FLOARE DE ZĂPADĂ ȘI EVANTAIUL SECRET de Lisa See

Dacă sînteți cu gîndul spre meleaguri exotice, cu siguranță veți dori să cunoașteți și cîte ceva despre tradițiile, cultura acestor țări. Vă propun astăzi o istorie fascinantă, care vă va oferi o perspectivă inedită de a vedea oamenii, relațiile dintre ei.

Floare-de-Zăpadă și evantaiul secret este povestea a două femei extraordinare care au supraviețuit într-o vreme a regulilor stricte și a tradițiilor străvechi. Floare-de-Crin este cea care îşi aşterne pe hîrtie întreaga viaţă, de cînd nu era decît o fetiţă, înainte de legarea picioarelor şi pînă la bătrîneţe, la şederea în tăcere. Ea ne spune cum e să ai nenorocul de a te naşte fată într-o lume în care doar băieţii sunt apreciaţi, cum este să înduri ruperea oaselor la o vîrstă foarte fragedă pentru a avea picioarele crini aurii perfecţi, cum e să pleci din casa familiei tale pentru a te mărita cu un bărbat pe care nu l-ai mai întîlnit vreodată şi, în special, cum este să ai o laotong. Laotong este un suflet-pereche, cineva ale cărui 8 elemente (ziua, luna, anul naşterii, numărul de fraţi şi surori, înălţimea şi alte cîteva) coincid perfect cu ale tale şi mai mult de atît. Se pare că în concepţia chinezilor un suflet-pereche are cu totul altă semnificaţie decît în occident. Laotong înseamnă a avea mai mult decît o cea mai bună prietenă, mai mult decît o soră şi chiar mai mult decît un soţ; înseamnă a avea mai mult decît orice…

Dacă nu ar fi aspectul exotic, general-uman al acestei relatări, aş ridica din umeri şi aş spune că avem de-a face cu o curată „telenovelă” chinezească. Cartea e și înduioșătoare: ”Văd cum cununa aceea simplă s-a dezvoltat într-un model elaborat cu flori de zăpadă și crini înfloriți, simbolizînd viețile noastre împreună ca laotong, suflete-pereche”(p.10).

Dacă principala tragedie a cărţii este dedicată „legării picioarelor”, principala relaţie între personaje este relaţia laotang. După mărturia autoarei, relaţia Laotang este mai importantă decât căsătoria. Se stabileşte între două fete din familii diferite şi este o relaţie pe viaţă realizată cu ajutorul unui horoscop – trebuie să se potrivească toate cele opt caractere ale celor două persoane implicate. Între Floare-de-Crin şi Floare-de-Zăpadă există mult timp o încredere deplină, dar osuităde transformări sociale, psihologice, afective vor duce la un anume „divorţ”. Cele două Flori se educă reciproc mai ales în scrierea secretă Nu Shu, se întrec în concursuri de tipul care face cei mai frumoşi pantofi brodaţi, se mărită mai bine, au mai mulţi copii.

Tot aici putem încadra – deşi mai puţin puternice – relaţiile cu surorile de cruce pre- sau postmaritale. Au rolul de a genera relaţii comunitare, prietenii îndelungate şi de a nu menţine într-o singurătate altfel deplină femeia în gospodăria tradiţională. „Viaţa mea a avut un curs normal: zile de fiică, zile ale strângerii părului, zile de orez şi sare, iar acum – şederea în tăcere.” Se practicau diferite pieptănături în adolescenţă pentru a se arăta stadiul în care s-a ajuns cu logodna, zilele de orez şi sare desemnează viaţa de femeie căsătorită, iar tăcerea este generată de starea de văduvie.

Multe sînt lucrurile pe care le poți învăța de la protagonistă: “Poți fi disperată, dar să nu lași pe nimeni să te vadă altfel decît ca pe o femeie cultivată”(p.159).

M-am referit la cîteva dintre aspectele cuprinse în filele cărții. Doar nu o să le epuizez aici. Cititorului ce i-ar mai rămâne!

Mi-a plăcut mult cartea, recunosc, pe ultimele file s-au prelins și cîteva lacrimi. V-o recomand tuturor, în special celor pasionaţi de cultura şi tradiţia Chinei sau a altor ţări asiatice, cărora sînt sigură că le va plăcea la fel de mult.

