Publicat în Fără categorie

Legenda Dragobetelor


Sărbătoarea de Dragobete se sărbătorește in fiecare an pe 24 februarie si are rădăcini adânci în cultura si tradițiile romănesti, legenda spunând ca aceasta se întinde incă din era dacică. Dincolo de faptul că reprezintă sărbătoarea romănească a iubirii, puțini știu cine a fost cu adevărat Dragobetele. Această sărbătoare nu marchează doar dragostea românilor, ci și inceputul primăverii și al anului agricol, momentul in care intreaga natură renaște si păsările își caută cuiburi.

In mitologie

Dragobetele este identificat cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă și cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia română, acesta fiind ales drept ocrotitorul iubirii românilor. Legenda spune că Dragobetele, tânăr voinic si chipeș, era fiul babei Dochia și era un fecior extrem de iubăreț care le făcea pe tinerele fete să-și piardă mințile. Dragobete este asociat cu imaginea bărbatului tânăr și curajos, ca un Făt-Frumos. Obiceiurile stăvechi mai spun și că pe 24 februarie oamenii își aranjau casele pentru a face o primire frumoasă  “zeului iubirii” care veneau alături de zânele incărcate cu daruri de iubire. De asemenea, toți cei din gospodărie căutau să nu-l întâmpine pe Dragobete fără o persoană alături fiindcă, în caz contrar, ei erau sortiți să mai aștepte încă un an până când aveau să își găsească perechea.

Legenda spune că …

Sărbătoarea de Dragobete a pornit de la legenda în care se spunea că imediat după prânz, in satele românești unde se celebra iubirea, tinerii se întorceau de la pădure, cu buchetele de flori de primăvara. În acel moment, în vatra satului, avea să debuteze ritualul de pețire: flăcăii alergau  după fecioarele pe care le plăceau, în încercarea de a le săruta și de a le împărtăși astfel, dragostea lor. Daca fata se lăsa prinsă și sărutată, acest lucru urma să ducă la logodnă și apoi, la căsătoria celor doi. Evenimentul era marcat de spor si noroc, întrucât s-a desfășurat sub semnul zeului iubirii.
      Până in ziua de astazi, 24 februarie a rămas cu semnificatia trezirii naturii, a pasărilor care încep să îsi caute cuiburi și a oamenilor care rezonează cu trezirea naturii la viată. Odata cu 24 februarie întreaga natură răsună a veselie, păsările îsi luau zborul, copacii încep să înverzească, ziua se mărește.

Publicat în Fără categorie

LEGENDA LUI DRAGOBETE PE ÎNȚELESUL COPIILOR


În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, ea reprezentând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor şi ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, ulterior Dragobete a fost transformat într-o zeitate ce protejează și aduce noroc îndrăgostiților.

Legenda lui Dragobete


   Legenda povestește că Dragobete a fost fiul unei tinere deosebit de frumoasă pe nume Dochia și al Duhului Muntelui. La nașterea lui Dragobete, copilul a avut patru ursite: zâna Primăvara, care i-a dăruit iubirea, prospețimea florilor și tinerețea fără bătrânețe, zâna Vara care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei, zâna Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare, zâna Iarna i-a dat o îmbrăcăminte albă cu sclipiri de diamante. Dragobete s-a bucurat de toate cadourile ursitoarelor, îndrăgit și iubit de toată lumea, iar când a crescut mai mare, tatăl său Duhul Muntelui, l-a chemat sus pe munte, departe de toți și toate, unde picior de om nu călcase vreodată, pentru a proteja natura și animalele în locul lui, deoarece acesta îmbătrânise. Astfel Dragobete a învățat toate tainele vieții și ale naturii, transformându-se el însuși într-un duh al muntelui, protejând suflarea omenească și animalele totodată. Primăvara, Dragobete cânta la fluierul său primit de la ursitoare, cântecele sale auzindu-se de sus de pe munte. Se spune că oricine le auzea, avea parte de noroc și era înconjurat de iubire toată viața. Cu timpul, Dragobete s-a transformat în legendă, iar atunci când lumea avea mai mare nevoie să i se amintească importanța dragostei de sine și de celălalt, Dragobete apărea în vis și punea în sufletele oamenilor câte ceva din cadourile primite de la ursitoare. Se mai spune că atunci când copiii plâng, Dragobete apare la geam și nevăzut de nimeni, cântă din fluierul fermeca cântecele duioase de leagăn pentru ei, liniștindu-i.

