Mica sirenă


Mica sirenă

A fost odată, ca niciodată o mică sirenă. Trăia în adâncul mării într-un palat superb de corali în mijlocul unei grădini uriaşe. Toate animalele mării o iubeau, deoarece era tare drăguţă, ajuta pe toată lumea şi niciodată nu făcea rău nimănui. Acum, sigur credeţi că mica sirenă trăia foarte fericită în mijlocul prietenilor ei în palatul minumat. Ei, dacă credeţi acest lucru, vă înşelaţi. Mica sirenă era foarte nemulţumită de soarta ei, deoarece nu-i plăcea să fie sirenă. Cea mai mare dorinţă a ei era să fie un copil obişnuit. Tristă, ofta atât de adânc, încât marea răsuna de oftatul ei. Animalele mării o compătimeau, meduzele, delfinul deştept, ba chiar şi rechinul hămesit – toţi vroiau să o ajute.

S-a întâmplat într-o zi, când mica sirenă ofta mai amarnic decât de obicei, că dintr-odată a apărut în faţa ei o zână fermecătoare şi i-a spus:

− Îţi îndeplinesc trei dorinţe. Gândeşte-te bine ce-ţi doreşti, pentru că odată pronunţată dorinţa ta nu poate fi retrasă.

− Nu trebuie să mă gândesc mult, deoarece de ani buni îmi doresc să fiu un copil obişnuit! Ascultă deci prima mea dorinţă: să am picioare în loc de înotătoare şi să fiu un copil adevărat. A doua dorinţă este să trăiesc departe-departe de mare să nu-mi fie dor de casă. Ultima mea dorinţă este ca oamenii să mă iubească precum animalele mării.

− Toate dorinţele ţi se vor îndeplini. Păcat doar că nu ţi-ai dorit sănătate. Sănătatea este comoara cea mai scumpă pe pământ. Dar, îţi doresc noroc. Să fii un copil la fel de bun, cât de bună eşti ca sirenă! i-a spus zâna şi a dispărut.

Dintr-odată s-a auzit un zgomot şi un vâjâit teribil. Apoi totul s-a întunecat. Mica sirenă nici n-a apucat să-şi ia rămas bun de la prietenii săi, animalele din mare, căci s-a văzut imediat într-o căsuţă de la marginea oraşului.

− Ce frumos este aici! − strigă fericită. Ce repede mi s-a îndeplinit dorinţa! Ce bine e să fii om!

Deoarece era o creatură deşteaptă, a învăţat foarte repede obiceiurile oamenilor. Nu peste mult timp i s-a îndeplinit şi ultima dorinţă: toată lumea a îndrăgit această fetiţă frumoasă venită de departe şi peste puţin timp casa i s-a umplut de prieteni.

Într-o seară, mica sirenă, care n-a mai simţit până atunci durere, a avut o durere îngrozitoare de dinţi.

− O, mai bine rămâneam sirenă! se plângea ea. Vai mie! Vai mie! E bine să fii copil, atunci dacă eşti sănătos. Vai mie, vai mie! De-aş trăi şi acum în adâncul mării! De ce n-am rămas sirenă? Şi într-un târziu a adormit plângând.

A doua zi dimineaţă însă durerea a dispărut. Mica sirenă i-a povestit Cristinei, prietenei ei cât de tare a durut-o măseaua seara trecută.

− Trebuie să mergi la dentist, a spus Cristina. Chiar dacă acum nu te mai doare dintele. Dacă nu, atunci durerea va reveni mult mai tare.

Mica sirenă a pălit.

− Cum? La dentist?! Cum aş avea eu curaj să mă duc acolo? De fapt nici nu ştiu cum e dentistul!

De unde să fi ştiut, deoarece pe timpul când era sirenă nu avea nevoie de nici un fel de medic.

− Ştii ce? a întrebat Cristina. Să ne jucăm de-a dentistul! Atunci îţi vei putea închipui cum e la dentist. Şi nu îţi va mai fi frică. Dacă omul cunoaşte ceva, acel ceva devine mai puţin înfricoşător. Hai să ne jucăm cum ar putea să fie de-adevăratelea!

− Mi-e frică şi de gândul de a porni la dentist. Şi să mă aşez în scaunul dentistului! Să-mi deschid gura! Nu, nu, nu! Vreau să mă întorc în mare! De-aş fi rămas sirenă!

