Visul – a doua viaţă a omului


Sfarşitul de săptămână a fost marcat la biblioteca „Maramureş” printr-o întrunire deosebită a cenaclului Magia cuvântului. De data aceasta, cei prezenţi s-au implicat într-o discuţie activă la tema visului, care, se pare, are o pondere destul de mare în viaţa omului.

Cenaclul Magia cuvintuluiPentru început, moderatoarea cenaclului Victoria Fonari a iniţiat o discuţie înfocată cu referire la tema respectivă. Ideile şi cultura participanţilor – ambele la un nivel foarte înalt – au elucidat toate ipostazele viselor, atestate în literatura şi în arta din toate timpurile. Astfel, visul a trecut prin fazele de imagini ce se perindă în timpul somnului şi aspiraţiile individuale, vise / visuri care au marcat viaţa, cu exemple ale unor personalităţi celebre şi exemple din viaţa proprie, visul-reverie visul-coşmar, visul şi arta (cu pregnanţă în pictură), visul şi cuvântul, visul… în toate ipostazele posibile.

Mihaela Motruc a venit cu un colaj de picturi celebre în care visul şi derivatele sale – imaginaţia, halucinaţia, memoria, deformarea realităţii etc. au fost foarte bine punctate. Inga Munteanu a reconstruit visul printr-un eseu foarte sonor, limpede, care a planat în atmosfera creată ca un zbor al visării.Cenaclul MAGIA CUVINTULUI

Agata Mogâldea a explorat visul şi dragostea prin poezie, o poezie armonioasă şi plină de savoare. Adela Sochirca a adus în faţa publicului nostru restrâns versuri în care a redescoperit visul în natură şi în cotidian, versuri scrise într-o manieră inedită. Victoria Fonari, care şi-a asumat de la începput rolul de moderatoare, a revenit la ipostaza în care (am observat noi) se simte, probabil, cel mai confortabil – ipostaza de poetă, citindu-ne din versurile sale inedite.

Am fi vrut să nu se termine această întâlnire, care a fost una dintre cele mai relaxante. Totuşi feeria şi magia cuvântului care se perindă de ani buni în sălile bibliotecii „Maramureş”, în cadrul cenaclului „Magia cuvântului” ne va aştepta până data viitoare, când se preconizează o activitate foarte interesantă. Despre ce este vorba vă vom spune la următoarea întrunire a cenaclului, până atunci, le dorim pană uşoară şi inspiraţie productivă tinerilor noştri poeţi!

Cuvîntul artistic în atmosfera cotidianului


 Cenaclul „Magia cuvântului” s-a întrunit iar la biblioteca „Maramureş”, continuând tradiţia formată pe parcursul a celor şapte ani de activitate. De data aceasta însă a fost abordat un nou format, care să corespundă cu necesităţile dictate de generaţiile în formare.

Cenaclul Magia CuvintuluiDoamna Victoria Fonari a dat dovadă, ca întotdeauna, de spirit de cooperare, fiind în unison cu noii cenaclişti, dar şi de o creativitate inedită, care a fost o dominantă manifestată încă de la începutul activităţii. Procesul de cunoaştere a celor prezenţi a decurs şi ea într-o manieră specifică celor cu predispoziţie artistică: fiecare şi-a reprezentat personalitatea printr-o metaforă sau printr-o expresie artistică. Aceasta ne-a dezvăluit pe ce undă de creaţie se află fiecare, ceea ce a facilitat, evident, şi înţelegerea fiecăruia.

Atmosfera s-a destins şi în cadrul unor discuţii în cadrul cărora au fost propuse noi idei cu privire la desfăşurarea acestui proiect literar comun, atât pentru acest an, cât şi pentru o colaborare efectivă pe viitor. Aceste idei au contribuit la generarea unei proiecţii a cenaclului şi la îmbunătăţirea calitativă a activităţilor planificate.Cenaclul magia Cuvintului

Un moment destul de incitant a fost ascultarea şi perceperea creaţiilor proprii ale celor ce au avut curajul să-şi declame poeziile. Acestea au fost savurate, supuse unor păreri critice constructive, metodă de abordare propusă chiar de participanţi. Această cale de receptare a constituit şi un moment în care a fost conştientizat talentul tinerilor poeţi.

