Imaginea bibliotecarului în cinematografie
Bibliotecarul a fost, este şi mereu va fi un simbol viu al cunoaşterii şi înţelepciunii, care în pofida stereotipizării, contribuie semnificativ la dezvoltarea societăţii. Imaginea bibliotecarilor se regăseşte sub diverse aspecte în cinematografie, ecranul oferind crâmpeie din viaţa acestora, care trezeşte emoţii, sentimente, amintiri.
Vă prezentăm în continuare 14 filme în care apare imaginea bibliotecarului din Evul Mediu până în prezent.
Bibliotecarul
(The Librarian: Quest for the Spear)
Fiind invitat la un interviu în biblioteca capitalei, studentul Flynn Carsen nici măcar nu bănuia că acest lucru va deveni sensul vieţii sale. Cu toate acestea, serviciul pe care îl propuneau angajatorii se deosebea puternic de monotona profesie de bibliotecar. Astfel, se pare că biblioteca are o a doua parte ascunsă de ochii locuitorilor oraşului. În camerele secrete se păstrează artefacte antice şi comori de nepreţuit, adevărate diamante ale culturii omenirii, printre care sabia Excalibur şi originalul „Mona Lisa”. Flynn va deveni protectorul lor.
Fireşte, o asemenea ofertă este greu de refuzat şi Carsen îşi începe lucrul fără a bănui cât de mult i se va schimba viaţa. În scurt timp, Flynn se întâlneşte cu membrii Frăţiei Şarpelui care intră în aceste camere şi fură o parte din Suliţa Destinului, un artefact puternic, care fiind asamblat integral îi oferă stăpânului puterea deplină asupra sorţii întregii lumi.
Din acest moment, Flynn va trebui să uite de viaţa liniştită şi să meargă în căutarea celorlalte părţi ale Suliţei, pentru a nu permite Frăţiei să-şi atingă scopul. El şi însoţitoarea sa Nicole vor trebui să treacă prin încercări periculoase şi incredibile.
SUA, 2004. Regizor: Peter Winther
http://kinogo.net/1533-bibliotekar-v-poiskah-kopya-sudby-2004.html
Biblioteca inimilor distruse
(Heartbreak Library)
Filmul relatează o istorie plină de suferinţă cauzată de pierderea persoanei iubite.
Bibliotecara Eun Soo descoperă că cineva rupe din cărţile bibliotecii pagini, ciudat fiind faptul că dispar doar paginile cu numărul 198. Bibliotecara în curând reuşeşte să prindă făptaşul, care s-a dovedit a fi un tânăr pe nume Jun-Oh. El îi explică lui Eun Soo motivele comportamentului său bizar: prietena lui a dispărut, lăsând un bilet misterios în care scria: „Sentimentele mele sunt descrise la pagina 198.” Dar oare despre ce carte este vorba? Eun Soo decide să-l ajute pe tânărul îndrăgostit.
Coreea de Sud, 2008. Regizor: Kim Jeong-Kwon
http://films.imhonet.ru/element/1123381/movie-online
Blues-ul frunzelor care cad
(Блюз опадающих листьев)
Confruntându-se cu probleme familiale şi financiare, tânăra bibliotecară Xenia, într-o zi devine proprietara unei moşteniri: un apartament imens, conturi bancare, precum şi un Mercedes, dar împreună cu aceasta şi multe taine şi mistere. Xenia înţelege că în viaţă nu este nimic atât de simplu. Pas cu pas, ea se apropie de descifrarea tainelor, fără să-şi dea seama că este în pericol.
Rusia, 2006. Regizor: Alexandr Mihailov
http://tfilm.tv/18777-blyuz-opadayuschih-listev.html
Căsătorie din interes
(Брак по расчету)
Bibliotecara din provincie Natalia Kurdiubova era sigură de faptul că mariajele adevărate se săvârşesc în cer. Dar datoria imensă a Nataliei şi a tatălui său o impune să se gândească la faptul că un soţ bogat ar putea să-i rezolve toate problemele financiare. După numeroase căutări, eroina înţelege totuşi că se poate baza doar pe sine însăşi. Hotărând să-şi înceapă propria afacere în domeniul transportului privat, ea cumpără un microbuz, iar în calitate de şofer îl angajează pe colegul său de clasă, care demult este îndrăgostit de ea.
Rusia, 2002. Regizor: I. Pavlov
http://films.imhonet.ru/element/1127847/movie-online
Tamburină, tobă
(Бубен, барабан)
Bibliotecara Ecaterina Negoda este ultimul bastion al culturii într-un orăşel minier. Ea respinge avansurile unui dentist-mafiot, îşi instruieşte asistenta, citeşte de pe scenă din opera lui Kipling, iar serile, deghizându-se cu o pălărie urâtă vinde în metrou cărţile „Angelica”, furate din colecţiile bibliotecii. Când în piaţa centrală a oraşului apare un bărbat hotărât care seamănă cu Putin, femeia de oţel vede în el o persoană apropiată sufletului. Şi în consecinţă devine mai sensibilă, dar se pare că prematur.
