Publicat în Biblioteca Maramureş, Creaţii proprii, provocarea verii 2022, redescoperimbiblioteca

Provocarea verii la „Maramureș”


Totalizarea turului I-i din cadrul Programului „Provocarea verii” – 2022, Biblioteca ”Maramureș”

Programul  ,,Provocarea verii “ aadunat cei mai curioși copii, unde și-au găsit cele mai preferate activități pentru timpul liber în perioada estivală.

În cadrul Programului „Provocarea verii” – 2022, turul I-i, Biblioteca ”Maramureș” s-a implicat activ, promovându-l cu multă inițiativă printr-o diversitate deosebită de activități. Ne-am asumat cu responsabilitate scopul nobil de a dezvolta, susține și educa dragostea de lectură, de cunoaștere a tehnologiilor moderne,  de dezvoltare a creativității și gustului estetic, de formare a abilităților de comunicare, de stimulare a gândirii logice la copii. La baza activităților au stat  urmatoarele tipuri si metode tehnice ca: ore de lectura, activitate ludica (joc prin cunoastere/descoperire), atelier/laborator de creatie, s.a., Participanții au obținut noi cunoștințe despre bibliotecă; au aflat mai multe informații privind istoria bibliotecii și istoria cărții, au descoperit detalii despre biblioteca „Maramureș”, s-au familiarizat cu profesia de bibliotecar, au învățat cum se aranjează cartea la raft și multe altele.

Participând la atelierele de creație organizate de bibliotecari, copiii au făcut prezentări și recomandări de carte, au învățat să scrie o poveste, au scris poezii, au executat lucrări din plastilină, hârtie colorată și au pictat. Copiii au confecționat o carte proprie cu recomandări de carte, cu recenzie despre bibliotecă și cu multă inspirație.

Descoperind biblioteca, participanții au descoperit cărțile, operele autorilor autohtoni și universali. Au fost informați despre serviciile, programele și concursurile care sunt desfășurate în toate filialele BM „B.P. Hasdeu”.

Ajunși la finalul turului I, participanții au plecat acasă cu cunoștințele acumulate despre: cum înregistrăm un utilizator, ce este Catalogul electronic, cum căutăm cartea și cum o rezervăm în catalogul electronic.

      Desfășurarea activităților educative specifice diferitor categorii de vârste, cu tematici speciale s-au desfăşurat cu participarea copiilor de la Liceul ”Vasile Lupu”, Centrul Copilărie, Adolescență și Familie (CCAF), Scoala Primara Gradinita nr 88, Gimnaziul ,,Decebal”, LTPA ,,N.Sulac”, LT ,,L.Rebreanu”, LT ,,M.Viteazul”, s.a., precum și cu centrele pentru persoane cu dizabilități ”START” și ”Planeta Carității”.  Locul desfășurării a variat în funcție de tema și natura activităților de la teritoriul bibliotecii până la terenuri de joacă, la excursii in raza amplasarii sediului nostru.Totalitatea impunătoare de activități organizate – ( 92 activitati), programul respectiv a adunat împreună – (331 participanti), care și-au petrecut eficient vacanța în bibliotecă. O promovare mai ampla a fost constituita pe pagina Facebook si Youtube a filialei ,,Maramures”.

Publicat în Aniversarea bibliotecii, Biblioteca Maramureş, Concursuri, Creaţii proprii, eseuri

Concurs de eseuri : locul I


În cadrul zilei Bibliotecii Maramureș, s-a organizat concurs de eseuri cu tematica : „Eu sunt conectat cu biblioteca”

La acest concurs au paticipat 20 de elevi, dar Rudaca Alina eleva la Colegiul Ecologic, Grupa E-022 , Profesor: Mariana Lupașcu a obținut diplomă de gradul I.

Mulțumesc pentru participare .

Biblioteca – locul meu de refugiu

Închide ochii, și imaginează-ți un loc liniștit  unde mereu predomină tăcerea, mirosul hârtiei îngălbenite al paginilor care arată drumul lor parcurs prin decenii și rafturile presărate cu praful vechimii….dacă ai ascultat bine până acum, ai înțeles deja că imaginația ta face excursie printr-un loc sacru – biblioteca. Locul unde mergem să citim, să medităm, să ascultăm, să discutăm și să facem schimb de informație cu alţi oameni, interesați și setoși de a țese noi performanțe și de a valorifica potențialul cunoașterii. Biblioteca este un tărâm plin de mistere unde fiecare carte este ca un nou drum, o nouă cotitură nedescoperită.

