În fiecare an, la 30 septembrie, este celebrată, la nivel mondial, Ziua Internațională a Traducătorilor, un prilej de a promova standardele profesionale și de a sublinia importanța deosebită a traducătorilor, interpreților și specialiștilor în terminologie în contextul globalizării.
În 1991, Federația Internațională a Traducătorilor (FIT), sub egida UNESCO, a decretat Ziua internațională a traducătorilor și a ales data de 30 septembrie pentru a fi marcată odată cu sărbătoarea din calendarul romano-catolic a Sfântului Ieronim care, în secolul al III-lea, a fost traducătorul „oficial” al Bibliei din limbile ebraică, aramaică și greacă în limba latină. Traducerea sa este cunoscută sub denumirea de Biblia vulgata. UNESCO și ONU cer statelor membre să susțină inițiativa și să protejeze bogăția limbilor de pe planetă pentru că, potrivit Declarației Universale asupra diversității culturale, „diversitatea culturală este tot atât de necesară pentru umanitate cum este biodiversitatea în lumea viețuitoarelor”.
Ziua internaţională a traducătorilor, are ca scop aducerea unui omagiu muncii traducătorilor, interpreţilor şi terminologilor profesionişti din întreaga lume, care joacă un rol important în reunirea naţiunilor, facilitarea dialogului, înţelegerea şi cooperarea, contribuind la dezvoltarea şi consolidarea păcii şi securităţii mondiale.
Transpunerea unei opere literare sau ştiinţifice, inclusiv a unei lucrări tehnice, dintr-o limbă în altă limbă, traducerea profesională, inclusiv traducerea propriu-zisă, interpretarea şi terminologia, sunt indispensabile pentru păstrarea clarităţii, a unui climat pozitiv şi a productivităţii în discursul public internaţional şi în comunicarea interpersonală.
Organizaţia Naţiunilor Unite este unul dintre cei mai mari angajatori de experţi lingvişti internaţionali. Câteva sute de astfel de angajaţi lucrează la birourile ONU din New York, Geneva, Viena şi Nairobi sau la comisiile regionale ale Naţiunilor Unite din Addis Abeba, Bangkok, Beirut, Geneva şi Santiago de Chile. Documentele ONU sunt emise simultan în cele şase limbi oficiale ale organizaţiei (arabă, chineză, engleză, franceză, rusă şi spaniolă).
În fiecare an, Ziua mondială a turismului este sărbătorită pe data de 27 septembrie. 160 de țări, șase membri asociați și peste 500 de membri afiliați, componente ale Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO)- agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite (ONU), celebrează în fiecare an Ziua mondială a turismului, potrivit site-ului http://www.unwto.org.
Scopul înființării Zilei Mondiale a Turismului este de a face comunitatea internațională conștientă de rolul turismului și de impactul său asupra valorilor sociale, politice, economice și culturale ale oamenilor din întreaga lume.
UNWTO a stabilit ca tema Zilei mondiale a turismului 2022 să se concentreze asupra „Regândirii turismului” („Rethink Tourism”). Ziua mondială a turismului se va concentra în acest an pe re-imaginarea creşterii sectorului turistic, atât în ceea ce priveşte dimensiunea, cât şi relevanţa sa.
Sărbătoarea oficială din acest an va fi găzduită de Indonezia și are scopul de a celebra oportunitate de a regândi modul în care facem turism pentru un sector mai durabil, mai inclusiv și mai rezistent.
Republica Moldova este parte a comunității Organizației Mondiale a Turismului sub egida Organizației Națiunilor Unite (UNWTO) de 19 ani și împreună cu țările membre celebrează Ziua Mondială a Turismului, subliniind astfel importanța strategică a sectorului pentru o dezvoltare durabilă și valorificarea impactului de ordin social, cultural și economic.
În pofida impactului pandemiei, industria turismului din Republica Moldova a demonstrat că este loc pentru conturarea unei alte realități, dând dovadă de capacitate de adaptare și spirit inovativ. În anul 2021, au având drept scop, să-și contureze foarte clar strategia în domeniu, țările reintrând în competiție pentru titlul de destinații turistice post-pandemice (urmărim clar exemplele Turciei, Egiptului, Greciei) și dorind ca Republica Moldova să țină pasul tendințelor globale, cucerîndu-şi relevanța de destinație turistică printr-o nouă imagine și promisiune.
