Elevii clasei a VI-a de la Liceul ”Nicolae Sulac ” au fost invitați la o incursiune în istoria cărții și a ziarelor. Au aflat cum au apărut primele cărți în forme de plăcuțe de lemn gravate, datate din mileniul al II-a î. C. în China. În Egiptul antic începînd cu anul 2500 î. C. textele sunt scrise pe papirus, iar grecii inventează pergamentul în secolulul al II-a î. C. Acesta devine suportul cel mai utilizat pentru scris pînă a fost inventată hîrtia de către chinezi (ei foloseau deja în sec. II-a d. C. ). În Europa hîrtia a fost introdusă abia în 1150, copiii au fost curioși să afle despre manuscrisele împodobite cu miniaturi, cu interes au urmărit primii pași în tipografie. Au aflat că prima carte tipărită de Gutenberg în 1455 este o Biblie.

De la istoria cărții s-a trecut la istoria presei, la rolul presei, la edițiile periodice actuale. Obiectul discuției a fost ansamblul de mijloace de comunicare moderne, accentul fiind pus pe ziare și reviste. Drept forme de lucru au servit lucrul în grup, GPP (Gîndește. Perechi. Prezintă), asociațiile libere, braistorming-ul. De mare succes s-a bucurat prezentarea unui ziar, a unei reviste de către liderii grupurilor, astfel a fost antrenat spiritul competitiv al copiilor.

Copiii au dat dovadă de creativitate atunci cînd au realizat reclama ziarului sau reviste prezentate, curioase au fost și sugestiile pentru echipa redacțională realizată de elevi.

Credem că lecția va fi utilă și îi va ajuta pe elevi în selectarea informației, atît din publicațiile periodice cît și din colecția bibliotecii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s