Publicat în Biblioteca Maramureş

Nicolae Costenco – poet şi prozator moldovean


Nicolae Costenco – scriitorul care s-a opus rusificării limbii române.

S-a născut la 21 decembrie 1913, în oraşul Chişinău, în familia lui Feodor Costenco-Radzeiovschi şi a Mariei Leahu. Studiile primare le face la Liceul de băieţi „B.P. Hasdeu” (1928-1932), iar cele superioare – la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (1932-1936), unde frecventează şi cursurile Facultăţii de Drept. În timpul studenţiei, a fost corespondentul publicaţiilor „Ziarul” şi „Lumina”.

Între 1934 şi 1937 a fost corespondent şi redactor tehnic la revista „Viaţa Basarabiei”, iar din 1937 – redactor al acestei publicaţii. Din 1938, a fost consilierul secretarului general al Universităţii Populare din Chişinău. La constituirea, în 1940, a Societăţii Scriitorilor din Basarabia, Nicolae Costenco devine secretar general, iar Pan Halippa – preşedinte al asociaţiei.

Debutează în 1932, prima carte datînd din 1937. În volumele „Poezii” (1937), „Ore” (1939), „Elegii păgîne” (1940), „Cleopatra” (1940) are versuri ce oscilează între dorinţa de mai bine şi tristeţea dezolantă cauzată de minciuna vieţii.

În iunie 1940, rămîne la Chişinău. La 25 iunie 1941 a fost arestat de către NKVD, iar la 15 aprilie 1942 troika din cadrul NKVD l-a condamnat la 7 ani de GULAG. A executat pedeapsa în regiunea Irkutsk. După eliberare este obligat să rămînă în oraşul Dudinka, regiunea Krasnoiarsk, unde a lucrat la construcţia uzinei metalurgice din Norilsk.

Opera sa cuprinde poezii, nuvele, romane, piese de teatru, cronici, traduceri, publicistică. Aprecieri şi distincţii: Medalia „Pentru vitejie în muncă” (1960); Medalia „Veteran al muncii” (1975); Premiul de încurajare al Consiliului Central al Sindicatelor din URSS şi al Comitetului de Conducere al Uniunii Scriitorilor din URSS, pentru romanul „Severograd” (1976); titlul onorific „Scriitor al poporului din RSS Moldovenească” (1988); Premiul de Stat al RSSM (1990); membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (1992); Ordinul Republicii (în 2010, post-mortem).

A fost reabilitat la 9 august 1956, revenind în Moldova în toamna aceluiaşi an. În lipsă de casă, a locuit un timp în satul Mereni. Împreună cu soţia Maria au educat şase copii. A decedat la 20 iulie 1993, fiind înmormîntat la cimitirul central din Chişinău.

După moartea scriitorului, Poşta Moldovei şi Uniunea Filateliştilor au pus în circulaţie o marcă poştală cu imaginea lui Nicolai Costenco. În anul 2000 un bust al maestrului a fost instalat în scuarul de lîngă casa în care a locuit.

O biografie mai amplă urmată de o bibliografie a scrierilor lui Nicolai Costenco pentru revista „Viaţa Basarabiei” le găsiţi în cartea lui Iurie Colesnic „Timp şi Istorie”(Autori de la Viaţa Basarabiei).

Sursa: Wikipedia

Valentina Cireş, şef-sector

Publicat în Biblioteca Maramureş

Romanciuc Vasile ‒ poet, redactor, traducător


Vasile Romanciuc s-a născut la 17 decembrie 1947 în satul Bădragii Noi, Edineț (fostul județ Hotin), Basarabia, părinții săi fiind Alexei Romanciuc și Olga Romanciuc.

Este absolvent al Facultății de Filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova (1972).

A fost redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, redactor la editurile „Museum”, „Gh, Asachi”, „Literatura artistică”, „Prut Internațional”.