Anul 2021 a debutat cu lansarea campaniei pe extern „Moldova: A place to find yourself” – sloganul campaniei de promovare de țară, dedicată redefinirii poziționării Republicii Moldova pe harta turistică internațională. Campania vine să ilustreze potențialul neexplorat pe care îl deținem, exprimat prin simbioza dintre natură și muzică, gastronomie și vin, aventură și alte experiențe autentice, prin care oricine se poate regăsi sau reinventa.
Totodată a fost lansată noua broșură turistică formată din 3 capitole: Descoperă Moldova, Călătorește, Intră-n horă, fiind disponibilă în limba română, rusă și engleză. Broșura redă într-un limbaj autentic istoria, cultura, gastronomia Moldovei, dar experiențele oferite de țara noastră turiștilor de peste hotare. Pe lângă acestea, broșura include și o hartă informativă care cuprinde atracțiile turistice din țară, cum ar fi lăcașuri de cult, muzee, parcuri și rezervații, vinării, dar și alte locuri ce pot prezenta interes.
Expozitie de carte despre turizmul din Republica MoldovaHarta cu locurile cele mai frumoase din R. Moldova
Pe 26 septembrie, în fiecare an din 2001, se sărbătorește diversitatea și bogăția limbilor europene moderne.
Ziua Limbilor Europei este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul / multilingvismul, învățarea limbilor străine pe durata vieții. Ziua Europeană a Limbilor are ca obiectiv să atragă atenția publicului asupra importanței învățării limbilor străine și să îl sensibilizeze cu privire la existența și valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa, încurajând învățarea lor.
Limbile străine stimulează afacerile, pentru că angajații cu competențe lingvistice, care constituie o achiziție valoroasă pentru angajator, facilitează vânzările în alte țări, iar persoanele care își caută un loc de muncă și, în același timp, învață o limbă străină, își îmbunătățesc șansele de angajare.
Globalizarea, mobilitatea și tipurile de afaceri fac ca cetățenii să aibă nevoie de competențe lingvistice străine pentru a lucra eficient, iar capacitatea de a comunica în mai multe limbi face parte din competențele esențiale pe piața muncii și consolidează competitivitatea, dar învățarea limbilor străine aduce și alte beneficii permițând realizarea de noi prieteni și contacte.
În Europa există în jur de 225 de limbi indigene, ceea ce reprezintă 3% din totalul mondial, arată site-ul Centrului European pentru Limbi Moderne din cadrul Consiliului Europei. Majoritatea limbilor europene aparţin celor trei grupe: limbile germanice, limbile romanice şi limbile slave.
Majoritatea limbilor europene utilizează alfabetul latin. Unele limbi slave utilizează alfabetul chirilic. Greaca, armeana, georgiana şi idiş au propriul lor alfabet. Limbile non europene cele mai utilizate pe teritoriul european sunt araba, chineza şi hindusa.
Familia limbilor germanice include daneza, norvegiana, suedeza, islandeza, germana, neerlandeza, engleza şi idiş. Limbile romanice includ italiana, franceza, spaniola, portugheza şi româna, iar cele slave – rusa, ucraineana, bielorusa, poloneza, ceha, slovaca, slovena, sârba, croata, macedoneana, bulgara şi altele.
Pe plan mondial, cei peste şapte miliarde de oameni vorbesc între 6000 şi 7000 de limbi diferite. Majoritatea limbilor lumii sunt vorbite în Asia şi Africa. Peste jumătate din populaţia mondială este bilingvă. Limba maternă este, de cele mai multe ori, cea pe care o cunoaştem şi utilizăm cel mai mult.
Perioada domniei lui Ștefan cel Mare a constituit și în planul realizărilor de ordin cultural și spiritual momentul de apogeu al creației artistice din epoca medievală a Moldovei. Elementele de artă și civilizație păstrate din această perioadă reflectă posibilitățile tehnico-materiale existente, viziunea despre lume a omului medieval, precum și diferitele influențe externe, manifestate în special în domeniul arhitecturii. Din creațiile artisitice care s-au păstrat, Ștefan se prezintă atât ca un tradiționalist, continuator al moștenirii bizantine, dar și ca un principe renascentist, animat de un puternic spirit înnoitor.