Publicat în Biblioteca Maramureş

Cărţi de educaţie financiară


Robert Toru Kiyosaki este un investitor, om de afaceri și autor american de literatură motivațională. Kiyosaki este foarte cunoscut datorită seriei de cărți de educatie financiară Tată bogat, tată sărac. A scris peste 26 de cărți care s-au vândut într-un total de 26 milioane de exemplare.

Vă propunem spre lectură trei cărţi scrise de Robert TKiyosaki:

Tată bogat, tată sărac…

Aruncă în aer mitul care spune că trebuie să câştigi mult ca să te îmbogăţeşti.

Combate ideea potrivit căreia, dacă ai o casă, eşti înstărit.

Le arată părinţilor de ce nu se pot baza pe sistemul de învăţământ, dacă vor să-şi vadă copiii învăţând câte ceva despre bani.

Defineşte odată pentru totdeauna activele şi pasivele.

Vă învăţa ce şi cum să le spuneţi copiilor despre bani, astfel încât să aibă succes financiar în viitor.

„Tată bogat, tată sărac este un punct de plecare pentru toţi cei care doresc să deţină controlul asupra propriului lui viitor financiar. USA Today

Cartea Copil bogat, copil isteţ este scrisă pentru părinţii care pun preţ pe educaţie, care vor să le asigure copiilor lor un start avantajos în viaţă – financiar şi şcolar – şi care sunt gata să se implice în acest proces.
În Era Informaţională, o bună educaţie este mai importantă ca oricând. Dar actualul sistem de învaţământ poate că nu-i oferă copilului dumneavoastră toate informaţiile care-i sunt necesare. Cartea de faţă este menită să umple golurile: să vă ajute să-i transmiteţi copilului dumneavoastră aceleaşi cunoştinţe financiare interesante şi practice pe care propriul tată i le-a transmis lui, Robert Kiyosaki.
Copil bogat, copil isteţ vă va arăta cum puteţi trezi dragostea de învăţătura în copilul dumneavoastră aplicând aceleaşi metode la care a apelat tatăl lui Robert pentru a-l ajuta să termine şcoala cu toate că acesta lua note proaste şi-şi dorea să renunţe la învăţătură.
Copil bogat, copil isteţ vă deschide porţi nebănuite oferindu-vă şansa de a transmite mai departe nişte procedee şi o capacitate de înţelegere pe care copilul dumneavoastră le va aplica tot restul vieţii.

Cadranul banilor – o noua carte de Robert T. Kiyosaki

Cadranul BANILOR iti dezvaluie de ce unii castiga mai mult muncind mai putin, platesc taxe mai mici si invata sa fie liberi din punct de vedere financiar.

Te-ai intrebat vreodata:

De ce unii investitori obtin profit cu un risc mai mic, in timp ce majoritatea raman pur si simplu pe zero?

De ce majoritatea angajatilor merg din slujba in slujba, in timp ce altii demisioneaza si incep sa cladeasca imperii antreprenoriale?

Ce inseamna pentru tine si familia ta trecerea de la epoca industriala la cea a informatiei?

Cum poti folosi aceasta schimbare la potentialul maxim pentru a-ti trasa itinerarul spre libertatea financiara?

Cadranul BANILOR este o carte scrisa pentru tine daca esti gata…

-sa lasi in urma ideea ca iti trebuie un loc de munca sigur si sa pornesti in cautarea acelei lumi in care sa te simti liber din punct de vedere financiar;

-sa faci schimbari substantiale in viata ta;

-sa preiei controlul asupra viitorului tau financiar.