Întrunirea s-a finisat sub auspiciul creaţiei, care a dezvăluit o latură rebelă, pe de o parte, şi originală, de altă parte, fapt care a făcut ca cenacliştii să-şi dorească o revedere cât mai curând posibil.

Biblioteca „Maramureş” le doreşte tuturor celor ce au luat parte la cenaclu să nu-i părăsească muza şi să revină cu noi creaţii la următoarea întâlnire!

Bine aţi (re)venit la Cenaclul Literar „Magia cuvântului”!


poezieMâine, 27 februarie2013, biblioteca „Maramureş” va fi gazda unui eveniment care se perindă prin tradiţie de 7 ani.

Este vorba de o nouă întrunire a cenaclului „Magia cuvântului”, prima din anul 2013, condusă de Victoria Fonari, poetă, doctor conferenţiar şi profesoară universitară la USM.

La această şedinţă a cenaclului sunt aşteptaţi toţi cenacliştii, precum şi cei care sunt împătimiţi de poezie.

Vă invităm cu drag şi sperăm să vedem şi noi tineri poeţi printre cei care vor fi prezenţi!

Cultul zeităţilor dacice în tradiţiile populare


Ziua de vineri, 22 februarie 2013, s-a început cu surprize frumoase ce prevestesc deosebita sărbătoare naţională de Dragobete. Victoria Fonari, moderatoarea conferinţei cu genericul „Cultul zeităţilor dacice în tradiţiile populare” , a pus prima piatră de sărbătoare la această manifestare, discutând împreună cu elevii de la Liceul Republican cu Profil Real despre întreg ansamblul obiceiurilor şi tradiţiilor populare de peste an, precum şi despre credinţele lăsate drept moştenire încă de la strămoşii daci. Invitat special al acestui eveniment a fostTudor Colac, folclorist, istoriograf al folcloristicii românești din RM, care a intervenit cu unele incursiuni de natură religioasă preluate şi îmbinate simbiotic cu credinţa ortodoxă.

Cultul zeităţilor dacice în tradiţiile populare

În continuare vom prezenta succint esența fiecărei comunicări din cadrul conferinței.

Dragobetele – o zeitate geto-dacică. Vasile Potoroacî. După cum era și firesc, în virtutea sărbătorii apropiate – Dragobetele, prima comunicare s-a centrat pe această tematică, dezvăluind cine a fost Dragobete, mai ales în contextul tradițiilor și sărbătorilor strămoșești de origine dacică, obiceiuri și tradiții practicate în trecut de strămoșii noștri, dar care, din păcate nu au ajuns până la noi. Este vorba despre adunarea fetelor și a băieților în ziua de 24 februarie pentru a-l sărbători pe Dragobete, zeul dragostei, iar după încheierea acestei adunări, mulți dintre cei care s-au ales cupluri se considerau logodiți pentru un an.După legendă, îl aflăm pe Dragobete – fiul babei Dochia, flăcău înalt și chipeș. Legenda spune că acesta a fost crescut de mama sa, dar când a ajuns bărbat în toată firea, el s-a pornit în căutarea fericirii fără blagoslovirea mamei sale. Dragobete este recunoscut drept zeul dragostei în mitologia dacică, în unele variante fiind sărbătorit și de 1 martie.

