Publicat în Biblioteca Maramureş, Concursuri, copii,pasiune, lectura, neam, tara, parinti,, Copiii gîndesc, Educaţia copilului

Biblioteca ,,Maramureș” alături de tinerele talente.


Cum se nasc talentele?

Îmi pun adesea aceasta întrebare ori de câte ori ne trece pragul bibliotecii ,,Maramureș”, filiala B.M. „B.P. Hasdeu”, Anastasia Ursu, copilul minune și una din cei mai active utilizatori. Fetița cu aspect de îngeraș și cu o energie molipsitoare, este un soare mic care aduce multa lumina și căldură.

Talentată, modestă, inteligentă, mereu indragostită de poezie, a obținut  „4 de DA” de la jurații concursului ,,Românii au talent”, cu un recital impresionant de poezie.

Cu doi ani în urma în incinta bibliotecii a pășit pragul  fetița cu parul auriu. Până și astăzi de mânuță cu mămica sa, ea trece de la raft la raft, cerând să i se ofere cea mai buna și cea mai frumoasă carte.

La numai cei patru anișori poate da viață versurilor prin care-și manifestă stările emotive profunde. Ascultând poeziile declamate de Anastasia conștientizăm că avem în față un talent autentic, dotat cu harul cuvântului. Fiecărui vers rostit îi dă suflet, viață, pasiune și dragoste. Succesul este remarcat de cele peste 800 de poezii promovate pe canalul ei de youtoube.

  De fiecare dată, când ne vizitează cu familia, o ascultăm cu încântare „crescendo”, sorbindu-i fiecare cuvânt, fiecare sunet, ca pe o muzică divină.

         Noi, echipa filialei mereu am apreciat unicitatea Anastasiei, implicând-o în activitățile noastre pentru a-i scoate în evidență talentul și pentru a prezenta un exemplu viu de urmat semenilor ei.

Numărul celor îndrăgostiți de carte crește zi de zi grație familiei bibliotecii. Suntem mândri că reușim să fim alături de oamenii îndrăgostiți de cultură și limba noastra cea română.

Iubiți poezia cum o iubește și o înțelege Anastasia Ursu!

Publicat în Anul Voluntariatului, Biblioteca Maramureş, copii,pasiune, lectura, neam, tara, parinti,, Copiii gîndesc, Educaţia copilului, Lecturi publice

Copil al bucuriei


 

rtg6h7n5

 

           Marilena Mogorean este o elevă a liceului „Mihai Viteazul” din capitală. E copilul care emană bunătate, bucurie, frumusețe. Am cunoscut-o în ultima rundă a programului pentru copii ”Provocarea verii”, organizat de B.M. „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” și Primăria mun. Chișinău. Este o copilă ca multe altele și, totuși, e deosebită de semenii săi. Inteligența și curiozitatea își au izvor în ochii ei, toată ființa ei emană dorința de a cunoaște, ea vrea să știe totul, e mereu în căutare de informații noi, interesante, captivante. Când vine la bibliotecă, e numai ochi și urechi: ascultă, întreabă, citește pentru sine, dar, în mod deosebit, ii place sa citească altor copii ce se află în bibliotecă, demonstrându-le modele de lectură, de utilizare a vocii ca element artistic veritabil. Pasiunea ei de lectură ii face pe cei prezenți s-o admire, s-o imită. Copiii de la CCAF (Centrul Copilărie, Adolescență Familie), o ascultă cumare interes, și nu numai ei, ci și toți cei care sunt prezenți în bibliotecă când le citește, fiind încântați de vocea ei muzicală, de optimismul și altruismul ei. Uneori, Marilena o face pe profesorul învățând copiii, utilizatorii nostri să citească și ei frumos, se joacă cu ei, îi educă ca un matur. Noi, lucrătorii bibliotecii suntem încântați de entuziasmul și cumsecădenia ei. Când vine mai rar la bibliotecă, îi ducem dorul. Educația, cultura și zâmbetul ei ne aduc bucurie și căldură în sufletele noastre. Asemenea copii se întâlnesc rar, dar întâlnirea cu ei te face să crezi în viitorul nostru…

     Fericiți sunt părinții care au educat o asemenea personalitate. Sensibilitatea ei și dragostea de viață e uimitoare. Inima ei mare, pasionată de bine și frumos, sufletul ei curat, cu siguranță au un viitor plin de lauri care va slăvi această palmă de pământ românesc.

