Publicat în Chişinăul citeste, Copiii gîndesc, Educaţia copilului

Cartea cu poveşti – emoţii în valoare


Cărțile cu povești sunt cărțile copilăriei noastre. Poveștile ne-au învățat de mici ce înseamnă bine și rău, cum să fim mai buni, ne-au învățat să trăim într-o lume magică, într-o lume mai bună. Tocmai de asta, probabil, copilăria este marcată de emoții pe care nimeni nu poate să le creeze, în afara poveștilor.

Acest adevăr am încercat să-l demonstrăm în cadrul unei activități cu genericul „Cartea cu poveşti – emoţii în valoare”, care a avut loc pe data de 16 martie, la biblioteca „Maramureș”, împreună cu elevii clasei a III-a de la școala nr. 88.

Aici am redescoperit și am revalorificat o varietate de povești pline de culoare și am savurat împreună momentele de rememorare a celor mai dragi povești ale copilăriei noastre. Activitatea a început sub semnul emoțiilor ce le trezesc poveștile la copii, acestea adeverindu-se a fi din cele mai plăcute. Elevii au demonstrat că poveștile nu sunt numai plăcute, dar și utile, prin faptul că fiecare din ele prezintă, prin eroii lor, anumite învățături, educă modele de comportament.

Toate poveștile pe care le-au enumerat copiii au fost clasificate într-o diversitate de categorii: naționale și universale; cu autor sau fără; cu final fericit și cu final mai puțin fericit; cu personaje oameni, animale, plante, fenomene ale naturii etc. Personajele, la rândul lor, au fost diversificate în bune și rele și s-a observat că fiecare copil are predilecție spre un anumit tip de porsonaje, argumentînd alegerea  prin ceea ce i-a plăcut, ceea ce l-a emoționat, anumite caracteristici pe care le valorifică cel mai mult. De aici și valorificarea emoțiilor provocate de povești copiilor, emoții ce persistă toată viața.

Pentru a antrena imaginația, a fost propus un exercițiu artistic, prin care s-a pus accent pe creativitatea spontană, caracteristică încă, de regulă, acestei vîrste. Așadar, s-a propus un titlu și un început de poveste, pe care fiecare copil trebuia să le continue cu cîte o idee originală și coerentă. Exercițiul a avut succes mai ales prin faptul că fiecare a fost liber să-și expună gîndurile de moment fără a fi inhibați de nici un factor.

La final, drept temă pentru acasa, elevilor le-a fost recomandată cartea Barbălungă de Ovidiu Creangă , din care aceștia să se delecteze și să-și îmbogățească „colecția” de povești pe care o posedă la moment. Sperăm să ne revedem și să discutăm despre cele mai noi și mai îndrăgite povești din această nouă cărțulie.

Autor:

Filiala Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Fondata la 14 octombrie 2001 în parteneriat cu Biblioteca județeană Petru Dulfu, Baia Mare, România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s