Elena LEAH

cititoare fidelă

Puterea gîndului străbate orizontul

Nimănui nu-i lipseşte logica. Avem cu toţii capacitatea de a raţiona numai că nu o exploatăm întotdeauna îndeajuns şi la momentul potrivit. Viteza de reacţie, însă, diferă de la individ la individ, dar care poate fi dobîndită cu un antrenament bun. Un mod eficient şi plăcut de antrenare  pentru copiii de la Tabăra de vară a bibliotecii sînt jocurile, problemele şi testele de logică.

Am încercat să practicăm zilnic acest tip de gimnastică intelectuală: întrebări şi probleme ce pun la încercare gîndirea, inteligenţa şi perspicacitatea. Copiii învaţă într-un mod relaxat, le trezim curiozitatea şi plăcerea de a cerceta şi, astfel, nici nu îşi dau seama că, de fapt, acumulează cunoştinţe.

Nu a rămas nesoluţinată nici o problemă, cele mai dificile le-am rezolvat pas cu pas, semănînd încredere şi îndrăzneală în sufletul fiecărui copil. Cu agerime şi concentrare, isteţime, gîndire şi înţelegere s-au descoperit tehnicile de rezolvare, s-au luat  decizii, s-au  formulat răspunsuri. Iar exersarea zilnică i-a învăţat pe copii să facă evaluări rapide şi să intuiască răspunsul pe baza ipotezelor sau a probabilităţilor.

Toate funcţiile intelectuale sînt uşor de modelat şi stimulat,  rămîne ca singuri să vă alegeţi metoda şi timpul. Creierul este propriul dumneavoastră calculator. Ţine de dumneavoastră să-l faceţi performant.

Să ne distrăm în timpul liber…

Poporului nostru isteț și harnic, i-au plăcut întotdeauna cîntul, voia bună, jocul și gluma. Încă din cele mai vechi timpuri, în orele de odihnă, străbunii noștri s-au distrat și amuzat cu jocuri, care se mai păstrează și astăzi pe paginile unor cărți (Ocolul lumii în 50 de jocuri creative de Ana&Mircea Petean, 120 jocuri sportive de Micheline Nadeau și Ore de răgaz: active, distractive și instructive de Felix Silvia).

Am propus aceste cărți copiilor de la Tabăra de vară a bibliotecii, care cu mare interes au răsfoit cărțile și au selectat cele mai interesante jocuri. Jocuri vechi și noi, în aier liber și în sală, care solicită, în același timp, trupul și mintea. Nu am stat mult pe gînduri și am ieșit în curte pentru a ne juca în jocurile în care se cere a te mișca, a ținti, a fugi, inima lucrează mai energic, sîngele circulă mai vioi, mușchii ies din moleșeală, organismul respiră mai multă sănătate, mintea se simte și ea împrospătată. În timpul jocului se formează și se dezvoltă trăsături de caracter pe care uneori le neglijăm: răbdarea, perseverența, simțămîntul de ajutor, cunoștințele dobîndite se fixează mai trainic, iar altele noi sînt cîștigate cu plăcere.

Am povestit jocul ales, am explicat regulile, convingîndu-ne că au fost înțelese de toți, am împărțit jucătorii în echpe, cît mai egale după forță și neapărat am urmărit atent desfășuraea întrecerii, intervenind cînd era nevoie. Au fost alese jocurile care să cuprindă toți copiii: Cine-i mai iute; Cercul orașelor; Atacul cetății; Paznicul și hoții; Din mînă în mînă…

Copiii și-au pus la bătaie forțele, priceperea și pasiunea, și-au încercat puterile într-o luptă pasionată, învingînd cînd cu forța, cînd cu îndemînarea, cu curajul, inițiativa, ori iuțeala gîndirii. Și învingătoruilor și învinșilor jocurile au adus satisfacții de neuitat.

Jocul este arena unde învățătura își dă, în mod firesc, mîna cu distracția.

SĂRBĂTOAREA CONTINUĂ de Ernest Hemingway

Dacă e să o ținem pe aceeași notă de vacanță și elan v-aș propune spre lecturare Sărbătoarea continuă, colecţia de amintiri publicată postum,  din perioada petrecută de Hemingway în Parisul interbelic (cît e ficţiune şi cît e adevăr, rămîne la latitudinea cititorului să decidă – este de altfel şi invitaţia pe care o lansează autorul în debutul volumului).