Debutează editorial în anul 1974 cu placheta de versuri Genealogie(1974). Publică mai multe volume de versuri: „Citirea proverbelor” (Chișinău, 1979), „Din tată-n fiu” (Chișinău, 1984), „Ce am pe suflet” (Chișinău,1988), „Olimpul de plastic” (Chișinău, 2007), „Recitirea proverbelor” (Chișinău, 2007), „Cuvîntul ne adaugă vedere” (sonete, 2012) ş.a.; dar şi cărţi de poezie pentru copii: „Dacă ai un prieten” (Chișinău,1983), „Mama coase-o floricea” (Chișinău, 1987), „Pămîntul părinților, pămîntul copiilor” (Chișinău, 1989), „Doi iezi” (Chișinău, 1990), „Uriașul cu trei ochi” (Chișinău, 1991), „Ursul dirijor” (Chișinău, 1992), „Toate întîmplările se prefac în cuvinte” (Chișinău, 2000), „Copilul cu aripi de carte” (Chișinău, 2006), „De ce plînge clovnul?” (Chișinău, 2009) ș.a. Urmează volumele de versuri: Citirea proverbelor,Note de provincialUn timp fără numeÎndoiala de sineMarele pustiu invizibilRecitirea proverbelorOlimpul de plasticLasă un semnCuvântul ne adaugă vedere ș.a.

Vasile Romanciuc este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1976), membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994), membru al PEN-Centrului Internațional (1996).

Multe dintre versurile poetului sunt cântate – colaborează cu artistul Mihai Ciobanu (a se vedea CD-ul Rugă pentru noi – cântece pe versurile lui Vasile Romanciuc).

Întâlniri de suflet cu conaționalii noștri din diaspora – Atena, Lisabona, Faro, Padova.

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1996), Premiul Național al Republicii Moldova (2000), Premiul Nichita Stănescu (2001), Diploma de Onoare a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția, 2002), Premiul Otilia Cazimir al Salonului de Carte Românească(Iași, 2007), Marele Premiu Ion Creangă al Salonului Internațional de Carte pentru Copii(Chișinău, 2010). Distincții: Medalia „Mihai Eminescu”, Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul Republicii, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer, categoria A „Literatură” (România).

Aprecieri:

Vasile Romanciuc, omul și poetul delicat și discret, sensibil ca o mimoză și tare ca oțelul de Damasc, care, în funcție de stări și situații, știe să preschimbe mierea în trotil, să poarte când flori și când fulgere la butonieră. Arcadie SUCEVEANU (Mimoza și oțelul de Damasc, în vol. Emisferele de Magdeburg, Chișinău, 2005)

Valentina Cireş, şef-sector

Sursa: Wikipedia

Publicat în Biblioteca Maramureş

 Leonida Lari, poetă, traducătoare și politiciană


Leonida Lari-Iorga (n. 26 octombrie 1949, Bursuceni, RSS Moldovenească, URSS – d. 11 decembrie 2011, Chișinău, Republica Moldova) a fost o poetă, traducătoare, publicistă, scriitoare, activistă, om politic și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România, membră a Uniunii Scriitorilor din Moldova.

A absolvit Universitatea de Stat din Moldova, din Chișinău, facultatea de filologie. A fost colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir din Chișinău (1971-1973), a fost redactor la Editura „Cartea moldovenească” (1976-1979), redactor la revista „Literatura și Arta” (1985-1988) din RSSM, redactor șef al primei publicații în grafie latină din Republica Moldova – „Glasul națiunii” (1988-2003).

Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una din componentele constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001). Începînd cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României (în 2004 a fost aleasă pe lista PRM – Partidului România Mare), fiind membru timp de aproape 10 ani, obținând în total trei mandate de deputat, în 1996, 2000 şi 2004.

