Nu există pe lume un miros mai plăcut decât cel de carte, de foi tipărite şi legate în volum. Sunt zile când simţul olfactiv îmi cere cu nesaţ să-l alimentez. Atunci pasul mi se îndreaptă în casa cărţilor – la bibliotecă. Inspir adânc din Homer, Eminescu, Arghezi, Blaga, Beşleagă, Cărtărescu, Galaicu-Păun ş.a. pe rând, apoi din toţi luaţi la un loc şi simt că trăiesc, că sunt vie. Simt cum energia creatoare a lor îmi pulsează în vene şi cum îmi curge caldă şi feerică prin tot corpul, acoperindu-mă cu o mantie de protecţie, cum îmi dictează coduri de la uşi ce duc în lumi paralele (dar care există!).
Trăind într-un secol în care parcă nu-şi mai au loc cărţile, fiind înghesuite de tehnica computerului, nu o dată (în calitate de profesoară de limbă şi literatură română) îmi pun întrebarea: oare ce aş mai putea face ca elevii mei să citească, să se îmbolnăvească de livresc, de frumosul propus spre a fi muşcat şi savurat? În una din meditaţiile sale Barbara Tuchman spunea: „Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.” În acest caz, în ajutor îmi vine biblioteca, cu toate fondurile ei de texte încrispate în mănunchi, care, prin diversitatea ei de activităţi orientate în aceeaşi direcţie cu dorinţele şi interesele mele, organizează proiecte incitante ce au menirea de a trezi la copii interesul spre lectură, spre plăcerea cititului.
În aceste momente, idealismul ce-mi ghidează fiinţa mă îndeamnă să-mi iau discipolii de mînuţă şi să intrăm gălăgioşi în lumea celor care trăiesc veşnic, să spargem tihna la care au fost condamnaţi şi, ghidaţi de zînele bune ce stăpînesc acest tărîm (bibliotecarele), să insuflăm cu toată puterea vise ce se vor retrăite, revizionate, reactualizate…
În pragul unui deceniu de activitate, biblioteca „Maramureş” are în portofoliul său realizări pe de-a dreptul grandioase, realizări ce-şi au o triplă orientare: pe de o parte, incitând prin diversitatea şi modernitatea promovată de fiecare dată, pe de altă parte, mărindu-şi în permanenţă numărul de cititori care se lasă prinşi în lanţul întrebărilor din întrebări şi revin aici pentru a căuta răspunsuri, şi nu în ultimul rînd, sărind în ajutorul nostru, al profesorilor. În acest context, nu pot trece cu vederea nişte momente cu adevărat surprinzătoare din practica mea. Un elev din clasa a V-a, după o întrunire cu Ianoş Ţurcanu, desfăşurată în sala de lectură a instituţiei date, a exclamat: „Îl cunoşteam pe domnul Ianoş din textele sale, din ceea ce mai citisem, dar imaginea despre dumnealui era împrăştiată, vagă, neclară, asemenea unui puzzle. Acum, după ce am discutat faţă în faţă, după ce mi-a răspuns la toate întrebările ce mă frămîntau, pot afirma cu certitudine că este o personalitate marcantă a Republicii Moldova, că am să-l relecturez pentru a-l redescoperi pe acest poet!” Sau, altă dată, în urma participării în cadrul unei reviste bibliografice cu genericul „George Bacovia la 130 de ani”, un copil din clasa a VIII-a mi-a mărturisit cu entuziasm: „Doamnă profesoară, cred că mi-am găsit poetul preferat, eul liric al căruia se tînguie în tristeţi nedefinite astfel mie, pe Bacovia.” Să nu credeţi însă că discipolilor mei le-a scăpat cumva maturitatea viziunii lui Leo Butnaru, forma şi conţinutul poeziei căruia i-a incitat spre lecturi participative şi spre reorientări ale gustului estetic. Poate anume atunci au conştientizat ei că poezia nu este doar versificaţie, ci, mai mult decît toate, conţinut ideatic, valori transpuse în metafore, simboluri încifrate în culori, fenomene sau personalităţi.
Şi dacă şcoala de azi îşi are menirea de a-l învăţa pe elev să înveţe, înseamnă că biblioteca trebuie să-l înveţe pe cititor să citească. Acest „să-l înveţe să citească” nu trebuie înţeles în stricto senso, ci, din contra, menirea acesteia rezidă în a-l ghida pe lector înspre carte, în a-l face să conştientizeze că atîta timp cît nu va exista contactul viu între cei care-i dau viaţă textului, lectura ca proces se va anula. Doar o bibliotecă care răspunde imperativului vremii rămîne un garant în ceea ce numim „iluminare”.
Anume în acest sens, filiala „Maramureş” este mai mult decât o sală bine amenajată, un coridor tihnit de cărţi bune, un muzeu de autori rari, biblioteca se orientează mai ales în a ţine cont de cerinţele unei lumi contemporane, păstrînd mereu ochiul treaz la una dintre cele mai acute şi mai grave probleme ale secolului nostru (nu se mai citeşte!?).
În această ordine de idei, ţin cu tot dinadinsul să vă îndemn: citiţi!, citiţi oricum!, fără a vă impune mari pretenţii, de orice tip n-ar fi acestea. În acest sens, subscriu la opinia lui Gustave Flaubert, care menţiona: „Nu citiţi pentru a vă distra precum copiii, nici pentru a vă instrui precum cei ambiţioşi. Nu! Citiţi pentru a trăi!”
Angela Badan – Lazarenco,
profesoară de limbă şi literatură română
Liceul „Litterarum”
Apreciază:
Apreciere Încarc...