Ernest Hemingway (1899‑1961), clasic al lite­­raturii universale, a avut o viaţă extrem de tumultuoasă. Opera izvorîtă dintr-o adîncă și insolită experiență de viață, relatînd, potrivit concepției scriitorului, „lucrurile  cele mai simple în modul cel mai simplu „, într-o proză energică, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice. Printre titlurile care l-au făcut cunoscut se numără A Farewell to Arms („Adio, arme”), din 1929,  For Whom the Bell Tolls („Pentru cine bat clopotele”), apărut în 1940 şi capodopera din 1952, volumul The Old Man and the Sea („Bătrînul şi marea”). Deținător al Premiului Nobel (1954).

Publicată în 1964, la trei ani de la decesul autorului, Sărbătoarea continuă este una dintre operele cele mai cunoscute ale lui Hemingway, care are ca personaje secundare alţi  autori cunoscuţi –  F. Scott Fitzgerald, Gertrude Stein, Ezra Pound şi Alice B. Toklas.

Îmi place afirmația autorului de la începutul cărții: “Dacă ai fost destul de norocos să fi trăit la Paris în tinerețe, lucrul ăsta va rămîne cu tine oriunde te-ai duce, pentru că Parisul e o sărbătoare continuă”(1950) dar și cea de la sfîrșitul ei: “ Parisul nu se sfîrșește niciodată și amintirile oricărei persoane care a locuit în el sînt foarte diferite de ale alteia. Ne întoarcem mereu la el, indiferent cine eram sau cum se schimbase sau cît de greu, sau de ușor era să ajungi la el. Parisul a meritat din plin asta, și orice-i dădeai, primeai înapoi. Însă așa a fost Parisul la început, cînd eram foarte săraci și foarte fericiți ”(p. 244)

Poveştile lui Hemingway sînt din vremea cînd marele scriitor de mai tîrziu era, aşa cum surprinde fraza celebră care încheie volumul: „foarte sărac şi totuşi foarte fericit” (probabil ca mulţi colegi de breaslă de-ai săi). Paradoxul este însă numai aparent, căci lipsurile materiale ale perioadei interbelice de la Paris, erau compensate de o atmosferă culturală inubliabilă – “Pe atunci ajunsesem să știu că orice lucru, bun sau rău, lasă un gol în tine atunci cînd se termină. Dacă-i un lucru rău, golul ăsta se umple de la sine. Dacă-i bun, nu-l poți umple decît găsindu-ți ceva și mai bun” (p.75). Ce dacă nu ai baie în casa în care locuieşti sau dacă eşti nevoit să întinzi o cafe-creme mai bine de o jumătate de zi, prin vreun local din cartier, jinduind la un dejun rafinat? Ce dacă trebuie să pariezi din cînd în cînd la cursele de cai, ca să nu te îngrijoreze prea mult ziua de mîine? Toate acestea sînt sacrificii mici de plătit şi chiar benefice pe alocuri – aşa cum sugerează unul din capitolele cărţii, foamea e o bună formă de disciplină, ascute spiritul de observaţie şi poate fi îndoită şi prin procesul creaţiei – cititorii să nu se mai mire că personajele lui Hemingway sînt mai tot timpul înfometate şi pofticioase – cam aşa era autorul atunci cînd le-a plăsmuit. Toate neajunsurile sunt de fapt mici, atîta timp cît reuşeşti să scrii cîteva pagini pe zi, mai ales cînd poţi oricînd să treci pe la librăria-bibliotecă a Syilviei Beach, să îi citeşti pe clasicii ruşi pe gratis şi mai ales cînd poţi oricînd să te întîlneşti cu cei care aveau să devină (deşi erau chiar şi la vremea lor) personalităţi culturale marcante ale primei jumătăţi de secol. Dar întîlnirile la care te face martor Hemingway, cu nume precum Joyce, Fitzgerald, Ezra Pound sau Gertrude Stein nu te fac să tremuri de emoţie ca în sala de conferinţe, ci mai degrabă sa te relaxezi în fotoliul domestic şi să savurezi spectacolul. Căci Hemingway utilizează în volumul de faţă poate mai mult decît în alte scrieri, acel lubrifiant al familiarităţii, îi dezvăluie pe toţi aceşti mari artişti în umanitatea lor deplină. O descoperim pe Gerturde Stein parafrazînd mecanici auto, prin acea etichetă a “generaţiei pierdute” care avea să devină celebră, îl descoperim pe Ezra Pound încercînd să înveţe să boxeze şi adunînd bani de la colegii de breaslă, într-o tentativă generoasă de a-l scăpa pe T.S.Eliot de a mai lucra ca angajat la bancă şi nu în ultimul rînd îl descoperim pe Scott Fitzgerald puţin cam ipohondru (scena cînd Hemingway îi ia temperatura cu un termometru de cameră este delicioasă!) şi corupt la beţii interminabile de nevasta lui, Zelda. Mai sînt însă şi alte întîmplări şi cu alţi artişti pe care Hemingway îi întîlneşte în cele mai (ne)obişnuite situaţii pe care le veţi descoperi cu plăcere.