Debutează ca poetă cu culegerea de versuri „Piaţa Diolei” (1974), ca apoi să apară pe parcursul anilor o serie de alte culegeri de versuri şi traduceri din literatura universală. Este autoarea poemului „Don Juan”. Cele mai cunoscute traduceri „Corbul” de Edgar Allan Poe, „Demonul” de Mihail Lermontov etc.

Este autoarea a 24 de volume de poezie și proză, precum și traducător din marea poezie universală.

Volume publicate: Piața Diolei (1974); Marele vânt (1980), Mitul trandafirului (1985), Scoica solară (1987), Al nouălea val (1993), Epifanii (1994), Scrisori de pe strada Maica Domnului (1995), Lunaria (1995), Aldebaran (1996), Între îngeri și demoni (1998), Învingătoarele spații (1999), Insula de repaus (2000), Răstignirea porumbeilor (2003), Epifanii și teofanii (2005), Infinitul de aur (2006), Sibila (2006), Traduceri din lirica universală (2009), 101 poeme (2009), Numai în ceruri (2014), Amurg pe nouri (2019).

A conlucrat activ şi cu Studioul Cinematografic „Moldova-film”, trăducînd sincron filme produse nu numai în Moldova, ci şi în alte republici sovietice, dar şi peste hotare.

A obţinut mai multe premii pentru literatură:

  • Premiul România Mare
  • Premiul „Flacăra, Totuși iubirea”
  • Premiul revistei „Cronica” (Iași)
  • Premiul „Tibiscus” – Serbia
  • Premiul „Academiei Române” pentru poezie, „Mihai Eminescu”.

A primit titlul de Cetățean de onoare al muncipiului Bacău (1993), precum şi în anul 1996 a fost decorată de către preşedintele Republicii Moldova cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincţie de stat.

A decedat la 11 decembrie 2011, la Chișinău.

Sursa Wikipedia

Cireş Valentina, sef sector

Publicat în Biblioteca Maramureş

Seria de cărţi „Supă de pui pentru suflet“


Au trecut peste doua decenii de cand Jack Canfield si Mark Victor Hansen, doi dintre cei mai indragiti vorbitori inspirationali din America, si-au publicat primul volum din seria Supa de pui pentru suflet. La ora actuala, aceasta serie de carti este una dintre cele mai iubite in lume, continuand sa inspire milioane de oameni prin povestile sale care trezesc speranta in triumful spiritului uman.

Fiecare poveste din acest volum devenit clasic a fost atent selectionata si ilustreaza ceea ce putem face cu viata noastra, iluminandu-ne totodata calea. Daca doresti sa iti largesti orizonturile, sa iti inspiri un prieten sau sa ii predai o lectie importanta de viata unui copil, vei gasi cu siguranta povestea potrivita in aceasta serie de carti, Supa de pui pentru suflet, o veritabila comoara plina de perle de intelepciune care trezesc inima si emotioneaza.

Redescopera puterea inspiratiei prin citirea acestor povesti atemporale legate de miracolele care se produc in fiecare zi si care descriu tot ce poate fi mai frumos si mai inaltator in spiritul uman. Indiferent daca abia ai descoperit ciclul „Supa de pui pentru suflet” sau daca esti un fan mai vechi al acestuia, volumul de fata te va inspira sa devii un om mai bun, sa iti atingi potentialul suprem, sa iti impartasesti iubirea si sa imbratisezi intreaga lume din jurul tau.

  • Supă de pui pentru suflet îndoliat : Poveşti despre viaţă, moarte şi cum să treci peste pierderea unei persoane dragi / Jack Canfield, Mark Victor Hansen

Fiecare om îşi trăieşte suferinţa provocată de doliu în propria sa manieră, acordându-şi timpul de care are nevoie, dar sfaturile şi sprijinul primite de la alte persoane le sunt de mare folos celor aflaţi în această situaţie. Unul din prin-cipalele mesaje transmise de cartea Supă de pui pentru suflet îndoliat este că relaţiile şi împărtă-şirea sunt principalele chei care îl ajută pe cel îndoliat să îşi continue viaţa. În aceste istorii, oamenii îşi descriu experienţele legate de doliu şi îşi împărtăşesc amintiri extrem de intime. Ei au descoperit că exprimarea gândurilor şi senti-mentelor lor în cuvinte joacă un rol de catarsis, permiţându-le să se reconecteze cu sufletele celor dispăruţi, dar şi cu ceilalţi oameni din jurul lor. Cuvintele de încurajare abundă în această carte şi merg drept la inimă.