Cultura muzicală moldovenească are rădăcini adînci milenare și mereu a fost prezentă, dezvoltându-se continuu, fiind transmisă pe cale orală (inclusive în perioada lui Ștefan cel Mare), iar mai apoi fiind culeasă și transcrisă de mari cronicari, folcloriști, ș.a. Cele mai vechi creaţii ale culturii muzicale moldoveneşti sînt cîntecele de muncă şi cele ritualice: colindele, cîntecele de pahar, bocetele de nuntă, bocetele de înmormîntare. Baladele au ajuns pînă la noi din timpuri străvechi. Acestea reflectă lupta poporului contra cotropitorilor străini şi boierilor feudali. Cea mai veche dintre ele este balada „Mioriţa”, creată pe baza legendei vechi care se transmitea de la o generaţie la alta pe cale orală.
Un loc important în cultura tradiţională moldovenească îl ocupă cîntecele lirice şi acelea cu caracter de protest social, printre ele un loc aparte îl are doina – cîntecul popular liric, apărut în perioada feudalismului timpuriu, dar şi colindele – cîntece ritualice, înrudite cu „coliada” popoarelor slave.
Cultura muzicală profesională a apărut în Principatul Moldovei în Evul Mediu, iar aproximativ în anul 1500 la mănăstirea Putna a fost creată o şcoală de cantori. În 1653 domnitorul Vasile Lupu a fondat o şcoală de cantori la Iaşi pe lîngă biserica Trei Ierarhi.
Faptul că Principatul Moldovei s-a aflat mai apoi în dependenţă de Imperiul Otoman n-a putut să nu influenţeze dezvoltarea culturii sale muzicale, lăsînd o amprentă simţitoare asupra ei. Astfel, în secolul al XVII-lea la serbările de la curte participau fanfarele (numite) – meterhanele sau tubulhanii, dar şi tarafurile – orchestre de instrumente populare moldoveneşti.
Istoric vorbind creația populară a însoțit procesul formării și dezvoltării poporului român, precedând documentele notate. Din scrierile cronicarilor români, însemnările unor călători și muzicieni străini, din manuscrise, colecții, codexuri se înțelege informația privitoare la obiceiuri și genuri muzicale, unele instrumente folosite, creând o imagine a unor aspect culturale din trecutul poporului nosru. Chiar și dacă ele au fost cânate la curte, știm că folclorul ocupă o însemnătate în cultura claselor dominate, deosebirea dintre acestea ne fiind marcată. Unele melodii ne indică originea acesteia, ex. melodiile notate în tabulatura lui Jan din Lublin, având două dansuri: Haiducky și Conradus. O dovadă a executării unor creații românești la curțile srăine este acea referire la încoronarea împăratului Rudolf (1572), a dansat ,,Dansul păcurăresc” sau „Călușarii”. De asemenea a scris versuri pentru melodiile ,,Ciobănița română își plânge caprele pierdute” și „Savu nu lăsa fata să intre-n casă”.
Unul din cronicarii ce a scris despre manifestările folclorice a fost Dimitrie Cantemir. Acesta descrie dansurile și insrumentele care-l acompaniaz, ritualul de nuntă și de îmormântare, obiceiurile legate de date calendaristice și de practice magice: Călușarii, Dragaica, Paparuda, Chiraleisa, Colinda, urca, Doina și dansul propriu-zis. O ală contribuție la cunoașterea creațiilor o are lucrarea lui Sulzer: „Istoria Daciei Transalpine”, unde descrie muzica în trei ipostaze: cântece vocale/riuale, dansuri și instrumente. Pe lângă melodiile turceșiti și grecești (din cauza influențelor), el a notat și 10 melodii românești: Călușari/Borince, Mocănesc, Cătănesc, Joc de brâu; acestea reprezintă dovada originii. Sulzer acordă o atenție mare dansului „Călușarii”, întrucât susține originea străveche, indicând o serie de caracterisici inclusive numărul pașilor. Pe lângă aceștia alți cronicari și folcloriști care au transcris melodiile și obiceiurile folclorice din evlul mediu până în prezent au fost: Eftimie Murgu, Anton Pann, Caliopi Zagrophos, Pompiliu Pârvescu, Tiberiu Bârceanu, Bella Bartok, Constantin Brăiloiu, Svetlana Badrajan, ș.a.