Deşi povestitorul locuieşte într-un autentic paradis artistic, într-o lume mustind de talente şi schimbări culturale profunde, într-o perioadă şi într-un spaţiu de-a dreptul incandescente,  nu se simte nimic inflamat, nimic manifest în scriitura lui Hemingway… ea are doar un ton nostalgic evocator  prin excelenţă, un ton care, departe de a te îmbrînci, te face să pătrunzi lent şi relaxat,  în cotloane pierdute în timp,  reuşind să îţi stîrnească un dor paradoxal pentru o lume pe care nu ai apucat să o vezi de fapt niciodată pînă acum.

În perioada interbelică adevăratul tărîm al făgăduinţei, aşa cum transpare din scriitura lui Hemingway pare să fie nu cel american, ci mai degrabă cel francez: Parisul tuturor posbilităţilor, Parisul care nu se sfîrşeşte niciodată.

Vă recomand cu căldură în această vară volumul lui Hemingway –

el este ca o vacanţă mult aşteptată şi îndelung planificată:

ştii sigur că vei trăi momente memorabile şi cu toate acestea, te aşteaptă încă foarte multe surprize.

Publicat de

Elena LEAH, magistru în filologie 

Să creăm singuri povestea

Majoritatea revistelor pentru copii atașează pagini întregi cu jocuri, care invită copiii să se distreze, să-și probeze perspicacitatea, logica, îndemînarea și inteligența. Am găsit pe paginile unei reviste, la rubrica Fă singur,  un joc de decupat și lipit, care prezintă personajele unei povești populare ruse.  Este vorba de povestea Conacul (Teremok).

Împreună cu cîțiva copii de la Tabăra de vară am decupat toate piesele necesare, după care am încercat să le asamblăm. Un joc destul de interesant care dezvoltă îndemînarea și imaginația, care nu numai aduce informații interesante, dar formează și deprinderi utile. Urmînd schema de asamblare pas cu pas, cu emoții și încredere am obținut rezultatul dorit: căsuța primitoare și personajele din poveste.

Am încercat să ne amintim povestea, dar cum au ieșit mai multe variante, am găsit-o pe rafturile sălii pentru copii și am citit-o. Am împărțit povestea pe tablouri și am încercat să le înscenăm. Copiii și-au ales cîte un personaj pe care îl deplasau în jurul căsuței, amintindu-și replicile și acțiunile, retrăind viața și frămîntările personajului. Imitînd mersul personajului și glasul specific al acestuia, dramatizarea noastră a prins voiciune și culoare.

Atmosfera s-a înviorat, iar micii actori s-au simțit cu adevărat în Lumea Poveștilor.

Fantome din șervețele de hîrtie

Pentru educația și dezvoltarea copiilor e necesar ca aceștia să fie implicați zilnic în activități: joc, lectură, comunicare, plimbare etc. Noi încercăm să le găsim pe cele mai interesante, îi încurajăm să se implice în aceste activități, să descopere și să învețe lucruri noi.

Foarte des copiii își doresc și cer să fie implicați în activitățile adulților. Astăzi copiii care frecventează tabăra de vară a bibliotecii au aflat cum își pot ajuta părinții la aranjarea mesei. Am vorbit anume despre șervețelele de masă, care pe lîngă scop practic au și rol decorativ. Original și ingenios îndoite înfrumusețează masa, adăugînd un plus de imagine mîncărurilor servite.

