Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, Concursuri, eseuri

Concurs de eseuri: Locul III


În cadrul zilei Bibliotecii Maramureș, s-a organizat concurs de eseuri cu tematica : „Eu sunt conectat cu biblioteca”

La acest concurs au paticipat 20 de elevi, dar Macnovit Marionela, IP   Colegiul de Ecologie din Chișinău, Profesor:Lupașcu Mariana, a obținut diplomă de gradul III

Mulțumesc pentru participare

„Biblioteca – templu al cunoașterii”

     Biblioteca – loc sfânt,este locul unde fiecare dintre noi acumulăm cunoștințe noi și ne ajută la dezvoltarea de sine.

      Biblioteca este templul învăţăturii, deoarece doar în bibliotecă pot să-mi hrănesc sufletul şi gândul cu cele mai diverse cunoştinţe. Din păcate, astăzi avem tehnologii care concurează cu biblioteca, dar  eu cred că nimeni niciodată nu va reuşi să înlocuiască cartea cu alte invenţii.Biblioteca va rămâne mereu cu porţile deschise pentru omenire, pentru că doar ea este uşa larg deschisă spre viitor şi doar într-o bibliotecă ai şansa să fii superior!Sunt de acord cu faptul că o biblioteca este un remediu pentru minte, iar cărţile remediu pentru suflet. Biblioteca ne ghidează ca printr-un labirint de enigme, care ne ajută să devenim mai inteligenţi, mai buni şi mai deştepţi, pentru că nicăieri nu vom găsi un limbaj mai frumos şi mai corect decât în carte.Noi cititorii îndrăgiți de cărți trebuie mereu să încurajăm persoanele care nu prea au mare dorință de a citit cărți cum ar fi:povestim evenimentele cele mai interesante din cărțile citite, ce e bun și ce e frumos,acțiuniile săvârșite de către persoanaje . Pentru mine biblioteca este ca o a doua casă, o şcoală unde poţi mereu învăţa. Să citesc şi să frecventez biblioteca în timpul liber a devenit o obişnuinţă.

     Afirm cu certitudine că o biblioteca e o oază de linişte şi de frumos al sufletului, iar cartea – oglindă și popas al spiritului spre realizare.Dacă doriți să obțineți cheia succesul pierdeți-vă în labirintul cărților și sorbiți lacom din nectarul cunoștințelor!!!

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, Concursuri, Creaţii proprii, eseuri

Concurs de eseuri : locul I


În cadrul zilei Bibliotecii Maramureș, s-a organizat concurs de eseuri cu tematica : „Eu sunt conectat cu biblioteca”

La acest concurs au paticipat 20 de elevi, dar Rudaca Alina eleva la Colegiul Ecologic, Grupa E-022 , Profesor: Mariana Lupașcu a obținut diplomă de gradul I.

Mulțumesc pentru participare .

Biblioteca – locul meu de refugiu

Închide ochii, și imaginează-ți un loc liniștit  unde mereu predomină tăcerea, mirosul hârtiei îngălbenite al paginilor care arată drumul lor parcurs prin decenii și rafturile presărate cu praful vechimii….dacă ai ascultat bine până acum, ai înțeles deja că imaginația ta face excursie printr-un loc sacru – biblioteca. Locul unde mergem să citim, să medităm, să ascultăm, să discutăm și să facem schimb de informație cu alţi oameni, interesați și setoși de a țese noi performanțe și de a valorifica potențialul cunoașterii. Biblioteca este un tărâm plin de mistere unde fiecare carte este ca un nou drum, o nouă cotitură nedescoperită.

