Publicat în Biblioteca Maramureş, Educaţia copilului, Poftiţi la lectură

Copilul și basmul


Copilul are mare nevoie de povești. Ascultînd povești copilul visează, se joacă, învață, se dezvoltă, și … devine mai matur. 

Basmul ne spune de ce, basmul vorbește întotdeauna despre înțelesul celor ce se petrec în lume.

Cum reușește prințul să coboare la fundul mării fără oxigen e absolut nerelevant pentru copil, el nu se întreabă niciodată cum se face că inelele regilor ajung mereu în cele mai improbabile locuri și nici cum face apa vie ca voinicul să recapete viață. Așa merg lucrurile în lumea basmelor, o lume care copilului îi este familiară! În basme animalele vorbesc, glăsuiesc și plantele, și obiectele. Pentru el este firesc ca orice element al lumii înconjurătoare să fie animat, ca un sac să vorbească sau un elefant să-și ia zborul și nu are nevoie de nici o explicație.

Lumea vrăjită a basmului e lumea în care copilul mic trăiește zi cu zi, e lumea în care toate acționează în virtutea unei logici și urmărind o finalitate. E totodată o lume a luptelor, a biruințelor și a înfrîngerilor dramatice.

Basmele pun întotdeauna o problemă. În basm, prin definiție, totul se termină cu bine, dar lucrurile nu stau totdeauna bine. Dimpotrivă. Tipicul basmelor constă în a ne prezenta la început o situație care, fericită sau nu, are doar un rol de introducere în drama în care va fi implicat protagonistul. Prinții sînt puși întotdeauna să săvîrșească isprăvi imposibile, prințesele, lipsite de apărare, cad victime unor personaje malefice, copiii sînt prizonierii vrăjitoarelor ce îi pun la îngrășat ca să-i mănînce.

Basmul îi duce pe copii de mînă spre ieșirea din aceste situații îngrozitoare. Tocmai în aceasta rezidă valoarea basmului: în capacitatea lui de a prezenta în termeni imaginari, așadar ușor de înțeles pentru copil, o situație dramatică de conflict grav, de posibilă tragedie și de a indica o cale de ieșire din această situație. Basmul ne prezintă problema și situația problemei, toate acestea în singurul limbaj accesibil unui copil – cel al fanteziei.

Basmele sunt pline de copii: copii abandonați în pădure, copii chinuiți de maștere crude, copii care nu sunt iubiți, copii nedoriți, copii rătăciți… Copiii din basme nu respectă niciodată interdicțiile: deschid toate ușile care ar trebui să rămînă încuiate, se abat de la drumurile pe care ar trebui să meargă, se duc exact unde n-ar trebui să se ducă. În felul acesta basmele îi vorbesc copilului despre problemele cu care se confruntă zilnic: abandonul, lipsa de iubire, singurătatea, neascultarea, frica…

În basme copiii înving. Ei supraviețuiesc în ciuda părinților care îi abandonează, în ciuda mașterelor rele, a vrăjitoarelor nemiloase, înving împotriva unor figuri amenințătoare mult mai puternice decît ei: basmele reprezintă pentru copii și glasul speranței.

Abandonarea povestirii basmelor înseamnă abandonarea celei mai bune căi de acces spre lumea fantastică în care trăiește copilul, înseamnă să-l privăm de un spijin util, mai mult, indispensabil, atunci cînd își înfruntă și își rezolvă angoasele…

Sursa: Santagostino, Paola. Cum să te vindeci cu o poveste / Paola Santagostino ; trad. : Corina Popescu. – București : Ed. Humanitas, 2008. – P. 24-26.

Autor:

Filiala Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Fondata la 14 octombrie 2001 în parteneriat cu Biblioteca județeană Petru Dulfu, Baia Mare, România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s