Biblioteca este locul care păstrează amintirile, sentimentele și trăirile fiecărui cititor, personaj al cărții sau pur și simplu omului care a intrat  să primească o doză de liniște, pace și tăcere care atât de mult îi lipsește lumii noastre unde toți mereu sunt ocupați, grăbiți și pierduți în propriile probleme. Este greu de imaginat cum pe un raft prăfuit este posibilă existența sutelor destine, de la cel mai nesimnificativ personaj  episodic până la cititorul care intră în esența și trăiește soarta fiecărui personaj. Secolul tehnologiilor informaționale oferă o mulțime de posibilităție de a înlocui biblioteca tradițională cu un singur gadget, însă nu toți sunt de părerea că tehnologiile au loc și în acest domeniu. Viața secolului XI este plină de performanțe dar acestea nu ar trebui să acapareze sufletele celor dornici de a petrece timpul liber cu o carte în mână, simțind toată minunăția acesteia, estetica filelor îngălbenite sau mirosul unei cărți noi, încă se simte căldura tiparului. Biblioteca este un remediu pentru orice problemă sufletească deoarece pășind pragul acesteia, te trezești într-o lume paralelă, unde totul este posibil, unde mulțimea diferențelor omenești se transformă într-un tot întreg capabil să schimbe lumea reală adăugând culori. Important de menționat că biblioteca nu e neapărat o încăpere mare cu sute de rafturi, o bibliotecă poate fi și o simplă poliță în colțul camerei pe care stau aranjate cărțile tale preferate, ceea ce transformă acel simplu colțișor într-un refugiu unde evadezi de la problemele realității.

Prin urmare afirm că biblioteca merită să poarte titlul ,,Minunea lumii” deoarece nimerind în universul cărților ți se deschid toate drumurile și posibilitățile spre o călătorie desăvârșită. Aș dori să închei cu spusele lui Nicolae Dabija „O bibliotecă este un paradis cu lumea pusă pe raft”.

Publicat în Întîlniri cu scriitorii, Biblioteca Maramureş, bibliotecar, beneficiar, incluziune sociala, cartea ca patrimoniu cultural, copii,pasiune, lectura, neam, tara, parinti,, Creaţii proprii, Educaţia copilului, Expozitie de pictura si fotografie, Expozitii de carte, Poftiţi la lectură, Servicii

CA ACASĂ…la „MARAMUREȘ”


Biblioteca alături de voi!         

eu blog                                                 

        Biblioteca modernă este o  sursă informațională majoră, care crează un avantaj serios de a permite utilizatorului accesul liber la raft, la  informații calitative, și este prietenul și ajutorul întregii comunități , tinde să atragă toate categoriile de cititori.

         Noi, Biblioteca „Maramureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” suntem o instituție, care funcționează în calitate de centru informațional, științific și cultural situat în sectorul Botanica, și urmărind scopul de a acoperi necesitățile și solicitările specifice parvenite din zona respectivă.Prin voia intâmplării, dar și ale instituțiilor dislocate în preajmă, filiala noastră este unica din rețeaua bibliotecilor, care alături de utilizatorii obișnuiți, oferindu-le servicii tradiționale  și inovatoare (adaptându-le în pas cu schimbările din comunitate), îi deservește cu plăcere și pe persoanele cu dezabilități fizice și intelectuale, indiferent că sunt copii sau oameni în etate.

        Gama serviciilor noastre este destul de variată, colorată și orientată spre a cuprinde toate ramurile de bază caracteristice unei biblioteci moderne, mereu în dezvoltare și gata să intervină la orice solicitare venită din partea cititorului nostru cu gusturi mai rafinate sau idei „năstrușnice”, dar binevenite pentru societate și  ridicării imaginii instituției noastre la un nivel și mai inalt.

       Printre aceste servicii se înscriu cu succes:

  • Accesul liber la toate documentele din colecție;
  • Accesul la INTERNET;
  • Consultarea documentelor în sala de lectură;
  • Împrumut de documente la domiciliu;
  • Împrumutul interbibliotecar (intern și extern);
  • Rezervarea unor titluri solicitate pentru un anumit timp;
  • Prelungirea termenului de împrumut, inclusiv prin telefon;
  • Deservirea la domiciliu a persoanelor dezavantajate;
  • Oferirea unor servicii la distanță (prin telefon, prin e-mail);
  • Oferirea servicii extramuros (la grădinițe, școli speciale, aziluri, centre de zi);
  • Audierea sau vizionarea individuală și colectivă a casetelor audio/video din colecțiile bibliotecii și discuția colectivă a celor văzute;

       Tehnologiile moderne informaționale consolidează rolul bibliotecilor în calitate de centre comunitare. Calculatoarele, puse la dispoziția utilizatorilor în condiții sigure și inofensive, accesibile pentru orice om, mare sau mic este primordial pentru dezvoltarea de mai departe a bibliotecii.