− Cât eşti de laşă! Nu tăgăduiesc că şi eu sunt puţin emoţionată, când trebuie să mă duc la medicul stomatolog. Nu pot să spun că este un lucru plăcut, dar nici atât de groaznic ca să fii atât de speriată. Hai să ne jucăm de-a dentistul! Aşază-te comod în scaunul acesta cu spătar şi gândeşte-te la ceva frumos. De exemplu la jocul tău de societate preferat, ori la cineva pe care-l iubeşti mult.

− Bine, imediat mă voi gândi la ceva frumos, se bucură mica sirenă.

− Acum imaginează-ţi că ne ducem deja la dentist. Dacă te ia din nou frica, uită-te la mine şi gândeşte-te la ceva vesel.

− Brrr! s-a scuturat mica sirenă. Nu-mi place să-mi imaginez astfel de lucruri.

− Te vei obişnui, a râs Cristina. Hai să mai încercăm odată.

Acum mica sirenă s-a putut gândi mult mai uşor la drumul spre dentist. Iar la a treia încercare deja i se părea floare la ureche. Următorii paşi: a suna la uşă, a intra în salonul de aşteptare, a intra în sala de tratament, a se aşeza în scaunul dentistului, au urmat fără nici o problemă.

− Acum deschide-ţi gura. Eu voi bâzâi ca … .

− Au! a strigat mica sirenă şi şi-a deshis speriată ochii.

− Gândeşte-te că o muscă bâzâie lângă tine ori o motocicletă pe stradă. Dintr-odată sunetul perforatorului nu va mai fi atât de neplăcut. Auzi cum zboară muştele în jurul tău? Bravo! Eşti foarte curajoasă!

Nu putem nega că sirenei nu-i plăcea jocul de-a dentistul. Dar, după ce au exersat de mai multe ori, râdea la gândul că o motocicletă a intrat în gura ei şi acolo bâzâia.

− Continuăm jocul de-a dentistul, a anunţat Cristina. Ce-i adevărat, e-adevărat că tratamentul uneori doare un pic. Dar mult mai puţin decât te-a durut ieri măseaua. Acum iar intră motocicleta în gura ta. Zzzz-zzzz: a şi plecat. Bravo, bravo! Eşti foarte, foarte curajoasă! Ştii ceva? Azi trebuie să mă duc la dentist. Poţi veni cu mine şi poţi privi tratamentul.

Cele două prietene s-au şi dus la dentist. Asistenta le-a întrebat numele şi ele au ocupat loc în sala de aşteptare. Mica sirenă s-a uitat atent în jur. Interesant, nici nu e atât de îngrozitor aici! s-a gândit în sinea ei. Pot să răsfoiesc şi reviste colorate! A şi luat o revistă şi privea imaginile interesante. Între timp a uitat cu totul că este la dentist. Atunci s-a deschis uşa şi doamna asistentă a chemat-o pe Cristina. Cristina a rugat-o ca în mod special să poată intra şi prietena ei cu ea. Astfel mica sirenă a intrat în sala de tratament. A văzut multe instrumente, iar în mijlocul camerei se afla scaunul dentistului. Cristina s-a aşezat şi şi-a deschis bine gura. Doamna doctor i-a verificat pe rând dinţii.

− Am găsit vinovatul! a spus glumind şi a apucat perforatorul. Asistenta a aşezat în gura Cristinei o ţevuşcă îndoită. Prin conducta aceasta se scurge saliva, i-a explicat sirenei. Sunetul perforatorului n-a fost deloc o muzică plăcută. Dar mica sirenă s-a gândit la jocul lor şi a zâmbit.

În timpul tratamentului Cristina a ţinut ochii închişi, dar pe când perforatorul ar fi pricinuit durere mai mare, a şi încetat bâzâitul. Doamna dentist a pus o alifie argintie în gaura făcută.

− Clăteşte-ţi gura şi nu muşca pe partea tratată timp de două ore. La revedere! a spus doamna doctor.

− Ce repede s-a terminat! a oftat uşurată Cristina. Nu e o distracţie, dar nici nu trebuie să ne fie teamă.

− Dar totuşi aş dori să ne mai jucăm odată acasă de-a dentistul înainte să vin şi eu la tratament, a spus mica sirenă.

Şi în timp ce se ducea şi ea la dentist se gândea la joc şi la tot felul de lucruri plăcute. Astfel nu i-a fost greu să fie foarte curajoasă. Şi pentru că s-a terminat durerea, mica sirenă se bucura din nou că este copil adevărat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s