propoziţia. Jocul se opreşte în momentul în care elevii nu mai au nimic de completat. Conducătorul sau un elev pronunţă un cuvînt nou, procedînd la fel. Jocul se desfîşoară în formă de competiţie între rîndurile de copii. Dacă un copil nu reuşeşte să dezvolte suficient propoziţia, se apelează la urmatorul copil altui rînd, aceştia primind un punct în plus.
Exemplu:
Conducătorul: Elev
Primul elev: Elevul învaţă
Conducătorul: Mai spune ceva!
Al doilea elev: Elevul harnic învaţă
Conducătorul:Mai spune ceva!
Al treile aelev: Elevul harnic învaţă bine.
Conducătorul: Mai spune ceva.
Al patrulea elev: Elevul harnic învaţă bine lecţia.
Aşadar, scopul nostrum a fost cu suces realizat: am contribuit la dezvoltarea funcţiilor latente, descoperind astfel că fiinţa cea mai bine înzestrată fiind aceea care se joacă cel mai mult.
Dragi prieteni nu uitaţi: În copilărie jocul duce la antrenarea funcţiilor fiziologice şi a celor psihice. Astăzi a devenit un fapt banal semnalarea rolului capital al jocului în dezvoltarea copilului şi chiar a adultului.
Ludmila Izman, bibliotecară
BIBLIOTECA MARAMUREȘ 