Povestea terapeutică reprezintă o istorioară fictivă sau reală care urmăreşte următoarele obiective: informarea şi educarea copilului, rezolvarea, diminuarea şi eliminarea problemelor psihologice, precum şi dezvoltarea personalităţii copilului.
Povestea terapeutică elucidează într-un mod clar şi accesibil copilului diverse modele comportamentale şi valori morale, având un caracter mai mult de joc. De cele mai multe ori, povestea terapeutică vine cu soluţii cu totul neaşteptate, cu efort emoţional pozitiv. De asemenea, acest tip de poveste are rolul de mediator, deoarece îl apropie pe copil prin exemple de problemele sale.
Atunci când citim copilului o poveste terapeutică, el se caută pe sine, încercând să-şi întărească Eul. Poveştile terapeutice trebuie să fie spuse, nu citite. Atunci când personajul principal seamănă cu copilul şi rezolvă aceleaşi probleme, şi copilul la rândul său prin poveste primeşte experienţa care îl va ajuta să facă faţă problemelor din viaţă. Practica demonstrează că poveştile sunt mai eficiente decât ideile cu care părinţii încearcă să-l convingă pe copil. Aceasta se întâmplă deoarece copiii deseori cred în magie mai mult decât oamenilor.
Renumitul psiholog şi psihoterapeut australian D. Brett, utilizând poveştile terapeutice, scria că copiii văd în basme „ecourile propriei vieţi”. Ei caută să urmeze exemplul eroului în lupta cu temerile şi problemele lor. Mai mult decât atât, poveştile inspiră speranţa la copii care este extrem de importantă în dezvoltarea personalităţii. Un copil lipsit de speranţă refuză să lupte şi niciodată nu va obţine succes. Astfel, povestea devine terapeutică când copilul se identifică cu eroul ei, face o paralelă între subiectul istoriei magice şi viaţa sa, învăţând o anumită lecţie.
Puterea poveştilor terapeutice constă în faptul că sensul lor este perceput simultan pe două nivele. La nivel conştient, copilul înţelege că subiectul poveştii este inventat. El îl simpatizează pe erou, intră în „pielea” lui, dar chiar şi atunci când află despre problema sa, se gândeşte: „Nu se vorbeşte despre mine”. La nivel subconştient, copilul absoarbe tot ce a auzit în poveste, îşi revizuieşte comportamentul său, precum şi sistemul de valori şi credinţe.
În plus, povestea terapeutică contribuie şi la dezvoltarea creativităţii. Cunoscând problema, părinţii de sinestătător sau împreună cu copilul pot alcătui propriile lor poveşti. Pentru ca o poveste să fie considerată terapeutică, ea trebuie să conţină o anumită problemă şi să ofere alternative de soluţionare a acesteia.
O poveste terapeutică este un mijloc accesibil, eficient şi interactiv de comunicare, de formare şi dezvoltare a relaţiilor părinte-copil.
Citeşte-i o poveste copilului tău. Fă-l fericit!
BIBLIOTECA MARAMUREȘ 