     Sigur,că utilizatorii Bibliotecii „Maramureș” sunt diverși și din acest motiv și  necesitățile acestora sunt diferite: de informare și instruire etc. Poate asta și este cauza, că pentru mulți, Biblioteca „Maramureș” a devenit o a doua casă…

       Uneori, când colaboratorii noștri, observă că un utilizator sau altul este chinuit, mâhnit, fără dispoziție, ii prepară un ceai sau cafea, un biscuite, sau mă rog, ce avem…Relația pozitivă in circuit dintre bibliotecar și utilizator pentru foarte mult contează.

          În afară de serviciile menționate anterior, „Maramureșul” mai prestează și servicii de cercetare bibliografică, de asistență și îndrumare, servicii culturale, cu un palmares excepțional de divers.

           Vom menționa doar câteva din acestea:

  • Serviciul ,,Lecturici”  are ca scop dezvoltarea interesului pentru lectură și adaptarea lecturii la diverse situații de comunicare.
  • Serviciul ,,ProSănătatea ”, acest serviciu vine să completeze informații despre modul sănătos de viață, formează atitudini și deprinderi indispensabili unui comportament responsabil și sănătos.
  • ,,Muzeeum Virtual” se axează pe studierea și cunoașterea patrimoniului cultural național, dar și internațional.
  • ,,Cărți cu benzi desenate” – scopul acestui serviciu este de a crea atmosfera de socializare.
  • ,,ExplorComp” se inițiază persoanele în domeniul IT.
  • ,,Exploram Aplicatii” este un curs instructiv-educativ ce formează pentru copiii deprinderi de a crea desene prin aplicația Paint, Storry Boord Creater”.

        Indiferent de situație, vreau să știți, că Biblioteca „Maramureș” vă iubește și suntem deschiși spre noi colaborări și cu siguranță că vom izbuti împreună să facem lucruri mari și frumoase.

                                            Elena SINIȚA, sef filială, Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”

Publicat în Biblioteca Maramureş, bibliotecar, beneficiar, incluziune sociala, copii,pasiune, lectura, neam, tara, parinti,, Creaţii proprii, Discuţii/dezbateri, Educaţia copilului, Ora poveștilor, Parteneriate, Servicii, Voluntariat

Povestea-și dovedește utilitatea


              Bibliotecarul este cheia utilizatorului către izvoarele nesecate de înțelepciune ce se găsesc  într-o bibliotecă. Acest lucru trece ca un fir roșu prin Legea cu privire la biblioteci din 20.07.2017, elaborată și aprobată de Parlamentul Republicii Moldova,  dar intrată în vigoare abia la 18 februarie 2019. De aceea astăzi, pentru a fi în pas cu timpul și eficient în activitatea sa, bibliotecarul  trebuie să fie deschis noilor orientări și servicii predispuse utilizatorilor prin prisma noilor performanțe tehnologice dar și a legislației în vigoare. De aici desprindem creativitatea necesară unui bibliotecar și conștienta de caracterul complex al muncii sale cu utilizatorii, perfecționându-se continuu într-o lume mereu în schimbare.

              Dar cel mai important, bibliotecarul contemporan este acela care poate deschide pentru utilizatorul său o fereastră spre lumea întreagă, este acela care poate schimba viziuni, idei, atitudini, vieți doar printr-un cuvânt bun, o carte de căpătâi, un gest frumos prin propriul exemplu.

            Copiii sunt oglinda noastră, iar autenticitatea lor, face ca această oglindă să fie curată și să ne arate realitatea clară. Este o oglindă de care nu poți prea multe să ascunzi. Din acest motiv, relațiile cu copiii sunt cele mai importante din viață, căci anume aceste conexiuni îi definesc ca oameni, atât pe ei cât și pe noi, părinții, bibliotecarii. De la copiii mei am învățat iubirea, care înglobează în ea toată grija, atenția și susținerea, ei m-au învățat să ascult, ca să înțeleg cum gândește celălalt, în loc să cred că știu cum ar trebui să gândească el. În concluzie am înțeles, că  IUBIREA ESTE CHEIA SPRE INIMILE FIECARUIA DIN NOI.

