Astăzi este a doua zi din campania „O vedetă la bibliecăt”, iar noi continuăm activitățile planificate în acest context. Așadar, astăzi urma să organizăm o oră de discuții și dezbateri împreună cu o altă interpretă din lumea muzicii folclorice – Larisa Ungureanu.

Larisa Ungureanu

Discuțiile s-au început cu un moment autobiografic, prin care doamna ne-a dezvăluit unele momente de culminație din viața și, mai ales, din cariera sa. Astfel am putut observa că acest drum nu a fost tocmai nivelat, așa cum s-ar părea, totuși artista a avut curajul și puterea să zâmbească mereu și să ne bucure cu muzică bună din și pentru popor. Munca enormă și cultura muzicală pe care le-a deprins și le-a dezvoltat încă din copilărie au reprezentat fundamentul a imaginii și personalității sale. Astăzi o vedem frumoasă și mereu plină de lumină.
În discuțiile cu elevii de la Școala de Arte „Alexei Stârcea” a reușit să le cultive dorința de a se cultiva, de a munci și de a cunoaște. Fiecare dintre cei prezenți a ajuns la această concluzie, care astăzi devine o necesitate tot mai acută a societății.Larisa Ungureanu
Sfârșitul a fost încununat cu un frumos recital de muzică populară organizat de eleve și de interpretă.

Sperăm ca această colaborare să continue și pe viitor,

deoarece biblioteca noastră va fi mereu cu ușile deschise

pentru toți cei care apreciază și valorifică cultura!

Un gând despre „Larisa Ungureanu – prin greutăți spre stele!

  1. Ador această interpretă minunată. O admir, alături de Maria Iliuț, este una dintre vedetele naostre care într-adevăr sunt de neprețuit.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s