Rusia, 2009. Regizor: Aleksei Mizgiriov
http://tfilm.tv/3333-buben-baraban.html
Coşmarul virtual
(Nightmare Virtual)
În acest film acţiunea se axează pe doi eroi: agentul de publicitate Dale Hunter şi o bibliotecară jucată de către actriţa Tezma Walton.
La prima vedere, în micul orăşel în care ei locuiesc este destul de bine. Dale e de invidiat, având bani, un loc de muncă prestigios, o maşină de lux şi perspective de invidiat. Cu toate acestea, nopţile lui Dale sunt pline de vise ciudate. De exemplu, în vis îi apare fraza: „Aceasta nu este pipă” şi ea nu-i iese din minte. Dale intră într-o bibliotecă veche, unde eroina îi arată într-o carte prăfuită o imagine cu pipă, fiind scrise şi cuvintele: „Aceasta nu este o pipă”. Şi îi explică că „într-adevăr aceasta nu este o pipă, ci imaginea sa”.
E de menţionat faptul că acest tablou al lui René Magritte, care se numeşte „Trădarea imaginilor” nu este doar cunoscut pe larg, ci reprezintă un simbol al conştiinţei dihotomice a omului modern, care confundă realitatea şi semnul realităţii. De asemenea, bibliotecara îi povesteşte lui Hunter despre efectele de zombare ale publicităţii şi în general îl ajută să înţeleagă că trăiesc într-o lume virtuală şi că viaţa ca în poveste este un truc ieftin al jocului computerizat. Şi nu numai noaptea, dar şi ziua Dale începe să vadă lucrurile aşa cum sunt.
Australia, 2000. Regizor: Michael Pattinson
http://tfilm.tv/2502-virtualnyj-koshmar.html
Îndrăgostit pe cont propriu
(Влюблен по собственному желанию)
Eroina filmului Vera, o bibliotecară tânără, educată, dar neatractivă, nu-şi poate aranja viaţa personală. Dar pe neaşteptate în viaţa ei apare fostul atlet Braghin. El a lăsat sportul, soţia l-a părăsit, iar acesta a pierdut tot ceea ce a obţinut în timpul carierei sale sportive, lucrând la moment în calitate de strungar la o uzină. Vera hotărăşte să-l ajute pe Braghin. Astfel, ei ajung la concluzia că te poţi îndrăgosti nu de la prima vedere, ci după dorinţă, în persoana pe care ai ochit-o. Şi au hotărât să testeze această teorie, construită în baza autotraining-ului şi autosugestiei. Braghin trebuie să găsească avantaje ale muncii sale, iar Vera trebuie să-şi schimbe aspectul exterior şi garderoba.
Desigur, între eroi la început nu există simpatie, dar în final Vera reuşeşte să atragă atenţia tânărului. Dragostea învinge şi eroii rămân împreună.
Rusia, 1982. Regizor: Serghei Mikaelean
http://tfilm.tv/5856-vlyublen-po-sobstvennomu-zhelaniyu.html
Jocul murdar
(Foul Play)
Aceasta e o comedie criminală americană. Eroina sa este Gloria, o bibliotecară modestă, a cărei viaţă este lipsită de surprize şi aventuri. Într-o zi ea merge la cinematograf cu un cavaler întâmplător care este ucis acolo. După aceasta Gloria se pomeneşte în mijlocul unor intrigi şi crime teribile legate de tentativa de asasinare a Papei. Ea este ajutată de către curajosul locotenent Tony Carlson în descoperirea conspiraţiei teribile. Şi, desigur, ei se îndrăgostesc unul de celălalt.
SUA, 1978. Regizor: Colin Higgins
http://tfilm.tv/14046-gryaznaya-igra.html
La lac
(У озера)
Filmul relatează despre construirea pe lacul Baikal a unei fabrici de celuloză şi hârtie, care distruge perla din Siberia. Lena este fiica unui om de ştiinţă din Siberia, care şi-a dedicat viaţa pentru a studia şi salva lacul Baikal. Ea este romantică, sublimă şi retrăieşte tragedia Baikalului ca o tragedie personală. Lena este îndrăgostită de directorul fabricii Vasilii Cernîh, care, la rândul său, îşi îndeplineşte misiunea sincer şi crede cu adevărat că nu dăunează nimănui.
Una din scenele centrale ale filmului se desfăşoară în bibliotecă, atunci când Lena Barmina poezia lui Bloc „Sciţii”, ascunzând, de fapt, declaraţia de dragoste faţă de Vasilii. Acesta auzind versurile de lângă uşa de la sala de lectură, se temea să creadă că a înţeles corect. Direct despre sentimentele lor, personajele filmului nu vorbesc niciodată.