Călușarii și datinile populare. Victor Logoș. Prezentarea a aborat obiceiul în toată complexitatea sa. În acest context, s-a pornit de la evocarea teritoriului în care a fot răspândit și atestat acest dans ritualic. Denumirea a provenit de la unealta care se agăța de botul calului pentru a-l putea controla. De aici și simbolistica/funcția de control ș protecție de spiritele rele. Culorile simbolice reprezentative erau roșul și albul, care aveau conotația de purificare. Cultul avea conexiune directă cu Zomolxe, zeul suprem al dacilor. Prima dată atestăm înscris acest ritual la Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, fiind descris ca un dans ce se practica vara, în noapte de Sânziene, când coborau spiritele rele pe pământ (ielele, zânele cu puteri malefice, sânzienele etc.). Componența acestui dans era una strictă, exclusiv din flăcăi, ajunși la maturitate, împreună efectuau întreg ritualul în câteva zile. Costumele lor erau, de asemenea, specifice. În steagul ritualic erau prezente elemente simbolice cum sunt usturoiul, grâul și pelinul. Esența acestui dans era că binele întotdeauna învinge răul.

Imaginea Drăgaicei și credințe populare de Sânziene. Argentina Covali. Acest discurs a fost însoțit de surse concludentă, care demonstrează continuitatea și argumentează păstrarea obiceiurilor de Sânziene până în zilele noastre. Prima dată a fost atestat în opera lui D. Cantemir (citată mai sus). Imaginea drăgaicei în conceptul popular românesc apare sub forma unui dans ritualic la care participau numai fetele tinere, fecioare. Acestea intrau în lanul de grâu și transmiteau prin dansul lor puritatea, voluptatea și fertilitatea lor, iar lanul de grâu, la rândul său, transmitea o energie benefică fecioarelor. Drăgaica principală din acest grup nu trebuia să se mărite trei ani după acest ritual, altfel forțele se întorceau împotriva satului respectiv. Drăgaica are un caracter magic, considerată de tinerele fete un mijloc de a-și afla ursitul și cand se vor mărita. Obiceiurile spun că pentru asta, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un buchețel din aceste plante și își viseaza viitorul soț. Unii cercetători consideră că Sânzienele și Drăgaica sunt ritualuri inseparabile.

Ursitoarele în datinile populare. Veronica Prunici. În cultul dacilor exista credința conform căreia, la nașterea copilului vin ursitoarele care îi stabilesc destinul și durata vieții. Acestea sunt trei la număr: Torcătoarea, Soarta și Moartea. Cea de-a treia tăia „firul vieții” și era șchioapă, de unde și vorba din popor „așa a vrut șchioapa”. Acestea trei erau întruchipate în niște zâne frumoase și bune, luminate și curate, iar prezicerile lor erau considerate mărgăritare pentru sufletul omului. Există o deosebire între ursitoarele de origine dacică și cele din credința greacă, ultimele fiind hidoase, rozbunătoare și rele. Din aceeași categorie cu ursitoarele sunt și ielele, ființe de o frumusețe uimitoare, care coborau în noaptea de Sânziene și se scăldau în lacurile din pădure. Ele aveau o puteri magice, iar cine le vedea scăldându-se, era pedepsit crunt. Ursitoarele și zânele, de regulă cele bune, au reprezentat personaje și motive în diverse povești culte din literatură: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, „Frumoasa adormită”, „Cântul ursitoarelor”, „Jocul ielelor” etc.

Paparuda și Caloianul – divinități ale mitologiei române. Adriana Melnic. Printre obiceiurile de peste ani, folcloriștii deosebesc  obiceiurile ciclice, care au loc cu regularitate în timpul anumitor perioade ale anului, legate de anumite date calendaristice, și obiceiurile nelegate de date fixe, ci de necesitațile productiiei, de desfașurarea muncilor agricole. Dintre aceste obiceiuri au fost abordate paparudele și caloianul. Paparuda (Păpăluga) este o veche divinitate locală din mitologia românească, probabil preromână, a ploii fertilizante, invocată de grupuri de femei pe timp de secetă și redusă cu timpul la o schemă de ritual. mitul Paparudei, invocația magică e adresată direct Paparudei ca unei zeițe. Ritualul este magic, aparținând tipologiei cultelor agrare: în timp de secetă, tinere fete execută Jocul Paparudelor, ca figurante ale unui dans rudimentar, în fuste simbolice de frunzare; concomitent, femeile din sat le stropesc cu găleți de apă. Caloianul constă în următoarele: fete tinere impreuna impreuna cu o femeie varstnica, confectioneaza o papusa din lut pe care o imbraca si o impodobesc cu coji de oua rosii (pastrate de la Paste). Asezat intr-un sicrias de lemn, Caloianului i se simuleaza un cortegiu funerar si o inmormantare. Purtandu-l spre locul de ingropare, fetele il bocesc si interpreteaza un cantec ritual prin care Caloianul este trimis in cer pentru a cere pornirea apelor, sau, in unele variante, el insusi este investit cu capacitatea de a porni ploile.