          În felul acesta, filiala„Maramureș”, pe care am onoarea  s-o conduc, susține în totalitate creșterea nivelului de incluziune socială și creează condiții benefice integrării tinerilor cu Cerințe Educaționale Speciale (CES) în societate,  sporind formarea și informarea membrilor comunității. Acțiunile noastre se bazează în primul rând pe dragoste față de aproapele nostru, iar acest sentiment generează multe alte acțiuni, care sunt îndreptate întru-totul spre binele beneficiarilor noștri. Mereu sunt organizate o serie de activități destinate acestor persoane în parteneriat cu anumite instituții educaționale, ONG-uri, Centrul de Zi si  Activități pentru Persoane cu Dizabilități de Intelect  „START”, Centrul „Planeta Carității” și Centrul „Copilărie Adolescență și Familie” și alteleAceste activități sunt bazate pe metode specifice ce includ stimularea atenției, memoriei, gândirii și a imaginației (procese cognitive) în armonie cu suportul și grija pe care o oferă echipa noastra.

               Tineri din comunitate, utilizatori ai bibliotecii noastre sunt în curs de dezvoltare fizică și mentală, din acest motiv, toate serviciile pe care le oferă biblioteca noastra sunt organizate și dispuse să antreneze abilitățile atât fizice, cât și mintale a beneficiarilor noștri. Lucrările făcute manual de ei în cadrul serviciilor le dezvoltă foarte bine creativitatea, imaginația și desigur, atenția.

                Pe post de călăuză, în această direcție, utilizăm minunata lucrare a doamnei Maria Dorina Pașca „Povestea terapeutică”(Editura „Ardealul”, Targu-Mureș, 2004),  dar și alte lucrări apărute recent la acest subiect.sdfbgn,

               Astazi trăim într-o societate în care oamenii, în special tinerii au încetat să mai comunice, cu cei din jur dar mai ales cu ei însusi. Într-o societate în care dacă vorbești deschis despre problemele tale ești un plangacios, dacă vorbești despre fricile tale ești slab, daca îți deschizi sufletul ești naiv. NU! Noi venim prin aceste povești să învățăm tinerii că defapt comunicarea e soluția multor probleme din viața noastră. Comunicarea poate fi cel mai bun psiholog, cel mai bun prieten, cel mai efectiv leac împotriva singurătății. Prin povestirile terapeutice vrem sa învațăm tinerii să nu le fie frică să vorbească despre ceea ce ii deranjeaza sau ii sperie, caci primul pas spre a depași frica este să recunoști acest fapt, sa vorbesti despre asta. La fel și activitățile servicilor bibliotecii noastre îndrumă tinerii sa fie deschiși cu ei însuși și cu cei din jur, să comunice eficient, să își învingă temerile …fapt care îi ajută să devină mai încrezuți în propriile puteri, mai motivați, mai relaxați și pregătiți pentru diferite situații din viața lor fie ele mai bune sau mai rele.

            Poveștile auzite de beneficiarii noștri sunt deseori înscenate pe o scena improvizată, aceasta este activitatea lor preferată, care le întărește încrederea în propriile puteri, le formează abilități de comicare verbală și non verbală, le dezvoltă memoria și gândirea pozitivă să perceapă înformația asa cum o vad, o aud si o transmit.  În acest context narațiunile nu sunt unele simple, ba din contra, sunt ,,povești terapeutice’’ din cadrul Programului ,,Să re-auzim povestea’’.

qedrfty

               Așa le-am denumit noi și credem că este unul din cele mai reușite servicii prestate de biblioteca noastră. Le numim terapeutice, poveștile, care au drept scop relaxarea și detașarea tinerilor de sentimentele negative, calmează și reduce stresul. Dar cel mai important beneficiu al acestor povești este faptul că, în urma fiecărei povestiri, tinerii se aleg cu o învățătură, o concluzie care îi poate servi de bine în viața de zi cu zi. Acest lucru îi face foarte fericiți și împliniți, lăsând în urmă pentru un moment, toate grijile și nevoile, legate de sănătate și existență.

sxdrvtbyn

            Munca noastră și contribuția la fericirea acestor copii ne  face foarte entuziasmați și motivați să continuăm, pentru că în fiecare zi ei ne demonstrează și ne învață cea mai importantă lecție: ,,să fim mulțumiți de ceea ce avem, să muncim pentru ceea ce vrem și niciodată  să  nu ne dăm  batuți!”.

