Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească la sfârșitul anului 1917, proclamându-și întâi autonomia în cadrul Republicii Ruse, apoi, după Revoluția din Octombrie, independența față de Rusia bolșevică și, după câteva luni, la 27 martie/9 aprilie 1918 unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie, fiind prima care s-a unit cu România pentru a forma România Mare. Această stare a durat timp de 22 de ani până la 28 iunie 1940 când un ultimatum al guvernului sovietic, care urmărea punerea în aplicare a pactului Ribbentrop-Molotov a fost adresat României, cerând cedarea Basarabiei către Uniunea Sovietică. România a cedat și după 48 de ore Basarabia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un mod haotic, la vest de râul Prut.


Preocupaţi de soarta incertă a Rusiei, cetăţenii din principalele oraşe au început să se adune şi să se organizeze pentru a-şi decide destinele. Încă din aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni s-au întrunit pentru a vota o moţiune prin care se cerea autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. Se dorea o republică moldovenească autonomă în cadrul statului federativ rus. În această perioadă, autonomia politică faţă de Rusia sau unirea cu România nu se cristalizaseră drept obiective majore, întrucât persista incertitudinea, teama şi mentalitatea filo-rusă.
La 18 aprilie/1 mai, s-au adunat la Odesa peste 10.000 de basarabeni, de la ofiţeri şi soldaţi, până la preoţi şi studenţi. În zilele următoare s-a ţinut la Chişinău Congresul preoţilor şi al învăţătorilor care au cerut un mitropolit român, autonomie şi o formă de guvernământ proprie.
În 26 martie/8 aprilie 1918, premierul Marghiloman s-a deplasat la Chișinău, însoțit de generalul Constantin Hârjeu, ministru de război, și de alți demnitari, unde a fost primit cu onoruri de autorități.
Până la ședința din 27 martie 1918 a Sfatului Țării, comitetele ținuturilor din Bălți, Soroca și Orhei au fost consultate în privința Unirii cu Regatul României. Astfel, la 13/26 martie 1918 „Adunarea Generală a zemstvei din districtul Soroca” a votat în unanimitate unirea Basarabiei. În favoarea unirii cu România s-a pronunțat și Adunarea Generală din 25 martie a Zemstvei județului Orhei, prezidată de Bejbeuc-Melicov, reprezentantul etniei armene din Sfatul Țării.
La ședința solemnă a Sfatului Țării din 26 martie a fost prezent și Alexandru Marghiloman, om de stat conservator român care a îndeplinit funcția de cel de-al 25-lea prim-ministru al României în anul 1918 (martie–noiembrie), care a rostit un discurs ce a reliefat necesitatea unirii. Totodată, Marghiloman a subliniat dorința guvernului român de a respecta drepturile și libertățile câștigate, urmând ca Sfatul Țării să se ocupe de „rezolvarea chestiunii agrare potrivit cu vrerile poporului.”. După discurs, Marghiloman a părăsit sala, lăsând Sfatul Țării să delibereze asupra propunerilor guvernului român.
În numele Blocului Moldovenesc, deputatul Ion Buzdugan a dat citire, în limba română, declarației prin care se propunea unirea, documentul fiind citit și în rusește de deputatul Vasile Cijevski.

Pe 27 martie, Sfatul Țării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declarația Sfatului Țării menționând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric și dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-și hotărască soarta lor, de azi înainte și pentru totdeauna SE UNEȘTE CU MAMA SA, ROMÂNIA”. Declarația de unire se încheia cu cuvintele: „Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururea și totdeauna!”. Pentru Unirea Basarabiei cu România au votat 86 membri ai Sfatului Țării, au fost 3 voturi contra și 36 abțineri. În numele Sfatului Țării, Declarația Unirii a fost semnată de Ion Inculeț, președinte, Pan. Halippa, vicepreședinte și Ion Buzdugan, secretarul Sfatului Țării.
În acest context, am organizat un eveniment desfăşurat în incinta bibliotecei Maramureş, care ne-a unit într-o discuţie interactivă cu profesorul universitar, dl Anatol Petrencu, dr. hab. în ştiinte istorice, președintele Asociației Istoricilor din Republica Moldova cu genericul: ,,Uniţi în cuget si-n simţiri, iar Puterea stă-n Unire” împreună cu elevii clasei a VIII-a şi profesoara de istorie Silvia Chisaru de la IPLT ,,L. Rebreanu”.





Elevii au manifestat interes faţă de istoria din perioada interbelică până în prezent, au prezentat eseu şi poster reflectând Unirea Basarabiei cu România din 27 Martie 1918!
Sursa: Wikipedia
Cireş Valentina, şef sector