Simbolul lupului în cultul geto-dacilor. Mădălina Ghiaur. Cultura neamului românesc este una complexă şi difinitorie. Lupul – simbol al inteligentei, dreptătii si nesupunerii, apare foarte des în viata geto-dacilor. Unele sărbători de la sfîrşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie sunt închinate lupului. Faptul că în trecut la noi în ţară peste 35 de sărbători populare, dintre care 18 cu dată fixă, erau dedicate lupului, denotă accentuarea acestui element mitologic în formarea culturii şi tradiţiilor neamului. Strămoşii noştri, predacii, dacii şi daco-romanii au făcut din acest animal un adevărat cult magico-mitologic din care ne-au rămas pînă la mijlocul secolului trecut unele reminescenţe etnografice şi folclorice. Se spune în credința populară a geto-dacilor că Filipii ar fi fost apostoli, care, pe vremea prigonirilor în contra creștinilor, au fost aruncați într-o groapă cu lupi de unde au scăpat doar prin credință. Acești Filipi au fost șapte frați rătăcitori ce umblau prin lume și care aveau puterea de a-i poci sau schimonosi pe cei ce nu îi cinsteau.

DSCN1279

Aceste informații, dar și altele, discutate în cadrul comunicărilor celor care au participat, au valorificat mitologia dacică, care se află pe calea uitării, dar pot fi redescoperite în obiceiurile și credințele practicate chiar și în ziua de azi de bătrâni și locuitori ai satelor de origine dacică.

Sfârșitul a fost încununat cu o premiere bine-meritată.

Invităm participanții să ia parte și la alte activități ce se vor desfășura la biblioteca „Maramureș” cu aceeași sete de cunoaștere și spirit de cercetare!

„Lumina Durerii” de Victoria Fonari


Dedicată scriitorului Grigore Vieru

Plângi, suflete!

Nu pentru că te-ar fi durut.

„Nu doare!” Strigă disperarea

Mila şopteşte: „Poate mai aşteptăm”,

Dar realitatea sfâşie carne din suflet.

Carnea e lut!?

Dar sufletul are carnea lui care doare mai mult

decât fibrele de muşchi, decât vine şi oase.

Cum să opreşti durerea?

Prezentul lacrimă

Prea mult pentru a fi înţeles,

Prea tăcut pentru a fi auzit.

Prea invizibil… în interiorul copilăriei noastre.

Vreau să trăiesc!

Doresc să depăşesc!

Cruzimea ce mă devorează,

Forţa ce mă crispează,

Vocea ce urlă,

Cuvântul ce înjunghie.

Cum?

Prin vers.

Dorinţa cuvântului va invinge voinţa altora

Regret că liniştea nu se vede.

E prea dură calea… aleasă în aşteptare.

Tăcere. Lumini de tăcere!

Dormi în pace, Grigore Vieru.

Victoria Fonari, poetă, dr. conf.

