Publicat în Lecturi publice

Înc-o zi, înc-o poveste!


Oră de poveste

Nu există o lume mai frumoasă şi mai fascinantă decît lumea poveştilor, mai ales cînd acestea sînt scrise de Ion Creangă, marele povestitor, care a reuşit să încînte generaţii şi generaţii de copii.

Basmul reprezentativ al autorului, “Harap Alb”, adevărată capodoperă, carte jubiliară în anul 2012, s-a dovedit a fi o lectură plăcută pentru copii. Au parcurs împreună cu eroul poveştii lungul drum pînă la Împăratul Verde, au trecut prin toate aventurile alături de Gerilă, Sătilă, Flămînzilă, Ochilă şi Păsărilă, învingînd răul numai toţi împreună. Generozitatea, curajul, milostivenia, demnitatea, sensibilitatea, răbdarea şi străduinţa – sînt cîteva din calităţile pe care i le-au atribuit copiii eroului principal, care nu are puteri supranaturale şi nici însuşiri excepţionale, dar este întruchiparea adevărului, dreptăţii şi a binelui.

Înc-o zi, înc-o poveste, căci sunt atîtea poveşti frumoase fără de care nu ne închipuim trecerea prin minunata vîrstă a copilăriei.

Autor:

Filiala Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Fondata la 14 octombrie 2001 în parteneriat cu Biblioteca județeană Petru Dulfu, Baia Mare, România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s