Biblioteca este locul care păstrează amintirile, sentimentele și trăirile fiecărui cititor, personaj al cărții sau pur și simplu omului care a intrat  să primească o doză de liniște, pace și tăcere care atât de mult îi lipsește lumii noastre unde toți mereu sunt ocupați, grăbiți și pierduți în propriile probleme. Este greu de imaginat cum pe un raft prăfuit este posibilă existența sutelor destine, de la cel mai nesimnificativ personaj  episodic până la cititorul care intră în esența și trăiește soarta fiecărui personaj. Secolul tehnologiilor informaționale oferă o mulțime de posibilităție de a înlocui biblioteca tradițională cu un singur gadget, însă nu toți sunt de părerea că tehnologiile au loc și în acest domeniu. Viața secolului XI este plină de performanțe dar acestea nu ar trebui să acapareze sufletele celor dornici de a petrece timpul liber cu o carte în mână, simțind toată minunăția acesteia, estetica filelor îngălbenite sau mirosul unei cărți noi, încă se simte căldura tiparului. Biblioteca este un remediu pentru orice problemă sufletească deoarece pășind pragul acesteia, te trezești într-o lume paralelă, unde totul este posibil, unde mulțimea diferențelor omenești se transformă într-un tot întreg capabil să schimbe lumea reală adăugând culori. Important de menționat că biblioteca nu e neapărat o încăpere mare cu sute de rafturi, o bibliotecă poate fi și o simplă poliță în colțul camerei pe care stau aranjate cărțile tale preferate, ceea ce transformă acel simplu colțișor într-un refugiu unde evadezi de la problemele realității.

Prin urmare afirm că biblioteca merită să poarte titlul ,,Minunea lumii” deoarece nimerind în universul cărților ți se deschid toate drumurile și posibilitățile spre o călătorie desăvârșită. Aș dori să închei cu spusele lui Nicolae Dabija „O bibliotecă este un paradis cu lumea pusă pe raft”.

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, eseuri

Concurs de eseuri : Locul II


În cadrul zilei Bibliotecii Maramureș, s-a organizat concurs de eseuri cu tematica : „Eu sunt conectat cu biblioteca”

La acest concurs au paticipat 20 de elevi, dar Elina Mihalcova, elevă în clasa a X-a, IPLT „Dimitrie Cantemir”, Chișinău a obținut diplomă de gradul II.

Mulțumesc pentru participare .

Descoperiți frumosul condeiului și al propriului suflet!

Adeseori eu mă confrunt cu o problemă. Nu aud de la colegi: „Să mergem la bibliotecă!” sau „Am fost la shopping la librărie…”. Pentru a fi echitabilă, trebuie să recunosc că am întâlnit și tineri pentru care lectura este o parte importantă a vieților lor. Totuși, este mai mult o raritate decât un obicei.

Pentru mine cărțile întotdeauna au fost importante. De cum am înfruntat Abecedarul n-am petrecut o zi fără o carte în mână. Creșteam eu, creșteau și cărțile: acum nu-mi imaginez viața fără romane clasice, fără lumile nesfârșite ale nuvelelor științifico-fantastice.
Eu pot să vorbesc în trei limbi: limba rusă, care este maternă, română și engleză. Acest fapt mi-a dat o posibilitate neprețuită de a citi o mulțime de opere geniale în original.

În opinia mea, acum cărțile sunt mai accesibile ca niciodată. Alfabetizarea nu este un privilegiu, ca în Evul Mediu, și fiecare are posibilitaea să împrumute o carte de la bibliotecă.
La bibliotecă  îmi plăce atmosfera: mirosul de hârtie și cerneală tipografică, liniștea calmantă și discuțiile cu iubitorii de lectură, toți cuprinși de magia artei literare.
Au fost și cazuri când nu știam ce aș vrea să citesc și atunci doamnele bibliotecare au fost ghiziii mei în fascinanta lume a frumosului. Niciodată n-am regretat că am ascultat-o pe ea.

Cum deja am menționat, literatura a fost și rămâne a fi partea importantă a vieții mele. Cărtile mi-au dăruit multe momente de neuitat, pentru că am învățat a fi, a stabili relații, a aprecia lumea…

Deci, dragi semeni, nu ezitați, mergeți chiar acum la bibliotecă, alegeți-vă o carte pe plac, descoperiți frumosul condeiului și al propriului suflet!

