Teama învinsă


Teama învinsă

Prima mea vacanţă de vară petrecută la bunici a fost foarte frumoasă. Am descoperit o lume plină de farmec, de viaţă, de vieţuitoare, dar mai ales, o lume în care trebuie să fii curajos. Mi-ar fi plăcut să colind împrejurimile împreună cu copiii de seama mea, dar îmi era frică de furnici, de câinii de pe stradă, dar mai ales de puntea peste care trebuia să trec ca să ajung la prietenii mei de pe cealaltă uliţă. Era o punte îngustă, alcătuită mai rudimentar, din două leaţuri sprijinite pe stâlpi, cu bârne pe curmeziş. Printre ele se vedea apa care curgea foarte repede şi mi se părea foarte adâncă, o adevărată prăpastie. Încercasem odată să trec şi m-am întors din drum. Te lua ameţeala şi parcă puntea se legăna sub tălpi. Apa învolburată gâlgâia, ierburile emanau răcoare şi un miros reavăn, sănătos. Şi toţi copiii treceau puntea fluierând şi chicotind la adresa mea, căci eu…

Când a aflat bunicul despre această „ispravă” a mea, m-a momit (că nu m-aş fi dus dacă ştiam), în direcţia pârâului. Am trecut NOI puntea de mână, să nu-mi fie frică, dar când să ne întoarcem acasă spre seară, a ticluit dumnealui o mişcare isteaţă, aşa încât m-a lăsat baltă chiar în mijlocul punţii, SINGURĂ. Până să ţip, bunicul ajunsese dincolo:

−Vino! mi-a spus.

− Nu pot!

− Adică, eu pot la şaptezeci de ani şi tu nu?

M-am ghemuit şi nu cutezam să mă mai mişc.

− Ei, nu vii? m-a întrebat din nou.

− Nu.

− Atunci, noapte bună! N-am vreme de pierdut cu o fricoasă ca tine.

Şi a plecat. Îl vedeam cu coada ochiului cum se depărta, fără să se uite înapoi. Oare nu mă mai iubea? Mă va lăsa aici?Toate astea, m-au durut şi m-au îndârjit. M-am ridicat, dar mă cuprinse un fel de ameţeală şi m-am ghemuit din nou. Aş fi putut să trec, la urma urmei în patru labe, dar mi-era ruşine. Bunicul înainta semeţ, măsurat şi sigur. Mi-am luat inima în dinţi şi am păşit uşor, atent, imitând mersul mândru al bunicului. Din zece paşi am ajuns în partea cealaltă şi din alţi trei, l-am ajuns din urmă.
Toată întâmplarea asta a fost complet trecută cu vederea. Nu s-a mai pomenit despre ea niciodată, iar eu n-am văzut un om mai discret ca bunicul meu, şi n-aveam pe-atunci decât …ani.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s