Publicat în Poftiţi la lectură

UMBRA VÎNTULUI de Carlos Ruiz Zafon


Umbra vîntului este romanul care m-a atras spre lectură chiar prin titlul său metaforic și  plin de mister. Ulterior după ce am citit și cîteva pagini, mi-am dat seama că asta vreau să citesc acum : un roman despre o cărți, despre dragoste, să conțină și aventuri, dar să se citească lejer, fraza să curgă lin, fără divagații. M-a cucerit din primele expresii… M-a făcut să am o atitudine și mai specială și mai grijulie față de cărți. Acesta e un motiv în plus să vi-l recomand.

Romanul îl are drept protagonist pe Daniel, care este și naratorul. Începutul cărții ni-l prezintă pe erou amintindu-și de dimineața cînd tatăl său l-a dus pentru prima oară să viziteze Cimitirul Cărților Uitate.  Acesta e un loc special, v-o spun chiar eroii : “ – Locul ăsta e un mister, Daniel, un sanctuar”,  ” – Daniel, ce-ai să vezi astăzi n-ai să poți povesti nimănui, m-a avertizat tata” (p.7).  De aici Daniel trebuie să-și aleagă o carte pe care trebuie apoi să o protejeze cu orice preț.  Frumoase sînt spusele tatălui lui Daniel despre cărți: ”Fiecare carte, fiecare tom pe care-l vezi are suflet. …Ori de cîte ori o carte își schimbă proprietarul, ori de cîte ori privirea alunecă pe paginile ei, spiritul său crește și se întărește. … În locul acesta, cărțile care s-au pierdut în timp trăiesc pentru totdeauna, așteptînd să ajungă într-o bună zi în mîinile unui nou cititor,  ale unui nou spirit. În librărie noi le vindem și le cumpărăm, însă în realitate cărțile nu au stăpîn” (pp.9-10). Din toate cărțile pe care le vede, eroul nostru se simte atras de “Umbra vîntului” : ”Se deslușea timid la capătul unui raft, legată în piele de culoarea vinului și susurîndu-și titlul în litere aurite ce ardeau în lumina distilată de cupola din înalt. Am înaintat pînă la ea și am deznierdat literele cu buricul degetelor, citind în tăcere. Umbra vîntului. Julian Carax. Nu auzisem niciodată de acest titlu ori de autor, însă prea puțin mi-a păsat. Hotărîrea era luată” (p.11), pe care o și citește într-o singură noapte, fiind absolut fermecat de poveste și autor. Încercînd să găsească și alte cărți scrise de acest misterios Julian, Daniel se lasă antrenat într-o aventură periculoasă, dezgroapă secrete pe care unii au încercat să le ascundă toată viața și reînvie o ură veche de 30 de ani. În momentul în care află că cineva caută toate cărțile lui Julian Carax pentru a le arde și este amenințat de un anume Lain Courbert, nume sub care apare diavolul în “Umbra vîntului”, protagonistul trebuie să aleagă între a-și stăpîni curiozitatea și a trăi o viață liniștită, dar plictisitoare, și a elucida misterul lui Julian. Alegerea e evidentă.

Pe parcursul romanului se dezvăluie și iubirea interzisă dintre Julian și tînăra Penelope, fiica unuia dintre cei mai bogați oameni din Barcelona. După patru ani în care se întîlnesc în secret,  Julian și Penelope decid să fugă la Paris. În ziua în care trebuie să plece, Penelope nu apare, iar din acel moment, nimeni nu mai știe nimic de ea, nici Julian, nici prietenii lor. Sînt momente pline de suspans, care nu te lasă să lași cartea din mînă. Un personaj care revigorează atmosfera este prietenul lui Daniel, Fermin, care e foarte nostim uneori : “Binecuvîntată inocență mai ai, Daniel. Crezi pînă și în Zîna Măseluță. …Mi se pare mie că lihnita aia ți-a turnat mai multe gogoși decît L’Osservatore Romano”(p.224). Alteori devine serios de-a binelea : ” – Hai, să mergem. Căci dumneata și cu mine sîntem așteptați. Ne așteaptă viața ”(p.473).

Observăm naratorul și în perioada scrierii aminitirilor : ”Am citit multe cărți din acea noapte îndepărtată a anului 1945, însă ultimul roman al lui Carax a rămas preferatul meu. Astăzi, cu trei decade în spate, nu mai nutresc speranțe să-mi schimb părerea”(p.477).

Această carte m-a fascinat nu doar prin clipele de suspans și aventurile interminabile ale eroilor, dar și prin ideile profunde despre viață, cărți, viitor, dragoste, așteptare, timp, destin. Iată cîteva fragmente care vă vor invita la reflecție: “Există lucruri care nu se pot vedea decît pe întuneric.”, “Viața merită să o trăiești pentru 3-4 lucruri, restul e o mraniță pentru cîmp.”, “Femeile, cu cîteva excepții notabile, precum vecina dumitale Merceditas, sînt mai inteligente ca noi, ori cel puțin, mai sincere cu ele însele în materie de ce vor și ce nu vor. E altceva dacă i-o spun cuiva anume sau lumii întregi. “ (p. 190) ,  “Cărțile sînt oglinzi: vezi în ele numai ceea ce ai deja în tine.”(p. 209), “Destinul obișnuiește să stea la cotitură… Dar ceea ce nu face sînt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el“. (p. 226)

Acestea sînt doar cîteva gînduri. Restul urmează a fi descoperite de cititorul atent care ești TU.

Vă dorește lectură plăcută

Elena LEAH

Autor:

Filiala Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Fondata la 14 octombrie 2001 în parteneriat cu Biblioteca județeană Petru Dulfu, Baia Mare, România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s