Crenguțe de liliac

Flori frumoase din hârtie creponată pot fi necesare în multe situații. De exemplu, vor fi un decor grozav pentru cameră, un cadou frumos pentru mama, sora, profesoara.

A face flori de hârtie creponată este mai ușor decât ar părea la început. Simplu de urmat instrucțiuni pas cu pas, și se vor putea realiza decorațiuni ușoare sub formă de flori mari sau mici, voluminoase sau plate, dar cu siguranță frumoase.

În cadrul activității petrecute cu beneficiarii Centrului „Start” am creat crenguțe de liliac din hârtie creponată. A fost o muncă foarte minuțioasă, dar a dat roade frumoase.

Tinerii au ascultat cu atenție legenda florii de liliac: cum a aparut culoarea, numele și din ce regiune se trage.

Apoi înarmați cu răbdare, dorință și materialele necesare au purces la muncă.

Materiale necesare

• foi creponate de culoare liliacului
• clei
• foarfece
• un creon simplu
• dorință și inspirație

Sperăm că şi vouă v-au plăcut florile noastre!? Vă aşteptăm mereu la bibliotecă să aflaţi ceva nou şi să participaţi la atelierele noastre.

Concurs de eseuri: Locul III

În cadrul zilei Bibliotecii Maramureș, s-a organizat concurs de eseuri cu tematica : „Eu sunt conectat cu biblioteca”

La acest concurs au paticipat 20 de elevi, dar Macnovit Marionela, IP   Colegiul de Ecologie din Chișinău, Profesor:Lupașcu Mariana, a obținut diplomă de gradul III

Mulțumesc pentru participare

„Biblioteca – templu al cunoașterii”

     Biblioteca – loc sfânt,este locul unde fiecare dintre noi acumulăm cunoștințe noi și ne ajută la dezvoltarea de sine.

      Biblioteca este templul învăţăturii, deoarece doar în bibliotecă pot să-mi hrănesc sufletul şi gândul cu cele mai diverse cunoştinţe. Din păcate, astăzi avem tehnologii care concurează cu biblioteca, dar  eu cred că nimeni niciodată nu va reuşi să înlocuiască cartea cu alte invenţii.Biblioteca va rămâne mereu cu porţile deschise pentru omenire, pentru că doar ea este uşa larg deschisă spre viitor şi doar într-o bibliotecă ai şansa să fii superior!Sunt de acord cu faptul că o biblioteca este un remediu pentru minte, iar cărţile remediu pentru suflet. Biblioteca ne ghidează ca printr-un labirint de enigme, care ne ajută să devenim mai inteligenţi, mai buni şi mai deştepţi, pentru că nicăieri nu vom găsi un limbaj mai frumos şi mai corect decât în carte.Noi cititorii îndrăgiți de cărți trebuie mereu să încurajăm persoanele care nu prea au mare dorință de a citit cărți cum ar fi:povestim evenimentele cele mai interesante din cărțile citite, ce e bun și ce e frumos,acțiuniile săvârșite de către persoanaje . Pentru mine biblioteca este ca o a doua casă, o şcoală unde poţi mereu învăţa. Să citesc şi să frecventez biblioteca în timpul liber a devenit o obişnuinţă.

     Afirm cu certitudine că o biblioteca e o oază de linişte şi de frumos al sufletului, iar cartea – oglindă și popas al spiritului spre realizare.Dacă doriți să obțineți cheia succesul pierdeți-vă în labirintul cărților și sorbiți lacom din nectarul cunoștințelor!!!

VIS

Cobori

tu, vis nespulberat…
Poveste fără de păcat…
Ai revenit din Ceruri,

eşti
în grija mea, în somnul meu,
un somn ce-l voi dormi mereu
cu ochii verzi inchişi pe veci.

Şi nu-mi ajunge răsuflarea
ca să-i deschid
pe rând
încet…
Nu am o viaţă de poet,
nu am nici viaţa mea de om!

Totu-i un vis, un vis uscat,
o alinare pământească
ce se dizolvă în mister,
care mă va lăsa în ceaţă…
Şi tu, doar tu,
porţi vina mea, păcatul meu,
lumina către infinit,
tot ce-am iubit,
tot ce-a rămas…

Asupra mea forţezi o strună
şi crezi ca ea mă va trezi,
dar în zadar, iubitul meu,
frumosul meu, suprem, divin.

Întinde-ţi trupul lânga mine,
înmoaie-ţi sufletul tău tare
şi simte mâna mea fierbinte
ce-alunecă în somn, pe tine,
închide ochii,
ascultă-mi suflul,
nevoie noi nu mai avem
să mai privim,
să mai vedem.

Închide ochii în tăcere,
şi simte timpul cum priveşte.
Noi l-am învins!
Iar trupul nostru
se face una cu pământul.
Şi noi dormim
în somnul moale
de catifea şi de cenuşă.