Rusia, 1969. Regizor: Serghei Gherasimov
http://kinofilms.tv/film/u-ozera/29126
Primadonna Mary
(Примадонна Мэри)
Bibliotecara modestă Tanea Smirnova visa să devină o cântăreaţă celebră. Performanţa sa în emisiunea TV deghizată în Alla Pugaciova a plăcut unui bărbat care cade de acord să achite călătoria şi cazarea în Miami. Dar cu o condiţie: ea trebuie să fie în rolul Allei Pugaciova. În America ea îşi întâlneşte „prinţul”, care într-adevăr crede că s-a întâlnit cu celebra cântăreaţă. Cu timpul, totul se descoperă, dar finalul acestei istorii este unul fericit.
Rusia, 1998. Regizor: Anatolii Eiramdjan
http://films.imhonet.ru/element/198037/movie-online/
Pistolul din geanta lui Betty Lou
(The gun in Betty Lou´s handbag)
Eroina acestui detectiv american, Betty Lou Perkins, lucrează într-o bibliotecă provincială liniştită. Ea îşi iubeşte soţul – ofiţer de poliţie, care este preocupat de meseria sa şi nu prea îi acordă atenţie soţiei. Betty retrăieşte, crezând că nu numai soţul, dar şi restul lumii nu o iau în serios.
Într-o zi Betty găseşte în râu un pistol adevărat, punându-l în geantă. În curând este arestată, deoarece jucându-se cu pistolul trage într-una din oglinzile unui wc public. Ea află că din această armă a fost ucis un mafiot şi pe neaşteptate se declară vinovată de comiterea crimei, pe care nu a săvârşit-o.
Prin intermediul acestei acţiuni ciudate, bibliotecara atrage atenţia nu numai a soţului, ci şi a tuturor locuitorilor oraşului. Acum ea este o adevărată vedetă. În cadrul procesului judecătorul exclamă admirativ: „Trebuie să mergi mai des la bibliotecă!”
SUA, 1992. Regizor: Allan Moyle
http://tfilm.tv/14646-pistolet-v-sumochke-betti-lu.html
Steluţa mea dragă
(Звездочка моя ненаглядная)
Subiectul filmului se centrează pe iubirea necondiţionată, indiferent de circumstanţe. Doi tineri iubeau aceeaşi fată – o bibliotecară spirituală care trăia foarte modest cu mama sa, bunicul şi sora. Unul din îndrăgostiţi s-a îmbogăţit prin modalităţi meschine, în timp ce celălalt a luptat în Cecenia, pierzându-şi picioarele. Impedimentele dragostei dintre bibliotecară şi tânărul fără picioare sunt create de către mama fetei şi tânărul bogat. Bunicul, vecinii şi cei apropiaţi sunt de partea celor ce se iubesc. Dar se pare că nici dragostea lui pentru ea nu-l poate convinge să se căsătorească fără proteze la picioare.
Rusia, 2000. Regizor: Serghei Mikaelean
http://tfilm.tv/20843-zvezdochka-moya-nenaglyadnaya.html
Numele trandafirului
(The Name of the Rose)
Acţiunile filmului se desfăşoară în anul 1327. Călugărul francez William Baskervil împreună cu tânărul Adso investigează o serie de decese tragice ale călugărilor în mănăstirea benedictină din nordul Italiei.
Toate aceste decese au la bază o taină teribilă, care este asociată cu un manuscris antic păstrat în biblioteca secretă a mănăstirii.
Acest film a fost realizat după romanul lui Umberto Eco.
Franţa, 1986. Regizor: Jean-Jacques Annaud
http://kinolinie.ru/board/7-1-0-12438
Notă: pe rafturile bibliotecii „Maramureş” puteţi găsi cartea lui Umberto Eco „Numele trandafirului”.
Miranda
Eroul filmului este un tânăr bibliotecar Frank, care se îndrăgosteşte de o fată neobişnuită Miranda, nevorbind cu ea măcar o dată. În timp ce Frank se grăbeşte la întâlnire, Miranda încearcă prin escrocherie să vândă clădirea, în care se află biblioteca.
Atunci când iubita lui platonică dispare brusc, tânărul începe să o caute şi descoperă că Miranda are mai multe măşti. Dar pentru Frank aceasta nu contează, el nu doreşte să-şi distrugă visul. Paradoxal, dar dragostea lui naivă învinge răul şi triumfă.
Marea Britanie, 2001. Regizor: Mark Munday
http://tfilm.tv/14362-miranda-so-ldom.html
Surse:
http://www.films.imhonet.ru
http://www.kinogo.net
http://www.wikipedia.org
http://www.1kino.com
http://www.library.ru/3/reflection/cinema
Un gând despre „Imaginea bibliotecarului în cinematografie”