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, cartea ca patrimoniu cultural, Poftiţi la lectură

Scriitori maramureşeni


  1. Bozga, Daniel. Femeia de dincolo : roman / Daniel Bozga. – Baia Mare : Editura Helvetica, 1997. – 106 p. – ISBN 973-97632-5-1.
  2. Breban, Nicolae. Animale bolnave / Nicolae Breban ; prefaţă de Nicolae Bârna. – Bucureşti : Editura 100+1 Gramar, 2000. – 335 p. – ISBN 973-591-211-2.
  3. Bud, Florica. Alergând prin sine : (o sumă de proze) / Florica Bud. – Cluj Napoca : Editura Printek, 1995. – 165 p. – ISBN 973-97486-0-0.
  4. Bud, Florica. Billclintonienii : (cartea cu pagini libere) / Florica Bud. – Bucureşti : Editura Eminescu, 1999. – 142 p. – ISBN 973-22-0706-X.
  5. Bud, Nistor Ioan. Crini şi orhidee : catrene / Nistor Ioan Bud. – Baia Mare : Editura Helvetica, 1996. – 175 p. – ISBN 973-97632-0-0.
  6. Cozsmuţă, Augustin. Punct de trecere : interviuri / Augustin Cozsmuţă. – Baia Mare : Editura Gutinul, 1995. – 142 p. – ISBN 973-9190-07-3.

Cuprins : Literatură ; Folclor-etnografie ; Artă plastică ; Teatru.

  1. Cupcea, Mihai. Poezii / Mihai Cupcea ; coperta de A. Abrihan ; desen : Ioan Marchiş. – Baia Mare : Editura Gutinul, 1995. – 163 p. – ISBN 973-9190-05-7.
  2. Dobra, Vasile. Fluier de zăpadă / Vasile Dobra ; consilier edit. : Gh. Csoma; red. : V. R. Ghenceanu. – Baia Mare : Editura Helvetica, 1999. – 53 p. – ISBN 973-98332-2-5.
  3. Ghenceanu, V. R. Complexul de egalitate : poeme (antologie de autor) / V. R.Ghenceanu ; copertă : N. Apostol ; foto : S. Gheţie, I. Teglaş. – Cluj-Napoca : Dacia, 2002. – 128 p. – ISBN 973-85793-1-7.

Cuprins : Poezie şi devenire poetică ; I. Din volumul „Cântece pentru inimă tânără” ; II. Din volumul „Ora locală” ; III. Din volumul „Însemnătăţi de uitare” ; IV. Poeme necuprinse în volume ; Poezia între două obuze.

  1. Ghenceanu, V. R. Dreptul la singurătate : (scriitor la ziar) : comentarii, cronici, interviuri, note / V. R.Ghenceanu ; copertă : N. Apostol ; foto : S. Gheţie, I. Teglaş. – Baia Mare : Editura Proema, 2001. – 328 p. – ISBN 973-8013-17-8.
  2. Ghenceanu, V. R. Grădinile din fereastră sau Călătoria ca stare de spirit : note de drum din Spania, Franţa, Jugoslavia, Gracia, Germania, Danemarca, Ungaria, Basarabia / V. R.Ghenceanu ; copertă : Gh. Makara. – Baia Mare : Editura Proema, 1998. – 222 p. – ISBN 973-98068-0-5.
  3. Iuga, Nicolae. Întoarcerea Casandrei / Nicolae Iuga. – Baia Mare : Editura Proema, 1999. – 336 p. – ISBN 973-8013-02-X.
  4. Iuga, Nicolae. Profesorul şi sirena : eseuri / Nicolae Iuga ; cu prefaţă de V. R. Ghenceanu. – Baia Mare : Editura Proema, 2001. – 122 p. – ISBN 973-8013-19-4.
  5. Maramureşul din cuvinte : antologie subiectivă de texte despre Maramureş don col. Bibl. judeţene „Petre Dulfu” / coord. : T. Ardelean ; sel. text. : I. Dragotă, G. Stan ; red. : I. Dragotă. – Baia Mare : Bibl. judeţeană „Petre Dulfu”, 2011. – 394 p. – ISBN 978-973-1748-26-9.
  6. Marian, Mircea. Filiera : (cronica unei veri dintr-un oraş din Nord) / Mircea Marian. – Baia Mare : Editura Gutinul, 1995. – 388 p.
  7. Marian, Mircea. Portret de familie cu crizanteme : roman / Mircea Marian. – Baia Mare : Editura Gutinul, 1993. – 470 p. – ISBN 973-9083-64-1.
  8. Mireşan, Daniel. O sută de reflecţii ilustrate / Daniel Mireşan. – Baia Mare : Editura Gutinul S.R.L., 1995. – 116 p. – ISBN 973-9083-75-7.

