Publicat în Biblioteca Maramureş

DIRECTORUL DE NOTA ZECE


Despre distinsul și cunoscutul dr.Teodor Ardelean este nu numai plăcut dar și o onoare să scrii. Numai să menționezi faptele frumoase ale acestui Om, ar trebui o mulțime de pagini, ne mai vorbind de înaltele funcții pe care le-a onorat sau distincțiile obținute pe tot parcursul vieții.

Am găsit de cuviință să menționăm, că domnul Teodor Ardelean este Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare, titlu oferit „ pentru puterea de a menține nestins focul sacru din sanctuarul cărții ”; în perioada anilor 1992-1996 senator și ulterior vicepreședinte al senatului; doctor Honoris Cauza la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș ”; mai mult de 20 de ani directorul Bibliotecii Județene Maramureș „ Petre Dulfu ”, care a luat instituția cu un efectiv de carte de 32 mii volume, sau unități și a adus-o la 750 mii de unități, transformând biblioteca într-o adevărată perlă spirituală și informațională de pe întreg spațiul românesc.

Fiind un excelent orator și om de știință, a participat la zeci și sute de conferințe științifice și social-culturale promovând Măria Sa Cartea.

Domnia sa este un Om al Cărții, un Om al luminii, oriunde nu s-ar duce, această personalitate emană  lumină, căldură și evlavie. Prin propriul exemplu, personalitatea sa motivează, încurajează, încarcă cu emoții pozitive, învață ce este munca și daruirea de sine în tot ce face.

Prin truda și efortul domniei sale, au fost deschise minunate biblioteci în afara granițelor României, în: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Spania, Scoția, Polonia, Canada, Portugalia, Elveția și Norvegia.

Cu siguranță, dacă nu era Ilustrul Domn dr.Teodor Ardelean, probabil că nu mai exista și activa astăzi biblioteca „Maramureș”, filială a Bibliotecii Municipale„ B. P. Hasdeu” din oraşul Chișinău, deoarece dânsului i-a aparținut atât inițiativa, cât și realizarea la cel mai înalt nivel. Mai mult decât atât, domnia sa anual ne îmbogățește fondul de carte a bibliotecii „maramureșene” din Chișinău. Atât noi, bibliotecarii, cât și utilizatorii filialei „Maramureș” din municipiul Chișinău suntem recunoscători acestei  personalități eminente, OM-ului cu litera mare pe nume Teodor Ardelean, pentru grija și efortul depus și desigur mulțumim României, care ne ține sub aripa sa oferindu-ne Susținere, Lumină și Căldură!

La acest ceas aniversar, când domnul Teodor Ardelean rotungește șapte decenii, noi, bibliotecarii filialei„Maramureș” a BM „ B. P. Hasdeu ” îi dorim multă Sănătate, Fericire, Succese, Inspirație și multe Bucurii! La Mulți Ani Distinse Domnule Profesor! Doamne ajută la tot ce faceți!

Cu respect și recunoștință, echipa bibliotecii „Maramureș”:

Elena Cărăuș-Sinița, șef filială

Olesea Corjan, bibliotecar;

Andrieş Liliana, bibliotecar.

Publicat în Biblioteca Maramureş

Filiala „Maramureș” – proiect de cultivare a limbii române prin lectură


Alina LEMNEAN
șef serviciu Săli de lectură – Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare
Elena ȘINIȚA
șef filială – Biblioteca „Maramureș”, filială a Bibliotecii Municipale ,,B.P. Hasdeu”, Chișinău

Municipiul Chișinău a devenit mai bogat cu o bibliotecă românească la data de 13 octombrie 2001. Inaugurarea acestei biblioteci, cu semnificativul nume „Maramureș”, din cadrul proiectului cultural „Carte pentru românii din afara granițelor”, s-a realizat la inițiativa directorului Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, domnul Teodor Ardelean, și a doamnei Lidia Kulikovski, pe atunci, directorul general al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” din Chișinău.

Evenimentul de înaltă însemnătate s-a desfășurat în cadrul manifestărilor culturale organizate cu prilejul sărbătoririi Hramului orașului Chișinău. Inaugurarea nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș, care a alocat suma necesară pentru achiziționarea celor 10.000 de volume de carte românească, acestea fiind completate anual cu donații și noi achiziții, care consolidează fondul de carte românească, astfel că, la începutul anului 2021, biblioteca se bucura de un fond de carte de 27.534 unități de bibliotecă.

