Sărbătoarea Dragobetelor


          Pământurile pe care locuim noi au fost populate de zeci, sute și, poate, chiar de mii de strămoși de ai noștri. Cei cărora le datorăm apariția noastră au fost dacii, geții și tracii. Aceste popoare aveau o cultură înaltă, vorbeau aceeasi limbă, erau buni agricultori, meseriași, se pricepeau la dobândirea și topirea metalelor, în mod special, al aurului. Obiecte confecționate de strămoșii noștri au fost găsite pe teritoriile țărilor  vecine: Bulgaria, Grecia, Ungaria, chiar și în nordul Italiei, deoarece erau populate de daci, geți, traci. Savanții au demonstrat științific că codul nostru genetic și al lor este comun…

         Reieșind din cele spuse, putem afirma cu certitudine că obiceiurile, tradițiile, sărbătorile noastre au fost comune și își trag obârșia din trecutul îndepărtat. Astfel sărbătoarea Dragobetele este una care a apărut cu mult înaintea Sfîntului Valentin al italienilor, ambele având aceeași semnificație – sărbătoarea dragostei, a iubirii. Sărbătoarea reprezintă sfârșitul și începutul unui nou anotimp, a unui nou ciclu. Sărbătoarea Dragobetelor  este celebrată pe 24 februarie.

      Dragobetele este fiul Babei Dochia și e considerat nașul cosmic al păsărilor și animalelor. Se consideră că în această zi păsările își găsesc perechia și incep a-și face cuiburi noi.  De aici vine și ideea logodnei a doi tineri.  Băieții aveau dreptul să sărute fetele doar în această zi, în celelalte zile le era interzis,  de aceea ziua aceasta căpăta o importanță mare,  magică – se intemeiau noi logodne, familii care aveau menirea de a prelungi neamul. De aici vine și expresia „Dragobete sărută fetele”.

         Sunt multe legende despre această zi în folclorul românesc de azi, astfel una ne spune că Maica Domnului l-a transformat pe Dragobete într-o buruiană de leac „Năvalnic”, dar care e folosită și în ,,vrăji” de dragoste. În altă legendă se spune că Dragobete avea păr negru și ochi verzi, el cânta frumos la fluier și asta făcea ca fetele să se îndrăgostească de el. În așa fel el învăța lumea să iubească. Când a decedat Maica Domnului l-a transformat în iarba de leac  – năvalnic, ce renaște în fiecare primăvară din nou, semnificând un nou început, un nou ciclu, o nouă dragoste, o nouă viață… Această iarbă se ține într-o pungușă de mătase sau într-o bancnotă, ea te apără și ține dușmanii la distanță.

dyu

 

 

 

 

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 (floarea- năvalnic )

               În Ziua de Dragobete se alegeau frați și surori de cruce, asta însemna că aceste persoane iși jurau să participe unii în viața altora: la bucurie, dar și la tristețe, dăruindu-și coronițe de flori albe în fața unui măr sau a unui păr. În Transilvania băieții dăruiesc flori fetelor, iar ele la rândul lor îi sărută în vazul tuturor, cu aceste flori își spalau capul de Sfântul Toader ca să aibă noroc în dragoste tot anul.        

        Iată câteva obiceiuri și tradiții strămoșești care trebuie respectate în această zi:

  1. Cine nu sărbătorește Dragobetele se îmbolnăvește și nu se va putea îndrăgosti în acel an.
  2. De Dragobete nu se lucrează în câmp, nu se coase, dar se face curățenie toată casa ca sa vină sporul, prospețimea.
  3. Dacă plouă în această zi, va fi o primăvară frumoasă și devreme.
  4. În această zi nu se ceartă cu nimeni ca sa-ți meargă bine tot anul.
  5. De Dragobete nu se plânge, pentru că lacrimile aduc necazuri și supărări.
  6. Se fac ,,vrăji” ca și de Crăciun sau Bobotează: fetele își pun busuioc sub pernă ca sa-și viseze ursitul.
  7. Tinerii ca să fie iubiți beau în această zi ceai cu crengi de vișini.ș.m.a.

         Acestea fiind spuse, putem afirma cu certitudine că sărbătoarea are o semnificație pozitivă, sănătoasă, una ce ține de prelungirea vieții, de optimismul oamenilor ce dăinuiau pe aceste locuri, de dragostea față de semenii lor, de cei apropiați. Aceste idei stau la baza credinței creștine a lui Isus Hristos și au rădăcini în viața de zi cu zi a strămoșilor noștri.

  

 

 

 

 

 

 

ICOANA- TRADIȚIE ȘI ESENȚĂ CREȘTINĂ


La Biblioteca „Maramureş” la 19 aprilie s-a desfăşurat Conferinţa Icoana – tradiţie şi esenţă creştină, organizată de Victoria Fonari, doctor conferenţiar, Universitatea de Stat din Moldova, Victoria Olari, profesoara Liceului Republican cu Profil Real, Cristina Mamaiscaia, directoarea Bibliotecii „Maramureş”.

Scopul acestui eveniment constituie valorificarea credinţei fiind baza tuturor miracolelor și misterelor care nu pot fi analizate  de legile științei. Invitatul special, părintele Octavian Moşin, a îndemnat pe participanţii conferinţei, iar noi la rândul nostru îndemnăm şi cititorii să admirăm pe sfinți, nu atât pentru înțelepciunea şi iubirea lor pentru Dumnezeu în necazuri, ci mai mult, pentru ca ei au lucrat pentru slava lui Dumnezeu.