Cuprins : Argument ; Cunoaşterea ; Conştiinţa ; Libertatea ; Existenţa.

  1. Pop, Ioan Es. Nicăieri.ro / Ioan Es. Pop. – Chişinău : Ştiinţa, 2012. – 132 p. – (Colecţia „Antologia unui autor”). – ISBN 978-9975-67-867-4.

Cuprins : Ziua bolnavă ; Amicul ; Amicii ; Rugăciune şi alcool ; Fără ieşire. Fără întrare.

  1. Pop, Gheorghe. Învins de iubire : poezie / Gheorghe Pop. – Baia Mare : Editura Gutinul, 1994. – 103 p. – ISBN 973-9083-83-8.
  2. Rocneanu, Toma G. Născuţi în timpul… altora / Toma G. Rocneanu ; consilier edit. : V. Naşcu ; red. : M. Chişiu. – Baia Mare : Editura Omaga, 2001. – 192 p. – ISBN 974-95045-5-4.
  3. Streinu, Vladimir. Poezie şi poeţi români / Vladimir Streinu ; antolofie, postfaţă şi bibliogr. de George Muntean. – Bucureşti : Editura Minerva, 1983. – 495 p.
  4. Temian, Laura. Autori maramureşeni : dicţionar biobiliografic : literatură, lingvistică, folclor, monografii, biografii / Laura Temian, Otilia Marinescu, Ana-Maria Brezovski. – Baia Mare : Editura Umbria, 2000. – 617 p. – ISBN 973-99536-5-4.

Cuprins : Cuvânt înainte ; O amplă panoramă a personalităţilor maramureşene ; Dicţionar biobibliografic al autorilor maramureşeni ; Postfaţă ; Indice de nume de persoane ; Indice de localităţi ; Bibliogafie selectivă.

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, Concursuri, Parteneriate

Să ne bucurăm împreună


Săptămîna aceasta pentru filiala noastră a fost una norocoasă. Au fost făcute totalurile concursurilor cu premii organizate de BM ”B. P. Hasdeu”, prilejuite de marcarea a 135 de ani de la fondare.

Vă spunem aceasta ca să ne bucurăm împreună pentru realizările și succesele noastre.

În primul rînd Blogul bibliotecii noastre a fost desemnat ca unul din cele mai creative bloguri, decernat cu Diplomă de gradul II (menționăm că Diplomă de gradul I nu a fost acordată) în cadrul concursului Blogul anului. Pentru munca depusă și doza de creativitate am fost răsplătiți și cu un premiu bănesc.

În al doilea rînd utilizatorul filialei noastre a cîștigat premiul mare la concursul de creativitate handmade al bibliotecarilor și utilizatorilor Carte și Bibliotecă: lucrări manualeCîștigătoarea concursului, Potîng Veronica, a prezentat o lucrare confecționată din hîrtie, e vorba de pagini de cărți vechi, pentru care a fost decernată cu Diplomă de gradul I și un premiu bănesc.

Iar partenerului bibliotecii, Centrul de zi și activități ”Start” pentru persoane cu disabilități de intelect, cu care colaborăm începînd cu anul 2009, i-a fost înmînat Trofeul Cel mai bun Partener.