„Principalul motiv pentru care oamenii se lupta cu dificultatile financiare este acela ca au trecut prin scoala fara sa invete nimic despre bani. Rezultatul este ca invata sa lucreze pentru bani… dar nu invata niciodata sa puna banii sa lucreze pentru ei.“– Robert Kiyosaki

Verificaţi disponibilitatea cărţilor în biblioteci pe următorul link:

https://opac.hasdeu.md/cgi-bin/koha/opac-search.pl?q=Kiyosaki

Publicat în Biblioteca Maramureş

Grigore Vieru – omul duminicii


Grigore Vieru este unul din cei mai remarcabili poeți ai neamului nostru. Creațiile sale răsună probabil în fiecare familie din Moldova şi Romănia, grădiniţe de copii, şcoli, licee, prin poezie sau cântece, marcând generații la rând.

Un frumos omagiu dedicat marelui poet adus de utilizatorii fideli ai bibliotecii Maramureş prin versuri proprii!

Lectură plăcută!

Publicat în Biblioteca Maramureş

Dimitri Mendeleev, inventatorul tabelului periodic


Dimitri Ivanovici Mendeleev s-a născut la 8 februarie 1834, în Tobolsk, Siberia, fiind ultimul dintre cei 14 copii ai lui Ivan Pavlovici Mendeleev şi al Mariei Mendeleeva. La vârsta de 14 ani, după moartea tatălui său, Mendeleev a urmat gimnaziul în Tobolsk.

În 1849, familia Mendeleev, al cărui statut social şi situaţie materială decăzuseră considerabil din cauza morţii tatălui, se mută la Sankt Petersburg, unde tânărul de numai 16 ani intră la Institutul Pedagogic din Sankt Petersburg.

După absolvirea institutului, Dimitri a plecat timp de doi ani să facă cercetări la Paris şi Heidelberg, întorcându-se în 1861 la St Petersburg, unde a devenit profesor de chimie generală, în 1867.

A început să scrie un manual de chimie anorganică, „Principiile chimiei”, pe care ulterior l-a publicat în numeroase ediţii şi limbi. Organizându-şi materialul pentru lucrare, Mendeleev a grupat elementele în capitole, în funcţie de valenţa acestora. În timp ce se află în Germania, Mendeleev a aflat despre masele atomice ale lui Cannizzaro şi le-a utilizat pentru a aranja elementele în ordine crescătoare.

Ziua crucială pentru Mendeelev a fost când a anulat o vizită planificată la o fabrică şi a rămas acasă, pentru a soluţiona problema modului în care să aranjeze sistematic elementele chimice. Pentru a-l ajuta în acest demers, el a scris fiecare element şi principalele sale proprietăţi pe un cartonaş separat şi a început să le aranjeze în mai multe moduri diferite. La un moment dat, a ajuns la o formă care i s-a părut potrivită şi a copiat-o pe o foaie de hârtie. Ulterior, în aceeaşi zi, el a decis că este posibil un aranjament mai bun şi l-a copiat şi pe acesta, aranjament în care elementele similare erau grupate în coloane verticale, spre deosebire de primul său tabel, în care erau grupate pe orizontală. Aceste documente istorice există încă.

În ciuda faptului că Mendeleev a fost o personalitate științifică marcantă a timpului său, onorat de foarte multe organizații științifice din întreaga Europă, acasă, în Rusia, a fost privit cu suspiciune, ceea ce a dus la demisia sa de la catedra Universității din Sankt Petersburg în ziua de 17 august 1890.

Printre contribuțiile sale târzii mult mai importante se numără și studierea câmpurilor petrolifere din Rusia și contribuția sa semnificativă la crearea primelor rafinării rusești.

A murit de gripă, pe 2 februarie 1907, la 73 de ani, la Sankt Petersburg, Rusia.