Cum servețelele cunosc o întreagă varietate de culori și forme, e posibil de confecționat din ele: fluturi, flori, iepurași, lebede, corăbioare, o mulțime de figurine, care de care mai haioase. Ne-am propus pentru astăzi să confecționăm fantome din șervețele, cu care poate fi împodobită masa la o ziua de naștere sau de Halloween. O idee extrem de simplă, ușor de realizat. Am adunat materialele necesare: șervețele albe, ață, hîrtie și un carioc negru, după care a început lucrul. Am suprapus două șervețele, am realizat un ghemotoc care a servit drept cap pentru figurina noastră, ne-am ajutat reciproc să legăm șervețelele adunate, i-am desenat ochii, gura și decorul e gata. Copii veneau cu idei năstrușnice pe care, neapărat, încercam să le realizăm. Una din acestea a fost ca fantomele finisate să le atîrnăm pe ață, iar în acest mod era posibil să le mișcăm pe masă și prin aer. Am realizat, chiar, și un dans al fantomelor, improvizînd mișcări și figuri de dans.

Dacă la început au fost dintre acei care stăteau la îndoială că vor putea realiza acest decor, în final au recunoscut că a fost foarte ușor, dar și foarte distractiv.

Cu lucruri atît de nesemnificative, cum sînt șervețelele, poți aduce o notă de originalitate mesei și îți poți impresiona prietenii și familia.

Ianoș Țurcanu – un educator al legilor vieții prin poezia pentru copii

Luni,  18 iunie a fost o zi luminoasă nu numai afară, dar și în biblioteca „Maramureș”, care a fost însă luminată de cunoștințe noi și practice pentru viață dăruite cu drag de către scriitorul Ianoș Țurcanu.

Totuși surpriza zilei nu s-a epuizat aici. Copiii care au venit să se întâlnească cu scriitorul au ținut să ne uimească și ei prin ingeniozitate, agerime, activitate și… printr-un frumos recital de poezie, care a sunat armonios din sufletele copiilor.

Activitatea a început cu o introducere a scriitorului și a poeziilor sale pentru copii, făcută de către directoarea bibliotecii Cristina Mamaiscaia. A urmat un îndemn al domnului scriitor pentru copii de a învăța și de a însuși cunoștințe pentru viață, expunând metaforic regula vitală a societății este că „are dreptul să mănânce numai cel ce munceste”.

Discuțiile au început sub semnul unei curiozități inteligente ale copiilor față de activitatea poetului. În conversația înflăcărată care s-a aprins între autor și tinerii cititori au fost înregistrate cele mai ingenioase întrebări.

De exemplu, fiind interogat când a scris prima sa poezie, poetul li s-a destăinuit: „…în clasa întâi… când m-am îndrăgostit prima dată. A fost cea mai mare și cea mai dureroasă dragoste. După asta scriam poezii de dragoste pentru alți băieți care erau îndrăgostiți.” Tot din discuții am aflat că domnul Țurcanu, după ce scrie o poezie sau o carte, dar mai ales când apare un nou volum de versuri, se simte foarte fericit, iar această fericire o împarte cu prietenii săi, tot scriitori pentru copii, în special cu Iulian Filip. Cele mai importante momente totuși, ne spune scriitorul, au fost cele în care au venit pe lume cei trei copii ai săi, pe care, ca un bun familist, i-a susținut întotdeauna, precum fiecare părinte îi iubește pe cei care astăzi ne-au vizitat la bibliotecă. Tot din dragoste pentru copii, dar și pentru că încă se simte el însuși un copil mare, a început să scrie poezii pentru copii, deoarece îi este dor să urce, bunăoară pe un geam sau pe un copac sau să tragă o mâță de coadă. Doar că acum face toate acestea pe foaie. Și într-un final, a reconfirmat ceea ce am observat noi toți: da, se simte cel mai fericit și mai împlinit om, pentru că are tot ce și-a dorit.

În încheiere, scriitorul ne-a citit câteva poezii vesele de vară și ne-a promis că în toamnă revine cu un volum nou-nouț de poezii la o nouă întâlnire cu copiii.

Filiala „Maramureș” aduce mulțumiri domnului Ianoș Țurcanu pentru timpul placut petrecut împreună cu noi și pentru o nouă carte la colecția bibliotecii: „101 poeme” din colecția Ideal, editată foarte recent la București, editura Biodova.

Vă mulțumim, domnule scriitor și vă așteptăm la noi întâlniri!