Cititorii se vor simţi inspiraţi şi mângâiaţi de aceste poveşti reale scrise de oameni care şi-au regăsit speranţa şi tăria interioară făcând servicii semnificative, acţiuni pline de compasiune şi cul-tivând amintiri speciale. Dar cel mai important lucru: aşa cum autorii au ajuns să aprecieze viaţa în urma suferinţei provocate de doliul prin care au trecut, cititorii vor descoperi că pot face acelaşi lucru. Aceste poveşti mângâie sufletul ca un bol cu supă caldă, un dar perfect pentru a aduce ali-nare şi pentru a conferi tărie şi curaj.

  • Supă de pui pentru sufletul supravieţuitorului cancerului : Poveşti tămăduitoare despre cei care au învins cancerul / Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Patty Aubery

În această colecţie specială, Supă de pui pentru suflet, vei putea citi poveşti incredibile ale celor care au trecut dincolo de durerea trupului şi a sufletului, pentru a supravieţui cancerului.Cu sprijin plin de iubire, speranţă fără de sfârşit şi o atitudine pozitivă, precum şi cu o credinţă neclintită că vor învinge, în ciuda şanselor infime, cei care îşi împărtăşesc poveştile le dau putere tuturor oamenilor care suferă de cancer şi familiilor lor. Supă de pui pentru sufletul supravieţuitorului cancerului este un tonic puternic pentru vindecarea fizică şi spirituală.

  • Supă de pui pentru suflet. Povestiri despre credinţă : 101 poveşti inspiraţionale despre speranţă, devotament, credinţă şi miracole / Jack Canfield ; Mark Victor Hansen, Amy Newmark

Poveştile adevărate, scrise de oameni obişnuiţi, au darul de a vă uimi, inspira şi amuza totodată. Multe dintre ele sunt poveşti despre rugăciuni la care s-a răspuns ca prin miracol, coincidenţe uimitoare, credinţa redescoperită şi despre liniştea sufletească pe care ţi-o dă credinţa într-o putere superioară.

Vei fi inspirat, uimit şi amuzat de aceste poveşti din biblioteca Supă de pui despre credinţă, speranţă, miracole şi devoţiune.

Reînnoieşte-ţi credinţa şi bucuria cu aceste poveşti despre:

  • rugăciuni care au primit răspunsuri miraculoase
  • coincidenţe uimitoare şi întâlniri cu divinitatea
  • îngeri păzitori
  • redescoperirea credinţei
  • seninătatea care vine din credinţa într-o putere superioară
  • Supă de pui pentru suflet : Poveşti de vindecare, speranţă, iubire şi curaj pentru sufletul în proces de reabilitare / Jack Canfield, Mark Victor Hansen, Robert J. Ackerman

Sărbătorește curajul de a te schimba prin povești de vindecare și speranță. În prezent, stilul de viață al procesului de recuperare a fost adoptat și este sărbătorit de milioane de oameni. Tăcerea care învăluia odinioară familiile disfuncționale sau victimele traumatismelor a fost spartă, iar rușinea pe care o simt cei care suferă de tulburări comportamentale, de depresie și de dependențe s-a transformat într-un sentiment de realizare și de mândrie. Peste 700.000 de americani pe zi beneficiază de tratament pentru alcoolism sau pentru abuzul de substanțe; grupuri de sprijin au întâlniri zilnice în toate colțurile lumii, iar internetul e plin de oameni care se sprijină unii pe alții în chat room-uri ale comunității de reabilitare.

