O viaţă dedicată profesiei


 „Cartea, modul nostru de a dăinui” de Lidia Kulikovski

Recenzie

O culegere de texte dedicate bibliotecii şi slujitorilor ei ne oferă „omul prin excelenţă al cărţii”, doamna Lidia Kulikovski, doctor în pedagogie, conferenţiar universitar USM, autor cu prestaţii deosebite în dezvoltarea fundamentului biblioteconomic.

Volumul este alcătuit din şase mari compartimente „Speculum humanae salvations”, „Management”, „Instruire”, „Biblioteci, bibliotecari”, „Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova”, „Miscelaneu”, adunând opinii pertinente, cu un spaţiu larg despre rolul cărţii şi bibliotecii în societatea contemporană.

Primul compartiment în traducere română  Cartea – oglinda mântuirii omeneşti  cuprinde câteva interviuri cu ex-directorul general al BM „B.P. Hasdeu”, doamna Lidia Kulikovski, care face unele mărturisiri interesante despre drumul spre profesie, reuşita în cariera profesională, calitatea muncii bibliotecarilor, rolul bibliotecilor şi valoarea cărţii în societate.

În continuare sunt reflectate aspecte ale managementului echipei „B.P. Hasdeu”, componentele, avantajele şi dezavantajele lui, prin exemple practice de aplicare. Autoarea cărţii face o trecere în revistă a activităţii bibliotecii publice din Helsinki, unde s-a lucrat asupra diferitelor sisteme ale managementului de success. „Nu am auzit ca o altă bibliotecă să desfăşoare această activitate atât de sistematic şi complex ca ei” susţine doamna Lidia Kulikovski, „această schemă ilustrează dezvoltarea managementului prin intermediul stabilirii scopurilor, prognozării,  însă nimic nu poate fi realizat fără implicarea personalului”. Odată cu „schimbarea sensului filozofic al profesiei” sarcina de bază a domeniului determină conformarea şi perfecţionarea continuă a bibliotecarului. Competenţa, remarcă autoarea „este capacitatea de acţiune eficace faţă de situaţii prin mobilizarea cunoştinţelor necesare, în timpul oportun, în scopul identificării şi rezolvării problemelor…

Lucrarea continuă cu analize ale învăţământului biblioteconomic şi abordări practice europene ce se referă la programele universitare. Autorul vine cu propuneri de susţinere şi aplicare a acestora de către bibliotecile din RM.

O nouă rubrică subliniază viaţa şi activitatea mai multor tipuri de biblioteci, aşa precum Biblioteca Naţională a RM, care este „fruntea, inima, motorul Sistemului de biblioteci”, remarcă autoarea cărţii. Cu o experienţă de peste 45 de ani Camera Naţională a Cărţii „are un loc aparte în istoria politică şi culturală a RM” şi se prezintă la „cel mai înalt nivel prin rigoarea, competenţa ambiţia şi pasiunea angajaţilor ei” apreciază doamna Lidia Kulikovski. Şirul bibliotecilor descrise continuă cu bibliotecile publice „Onisifor Ghibu”, „Transilvania”, „Târgovişte”, „Târgu–Mureş”, etc.

Cu un deosebit respect, dor şi recunoştinţă se aminteşte despre renumiţii profesionişti în domeniu care au fost şi rămân devotaţi cărţii: Traian Brad, Dimitrie Poptămaş, Iurie Colesnic, Alexe Rău, etc.

Lucrarea ilustrează activitatea şi realizările ABRM la nivel naţional şi internaţional, desemnează practici, proiecte, experienţe a bibliotecilor în societatea informaţională.

Volumul cuprinde materiale teoretice şi practice deosebit de utile şi valoroase pentru domeniul biblioteconomic şi poate servi drept ghid în realizarea proceselor de calitate a instituţiei

 

A. Timuş

 

 

 

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s