            Activitățile organizate de comun-acord cu Centrul de Zi și Activități „START”,  Centrul „Planeta Carității” și Centrul „Copilărie Adolescență și Familie” încurajează, mobilizează, sprijină și socializează această categorie de beneficiari. Fecare activitate pentru ei este un prilej de comunicare, de dezvoltare a atenției, a memoriei, a gândirii, a imaginației prin sporirea interesului și curiozității.

h

          O altă componentă esențială în activitatea bibliotecii noastre reprezintă voluntariatul, care generează cele mai nobile aspirații ale omenirii – solidaritatea, echitatea, libertatea. În acest sens tinerii au șanse de a se implica și manifesta într-o varietate de acţiuni în diverse domenii. Voluntarii noștri au oferit în mod liber timpul, talentul și energia în beneficiul altora și anume a tinerilor cu cerințe mai specifice. Ei s-au implicat activ în proiectul poveștilor terapeutice cu genericul: ,,Eu spun un cuvânt, tu scrii o poveste’’, aceste activități au consolidat relațiile de interdependență dintre bibliotecar, voluntar și beneficiar devenind o istorie de succes.

      Doar împreună putem face schimbarea, pentru că suntem  uniti  și bine determinați.

Elena SINIȚA, șef  filială

Biblioteca„Maramureș”, filială  a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”

 

Publicat în artisti plastici, Biblioteca Maramureş, Creaţii proprii, Discuţii/dezbateri, Expozitie de pictura si fotografie, ilustariui

Diversitate in timp


         swae

      Întâlniri de neuitat au avut loc Săptămâna aceasta în biblioteca „Maramureș”.  Un șir de evenimente ce au lăsat impresii memorabile celor prezenți în bibliotecă. Chiar de luni ne-au vizitat trei mari artiști plastici din Republica Moldova: domnul Grigore Plămădeală, descendentul vestitului sculptor Alexandru Plămădeală (autorul monumentului lui Ștefan cel Mare din centrul Chișinăului); 

doamna Elena Leșcu, pictor-ilustrator, autoarea multor desene din cărți cu povești și poezii, de exemplu: „Ghicitori în culori”, „Puiu”, ”Rândunica”, „Stan cel voinic” ș.m.a. Dumneaei a venit cu un tablou întitulat „Moldova”, pe care l-a facut cadou.  

     Alt vizitator a fost domnul Eugen Oseredciuc, Maestru în Artă, lucrând la o nouă carte des ne onorează cu prezența.bn

       Cu mari emoții am lansat expoziția de lucrări ,,Diversitate în timp” a pictorului Grigore Plamadeala. O serie de picturi care au fost adunate  de-a lungul anilor reprezintă originalitate și diversitatea genurilor  executate în diferite tehnici si culori. 

      De varietatea culorilor au ramas încantati copiii clasei a IV-a a Școlii Primare Gradinite nr. 88

safg

Publicat în Biblioteca Maramureş, Chisinaul citeste o carte, Chişinăul citeste, Concursuri, Copiii gîndesc, Creaţii proprii, Cugetări, Discuţii/dezbateri, Educaţia copilului, Expozitie de pictura si fotografie, Expozitii de carte, Parteneriate, Ring intelectual, Voluntariat

Întâlnirea ,,Prietenilor dragi” la Ringul Intelectual


         Runda a doua a Ringului Intelectual „Chișinăul citește” dedicat cărții lui Eugen Doga „Prietenii mei dragi” s-a desfășurat azi în incinta bibliotecii „Maramureș” din municipiul Chișinău. La ea au participat Herghelegiu Denisa, Cornos Corina, Țurcanu Daniela, Tanachi Casandra, Timofte Patricia în echipa „Intelegentele” și Muntean Otilia, Medvedi Evelina, Tcaci Sabina, Dorința Maria, Revenco Ecaterina în echipa „Prietenele”, precum și copii din sectorul Centru, elevi ai liceielor și gimnaziilor din apropierea bibliotecii. Cei mai numeroși au fost cei de la școala-grădiniță nr. 88, liceul „Nicolae Sulac”, liceul „Liviu Rebreanu”…    32        Foarte receptive au fost colegele noastre bibliotecare de la filialele „Ovidius”, „A.Mickiewicz”, doamnele Viorica Morari și Elena Mihailov, care au fost în juriu.                          Copiii au știut bine conținutul cărții datorită faptului ca la runda trecută nu au putut participa, deoarece erau numai două echipe. Ei știau cărtea în cele mai mici amănunte. Dragostea de pisicuțe și cățeluși i-a mobilizat pe toți s-o citească, să facă desene, să însceneze fragmente.