Publicat în Biblioteca Maramureş, Chisinaul citeste o carte, Chişinăul citeste, Concursuri, Copiii gîndesc, Creaţii proprii, Cugetări, Discuţii/dezbateri, Educaţia copilului, Expozitie de pictura si fotografie, Expozitii de carte, Parteneriate, Ring intelectual, Voluntariat

Întâlnirea ,,Prietenilor dragi” la Ringul Intelectual


         Runda a doua a Ringului Intelectual „Chișinăul citește” dedicat cărții lui Eugen Doga „Prietenii mei dragi” s-a desfășurat azi în incinta bibliotecii „Maramureș” din municipiul Chișinău. La ea au participat Herghelegiu Denisa, Cornos Corina, Țurcanu Daniela, Tanachi Casandra, Timofte Patricia în echipa „Intelegentele” și Muntean Otilia, Medvedi Evelina, Tcaci Sabina, Dorința Maria, Revenco Ecaterina în echipa „Prietenele”, precum și copii din sectorul Centru, elevi ai liceielor și gimnaziilor din apropierea bibliotecii. Cei mai numeroși au fost cei de la școala-grădiniță nr. 88, liceul „Nicolae Sulac”, liceul „Liviu Rebreanu”…    32        Foarte receptive au fost colegele noastre bibliotecare de la filialele „Ovidius”, „A.Mickiewicz”, doamnele Viorica Morari și Elena Mihailov, care au fost în juriu.                          Copiii au știut bine conținutul cărții datorită faptului ca la runda trecută nu au putut participa, deoarece erau numai două echipe. Ei știau cărtea în cele mai mici amănunte. Dragostea de pisicuțe și cățeluși i-a mobilizat pe toți s-o citească, să facă desene, să însceneze fragmente.

         Prezentatoare a fost voluntara Ecaterina, anul doi la Universitatea „Valahia” din Tîrgoviște. Spiritul ei vesel si copilăresc s-a extins asupra tuturor participanților. Peste tot vedeai și auzeai rîsete, zgomote, răspunsuri înainte de vreme – toți vroiau să învingă, să ia trofeul și laurii de învingători. Multe din secvențe erau însoțite de muzica marelui compozitor. Astfel copii au ascultat „Gramofonul”, „Valsul florilor”, „Orașul meu” și alte lucrări excepționale. E o mare plăcere și onoare să fii gazda unui asemenea eveniment, iar întîlnirea cu creația lui Eugen Doga educă tînăra generație și-i dă imbold să ia exemplu de la marele maestru și să facă la fel, doar suntem neam de daci și romani ca și dumnealui, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, care au existat vreodată pe acest pămînt.

 

Publicat în Biblioteca Maramureş, cartea ca patrimoniu cultural, Conferință, Copiii gîndesc, Creaţii proprii, Discuţii/dezbateri, Educaţia copilului, Lecturi publice, Lecturile Verii, Ora poveștilor, Parteneriate, Poftiţi la lectură, Voluntariat

Programul ,,Provocarea verii” este un imperativ al timpului


      wf5teg

      În vara aceasta Primăria Municipală împreună cu toate filialele bibliotecii ,,B.P.Hasdeu” din Chișinău au organizat pentru copii un program de odihnă și lectură cu denumirea ,,Provocarea  verii: Citește, Descoperă, Creează”.  Programul va dura pînă la 25 august.

     Mulți copii deja s-au bucurat de jocurile, experiențele, excursiile și lecturile care se realizează în biblioteci.

    S-au scurs două etape ale programului. Copii vin cu plăcere la bibliotecă. Aici ei acumulează noi informații, cunoștințe, citind. Sunt captivați de experiențele, jocurile, filmele vizionate; își formează abilități de a crea ceva util și bun din materiale reciclabile. Copiii au aflat cum au apărut cărțile, stiloul, televizorul, telefonul, hîrtia, internetul ș.a; au descoperit personalități marcante, numele cărora le poartă străzile Chișinăului, inclusiv au descoperit  denumirea străzii Grenoble unde se află biblioteca ,,Maramureș” în care ei frecventează progamul ,,Provocarea verii” și au aflat ca Chișinăul e infrățit cu orașul francez Grenoble. Ei  ascultă cu atenție informațiile prezentate de bibliotecare și citesc cu plăcere despre unii savanți ca: M. Tesla, M. Lomonosov, Arhimede, D.Mendeleev ș.a., iar muzica lui E.Doga, interpretată la flaut de Constanța Sinița, i-a captivat pe toți. Constanța s-a întors zilele trecute de la un Forum al voluntarilor din Tadjichistan unde a prezentat Moldova și a fost apreciată cu excelent. Copii au posibilitatea singuri să improvizeze la pianul ce se află în bibliotecă.