La capiolul instrumentelor muzicale putem spune că își au originile încă din preistorie. Pe terioriul nostru insrumentele muzicale au fost confecționate de meșteri populari/inerpreți, fiind existente poporului nostru și legat de cultura noastră au devenit instrumente populare. Acestea sunt: familia fluierelor, fluiere îngemănate, tilinca, cavalul, buciumul, naiul, cimpoiul, cobza, lăuta, țambalul, buhaiul, lira, etc.
În general obiceriurile/riualurile jucau un rol foarte important în viața omului. Cele trei momente importanta din viață erau: nașterea, căsătoria și moartea; creând obiceiuri complexe cu funcții multiple, precum: juridică, economică, ritual, aristică, etc. Acestea sunt considerate obiceiuri de trecere dintr-o stare în alta, dintr-o lume în alta, dintr-o categorie social în alta, ș.a. Adică sunt calificate ca praguri ale existenței umane. Unele din obiceiuri erau: ceremonialul nuptial, obiceiurile de îmormântare, lazăr, călușarul, dragaica, cununa, paparuda, etc.
În concluzie, cultura muzicală și folclorul nostru a fost și este mereu în ascensiune, datorită reformelor din trecut făcute de catre domniorii/voievozii noștri, cum ar fi Șefan cel Mare; de asemenea niciodată nu vor fi date uitării grație cronicarilor și folcloriștilor care au cules și transcris melodiile, obiceiurile, ritualurile și dansurie noastre. Astfel, compozitorii noștri până-n prezent țin cultura și muzica noastră populară, creând numeroase cîntece, rapsodii, suite, balade, romanţe, muzică pentru copii și cîntece populare moldoveneşti adaptate. De asemenea, dezvoltarea muzicii în Moldova este o prioritate: au apărut mai multe instituţii de învăţămînt muzicale, se organizează diferite festivaluri, diverse concursuri şi proiecte de creaţie, care prezintă un mare interes pentru tinerele talente.
Ziua Internațională a Păcii este sărbătorită în fiecare an pe 21 septembrie. Aceasta este dedicată păcii și în special absenței războiului și a violenței. De exemplu cum ar fi încetarea temporară a focului într-o zonă de război pentru accesul ajutorului umanitar. Ziua a fost sărbătorită pentru prima oară în 1982, iar de atunci este sărbătorită în fiecare an de mai multe națiuni, organizații politice și militare.
Pentru a inaugura ziua, „Clopotul Păcii” este sunat la sediul Organizației Națiunilor Unite (ONU). Clopotul este turnat din monede donate de copii de pe toate continentele, cu excepția Africii și a fost un cadou de la Asociația Națiunilor Unite din Japonia, ca „un memento al costului uman în război”. Pe inscripția de pe o parte se poate citi, „Trăiască pacea absolută în lume”.
Se urmăreşte, deopotrivă, comemorarea şi consolidarea idealurilor păcii în interiorul şi în relaţiile dintre naţiuni, precum şi în rândul oamenilor.
”În fiecare an, la 21 septembrie, Organizaţia Naţiunilor Unite cere fiecăruia, oriunde, să respecte timp de 24 de ore non-violenţa şi încetarea focului. Apelul nostru de încetare a focului rezonează în multe locuri şi cu diferite grupuri”, potrivit secretarului general al ONU, Antonio Guterres.
Tema aleasă de ONU pentru marcarea acestei zile în 2022 este ”Sfârşit Rasismului. Construiţi Pacea”. Pe marginea acestei teme alese, secretarul general al ONU Antonio Guterres a subliniat: ”Rasismul continuă să otrăvească instituţiile, structurile sociale şi viaţa zilnică în fiecare societate. Continuă să fie un vehicul pentru inegalitate persistentă. Şi să nege oamenilor drepturile lor fundamentale. Destabilizează societăţi, subminează democraţii, erodează legitimitatea guvernelor.”, potrivit https: //www.un.org./.