Diana Ungureanu,

masterandă  la Facultatea de litere, USM

„Lumina Durerii” de Victoria Fonari

Dedicată scriitorului Grigore Vieru

Plângi, suflete!

Nu pentru că te-ar fi durut.

„Nu doare!” Strigă disperarea

Mila şopteşte: „Poate mai aşteptăm”,

Dar realitatea sfâşie carne din suflet.

Carnea e lut!?

Dar sufletul are carnea lui care doare mai mult

decât fibrele de muşchi, decât vine şi oase.

Cum să opreşti durerea?

Prezentul lacrimă

Prea mult pentru a fi înţeles,

Prea tăcut pentru a fi auzit.

Prea invizibil… în interiorul copilăriei noastre.

Vreau să trăiesc!

Doresc să depăşesc!

Cruzimea ce mă devorează,

Forţa ce mă crispează,

Vocea ce urlă,

Cuvântul ce înjunghie.

Cum?

Prin vers.

Dorinţa cuvântului va invinge voinţa altora

Regret că liniştea nu se vede.

E prea dură calea… aleasă în aşteptare.

Tăcere. Lumini de tăcere!

Dormi în pace, Grigore Vieru.

Victoria Fonari, poetă, dr. conf.

(publicată în rev. Dor de Basarabia, Nr. 17, anul IV, februarie 2009, pag. 22)

POETUL

Dedicată  lui Iulian Filip

Poetul e vântul ce-adie pământul

Şi mişcă planeta prin cosmos cu gândul,

În viaţa lui scurtă ca a unei albine

Se-nchin-omenirii jertvindu-se pe sine.

Poetul se uită la geam şi se pierde

Aşa precum floarea-n câmpia cea verde,

Se pierde în slove demult pribegite,

În vise din limbă ce stau putrezite.

Poetu-i cu moartea la cataramă,

Cu strofe pierdute, făcute-n aramă

Şi chiar de-are-o soartă puţin fericită

El ştie că viaţa-i frumoasă, iubită.

Poetul tot tinde spre desăvârşire,

Preschimbă cernela-n speranţă, iubire,

El nu îşi jeleşte amarnica soartă,

Căci are cu viaţa dureri să împartă.

Unde înţelepciunea să intre nu poate,

Sunt uşi în prostime prea mult ferecate,

În mintea ce un poet doar o are

Sunt uşi fără lacăt, gând fără-ncetare.

Poetu-i o stea pe un cer pustiit,

Un înger în lacrimi ce stă neclintit.

Ferice de omul ce este deştept!

Ferice de omul ce este POET!

Marina Ionel, cl. a VII-a, Şcoala de Arte „Alexei Stârcea”

Orașul meu…

Creație proprie

În vis profund

În zare depărtată

Pe-un nor neclar

Un alb oraș se-arată.

Cetate albă,

Mîndră fortăreață

Plină de soare

Fără de ploi și ceață.

Mă-nvie zorii

Cu sfîntă alinare

Și glăsuiesc plîngînd

Plîngînd cu suspinare.

Orașul meu !

Ce dor mi-a fost de tine

Ești ca un zeu

Mereu trăiești în mine.

Văzusem străzi,

Văzusem verzi coline

Și-am plîns, tu vezi

Am plîns tot pentru tine.

Am plîns de dor

De parcuri luminate

Și locuri sfinte

Unde am mai fost odată.

Să nu mă lași

Pierdută în altă parte

Să nu mă lași

Iarăși să plec departe.

Tu să mă ții

Aici doar lîngă tine

Orașul meu…

Ce dor mi-a fost de tine !

Orașul meu…

Mereu trăiești în mine !

Badiur Aurelia, elevă cl. 9-a ”B”, Liceul ”Gh. Asachi”

 

Mama

Creaţie proprie

 

Cu un cuvînt înălţător

Ne-apare un chip în faţă.

Acest cuvînt nemuritor

Rostim noi toată viaţa.

 

E mama-suflet cald şi sfînt

Ce ne-a dat nouă viaţă.

Mereu ne are ea în gînd,

Mereu ne dă povaţă.

 

Cînd trişti suntem sau-îndureraţi,

Ea vine şi ne-alină

Cu vorbe dulci şi cu ochi calzi,

Aşa-i simţim iubirea.

 

Cînd vine timpul să plecăm

Din casa părintească,

Să nu uităm s-o vizităm

Pe scumpa mama noastră.

 

Căci ea ne poartă un mare dor

Cînd nu-i suntem aproape,

Cu sufletul suferitor

Ne-a aşteaptă de departe.

 

Iar pentru tot ce ne-a dat ea

Nu-i nici un preţ pe lume.

Să-i îndreptăm în viaţa grea

O rază de minune.

 

Valeria Dulgher,

cl. X, liceul “Nicolae Sulac”