,,Clipa aici, visul urmează”


Mă numesc  Ecaterina Sinița. Recent am absolvit liceul, iar acum urmează să îmi continui studiile la universitate.  În pragul acestor schimbări aș vrea să fac o retrospectivă a tot ce am reușit să realizez până acum, cât și a oamenilor care au stat la baza formării mele ca personalitate.

Desigur că sunt recunoscătoare familiei mele care m-a susținut necondiționat în fiecare etapă a viații. Deasemenea le mulțumesc prietenilor, colegilor și profesorilor, pentru că fiecare din ei a contribuit la succesul meu de astăzi.

Însă acum aș vrea să evidențiez suportul și ajutorul acordat de biblioteca ,,Maramureș” ai cărui utilizator sunt fidel.  John  Lubbock spunea:  ,,Oricine va avea cheia de aur care deschide ușa tăcută a bibliotecilor, va găsi în ele încurajare și mângâiere, odihnă și fericire”. Anume aceste calități le-am descoperit printre rafturile pline de cărți și bibliotecarele care lucrează neostenit în favoarea utilizatorilor bibliotecii. Biblioteca ,,Maramureș”, filială a  Bibliotecii Municipale ,,B. P. Hasdeu”,  mi-a oferit șansa să mă afirm ca tânăr activ prin diferite activități de voluntariat, serate creative, întâlniri cu scriitori și oameni de artă, și nu în ultimul rând prin realizarea propriului atelier de fotografie în incinta bibliotecii. Serviciul ,,FotoTeh” avea ca scop promovarea fotografiei, ca mod de exprimare printre tinerele generații de azi.

18953533_464194147261110_4897146960667895859_o

     Acest atelier a fost o experiență inedită pentru mine de a interacționa cu alți tineri pasionați de fotografie, de a împărtăși cu ei ceea ce am reușit să aflu eu pentru mine, și m-a ajutat să-mi perfecționez abilitățile de lider și orator.

38030618_1987066997990570_7180011843652419584_n

    Astfel, anul acesta am devenit laureat al Premiului I la Concursul Național ,,Premiul Media pentru Tineri”, secțiunea FOTOGRAFIE, succes urmat de realizarea unei expoziții personale de desen și fotografie:

38015825_1987068067990463_3015672168324268032_n.jpg

care nu s-ar fi desfășurat făra implicarea și sprijinul directorului general a  BM ,,B. P. Hasdeu” doamnei  Mariana  Harjevschi, căreia îi  mulțumesc din suflet, doamnei Elena Șendrea director interimar al bibliotecii centrale ,,B. P. Hasdeu” și moderatorului evenimentului domnului Alexandru Valeriu Moraru pentru că a  văzut în mine un potențial și nu a ezitat să mă susțină în tot ceea ce fac.

38060935_1987067754657161_4421498591613288448_n.jpg

     Și nu în ultimul rând le sunt recunoscătoare echipei Centrului Media pentru Tineri si echipei ABRAZIV, care mi-au fost alături în drumul meu spre autodezvoltare care au ținut să mă îndrume mereu să rămân EU în pofida greutăților din viață, să fiu mai încrezută în propriile puteri și să știu întodeauna că împreună formăm o familie. Le mulțumesc că m-au bucurat cu prezența și nu doar la prima mea expoziție de desen și fotografie, căci ei fiind harnici precum sunt  mereu, au reușit să imortalizeze momente unice de la lansarea expoziției.

     Aici puteți accesa materialul video realizat de tinerii de la emisiunea ABRAZIV :

https://www.youtube.com/watch?time_continue=4&v=PPeB5JCjM8c

   ,,Eu mi-am imaginat întodeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane consideră ca ar fi o grădină , alții și-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întodeauna ca o bibliotecă și aici mă aflam eu…” .  Jorge Luis Borges

 

Printre cărți, reviste și ziare


Impresii deosebite a lăsat biblioteca noastră în sufletele copiilor de la Tabăra de vară ”Făguraș” a liceului ”Nicolae Sulac”, veniți în vizită în casa cărții.

Copii au fost îndrumați să descopere universul bibliotecii: au aflat cum este organizată și aranjată aceasta. Au fost familiarizați cu orientarea în spațiul acesteia, au primit informații despre fondul de carte existent, organizarea pe domenii, înregistrarea cărților, au cunoscut drepturile și responsabilitățile utilizatorului. Dar cel mai mult le-a plăcut Sala pentru copii și cu cea mai mare plăcere au răsfoit cărțile și revistele de aici. 

Deja de cîțiva ani avem o colaborare frumoasă cu Liceul ”Nicolae Sulac”, liceu cu tradiții, cu colaboratori și elevi receptivi, cărora le mulțumim și îi așteptăm și în continuare la bibliotecă.

Să cunoaștem lumea împreună


Să cunoaștem lumea ce ne înconjoară am invitat persoanele cu disabilități ale Centrului de zi și activități ”Start”. Activitatea am desfășurat-o în curtea bibliotecii.