Ziua internaţională pentru alfabetizare este marcată anual la data de 8 septembrie şi reprezintă o oportunitate de evidenţiere atât a progresului obţinut în rata de alfabetizare la nivel mondial, cât şi a provocărilor cu care se confruntă încă acest sector.
Această zi a fost iniţiată cu ocazia Conferinţei mondiale a miniştrilor educaţiei privind eradicarea analfabetismului, desfăşurată la Teheran, în perioada 8-19 septembrie 1965. În acest sens, a fost propusă data de 8 septembrie, aceasta fiind ziua inaugurală a Conferinţei. Ziua a fost proclamată însă un an mai târziu, mai exact la 26 octombrie 1966, în cadrul celei de-a XIV-a sesiuni a Conferinţei Generale UNESCO.
În 2022, Ziua internaţională pentru alfabetizare va fi celebrată pretutindeni cu tema „Transformarea spaţiilor de învăţare a alfabetizării” şi va reprezenta o oportunitate de a regândi importanţa fundamentală a spaţiilor pentru învăţarea alfabetizării pentru a construi rezilienţa şi a asigura o educaţie de calitate, echitabilă şi incluzivă pentru toţi, indică site-ul https://www.unesco.org/. La nivel global, un eveniment internaţional hibrid va fi organizat pe 8 şi 9 septembrie 2022, în Côte d’Ivoire.
Din 1967, celebrarea Zilei internaţionale pentru alfabetizare a avut loc anual în întreaga lume pentru a reaminti publicului importanţa alfabetizării ca un aspect legat de demnitate şi drepturile omului. În ciuda progreselor înregistrate, provocările legate de alfabetizare persistă, în prezent existând 771 de milioane de persoane analfabete în întreaga lume, majoritatea femei, cărora le lipsesc încă abilităţile de bază de citire şi scriere şi care se confruntă cu o vulnerabilitate crescută, mai menţionează site-ul https://en.unesco.org/.
Considerată o prioritate a programului UNESCO, problema alfabetizării reprezintă un element important pe Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a ONU. Programul de dezvoltare durabilă al ONU, adoptat de lideri internaţionali la Summitul privind dezvoltarea din septembrie 2015, promovează, ca parte a Agendei sale, accesul universal la educaţie de calitate, dar şi crearea de oportunităţi de învăţare pe termen lung, de-a lungul întregii vieţi, astfel încât chiar şi adulţii cărora le lipsesc aceste abilităţi să le poată dobândi la orice vârstă, notează site-ul http://www.un.org.
Rolul lecturii în combaterea analfabetismului funcțional
Persoanele cu analfabetism funcțional se confruntă cu probleme în ceea ce privește încadrarea lor în activitatea profesională, obțin aspectul unui grup marginalizat în societate, șomajul este o caracteristică care îi definește în cele din urmă. Este foarte important ca societatea prin instituții relevante, prin organizații să recunoască analfabetismul ca o problemă care poate fi rezolvată prin implicare, prin furnizarea de programe educaționale relevante. Lectura fiind unul din instrumentele primordiale de combatere a analfabetismului funcțional. Provocările și problemele cu care se confruntă astăzi omenirea converg spre o nouă semnificație a conceptului de învățare, iar din analizele retrospective și prospective asupra fenomenului de analfabetism funcțional poate fi dedusă concluzia logică: necesitatea unei noi viziuni asupra educației prin lectură.
Conform Raportului de date a Testului PISA din 2018, programul internațional care evoluează o dată la trei ani competențele elevilor cu vârsta de 15 ani, la trei domenii de bază: citire/lectură, matematică și științe. Altfel spus, e o măsurătoare și o proiectare a societății de mâine. La PISA 2018 au participat peste 612 000 de elevi din 79 de țări sau regiuni economice. În Republica Moldova au fost testați 5 300 de elevi din 236 de instituții de învățământ. RM și încă câteva țări au susținut testul pe suport de hârtie. Ceilalți l-au susținut pe suporturi digitale.
