Publicat în Fără categorie

Legenda Dragobetelor


Sărbătoarea de Dragobete se sărbătorește in fiecare an pe 24 februarie si are rădăcini adânci în cultura si tradițiile romănesti, legenda spunând ca aceasta se întinde incă din era dacică. Dincolo de faptul că reprezintă sărbătoarea romănească a iubirii, puțini știu cine a fost cu adevărat Dragobetele. Această sărbătoare nu marchează doar dragostea românilor, ci și inceputul primăverii și al anului agricol, momentul in care intreaga natură renaște si păsările își caută cuiburi.

In mitologie

Dragobetele este identificat cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă și cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia română, acesta fiind ales drept ocrotitorul iubirii românilor. Legenda spune că Dragobetele, tânăr voinic si chipeș, era fiul babei Dochia și era un fecior extrem de iubăreț care le făcea pe tinerele fete să-și piardă mințile. Dragobete este asociat cu imaginea bărbatului tânăr și curajos, ca un Făt-Frumos. Obiceiurile stăvechi mai spun și că pe 24 februarie oamenii își aranjau casele pentru a face o primire frumoasă  “zeului iubirii” care veneau alături de zânele incărcate cu daruri de iubire. De asemenea, toți cei din gospodărie căutau să nu-l întâmpine pe Dragobete fără o persoană alături fiindcă, în caz contrar, ei erau sortiți să mai aștepte încă un an până când aveau să își găsească perechea.

Legenda spune că …

Sărbătoarea de Dragobete a pornit de la legenda în care se spunea că imediat după prânz, in satele românești unde se celebra iubirea, tinerii se întorceau de la pădure, cu buchetele de flori de primăvara. În acel moment, în vatra satului, avea să debuteze ritualul de pețire: flăcăii alergau  după fecioarele pe care le plăceau, în încercarea de a le săruta și de a le împărtăși astfel, dragostea lor. Daca fata se lăsa prinsă și sărutată, acest lucru urma să ducă la logodnă și apoi, la căsătoria celor doi. Evenimentul era marcat de spor si noroc, întrucât s-a desfășurat sub semnul zeului iubirii.
      Până in ziua de astazi, 24 februarie a rămas cu semnificatia trezirii naturii, a pasărilor care încep să îsi caute cuiburi și a oamenilor care rezonează cu trezirea naturii la viată. Odata cu 24 februarie întreaga natură răsună a veselie, păsările îsi luau zborul, copacii încep să înverzească, ziua se mărește.

Publicat în Fără categorie

LEGENDA LUI DRAGOBETE PE ÎNȚELESUL COPIILOR


În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma zilei de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă, ea reprezentând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor şi ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, ulterior Dragobete a fost transformat într-o zeitate ce protejează și aduce noroc îndrăgostiților.

Legenda lui Dragobete


   Legenda povestește că Dragobete a fost fiul unei tinere deosebit de frumoasă pe nume Dochia și al Duhului Muntelui. La nașterea lui Dragobete, copilul a avut patru ursite: zâna Primăvara, care i-a dăruit iubirea, prospețimea florilor și tinerețea fără bătrânețe, zâna Vara care i-a dăruit dulceața fructelor și căldura dragostei, zâna Toamna care i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui, iar cea de-a patra ursitoare, zâna Iarna i-a dat o îmbrăcăminte albă cu sclipiri de diamante. Dragobete s-a bucurat de toate cadourile ursitoarelor, îndrăgit și iubit de toată lumea, iar când a crescut mai mare, tatăl său Duhul Muntelui, l-a chemat sus pe munte, departe de toți și toate, unde picior de om nu călcase vreodată, pentru a proteja natura și animalele în locul lui, deoarece acesta îmbătrânise. Astfel Dragobete a învățat toate tainele vieții și ale naturii, transformându-se el însuși într-un duh al muntelui, protejând suflarea omenească și animalele totodată. Primăvara, Dragobete cânta la fluierul său primit de la ursitoare, cântecele sale auzindu-se de sus de pe munte. Se spune că oricine le auzea, avea parte de noroc și era înconjurat de iubire toată viața. Cu timpul, Dragobete s-a transformat în legendă, iar atunci când lumea avea mai mare nevoie să i se amintească importanța dragostei de sine și de celălalt, Dragobete apărea în vis și punea în sufletele oamenilor câte ceva din cadourile primite de la ursitoare. Se mai spune că atunci când copiii plâng, Dragobete apare la geam și nevăzut de nimeni, cântă din fluierul fermeca cântecele duioase de leagăn pentru ei, liniștindu-i.