Conferință
Acest lucru l-au demonstrat elevii Liceului Republican cu Profil Real, că lucrurile sacre merită proslăvite, cunoscute şi că au o însemnătate majoră în perceperea iconografiei, care are funcţia de mediere în rugăciune.
Prezentăm succint comunicările:
Discursul lui Vasile Gonţa s-a axat pe tematica „Sf.Vasile Cel Mare și conceptul de caritate”. Sf. Vasile a fost arhiepiscop în sec. al IV-lea, considerat doctor al bisericii, unul dintre cei mai mari cărturari, cu o familie evlavioasă. Având pomeniri covârșitoare, îl vedea pe Dumnezeu însuși. Marele sf. Vasile a păstorit biserica lui Dumnezeu 8 ani, 6 luni şi 16 zile. La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează sărbătoarea sf.Vasile Cel Mare având tradiții însemnate ca semănatul, uratul, sorcova etc.
Eleva Mihaela Gonţa a vorbit despre „Sf. Ana – un simbol al maternității”. În credinţa creştină, mama Fecioarei Maria este Sf. Ana. Cultul acestei sfinte există în Răsărit în sec. al VI-lea şi s-a răspândit în Occident în sec. al X-lea. Biserica Sf. Ana din Ierusalim, care se găsește în apropierea Porții Leilor, a fost construită în anul 1142. Zămislirea Sf. Fecioare de către Sf. Ana, așa este numită sărbătoarea în calendarul ortodox. Această sărbătoare este marcată de către biserica ortodoxă de trei ori pe an și există multe biserici purtând numele de  sf. Ana. Chipul ei apare uneori în picturi alături de  Isus, când era copil.
O abordare cu privire la viaţa Sf. Gheorghe şi lupta pentru creştinism a fost elucidată de Argentina Covali. Tema „Sf. Gheorghe în iconografie” ţine de lupta sfântului cu balaurul, a credinţei cu păgânismul, a cunoaşterii cu minciuna. Sf. Mare Mucenic Gheorghe este un sfânt megalomartir, pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale. În nuvela lui Mihai Eminescu ,,Sărmanul Dionis’’ este prezentă descrierea icoanei Sf. Gheorghe, care răpune balaurul. Anume acest sfânt a fost ales a fi pe steagul de luptă a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, moment specificat în Acatistul lui Ştefan cel Mare.
     Ana  Dracinscaia a selectat tema „Simbolistica în icoana Sf. Matroana”. Născută în anul 1881, în gubernia Tula, într-o familie de țărani săraci, pe piept avea o umflătură în formă de cruce, nefăcută de nimeni. Însă sărmana era oarbă şi cu timpul cei apropiați observau că ea cunoaște păcatele omenești, crimele şi gândurile, ea simţea apropierea unei nenorociri. A făcut multe minuni ajutând multă lume. În 1925 se mută în Moscova, numind-o cel de-al 8-lea stâlp al Rusiei. Sf. Matrona era o bună sfătuitoare, vindecând bolnavi, maica le cerea credința în Dumnezeu şi îndreptarea de la păcat a vieții. Şi-a prezis propria moarte cu trei zile înainte, iar în timpul de astăzi este venerată pe data de 2 mai. Mormântul ei este în Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului’’
Expunerea lui Petru Cristea s-a concentrat pe tematica: „Sfinții Apostoli Petru si Pavel: între credință şi tăgadă”. Sunt cei mai  cunoscuți sfinți de la care trebuie sa primim povățuirea cuvenită a zilei. Sfinții Apostoli sunt dătători de învăţătura: pilda vieții lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi mai ales a scrierilor insuflate de Dumnezeu. Numele Petru provine de la latinescu „piatră” şi arată tăria, statornicia şi neclintirea, numele Pavel înseamnă „mic” şi arată părerea de sine lipsită de înfrângere, defăimare de sine și smerire. Ei ne învaţă că trebuie să fim tari în credintă şi în viețuirea creștină. Sunt în ceruri bucurându-se de slavă și de fericire veșnică.
     Ala Buhnă a analizat tematica „Sf. Ecaterina şi simbolul detaliului”. Fecioara pe nume Ecaterina, fiica unui împărat, era frumoasă de statură înaltă şi înţeleaptă. Dorea să se mărite numai cu un bărbat la fel ca ea. Atunci mama ei s-a adresat unui părinte care i-a dat fetei icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Ecaterina rugându-se în fiecare seară la icoană,vorbea cu Isus şi i-a slujit, Isus a devenit logodnic al sufletului ei. Mănăstirea  Sf. Ecaterina din Sinai reprezintă unul dintre cele mai cunoscute centre ale ortodoxiei, o cetate a spiritualității patristice.Conferință
Pelerinajul printre vieţile sfinţilor au continuat Veronica Prunici, Ion Pânzaru, Alisa Vlas, Diana Stratan, Cătălina Ghiaur, Veronica Racu, Natalia Ceban, Lumila Mihai, Cristina Frunză, Roşca Elena. Toate lucrările au fost ghidate cu imagini iconografice, greutăţile prin care au trecut, voinţa de a depăşi orice greutate prin credinţă, care ne dă forţe şi serveşte un exemplu pentru toţi creştinii indiferent de vârstă, de ocupaţie sau de spaţiu. În toate comunicările s-a simţit forţa rugăciunii.

Mazilu Victoria,
eleva Liceului Republican cu Profil Real,
or. Chişinău