Bibliotecarul a venit cu informații și curiozități din toate domeniile de interes: de la date geografice și zoologice, pînă la cele politice și militare, informații inedite menite să descrețească frunțile ascultătorilor și să le permită cîteva momente de reflecție. Participanții au avut posibilitatea să răsfoiască și să citească enciclopedii minunate cu imagini și informații utile pentru dezvoltarea lor.

         

Concluzia a fost una: Cunoaștem foarte puține lucruri despre lumea ce ne înconjoară.

ZIUA FAMILIEI – actualitate și valoare socială


Astăzi este sărbătorită Ziua Familiei, iar noi, cei de la biblioteca „Maramureș”, nu am putut trece cu vederea această frumoasă ocazie de a aborda un subiect de o asemenea actualitate și valoare socială, atât pentru comunitatea noastră, cât și pentru toate țările globului pământesc.

În acest context, suntem îndreptățiți pe deplin să discutăm la această tematică destul de amplă, mai ales că  în cadrul bibliotecii noastre, dar și în activități în afara sălilor de bibliotecă se întreprind diverse manifestări pentru susținerea familiilor. Cel mai concludent și vizibil exemplu este colaborarea cu centrele specializate: Centrul de Zi și Activități START (Clubul Fluture Ceresc), Centrul Copilărie, Adolescență și Familie, Centrul Educațional pentru Copiii Bolnavi de Cancer (cu care am stabilit recent colaborarea), precum și centre care activează în cadrul Spitalului Municipal pentru Copii „Valentin Ignatenco”. Fiecare dintre activitățile date nu au vizat doar copiii, dar nemijlocit și părinții acestora, fapt care vine să sprijine familiile luate în vizor.

De altă parte, biblioteca dispune de servicii disponibile pentru întreaga familie, astfel încât orice membru al fiecărei familii are acces la materiale psihologice, pedagogice și alte materiale ce vin să sprijine părinții la educarea copiilor. Zilnic sala pentru copii a bibliotecii este consultată de părinți care vin împreună cu copiii lor.

Așadar, nu ne rămâne decât să ne mândrim că putem să investim în valorificarea familiei ca unitate socială, astfel încât comunitatea noastră să se dezvolte cât mai corect și armonios, să ne implicăm cât mai activ în viața socială, prin familii – părinți, copii, bunei. Într-un final, aducem felicitări tuturor familiilor cu acest prilej extraordinar și venim cu mesajul că oricine poate avea acces la biblioteca, iar această interacțiune nu face decât să întărească relațiile familiale!

O nouă colaborare – o nouă speranță de ajutor!


Foarte recent, în cadrul Institutului Oncologic din Chișinău s-a format un centru destinat copiilor bolnavi de cancer. În cadrul acestuia se desfășoară o activitate vastă orientată spre îmbunătățirea calității educaționale a copiilor care, în împrejurări mai puțin favorabile cauzate de sănătatea precară, nu au acces la sistemul educațional școlar normal, ceea ce le stopează și regresează o dezvoltare psihologică în limitele obișnuite.Masă rotundă

Nu am ezitat să creăm o punte de colaborare cu acest centru, dat fiind faptul că scopul general al bibliotecii noastre se suprapune cu scopul propus în cadrul Centrului Educațional pentru copiii bolnavi de cancer.
În această săptămână a avut loc o ședință de o importanță majoră pentru calitatea prestării serviciilor educaționale de perspectivă, la care au participat și angajați ai Bibliotecii „Maramureș”. Masa rotundă cu genericul Copiii trebuie crescuți pentru ei, nu pentru părinți a fost moderată de Marina Casap, care a pus în discuție problema creșterii și educației copiilor cu părinții acestora. În general, s-a discutat despre cum trebuie educat un copil, scopul educației și creșterii, care trebuie să fie orientat spre binele copilului și mai puțin al părintelui, obligațiile părinților (care încep odată cu conceperea unui copil) etc.Masă rotundă
Concluziile au venit ca un moment de scindare și mediere între mentalitatea veche „de a crește un copil ca să fie la bătrânețe cine să-ți aducă o cană cu apă”, vorba veche, și între optica nouă de concepere complex fenomenul de educație.

Pictura – redescoperirea copleşitoare a lumii


Pictura – redescoperirea copleşitoare a lumiiMijlocul săptămânii ne-a luat prin suprindere cu peisajul de poveste pe care l-a creat natura afara, dar şi cu povestea creată în biblioteca „Maramureş” de tablourile tinerilor pictori de la Colegiul de Arte „Alexandru Plămădeală”, care ne-au vizitat împereună cu profesorul lor Sergiu Badragan. Această feerie magică a culorilor au venit să o admire şi liceenii de la L. T. „Nicolae Sulac”, iniţiaţi şi ei în domeniul artistic, precum şi Tudor Braga, critic de artă şi director al Galeriei de Artă „Constantin Brâncuşi” din Chişinău. Moderatoarea Victoria Fonari, care are o vastă experienţă în artă, a încercat să „traducă” din punct de vedere hermeneutic ceea ce a fost reprezentat pe fiecare tablou.