Elementul chimic numărul 101 îi poartă numele: mendeleviu. De asemenea, un crater de pe lună îi poartă numele. Numele său a fost dat Institutului Național de Metrologie din Sankt Petersburg

Sursa: Wikipedia

Publicat în Biblioteca Maramureş

A face  parte din omenire înseamnă a deveni om


  Să ai chip și o față de om nu este de ajuns pentru a demonstra că ești un om adevărat. A trăi printre oameni este deja e un pas înainte. A cunoaște o limbă și a avea un prieten care va merge după tine în orice colț al lumii, deja înseamnă că ești un om bogat spiritual. Omul a fost creat pentru a dărui lumină celor din jur. Pe lîngă toate aceste calități cu care l-a înzestrat Dumnezeu pe OM, i-a dat  și o mare înțelepciune. Eu cred că trebuie, totuși, să fii foarte creativ, să poți numi toate animalele existente astăzi pe Pământ și multe alte cunoștințe să ai, într-un cuvânt, să ai puritatea unui nou-născut, să ai încredere în Dumnezeu așa cum crede un copil în mama sa, în tatăl său și să fii înțelept, bun și iertător, să îndeplinești bine orice sarcină și să te ferești de păcate, încât să nu dai prilej celui rău să te învingă, omul trebuie să aibă soveste – aceasta înseamnă să fii OM!

  Este demonstrat că omul nu poate trăi singur, de aceea el își căuta mereu pe cineva alături, pentru a comunica, pentru  a iubi și a fi iubit. Omul e cel cu credința în prieteni și prietenie.

Dar prietenii adevărați se manifestă în circumstanțe de grea cumpănă. Astfel ca și eroii noștri, Cyrus Smith, Nab, GedeonSpillet, Harbert din cartea „Insula Misterioasă” de Jules Verne au făcut cunoștință în circumstanțe nu chiar favorabile, însă devotamentul lor s-a transformat într-o strânsă prietenie, care și-a arătat fidelitatea într-o aventură nemaipomenită. În timpul războiului civil, câțiva prizonieri de război reușesc să scape din orașul Richmond, capitala Statelor Confederative ale Americii, pe atunci asediată de trupele generalului Ulysses Grant. Inginerul Cyrus Smith, negrul Nab, jurnalistul GedeonSpillet, marinarul Pencroff și tânărul Herbert evadează cu ajutorul unui balon în timpul unei furtuni. După o călătorie aeriană de cinci zile, ei ajung pe o insulă nelocuită, pe care o numesc Lincoln, în cinstea președintelui american Abraham Lincoln.

Pe o insulă îndepărtată

Și de Dumnezeu uitată,

Plină de mister,

Să vă spun un adevăr:

Au naufragiat neașteptat

Și insula au explorat,

Cinci prieteni curajoși,

Veseli și ingenioși

Și-n acele clipe grele

S-au ferit ușor de ele.

     În timpul aflării lor pe insula Lincoln se petrec lucruri fantastice: o ființă ciudată l-a salvat pe Cyrus Smith după căderea sa din balon. Cei cinci naufragiați au avut ca scop să readucă populația pe insulă, construindu-și o casă în stînca de acolo. În perioada în care locuiau pe insulă, ei îl recuperează de pe insula Tabor pe Ayrton, un fost tâlhar. Ayrton se transformă complet sub influența lor, devenind  un om cinstit care îi va ajuta pe coloniști.

  Simțindu-se pe moarte, ființa misterioasă îi ajutase de multe ori, ea nu era altcineva decât căpitanul Nemo, eroul romanului „ Douăzeci de mii de leghe sub apă”, el le transmite indicii locului unde se află. Intâlnirea coloniștilor cu căpitanul Nemo a fost foarte emoționantă, acesta spunându-le că este prințul Dakar și că a fost nevoit să-și părăsescă țara după participarea la răscoala indiană din 1875. Ultima sa dorință care a fost îndeplinită de coloniștii insulei Lincoln: submarinul „Nautilus” i-a devenit sicriu.

