O nouă întîlnire, o altă bucurie

Să răsfoiești sau să citești o carte e una, dar să ai în față un scriitor adevărat, să-l întrebi ”cîte în lună și în stele”, e un lucru care nu ți se întîmplă în fiecare zi. S-au bucurat nespus elevii claselor a II-a și a III-a de la Școala primară nr. 88, să se întîlnească ”pe viu” cu scriitorul Vasile Romanciuc. Întîlnire organizată de filiala ”Maramureș”.

Copiii i-au cunoscut opera, încercînd să identifice coordonatele esențiale ale stilului său: lirismul, limpezimea, simțul naturii, poanta ingenioasă, jocul și surpriza, umorul fin etc. Cu dragoste le-a vorbit autorul despre fiecare carte a sa: sinceră, autentică, izvorîtă din marea dragoste pentru micul cititor și din nevoia de a dialoga cu acest public fidel și recunoscător. Autorul a avut parte de surprize din cele mai plăcute: elevii i-au ilustrat multe poezii, au pregătit un poster la cartea Toate întîmplările se prefac în cuvinte, au recitat din poeziile cunoscute. Vasile Romanciuc a recunoscut că cea mai mare bucurie pentru el sînt copiii care citesc. Ei se deosebesc printr-o limbă frumoasă română pe care o vorbesc, printr-un vocabular bogat, prin curajul de a vedea lumea cu ochii proprii. Cartea, Biblioteca și Școala fac oamenii mai buni. Și e lesne ca cartea să fie pusă la loc de cinste.

Scriitorul e uimit de curiozitatea copiilor și de întrebările ingenioase: Cum se scrie o poezie? O carte veche conține învățătură? Poezia poate vedea și auzi? Un scriitor cînd e mic face pozne? ș.a; întrebări la care poate răspunde doar un scriitor. Dragostea pentru cărți, care îmbracă sufletul frumos, autorul o transmite și cititorilor săi. Îi îndeamnă sa citească Biblia (pentru copii), care este cartea cărților, să citească din Învățăturile lui Neagoe Basarab, din operele lui Neculce, Cantemir, care conțin foarte multă învățătură. Cum își scrie autorul cărțile, dintr-o trasare de condei sau destul de greu, au aflat copiii nu în ultimul rînd. ”Este ceva ce nu îi este dat fiecăruia. În tăcere, în liniște și singurătate Dumnezeu îți șoptește la ureche, ceea ce nu aud alții. Le repet în gînd, iar cînd le știu aproape pe de rost, încep a le scrie pe hîrtie. Nu exiată reguli, inspirația vine numai dacă muncești mult. Unele texte chiar le visez, iar dimineața le scriu pe hîrtie. E un lucru deloc ușor… ”

Întrebat de copii despre cărțile la care lucrează în prezent, scriitorul mărturisește că nu prea obișnuiește să vorbească despre asta. Își dorește ca mai tîrziu cititorii să descopere singuri și să aprecieze lucrul său… Manuscrisele ”proaspete” e bine să mai stea în sertar pînă se usucă cerneala. A povestit însă cu plăcere despre cartea De ce plînge clovnul? și despre cartea Am un nume frumos, o carte nouă care se apropie încet de întîlnirea cu micii cititori.

O mulțime de lucruri frumoase poți auzi de la acești iscusiți mînuitori ai condeiului.

…Dragii mei copii deștepți,

Cine vrea să aibă carte

Trece mai întîi prin cărți.

Vasile Romanciuc