Se ştie că fiecare zi calendaristică este marcată de anumite evenimente din istoria lumii, iar din rândurile acestor evenimente, o serie vizează diresc domeniul literar şi cultural.
Or, dacă ziua de astăzi, 22 martie, a venit cu o vreme mai rece şi nu tocmai favorabilă, ce ziceţi să o încălzim cu bucuria unor evenimente cultural-istorice din spaţiul carpato-balcanic?
Aşadar, ziua de 22 martie a fost o zi importantă deoarece…
- În anul 1844, piesa de teatru „Fântâna Blanduziei”, autor Vasile Alecsandri, a fost premiată la Teatrul Naţional.
- În anul 1868 s-a născut o personalitate cu o pondere pentru dezvoltarea literaturii române, activând în domeniul esteticii, criticii şi teoriei litare. Este vorba de Mihail Dragomirescu.
- 45 de anu mai târziu, în 1903, s-a născut un alt om de cultură din domeniul muzicii şi literaturii române – Virgil Gheorghiu, care a rămas în istorie ca pianist şi muzicolog, precum şi în calitate de poet şi eseist în perioada antebelică.
- În 1912, se înfiinţează Societatea Scriitorilor Români, căpătând statut legal, aprobat prin legitim.
- Anul 1943 este marcat de premierea unui film realizat la ecran după comedia lui I. L. Caragiale „O noapte furtunoasă” (regizat de Jean Georgescu).
- În 1951, în forfota perioadei postbelice, se naşte talentata actriţă de teatru şi cinema Tora Vasilescu.
Lumea însă nu se mărgineşte aici, evenimente importante având loc şi peste graniţele ţărilor vorbitoare de română. Astfel:
- În 1503 se naşte scriitorul italian Antonio Francesco Grazzini, iar 96 de ani mai târziu (1599), pe aceeaşi dată pictorul de origine flamandă, Antony Van Dick.
- În anul 1712, în Anglia, se naşte un alt scriitor, care s-a manifestat pregnant în dramaturgie – Edward Moore.
- Parisul, în aceeaşi zi a anului 1895, are parte de prima demonstraţie a cinematografului, realizată de August şi Louis Lumière, care au utilizat în acest scop un film din celuloid.
- În 1963, în Marea Britanie, renumita formaţie de muzică rock The Beatles îşi lansa albumul de debut cu titlul „Please, Please Me” (rom. „Te rog, fă-mi pe plac”).
- Doi ani mai târziu, tot în domeniul muzical, se lansează albumul lui Bob Dylan „Bringing It All Back Home” (rom. „Să aducem totul acasă”).
Aşadar, după cum vedem, ziua de 22 martie este plină de evenimente frumoase, iar acest fapt, sperăm că v-a luminat puţin ziua mohorâtă de afară.