     Bucuria cea mare a membrilor programului este creația, ceea ce fac singuri cu miinile proprii sub îndrumarea bibliotecarelor. Astfel ei au făcut colivii, iekibane, vaze, flori, prima lor carte cu numele propriu ca autor. Jocul de rol în spectacole cu păpuși, desenele, jocurile la calculator sunt preferatele lor ocupații. Cei mai harnici și deosebiți primesc diplome, bomboane, cărți…

    Programul e în toi, urmează încă multe activități interesante pentru copii, iar părinții sunt mulțumiți că au unde lăsa copii în siguranță. Bibliotecile au devenit vesele, active, necesare.    

      ,,Provocarea verii” continuă, lucruri noi, interesante așteaptă sa fie citite, descoperite, create.  Așa că vă așteptăm în continuare cu drag…

                 Iată cîteva opinii ale părinților ai căror copii frecventează programul:                                                    

                  prov 1                              prov 2

 

Publicat în Biblioteca Maramureş, Chisinaul citeste o carte, Concursuri, Copiii gîndesc, Creaţii proprii, Discuţii/dezbateri, Educaţia copilului, Poftiţi la lectură, Ring intelectual

Copiii iubesc lectura și cărțile bune


Adevărat este că omul talentat, omul bun în tot ce face este la fel. El e înzestrat de la Dumnezeu cu har divin. Pământul moldav se poate mândri cu mai mulți dintre aceștia, unul dintre ei e Eugen Doga, compozitorul care a compus cel mai bun vals al secolului XX, unul dinte cei 4 mari compozitori ai secolului XX din lume, acel care ne-a dus faima în întreaga lume de nație talentată, deosebită, muncitoare. Dumnealui este o adevărată stea a muzicii. În 2018, Eugen Doga a scris și o carte pentru copii ,,Prietenii mei dragi” care a devenit îndrăgită de cititori chiar de la apariție. Mulți deja au citit cartea și au participat și la concursul ,,Ring intelectual” în baza acestei cărți.

Pe data de 14 mai în biblioteca ,,Maramureș”, filială a BM ,,B.P.Hasdeu” a avut loc prima etapă a concursului municipal ,,Chișinăul citește”. În discuție a fost pusă această carte a compozitorului, acum și scriitorului, Eugen Doga.  Ziua a fost pentru copiii participanți, dar și pentru bibliotecarii implicați în această activitate, o adevărată  sărbătoare. Dis-de-dimineață în bibliotecă era o agitație mare: sunete, idei, dezbateri. Deja pe la 12:30 au început să vină participanții. Primii oaspeți au fost două mamici, care au decis să-și susțină copii, apoi a apărut o întreagă clasă de elevi de la gimnaziul ,,Decebal”. Rând pe rând, până la 13:00 s-au adunat toți.

Sala bibliotecii i-a întâmpinat cu muzica lui Eugen Doga, cu multe cărți interesante, dornice de a fi citite. Doamna Elena Sinița, șefa bibliotecii și moderatoarea concursului, după ce a explicat regulile concursului, a dat start competiției. S-au format 2 echipe câte 6 concurenți: echipa ,,Joy” – Porumb Cristian-Damian, Meșina Bogdan, Țurcanu Daniela, Nicoară Angela, Bordian Lucian, Cazanjî Anastasia și echipa ,,Inteligenții”- Cebotari Vlad, Afteni Jana, Bargan Andreea, Mămăliga Nicoleta, Strișca Andrei, Bragaru Maxim.  Doritori de a participa au fost cu mult mai mulți, iar câteva fetițe chiar au lăcrimat că nu au putut participa la runda întăia. Ele și toți doritorii au posibilitatea de a participa la etapa a doua a concursului care va avea loc în septembrie-octombrie.

Învingătoare a devenit echipa ,,Inteligenții”. Arbitrajul a fost efectuat de bibliotecarele: Viorica Moraru, filiala ,,Ovidius” și Elena Mihailov, filiala ,,A.Mickiewicz”, filiale a BM ,,B.P.Hasdeu”.

Sala, gălăgioasă și veselă, deodată s-a liniștit și cu cea mai mare atenție urmărea concursul, uneori cineva corecta, mai adăuga ceva.  Subiectul cărții este atractiv, nimic născocit, totul e o realitate pe care zilnic o vedem în viața de toate zilele și doar un mare artist, cu inimă sensibilă, a putut înveșnici motanul și cățelușul care au înfrumusețat viața familiei Doga ani de-a rândul, făcând-o mai plină de sens…

Bătalia a fost pe cinste între elevi ai gimnaziului ,,Decebal”, gimnaziului nr. 53, școala-grădiniță primară nr. 88, liceul ,,Mihai Viteazul”,  liceul ,,Mircea Eliade. Lupta a fost crâncenă, dar au învins cei mai bine pregătiți. Fericirea copiilor era de nedescris. Ei au primit diplome de onoare de la Prim-vice director al BM ,,B.P.Hasdeu” dna Elena Butucel, care le-a multumit copiilor și i-a invitat să participe și la alte concursuri.

