Publicat în Biblioteca Maramureş

1 Aprilie – Ziua Mondială a păsărilor


Ziua Mondială a Păsărilor a fost instituită în scopul sensibilizării publicului privind necesitatea protecţiei păsărilor şi a habitatelor lor și este organizată de către secretariatele Convenţiei privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice (CMS) şi Acordului privind conservarea păsărilor de apă african-eurasiatice migratoare (AEWA) – două tratate internaţionale ce țin de conservarea animalelor sălbatice, administrate de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP),  la care aderă un număr tot mai mare de parteneri.

Fauna vertebratelor din Republica Moldova include 281 specii de păsări, dintre care 89  sunt specii faunistice rare şi sunt incluse în Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat, iar 39 de specii sunt incluse în  ediția a doua a Cărții Roşii a Republicii Moldova. Printre acestea se numără cormoranul mic, stîrcul galben, egreta mare, ţigănuşul, lopătarul, lebăda de vară, etc. Douăzeci de specii de păsări reprezintă răpitoarele de zi şi de noapte, specii din vîrful piramidei trofice, a căror dispariţie va provoca un dezechilibru funcţional al biocenozelor ecosistemelor naturale.

Pentru ediția a treia a Cărții Roșii sunt propuse încă 25 de specii de păsări printre care pot fi menționate Stîrcul roşu, Barza albă, Ciocănitoarea de stejar, Raţa cu ciuf, Califarul roşu, Califarul alb ș.a.

Unele specii de păsări, care vieţuiesc pe teritoriul Republicii Moldova, sunt  incluse  în Cartea Roşie Europeană: raţa roşie, acvila ţipătoare mare, vînturelul mic, cristelul, etc.

Ocrotirea păsărilor nu se poate realiza decât în contextul general al conservării mediului înconjurător. A ocroti păsările înseamnă a proteja mediul prin reducerea poluării apei, solului şi aerului, diminuarea cantităţii de substanțe chimice utilizate în agricultură şi silvicultură, refacerea habitatelor păsărilor.

Autor:

Filiala Bibliotecii Municipale B.P. Hasdeu. Fondata la 14 octombrie 2001 în parteneriat cu Biblioteca județeană Petru Dulfu, Baia Mare, România.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s