Fiecare lucrare în parte a fost efectuată dintr-o optică inedită, fiecare din creatorii în culori şi-a individualizat stilul de a mânui periuţa şi cromatica. Jocul nuanţelor şi formelor a creat un univers prin care descoperim lumea interioară a eului empiric şi redescoperim o altă viziune asupra lumii înconjurătoare. Universul este recreat din fragmente de realitate cu ajutorul imaginaţiei şi a culorii. Gândurile, impresiile, stările, emoţiile, senzaţiile – toate trec prin prisma materiei colorante şi devin realitate, prind viaţă.

Vitalitatea cromatică poate fi reconstruită prin nuanţe calde, solare, fie prin explozii de culori, ba chiar şi prin non-culori – alb, negru, gri. Culorile prind forme pline, dominantele reci se încălzesc în combinaţii izbitoare, abracadabrante. Esenţa poate fi înţeleasă în ansamblu, în complexitatea fiecărui tablou.

În mare parte au fost abordate şi exploatate elementele de natură rurală, dar au fost observate şi scânteie urbane, unităţi picturale de natură psihologică şi emotiv-afectivă. Au fost preluate crâmpeie din geometrismul oriental, combinaţii impresioniste şi expresioniste, abordări clasiciste şi deformări romantice. Prin pictură se observă cum se asamblează culorile reci şi calde, iar prin forţa creatoare a tinerilor, ele prind viaţă.

Criticul în domeniu Tudor Braga, a scos în evidenţă unele elemente care l-au impresionat, încurajând tinerele talente şi comentând tehnicile folosite în crearea tablourilor, oferind ocazia unei discuţii cu elevii şi viitorii pictori şi oameni ai artei în devenire din ţara noastră. În acest context, a făcut conexiunea dintre lingvistică, artă şi cultură, semnalizând o serie de tangenţe de creaţie.

O altă remarcă a venit de la poeta Victoria Fonari, care prin spiritul său artistic, a observat originalitatea titlurilor, acesta fiind prilejul unei intervievări şi investigări prin motivare şi argumentare din partea fiecăruia, invitându-i la conversaţie şi schimb de experienţă creatoare.

În final, le dorim tuturor celor ce au participat la acest frumos eveniment

o forţă creatoare cât mai puternică,

multă inspiraţie şi îi aşteptăm cu noi lucrări pe care să le arătăm vizitatorilor noştri!

Prin aceşti tineri avem cu ce ne mândri!

Să cunoaştem America!


 Ziua de 3 decembrie a venit cu surprize pentru biblioteca „Maramureş” şi pentru copiii de la Centrul „START” tocmai din America. Este vorba de voluntara Sarah Diar din New Jersey, SUA, care a venit să ne prezinte ţara ei natală în toată splendoarea ei, iar pe post de traducător în ajutor ne-a venit Alina Pristescu, colaboratoare de la centrul „START”.

Să cunoaştem America!Totul a început cu o mică introducere despre una din cele mai mari ţări ale lumii. Au fost incluse aici structurarea în mai multe state – ceea ce a fost o noutate pentru copii, geografia, cu descrierea reliefului, a climei, florei şi faunei şi cu un mic moment istoric.

În mod special, a fost descrisă istoria Americii, care, în pofida unui timp relativ puţin, cuprinde o mulţime de momente incitante.

De asemenea, au fost prezentaţi oamenii de vază ai continentului nord-american. S-a început cu preşedinţii, de la George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, Franklin Roosevelt, Harry Truman, John Kennedy, Richard Nixon, Ronald Reagan, Bill Clinton, George Bush şi Barack Obama, preşedintele actual. Dintre celebrităţile americane, au mai fost prezentate şi Marilyn Monroe, trupa The Beatles, Henry Ford, Ernest Hemingway, Agatha Christie, Elvis Presley, Michael Jackson şi alţii.

Pe planşe au fost plasate simbolurile Americii: Declaraţia de Independenţă (Declaration of Independence) – simbol al independenţei şi al separării de Marea Britanie, Clopotul Libertăţii (Liberty Bell) – simbol al libertăţii, Statuia Libertăţii (Statue of Liberty) – simbol al prieteniei şi al păcii, oferită de către statul francez, vulturul american – emblema Americii, apare pe drapelul prezidenţial şi pe unele monede etc.

Au fost, de asemenea, descrise cele mai impresionante locaţii din SUA, printre care şi Casa Albă (White House, Washington), Parcul National Yellowstone (Marele Canion al Raului Yellowstone, padurea de fosile si Lacul Yellowstone), Central Parc (New York), Universal Studios Hollywood şi Hollywood Walk of Fame (Los Angeles), Fasia Las Vegas sau Las Vegas Boulevard, Parcul National Valea Mortii (Death Valley National Park), Parcul National Yosemite (centrul lantului muntos Sierra Nevada, California) etc.

Copiii au fost surprinşi plăcut şi vădit interesaţi de ceea ce şi s-a relatat, venind cu diverse întrebări, mai ales în ceea ce priveşte celebrităţile Americii, literatura (mai ales că sunt cunoscuţi cu operele literare americane), diversele obiective culturale şi turistice, dar nu au ezitat să-şi expună impresiile despre călătoria imaginară în Statele Unite ale Americii.