19.01.2023 – BIBLIOTECA MARAMUREȘ

Alecu Donici, sau Alexandru Donici, (n. 19 ianuarie 1806, Piatra-Bezin, azi Donici, Orhei – d. 21 ianuarie 1865, Piatra Neamț) a fost un poet fabulist român basarabea.

Fiul clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei. Prin mijlocirea lui L. A. Capodistria, om de stat şi diplomat al Rusiei, care conducea Basarabia, se înscrie în Corpul de Cădeţi nr. 1 din Sanct-Petersburg (1819). Îşi finisează studiile către anul 1825, este trimis în grad de sublocotenent în regimentul „Ekaterinburg”, într-o unitate militară din sudul Basarabiei. În 1826 demisionează din armată şi revine acasă.

Debutează cu traduceri din Pușchin și Krâlov, fiind menționat în 1835 ca traducător în revista moscovită „Teleskop”. În colaborare cu Constantin Negruzzi traduce și publică „Satire și alte poetice compuneri” de Antioh Cantemir, traduce poemul lui Pușkin „Țiganii” (scris de poetul rus după vizitarea Basarabiei), mai traduce „Torentele și oamenii” de Mihail Lermontov, „Tunsul” de Aleksandr Veltman și alte creații ale clasicilor literaturii universale. În anii 1840 și 1842 editează două cărți de „Fabule” cu opere proprii și traduceri. Donici a avut un deosebit spirit de observație, criticând în fabulele sale, pe exemplul unor animale, moravurile proaste în societatea umană. În creația sa sunt populare fabulele: Antereul lui Arvinte, Musca la arat, Racul, broasca și știuca, Doi cîini ș.a.

La Iași, deține o funcție în Epitropia școlilor, apoi – cea de asesor al curții de apel, activează și ca membru al divanului obștesc. Se alătură inițiativelor culturale legate de dezvoltarea învățământului public, a presei periodice, a teatrului național. Întreține legături strânse cu aproape toți literații moldoveni, colaborează la „Albina Românească”, „Dacia literară”, „Propășirea” și la alte publicații periodice. În afară de fabule, a compus poezii și piese de teatru. Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți contemporani. Însuși Eminescu îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „Epigonii” – „Donici, cuib de-nțelepciune”.

Opere:
„Opere”, sub îngrijirea lui I. Grecul − Chișinău, 1956;
„Opere”, îngrijirea textului, studiu introductiv, comentarii şi glosar de L. Ciobanu, Chișinău., 1975; ed. a II-a revăzută − Chișinău, 1979;
Scrieri − Chișinău, 1997.

În Republica Moldova sunt licee care îî poartă cu demnitate numele fabulistului A. Donici. În parcul „Ștefan cel Mare”, în 1957 în mod solemn a fost instalat bustul lui Alexandru Donici pe Aleea Clasicilor (lucrarea sculpturului I.L. Cheptănaru); în satul Donici, raionul Orhei găsim Casa-muzeu „Alexandru Donici”, care conține și o colecție bogată de articole de uz casnic, printre care doar un singur obiect personal al poetului, care s-a păstrat până în prezent, o armă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Este adunată o colecție impresionantă de publicații ale acelor vremuri, precum și documente și imagini care, într-un fel sau altul, au legătură cu viața fabulistului.