Datele pentru RM oficialitățile noastre le-au prezentat ca pe un rezultat bun. Suntem printre cele 16 țări care nu au descreșteri la punctaje. Chiar avem și o ușoară creștere. Doar patru țări au mai crescut în punctaj.
Punctajul mediu al testului e de 487 de puncte la citire/lectură și de 489 de puncte la matematică și la științe. RM are 424 la citire și 421/428 la științe și matematică.
Raportul citit zice: RM are 43% de analfabeți funcționali. Asta înseamnă că ei citesc cuvintele și nu înțeleg sensul. Avem și 50 la sută de analfabeți matematici (nu înțeleg cifrele). Media PISA nivelului minim de competență, alias analfabetism, e de 23%.
Suntem pe locul 51 din 79.
Dacă nu suntem analfabeți și înțelegem sensul cuvintelor și înțelegem rostul cifrelor, atunci aproape fiecare al doilea tânăr de mâine din Republica Moldova va progresa!
Mihail Kogălniceanu (n. 6 septembrie 1817, Iaşi – d. 20 iunie 1891, Paris), istoric, scriitor, publicist și om politic român, prim-ministru al României în perioada 1863-1865 (d.1891)
Mihail Kogălniceanu este fiu de basarabeni de pe Kogîlnic, dar născut la Iaşi la 6 septembrie 1817, om politic, democrat, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Şi-a făcut studiile în Franţa şi Germania (Berlin). A fost profesor de istorie naţională la Academia Mihăileană şi membru al Academiei Române, prim-ministru în Moldova (1860-1861), apoi prim-ministru al României (1863-1865).
„N-aş schimba săraca Moldovă nici pentru întîiul tron din lume”, afirma la Luneville, în Franţa, Mihail Kogălniceanu, cel care se considera, pe bună dreptate, „un adevărat fiu al secolului al XIX lea”. Personalitate fascinantă a epocii moderne, spirit pasionat, Mihail Kogălniceanu se situează în fruntea celor mai talentaţi reprezentanţi ai generaţiei paşoptiste contribuind activ în lupta pentru Unirea Principatelor Româneşti.
Mihail Kogălniceanu a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român originar din Moldova, care a devenit cel de-al treilea prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat mai multe opere împreună cu Vasile Alecsandri și Ion Ghica.
La 1 iulie 1838, apare prima publicatie periodica a lui M. Kogalniceanu, o noua serie, fata de cea a lui Gh. Asachi, a “Alautei romanesti”, prima noastra revista literara, editata ca supliment al ziarului “Albina romaneasca“. Revista a fost suspendata de catre autoritati dupa al cincilea numar din cauza publicarii in paginile ei a schitei „Filozofia vistului”, opera satirica inspirata de „Tratat despre vist”, de scriitorul rus O. Senkovski.
La 12 octombrie 1839, în “Albina romănească“, apare schiţa „Soirees dansantes” („Adunări dănţuitoare”), prelucrare din franceză.
În martie, 1840, Mihail Kogălniceanu fondează o editură şi o tipografie proprie sub denumirea “Cantora Foiei săteşti” sau “Cantora Daciei literare”, care au avut un rol important la dezvoltarea culturii si literaturii nationale. Aici, M. Kogălniceanu a tipărit mai toate publicatiile periodice fondate de el: “Foaia sătească a Principatului Moldovei” (aprilie 1840 – decembrie 1845), revistele “Dacia literară“ (ianuarie – iunie 1840), “Arhiva românească“ (vol. 1 – 1840—1841; vol. 2 — 1845), „Propăşirea”, „Foaie Ştiinţifică şi literară” (9 ianuarie – 11 noiembrie 1844) şi „Calendar pentru poporul românesc” cu anexa literară “Almanah de învăţătură şi petrecere” (1842—1846), editat în continuare de Gh. Asachi, un numar mare de cărţi de beletristică, opere cronicăreşti etc. În publicaţiile periodice ale lui Kogălniceanu au vazut lumina tiparului majoritatea scrierilor sale literare, articole pe teme sociale şi culturale.
Românismul, conştiinţa naţională românească ale moldoveanului M. Kogălniceanu se resimt în fiece frază ieşită de sub pana lui.
BIBLIOTECA MARAMUREȘ 