(publicată în rev. Dor de Basarabia, Nr. 17, anul IV, februarie 2009, pag. 22)

Lacrima lui Grigore Vieru


Ziua de joi a venit cu un mare eveniment – ziua de naştere a lui Grigore Vieru, care a fost un prilej de sărbătoare în întreaga ţară, inclusiv şi la biblitoeca „Maramureş”, care a fost gazda unui eveniment cultural dedicat marelui poet basarabean. Oaspeţi şi invitaţi ne-au fost studentele de la Facultatea de Litere de la Universitatea de Stat din Moldova şi elevii de la Liceul Republican cu Profil Real. Activitatea a fost ghidată de Victoria Fonari, poetă şi doctor conferenţiar la Universitatea de Stat.

Lacrima lui Grigore VieruActivitatea s-a început cu o succintă introducere în creaţia lui Grigore Vieru, marcată, în special, de poezia poetei Victoria Fonari dedicată Maestrului „Lumina Durerii” (publicată în periodicul „Dor de Basarabia”, ediţia din februarie 2009). Aceasta a dat tonul unui frumos recital de poezii ce a urmat.

Printre poeziile lui Grigore Vieru, care au fost recitate cu mult fast, au fost semănate şi creaţii proprii ale tinerelor poete de la Facultatea de Litere, Ecaterina Cernavca, Irina Caţer, Nadejda Luca şi Ecaterina Rotari, care au venit cu versuri de o afectivitate deosebită, dedicate acestei mari personalităţi a literaturii şi a culturii noastre.

După momentul poetic care a destins atmosfera lirică în toată biblioteca, au luat amploare discuţiile asupra operei vierene, fiind abordate cele mai diverse momente ale creaţiei poetului. S-a observat pregnant un fel de „sete” de viaţă, de cunoaştere şi lectură, sete de dragoste, toate acestea fiind explicate îndelung, ajungându-se la o concluzie unanimă că aceasta provine din condiţiile social-culturale precare, de interdicţii, când literatura era „sliţită” (când Eminescu şi Blaga erau scriitori necunoscuţi şi chiar interzişi), din perioada istorică în care şi-a făcut studiile şi şi-a început cariera literară Grigore Vieru. Un alt aspect, preluat din autobiografie, i-a marcat profund creaţia, este vorba despre dragoste, mai ales dragostea maternă, în care fiul-poet îşi exprimă dragostea enormă faţă de mama sa. Această dragoste vine din faptul că în copilăria sa, mama i-a fost cel mai puternic pilon de susţinere în tot ceea ce făcea. Din anii războiului, când era copil, a rămas fără tată, iar acesta a fost înlocuit efectiv de mamă, care şi-a asumat astfel dubla responsabilitate parentală. De altă parte, sărăcia şi foametea care au bântuit în acele vremuri prin ţară l-au determinat pe poetul în devenire să înţeleagă tragismul existenţei şi să preţuiască tot ceea ce a venit de la mama sa, valorile spirituale pe care i le-a cultivat prin tot ceea ce făcea pentru el. Grija mamei pentru fecior nu a încetat nici atunci când acesta a crescut, această grijă nu a încetat, poate nici după moartea ei. Aceste aspecte sunt copleşitor abordate în poeziile lui Grigore Vieru dedicate mamei. Or, cum afirma Alex Ştefănescu, „Grigore Vieru arLacrima lui Grigore Vieru merita Premiul Nobel pentru poezia dragostei filiale”. Totodată, în această ordine de idei, a fost relevată importanţa sa nu numai pentru cultura, dar şi pentru limba şi poporul nostru, dominante pentru care a luptat până la ultima suflare.

La sfârşit, una dintre participante – Mariana Stadnic – a propus o activitate interactivă, prin care toţi ceilalţi s-au relaxat şi au avut ocazia să recepteze opera şi mesajul poeziilor lui Grigore Vieru prin filiera literară şi picturală, receptare ce a antrenat spiritul de observaţie şi imaginaţie. Participanţii cei mai activi pe tot parcursul manifestaţiei au fost premiaţi.

Deşi activitatea la bibliotecă a luat sfârşit, cugetările asupra liricii şi asupra valorii lui Grigore Vieru în cultura noastră rămân să urmeze o continuitate datorată pe drept acestui scriitor de vază!