Runda a doua a Ringului Intelectual „Chișinăul citește” dedicat cărții lui Eugen Doga „Prietenii mei dragi” s-a desfășurat azi în incinta bibliotecii „Maramureș” din municipiul Chișinău. La ea au participat Herghelegiu Denisa, Cornos Corina, Țurcanu Daniela, Tanachi Casandra, Timofte Patricia în echipa „Intelegentele” și Muntean Otilia, Medvedi Evelina, Tcaci Sabina, Dorința Maria, Revenco Ecaterina în echipa „Prietenele”, precum și copii din sectorul Centru, elevi ai liceielor și gimnaziilor din apropierea bibliotecii. Cei mai numeroși au fost cei de la școala-grădiniță nr. 88, liceul „Nicolae Sulac”, liceul „Liviu Rebreanu”… Foarte receptive au fost colegele noastre bibliotecare de la filialele „Ovidius”, „A.Mickiewicz”, doamnele Viorica Morari și Elena Mihailov, care au fost în juriu. Copiii au știut bine conținutul cărții datorită faptului ca la runda trecută nu au putut participa, deoarece erau numai două echipe. Ei știau cărtea în cele mai mici amănunte. Dragostea de pisicuțe și cățeluși i-a mobilizat pe toți s-o citească, să facă desene, să însceneze fragmente.
Prezentatoare a fost voluntara Ecaterina, anul doi la Universitatea „Valahia” din Tîrgoviște. Spiritul ei vesel si copilăresc s-a extins asupra tuturor participanților. Peste tot vedeai și auzeai rîsete, zgomote, răspunsuri înainte de vreme – toți vroiau să învingă, să ia trofeul și laurii de învingători. Multe din secvențe erau însoțite de muzica marelui compozitor. Astfel copii au ascultat „Gramofonul”, „Valsul florilor”, „Orașul meu” și alte lucrări excepționale. E o mare plăcere și onoare să fii gazda unui asemenea eveniment, iar întîlnirea cu creația lui Eugen Doga educă tînăra generație și-i dă imbold să ia exemplu de la marele maestru și să facă la fel, doar suntem neam de daci și romani ca și dumnealui, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, care au existat vreodată pe acest pămînt.