Nu uităm nici de mențiunea obținută la concursul pentru bibliotecari, organizat de Biblioteca Municipală  ”B. P. Hasdeu”  Cel mai bun poster, la care  filiala noastră a participat cu patru postere. 

Mulțumim Bibliotecii Municipale pentru apreciere,

iar partenerilor și utilizatorilor pentru încredere și susținere.   

 

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, Concursuri, Săptămîna Ușilor Deschise

Cine citeşte – creşte


(Mulţumiri speciale) 

Cum se obişnuieşte în fiecare an, la aniversarea bibliotecii, să se facă bilanţul activităţii pentru un an, am creionat şi anul acesta reuşitele noastre pentru anul care a trecut. Ne-am invitat utilizatorii fideli să ne fie şi în aceste zile alături, să ne bucurăm de succesele şi realizările acestui an. Desigur, cea mai mare parte a reuşitei noastre o datorăm lor – utilizatorilor.

Am rezervat ceva timp pentru a le mulţumi că ne păşesc pragul, că sunt receptivi şi participă la activităţile organizate, că au încredere în biblioteca noastră şi găsesc aici suportul informaţional necesar. Cei mai activi utilizatori au fost premiaţi cu diplome şi cu cîte un mic prezent din partea bibliotecii.

Cei mai activi utilizatori: Cernega Natalia (48 ani);Bucioc Maia (37 ani); Tutunaru Svetlana (31 ani); Secrieru Andriana (30 ani); Potîng Veronica (24 ani); Vorniceanu Laurenţia (10 ani); Rotaru Nicoleta (9 ani); Mihalachi Nicolae (8 ani); Griţuc Igor (7 ani) etc.

Lista aceasta nu se termină aici, mult mai mulţi utilizatori ai bibliotecii merită cuvinte şi urări frumoase.

Noi le mulţumim  tuturor pentru fidelitate şi îi aşteptăm în continuare cu cărţi bune.

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, Concursuri, Săptămîna Ușilor Deschise

Ring intelectual „File din istoria Hotinului”


Deşi Cetatea Hotin a jucat un rol însemnat în viaţa socială, economică şi administrativă a ţării noastre, ctitorită de daci, refăcută de Dragoş, Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare, azi suferă de uitare pe pămînt străin. Istoria Hotinului este foarte bogată în evenimente legate nemijlocit de istoria întregului stat moldovenesc. Din aceste considerente şi pentru că această problemă prezintă o mare importanţă pentru studiul istoriei întregului spaţiu est-carpatic, am organizat Ringul intelectual File din istoria Hotinului.

S-au confruntat elevii claselor a VII A şi a VII B a liceului Litterarum, împărţiţi, respectiv, în două echipe, apreciaţi de un juriu format din trei membri. Pînă a trece nemijlocit la adresarea întrebărilor moderatoarea ringului, Marina Casap le-a povestit copiilor Legenda mancurtului, după care am vizionat un filmuleţ despre acest ţinut de legendă – Hotinul.

 Au fost formulate 31 de întrebări destul de accesibile pentru vîrsta elevilor. Nu a rămas nici o întrebare fără răspuns, dimpotrivă, au fost completări din partea ambelor echipe şi concretizări din partea moderatorului. Copiii au demonstrat că posedă cunoştinţe despre acest ţinut, că au studiat, că cunosc istoria ţării şi conştientizează importanţa cetăţii Hotin pentru ţara şi pentru teritoriul est-carpatic. Una din echipe s-a evidenţiat, venind cu informaţii interesante despre evoluţia istorică a ţinutului şi despre Hotinul contemporan. Deaceea echipa a acumulat cu cîteva puncte mai mult decît echipa adversară. Ambele echipe au fost premiate cu cîte un set de cărţi pentru biblioteca clasei.

Cetatea Hotin – 625 ani de la prima atestare documentară!