  Insula Lincoln a fost distrusă printr-o explozie a unei erupției vulcanice, iar coloniștii s-au refugiat de pe stîncă și au fost salvați de vasul „Duncan” ce venise să-l ia pe Ayrton de pe insula Tabor. Aceasta a fost ultima implicare a căpitanul Nemo în viața coloniștilor, căci înainte de a muri, el a lăsat un mesaj cu coordonatele insulei Lincoln, permițând astfel recuperarea și întorcerea lor pe continent.

  Jules Verne în scrierele sale prezintă o insulă ireală, cu o bogăție nemaiponit de frumoasă și vastă, atât din punct de vedere botanic, cât și mineral.

Natura este darnică, dar oamenii, fiind necruțători și necumpătați, unii prea lacomi, distrug bogățiile naturii-mamă și din acest motiv ea ne pedepsește. Trebuie să lupți, să zâmbești, să fii fericit că exiști. Iar pentru că viața îți oferă această șansă, să-ți descoperi eul tău și totul ce se află în jurul tău trebuie să te bucure. Atunci, când ai să înveți cum să trăiești, vei descoperi și tainele acestei enigme cu numele OM și vei înțelege sensul vieții și rostul învățăturii.

„Încetează să mai fii cine erai și remodelează-te în cine ești!”. (Paulo Coelho)

Recenzie pentru cartea ,,Insula misterioasă” de Jules Verne de la elevul cl. a VIII-a, Liceul Teoretic Minerva, Andrieş Dumitru.

Publicat în Biblioteca Maramureş

Ion Luca Caragiale, viaţa şi opera!


Ion Luca Caragiale (n. 1 februarie 1852, Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, d. 9 iunie 1912, Berlin) a fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic și ziarist român, de origine greacă. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români.

Primele studii le-a făcut între anii 1859 și 1860 cu părintele Marinache, de la Biserica Sf. Gheorghe din Ploiești, iar până în anul 1864 a urmat clasele primare II-V, la Școala Domnească din Ploiești.

Atras de teatru, Luca s-a căsătorit în 1839 cu actrița și cîntăreața Caloropulos, de care s-a despărțit, fără a divorța vreodată, întemeindu-și o familie statornică cu brașoveanca Ecaterina, fiica negustorului grec Luca Chiriac Caraboas.

În 1870 a fost nevoit să abandoneze proiectul actoriei și s-a mutat cu familia la București, luîndu-și cu seriozitate în primire obligațiile unui bun șef de familie.

L-a cunoscut pe Eminescu cînd tînărul poet, debutant la Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu. În 1871, Caragiale a fost numit sufleur și copist la Teatrul Național din București, după propunerea lui Mihail Pascaly.

I.L. Caragiale a fost, printre altele, și director al Teatrului Național din București.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.

Începutul activității jurnalistice a lui Caragiale poate fi datat, cu probabilitate, în luna octombrie 1873, la ziarul Telegraful, din București, unde ar fi publicat rubrica de anecdote intitulată Curiozități. Apropierea de ziaristică este confirmată, cu certitudine, odată cu colaborarea la revista Ghimpele, unde și-ar fi semnat unele dintre cronici cu pseudonimele: Car și Policar, în care sunt vizibile vioiciunea și verva de bună calitate. Numele întreg îi apare la publicarea de la 1 octombrie 1874 a poemului Versuri în Revista contemporană. În numărul din luna decembrie 1874 al revistei, numele lui Caragiale a apărut trecut printre numele scriitorilor care formau „comitetul redacțional”. Un moment esențial l-a constituit colaborarea la Revista contemporană, la 4 octombrie 1874, cu trei pagini de poezie semnate I. L. Caragiale. Gazetăria propriu-zisă și l-a revendicat însă de la apariția bisăptămânalului Alegătorul liber, al cărui girant responsabil a fost în anii 1875 – 1876. În lunile mai și iunie 1877, Caragiale a redactat singur șase numere din „foița hazlie și populară”, Claponul. Între anii 1876 și 1877 a fost corector la Unirea democratică.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Junimii, deși în întregul proces de afirmare a scriitorului, Junimea însăși a fost, până prin 1884 – 1885, ținta atacurilor concentrate ale adversarilor ei. Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881). Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

Sursa: Wikipedia