Supă de pui pentru suflet în proces de reabilitare vă va face cunoștință cu acești oameni. Veți afla care au fost eșecurile și reușitele lor, îndoielile și hotărârea lor, victoriile lor, mari și mici. Le veți aplauda capacitatea de îndurare și veți găsi motivație pentru propria voastră creștere spirituală.

Fie că abia adoptați un angajament de a par-curge procesul de recuperare sau că deja ați trăit o schimbare care afirmă viața, Supă de pui pentru suflet în proces de reabilitare vă va fi sursă de înțelepciune și încurajare. Ca și cum ați avea propriul vostru grup de sprijin la purtător, care vă amintește mereu că nu sunteți niciodată singuri.

  • Supă de pui pentru suflet : a 3-a porţie : 101 povestiri pentru mângâierea inimii şi înviorarea sufletului / Jack Canfield ; Mark Victor Hansen

În paginile volumului Supă de pui – a 3-a porție, vei descoperi nenumărate exemple edificatoare ale celor mai alese trăsături care înnobilează sufletul uman: compasiunea, frumusețea, puterea de a ierta, speranța, curajul, devotamentul, generozitatea și credința.

Povestirile pot fi cel mai puternic material didactic pe care îl avem la dispoziție, mai ales atunci când subiectele pe care le tratează sunt dragostea, pierderile iminente, dar necesare, respectul și valorile umane. În acest volum din seria Supe de pui, autorii oferă mai multe idei și concepte bazate pe înțelepciune, referitoare la afecțiune, la harul de a fi părinte, profesor sau elev, la moarte, atitudine și capacitatea de a nu te lăsa doborât de obstacole. Această carte îți va încălzi sufletul, îți va lumina cele mai triste zile și îți va dărui un zâmbet.

  • Supă de pui pentru suflete tinere : 101 povestiri despre viaţă, dragoste şi învăţătură / Jack Canfield ; Mark Victor Hansen

Încă o Supă de Pui pentru Suflet! Acum, pentru Suflete Tinere, 101 povestiri despre viață, dragoste și învățătură, o carte dedicată celor care prin prietenia lor dăruiesc ceva neprețuit altora. Acum ai în sfârșit o carte pentru tine!

Povestirile de aici te vor face să râzi și să plângi. Îți va ține de urat când vei fi singur, întocmai ca un prieten gata oricând ai nevoie de el. Când te vei gândi la viitorul tău va spune „DA, o poți face”, vei găsi povestiri despre vise împlinite dar și iubiri zadarnice; despre triumf si despre cum să-ți învingi timiditatea. Și fiecare dintre ele va vorbi cu tine, nu despre tine.

  • „Supă de pui pentru suflet de mamă – Povești care deschid inima și reaprind spiritul mamelor” / Jack Canfield ; Mark Victor Hansen

În paginile volumului Supă de pui – a 3-a porție, vei descoperi nenumărate exemple edificatoare ale celor mai alese trăsături care înnobilează sufletul uman: compasiunea, frumusețea, puterea de a ierta, speranța, curajul, devotamentul, generozitatea și credința.

Povestirile pot fi cel mai puternic material didactic pe care îl avem la dispoziție, mai ales atunci când subiectele pe care le tratează sunt dragostea, pierderile iminente, dar necesare, respectul și valorile umane. În acest volum din seria Supe de pui, autorii oferă mai multe idei și concepte bazate pe înțelepciune, referitoare la afecțiune, la harul de a fi părinte, profesor sau elev, la moarte, atitudine și capacitatea de a nu te lăsa doborât de obstacole. Această carte îți va încălzi sufletul, îți va lumina cele mai triste zile și îți va dărui un zâmbet.

Alege cartea ta pentru suflet!

Cărţile le găsiţi aici: https://opac.hasdeu.md/