Fumatul – duşmanul sănătăţii tale
„Fumatul e cel mai mare scandal din societatea noastră – mai mare decât armele nucleare.”
/Allen Carr
În zilele noastre, pe bună dreptate, fumatul este considerat unul dintre viciile cele mai periculoase pentru sănătatea populaţiei la nivel mondial. Mass-media abundă în informaţii despre miturile, motivele şi consecinţele drastice ale fumatului. Alături de mijloacele de comunicare în masă participă şi alte instituţii medicale, sociale etc., propunând proiecte, campanii, diverse metode de abandonare a fumatului: de la cele medicamentoase, psihoterapii individuale şi de grup până la acupunctură.
Dar, se pare că cea mai eficientă metodă ţine de dorinţa proprie de a lupta cu acest viciu.
Astfel, cu prilejul Zilei Mondiale fără Tutun – 31 mai, biblioteca „Maramureş” propune spre lectură bestsellerul „În sfârşit, nefumător: metoda uşoară a lui Allen Carr”.
Carr Allen. În sfârşit, nefumător : metoda uşoară a lui Allen Carr / Allen Carr. – Bucureşti : Humanitas, 2010. – 200 p. – ISBN 978-973-50-2594-6.
Această carte reprezintă un ghid practic inspirat din experienţa personală a autorului Allen Carr, de profesie contabil, fumător de până la 100 de ţigări pe zi, care le-a redus brusc la zero.
Metoda uşoară a lui Carr are peste 90% şanse de succes.
Dacă eşti fumător, singurul lucru pe care trebuie să-l faci e să citeşti cartea.
Dacă eşti nefumător, recomandă cartea tuturor cunoştinţelor tale care fumează.
Lectură plăcută!
Pariezi pe sănătatea ta!
- Fiecare ţigară fumată scurtează viaţa cu 7-11 minute.
- Zilnic aproximativ 3800 de adolescenţi încep a fuma.
- Conţinutul ţigărilor este format din arsenic, formaldehidă, plumb, oxid de nitrogen, monoxid de carbon, amoniac plus alţi 43 de agenţi cancerigeni.
- Fumatul favorizează apariţia cancerului pulmonar, de buze, limbă, laringe, esofag, vezică, stomac.
- La nivel mondial, sunt fumate zilnic 15000 de milioane de ţigări, 10 milioane vânzându-se în fiecare minut în lume.
- Fumarea unui pachet de ţigări pe zi scurtează viaţa cu 140 minute/zi, 51100 minute/an sau 35,5 zile/an.
- O persoană care fumează timp de un an un pachet de ţigări pe zi va avea un kilogram de gudron depozitat în plămâni.
- Nicotina ajunge în creier la numai 10 secunde după ce fumul a fost inhalat. În cazul fumătorilor, nicotina poate fi găsită în fiecare parte a corpului, ba chiar şi în laptele matern.
- O ţigară aprinsă produce hidrocarburi de şapte ori mai rapid decât ţeava de eşapament a unei maşini.
- Cei căsătoriţi cu un fumător sunt de 4 ori mai predispuşi să moară de cancer pulmonar, fiind fumători pasivi.
- Ureea, un compus chimic prezent în urină, este adăugat în ţigări pentru a le spori savoarea.
- Ţigările light sunt produse prin combinarea tutunului cu CO2 şi supraîncălzite până când tutunul îşi măreşte volumul într-un mod asemănător cu spuma expandată. Apoi tutunul expandat este pus în aceeaşi hârtie ca şi ţigările obişnuite.
- Riscul de a avea un atac de inimă este de 250 de ori mai mare dacă fumezi.
Sănătatea ta contează!
Testează-ţi dependenţa de nicotină
Testul Fagerstrom
1. Când fumaţi prima tigară după trezire?
În primele 5 minute = 3
6-30 minute = 2
31-60 minute = 1
Peste 60 minute = 0
2. Este dificil să nu fumaţi în locuri interzise?
Da = 1
Nu = 0
3. La ce tigară renunţaţi mai greu?
Prima = 1
La celelalte = 0
4. Câte ţigări fumaţi pe zi?
Sub 10 = 0
10-20 = 1
21-30 = 2
Peste 30 = 3
5. Fumaţi mai mult dimineaţa decât după-amiază?
Da = 1
Nu = 0
6. Fumaţi când sunteţi bolnav şi trebuie să rămâneţi la pat o zi întreagă?
Da = 1
Nu = 0
Încercuiţi răspunsul corect şi adunaţi punctele. În funcţie de punctajul obţinut la acest test, dependenţa de nicotină poate fi:
– între 0 şi 3 puncte = dependenţă mică;
– între 4 şi 6 puncte = dependenţă medie;
– între 7 şi 10 puncte = dependenţă severă.