         Prezentatoare a fost voluntara Ecaterina, anul doi la Universitatea „Valahia” din Tîrgoviște. Spiritul ei vesel si copilăresc s-a extins asupra tuturor participanților. Peste tot vedeai și auzeai rîsete, zgomote, răspunsuri înainte de vreme – toți vroiau să învingă, să ia trofeul și laurii de învingători. Multe din secvențe erau însoțite de muzica marelui compozitor. Astfel copii au ascultat „Gramofonul”, „Valsul florilor”, „Orașul meu” și alte lucrări excepționale. E o mare plăcere și onoare să fii gazda unui asemenea eveniment, iar întîlnirea cu creația lui Eugen Doga educă tînăra generație și-i dă imbold să ia exemplu de la marele maestru și să facă la fel, doar suntem neam de daci și romani ca și dumnealui, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, care au existat vreodată pe acest pămînt.

 

Publicat în Biblioteca Maramureş, cartea ca patrimoniu cultural, Conferință, Copiii gîndesc, Creaţii proprii, Discuţii/dezbateri, Educaţia copilului, Lecturi publice, Lecturile Verii, Ora poveștilor, Parteneriate, Poftiţi la lectură, Voluntariat

Programul ,,Provocarea verii” este un imperativ al timpului


      wf5teg

      În vara aceasta Primăria Municipală împreună cu toate filialele bibliotecii ,,B.P.Hasdeu” din Chișinău au organizat pentru copii un program de odihnă și lectură cu denumirea ,,Provocarea  verii: Citește, Descoperă, Creează”.  Programul va dura pînă la 25 august.

     Mulți copii deja s-au bucurat de jocurile, experiențele, excursiile și lecturile care se realizează în biblioteci.

    S-au scurs două etape ale programului. Copii vin cu plăcere la bibliotecă. Aici ei acumulează noi informații, cunoștințe, citind. Sunt captivați de experiențele, jocurile, filmele vizionate; își formează abilități de a crea ceva util și bun din materiale reciclabile. Copiii au aflat cum au apărut cărțile, stiloul, televizorul, telefonul, hîrtia, internetul ș.a; au descoperit personalități marcante, numele cărora le poartă străzile Chișinăului, inclusiv au descoperit  denumirea străzii Grenoble unde se află biblioteca ,,Maramureș” în care ei frecventează progamul ,,Provocarea verii” și au aflat ca Chișinăul e infrățit cu orașul francez Grenoble. Ei  ascultă cu atenție informațiile prezentate de bibliotecare și citesc cu plăcere despre unii savanți ca: M. Tesla, M. Lomonosov, Arhimede, D.Mendeleev ș.a., iar muzica lui E.Doga, interpretată la flaut de Constanța Sinița, i-a captivat pe toți. Constanța s-a întors zilele trecute de la un Forum al voluntarilor din Tadjichistan unde a prezentat Moldova și a fost apreciată cu excelent. Copii au posibilitatea singuri să improvizeze la pianul ce se află în bibliotecă.

     Bucuria cea mare a membrilor programului este creația, ceea ce fac singuri cu miinile proprii sub îndrumarea bibliotecarelor. Astfel ei au făcut colivii, iekibane, vaze, flori, prima lor carte cu numele propriu ca autor. Jocul de rol în spectacole cu păpuși, desenele, jocurile la calculator sunt preferatele lor ocupații. Cei mai harnici și deosebiți primesc diplome, bomboane, cărți…

    Programul e în toi, urmează încă multe activități interesante pentru copii, iar părinții sunt mulțumiți că au unde lăsa copii în siguranță. Bibliotecile au devenit vesele, active, necesare.    

      ,,Provocarea verii” continuă, lucruri noi, interesante așteaptă sa fie citite, descoperite, create.  Așa că vă așteptăm în continuare cu drag…

                 Iată cîteva opinii ale părinților ai căror copii frecventează programul:                                                    

                  prov 1                              prov 2