Noul locaș de cultură s-a deschis în sectorul Buiucani, pe strada Alba Iulia, nr. 83, cu o suprafață de aproximativ 400 mp, cu două săli de lectură, o sală pentru împrumut, una pentru periodice și o sală multimedia. Evenimentul a reunit oameni de cultură din Chișinău, consilieri județeni, bibliotecari și ziariști. Tot cu această ocazie, a fost lansată revista de cultură „România – Km 0”, editată la Baia Mare și dedicată în totalitate Basarabiei, coordonată de ziaristul Gheorghe Pârja. Se poate spune, că s-a desfășurat o mare sărbătoare a cărții, dar totodată că s-au celebrat „Zilele Maramureșului” la Chișinău.

Filiala s-a deschis publicului în 1 ianuarie 2002, cu o bogată colecție de carte despre istoria, cultura, spiritualitatea și tradițiile ținutului maramureșean. Trebuie menționat faptul că biblioteca a funcționat în sediul de pe strada Alba Iulia până în anul 2009, când, la 1 septembrie, și-a redeschis porțile într-un sediu nou de pe strada Grenoble, într-un sector liniștit și îngrijit, cu oameni dornici de a se informa, sediu în care o regăsim și azi. Inaugurarea noului spațiu a avut loc în prezența mai multor personalități marcante de pe un mal și altul al Prutului. La eveniment a participat domnul Teodor Ardelean, însoțit de o delegație de bibliotecari, iar cadoul a fost o altă donație de carte, constând în 350 de volume de carte nouă românească, literatură, dicționare, enciclopedii, des solicitate de cititorii bibliotecii.

Bucuria bibliotecarilor și a cititorilor a fost împărtășită și de acad. Mihai Cimpoi, scriitorii: Nicolae Dabija, Iulian Filip, Ion Hadârcă, precum și de Vasile Șoimaru, Lidia Grosu, ș.a. Manifestarea a fost întregită de vernisajul expoziției de fotografii a jurnalistului Andrei Viziru.

Pentru a veni în întâmpinarea cititorilor, personalul bibliotecii, coordonat pe parcurs de doamna Cristina Mamascaia și actualmente de doamna Elena Șinița, desfășoară diverse activități și programe dintre care amintim: Chișinăul citeșteBătălia cărțilorRevino la biblioteca ta – campanie care urmărește promovarea imaginii bibliotecii în comunitate; Lecturile verii sub genericul Cartea nu are vacanță; Provocarea verii: Citește și descoperă Chișinăul – cel mai recent proiect, ce va contribui la redescoperirea farmecului Chișinăului la împlinirea a 585 de ani de la atestare, și multe alte proiecte.

Angela Timuș, fost director al Filialei Maramureș mărturisește: „19 ani de activitate pentru Biblioteca ,,Maramureș” au fost foarte productivi. Am fost implicați într-un șir de proiecte și activități. Activitățile noastre au atras noi vizitatori, voluntari, am legat noi prietenii și colaborări cu diverși parteneri. Scopul activităților noastre este de a susține dezvoltarea aptitudinilor sociale ale cititorului, de a cultiva interesul pentru diverse activități culturale, de a descoperi noi talente, de a promova tehnologiile informaționale în rândul celor vârstnici și de a forma un cititor și vorbitor cult în contextul social de azi. Ne-am străduit să influențăm pozitiv comportamentul vizitatorilor și să remarcăm rolul comunitar al instituției. În societatea contemporană accentul se pune pe servicii moderne, de calitate și operative oferite membrilor comunitari, care devin puncte de pornire în toate sferele vieții culturale, politice şi sociale. Serviciile din bibliotecă sunt moderne, atractive, pentru toate categoriile de utilizatori și sunt benefice comunității. Succesul bibliotecii „Maramureș” se va transpune ulterior în alte istorii, definind noi priorități și posibilități”.

Punerea în valoare a fondului de carte, activitățile organizate de inimosul colectiv, proiectele cu un impact deosebit în comunitatea chișinăuană, ce oferă posibilități și oportunități de studiu, de lectură sau socializare, este un prilej de bucurie și de mândrie, astfel noi, colectivul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare, dorim să vă transmitem felicitări și să vă asigurăm de toată aprecierea și sprijinul nostru.