Surpriza concursului a fost înscenarea unui fragment din carte de către elevii gimnaziului nr.53. Copii au dat dovadă de ingeniozitate, creativitate, construind măști de picici și căței sub formă de jucării din mânuțele lor proprii. Cuvintele magice rostite de ei, dar scrise de Eugen Doga, au încântat pe toți cei prezenți. Bravo!

Copii într-adevăr iubesc cărțile bune și autorii lor, le citesc cu plăcere, demonstrând încă odată că prin  gura, copilului, prin faptele lui se  naște adevărul.

Ana Haram, bibliotecar, filiala, ,,Maramureș”

 

Publicat în Copiii gîndesc, Creaţii proprii, MAGIA CUVÎNTULUI

Dragostea – între imaginație, creație și realitate


Magia cuvintuluiSe spune că primăvara este anotimpul dragostei, tinereții, pasiunilor. Avem motive să credem că este o afirmație pe cât se poate de reală, deoarece odată cu venirea soarelui, cenacliștii s-au reîntrunit la biblioteca „Maramureș”, și de data aceasta cu elan în materie de lirică de dragoste.

Totul a început cu o discuție banală, care urma să răspundă la întrebarea: „Ce e dragostea și de unde se ia aceasta?”, însă firile nonconformiste ale tinerilor nu s-au mulțumit cu un răspuns simplu. Așadar, dezvoltând tematica, iată la ce răspunsuri poetice au ajuns:

 

Vis

Dragostea este un vis

Sau un refugiu

Ea deznoadă realitatea

Zbor cu aripile ei.

(Cristina Marian)

 

Lumină sau întuneric?

Lumină sau întuneric?

Dumnezeu sau om?

Bine sau rău?

 

Întrebări la care omul,

comun de firea lui,

nu a găsit răspuns niciodată

la vreme potrivită

sau la loc.

 

Lumină sau întuneric?

Când spaima iar în tine-și face loc.

(Irina Onofrei)

 

Magia cuvintului2Program: DRAGOSTE

Program: DR460573;

Var EL, EA: {0,1}, Natural;

BEGIN

Writeln (‘Dragostea e o poveste nebună!’);

Readln (‘o ia(u) razna!!’);

Case EL+EA=2, then 2= DR460573;

Case EL/EA=0, then writeln (‘ERRRRROR!!!’);

Readln;

(happy) END.

(Diana Ungureanu)

 

Culoarea dragostei

În dragoste nu mergi pe curcubeu –

Zbori!

Zâmbești de la un verde,

Simți că te rupi de negru

Și dansezi împreună cu albul transparent

Ce te ridică mai sus de cât albastrul.

Și nu te temi să cazi în gri.

Te ții strâns de roșu…

 

Dragostea îți pune ochelari în culori –

Permite-ți să vezi lumea!

(Natalia Dobrovolschi)

 

Sfârșit

Dragostea – gradul de absurditate

Ce dictează sufletul lipsit de rațiune.

Ia sfârșit

Când nu te mai poți

Întoarce înapoi.

Un somn din care te trezești tresărind.

 

Dragostea – o frumoasă amintire…

Nu o curma!

(Natalia Burlacenco)

Publicat în Biblioteca Maramureş, Copiii gîndesc

POETUL


Dedicată  lui Iulian Filip

Poetul e vântul ce-adie pământul

Şi mişcă planeta prin cosmos cu gândul,

În viaţa lui scurtă ca a unei albine

Se-nchin-omenirii jertvindu-se pe sine.

Poetul se uită la geam şi se pierde

Aşa precum floarea-n câmpia cea verde,

Se pierde în slove demult pribegite,

În vise din limbă ce stau putrezite.

Poetu-i cu moartea la cataramă,

Cu strofe pierdute, făcute-n aramă

Şi chiar de-are-o soartă puţin fericită

El ştie că viaţa-i frumoasă, iubită.

Poetul tot tinde spre desăvârşire,

Preschimbă cernela-n speranţă, iubire,

El nu îşi jeleşte amarnica soartă,

Căci are cu viaţa dureri să împartă.

Unde înţelepciunea să intre nu poate,

Sunt uşi în prostime prea mult ferecate,

În mintea ce un poet doar o are

Sunt uşi fără lacăt, gând fără-ncetare.

Poetu-i o stea pe un cer pustiit,

Un înger în lacrimi ce stă neclintit.

Ferice de omul ce este deştept!

Ferice de omul ce este POET!

Marina Ionel, cl. a VII-a, Şcoala de Arte „Alexei Stârcea”