Poezia – trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos. Mihai Eminescu
Ziua Internaţională a Poeziei marcată anual la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susținute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999.


Ziua Internaţională a Poeziei este o ocazie de a ne onora poeții, de a reînvia tradițiile orale, cum ar fi recitalurile de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei, Scopul pentru care s-a instituit această zi mondială a poeziei este acela de promovare a cititului, scrisului, publicării şi predării poeziei în lume, de a întări legătura dintre poezie și alte arte, cum ar fi teatru, dansul, muzica și pictura și de a facilita vizualizarea poeziei prin intermediul mass-mediei. Prezentă de-a lungul istoriei, în toate culturile și pe fiecare continent, poezia vorbește despre umanitatea noastră comună, despre valorile noastre comune, transformând cel mai simplu poem într-un accelerator puternic pentru dialog și pace. Această zi celebrează una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării și ale identității culturale și lingvistice a popoarelor. Poezia transmite valorile cele mai intime ale diverselor culturi. UNESCO recunoaște capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minții umane.
Vă prezentăm un top 20 poeți români:
1. Nichita Stănescu – 517 Poezii
2. Lucian Blaga – 407 Poezii
3. Mihai Eminescu – 384 Poezii
4. Ana Blandiana – 367 Poezii
5. Cincinat Pavelescu – 325 Poezii
6. Ion Pillat – 310 Poezii
7. Grigore Vieru – 273 Poezii
9. Ion Miloș – 241 Poezii
8.Tudor Arghezi – 266 Poezii
10. Arcadie Suceveanu – 230 Poezii
11. Anatol Codru – 214 Poezii
12. Virgil Gheorghiu – 211 Poezii
13. George Bacovia – 206 Poezii
14. Ion Vătămanu – 201 Poezii
15. Alexandru Macedonski – 192 Poezii
15. Emil Isac – 184 Poezii
16. Ion Minulescu – 181 Poezii
17. Nicolae Costenco – 179 Poezii
18. Marin Sorescu – 175 Poezii
19. Gheorghe Tomozei – 173 Poezii
20. George Topârceanu – 162 Poezii
Vă îndemnăm să iubiţi poezia, să citiţi versurile poeților autohtoni, ale poeților lumii, traduse în limba română, să încercaţi a scri versuri literare, căci „nu e om să nu fi scris o poezie”.
Cireş Valentina, şef sector