Publicat în Biblioteca Maramureş, Educaţia copilului, Ora poveștilor

Sărbătoarea Dragobetelor


          Pământurile pe care locuim noi au fost populate de zeci, sute și, poate, chiar de mii de strămoși de ai noștri. Cei cărora le datorăm apariția noastră au fost dacii, geții și tracii. Aceste popoare aveau o cultură înaltă, vorbeau aceeasi limbă, erau buni agricultori, meseriași, se pricepeau la dobândirea și topirea metalelor, în mod special, al aurului. Obiecte confecționate de strămoșii noștri au fost găsite pe teritoriile țărilor  vecine: Bulgaria, Grecia, Ungaria, chiar și în nordul Italiei, deoarece erau populate de daci, geți, traci. Savanții au demonstrat științific că codul nostru genetic și al lor este comun…

         Reieșind din cele spuse, putem afirma cu certitudine că obiceiurile, tradițiile, sărbătorile noastre au fost comune și își trag obârșia din trecutul îndepărtat. Astfel sărbătoarea Dragobetele este una care a apărut cu mult înaintea Sfîntului Valentin al italienilor, ambele având aceeași semnificație – sărbătoarea dragostei, a iubirii. Sărbătoarea reprezintă sfârșitul și începutul unui nou anotimp, a unui nou ciclu. Sărbătoarea Dragobetelor  este celebrată pe 24 februarie.

      Dragobetele este fiul Babei Dochia și e considerat nașul cosmic al păsărilor și animalelor. Se consideră că în această zi păsările își găsesc perechia și incep a-și face cuiburi noi.  De aici vine și ideea logodnei a doi tineri.  Băieții aveau dreptul să sărute fetele doar în această zi, în celelalte zile le era interzis,  de aceea ziua aceasta căpăta o importanță mare,  magică – se intemeiau noi logodne, familii care aveau menirea de a prelungi neamul. De aici vine și expresia „Dragobete sărută fetele”.

         Sunt multe legende despre această zi în folclorul românesc de azi, astfel una ne spune că Maica Domnului l-a transformat pe Dragobete într-o buruiană de leac „Năvalnic”, dar care e folosită și în ,,vrăji” de dragoste. În altă legendă se spune că Dragobete avea păr negru și ochi verzi, el cânta frumos la fluier și asta făcea ca fetele să se îndrăgostească de el. În așa fel el învăța lumea să iubească. Când a decedat Maica Domnului l-a transformat în iarba de leac  – năvalnic, ce renaște în fiecare primăvară din nou, semnificând un nou început, un nou ciclu, o nouă dragoste, o nouă viață… Această iarbă se ține într-o pungușă de mătase sau într-o bancnotă, ea te apără și ține dușmanii la distanță.

dyu

 

 

 

 

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 (floarea- năvalnic )

               În Ziua de Dragobete se alegeau frați și surori de cruce, asta însemna că aceste persoane iși jurau să participe unii în viața altora: la bucurie, dar și la tristețe, dăruindu-și coronițe de flori albe în fața unui măr sau a unui păr. În Transilvania băieții dăruiesc flori fetelor, iar ele la rândul lor îi sărută în vazul tuturor, cu aceste flori își spalau capul de Sfântul Toader ca să aibă noroc în dragoste tot anul.        

        Iată câteva obiceiuri și tradiții strămoșești care trebuie respectate în această zi:

  1. Cine nu sărbătorește Dragobetele se îmbolnăvește și nu se va putea îndrăgosti în acel an.
  2. De Dragobete nu se lucrează în câmp, nu se coase, dar se face curățenie toată casa ca sa vină sporul, prospețimea.
  3. Dacă plouă în această zi, va fi o primăvară frumoasă și devreme.
  4. În această zi nu se ceartă cu nimeni ca sa-ți meargă bine tot anul.
  5. De Dragobete nu se plânge, pentru că lacrimile aduc necazuri și supărări.
  6. Se fac ,,vrăji” ca și de Crăciun sau Bobotează: fetele își pun busuioc sub pernă ca sa-și viseze ursitul.
  7. Tinerii ca să fie iubiți beau în această zi ceai cu crengi de vișini.ș.m.a.

         Acestea fiind spuse, putem afirma cu certitudine că sărbătoarea are o semnificație pozitivă, sănătoasă, una ce ține de prelungirea vieții, de optimismul oamenilor ce dăinuiau pe aceste locuri, de dragostea față de semenii lor, de cei apropiați. Aceste idei stau la baza credinței creștine a lui Isus Hristos și au rădăcini în viața de zi cu zi a strămoșilor noștri.

  

 

 

 

 

 

 

Publicat în Educaţia copilului, Poftiţi la lectură

Dragobetele: între dragoste şi tradiţie


DragobeteSe apropie cu paşi tot mai rapizi o sărbătoare de o imensă importanţă naţională – Drabobetele. Aceasta dă motive de reflecţie şi discuţie asupra la două aspecte: legătura cu ziua de 14 februarie – sf. Valentin (înrădăcinată de ceva timp în mentalitatea globală ca ziua dragostei) şi înglobarea Dragobetelui în datinile populare ale neamului nostru.

Deşi de la începuturile formării noastre ca popor sărbătoarea dragostei se considera Dragobetele (sărbătorit la 24 februarie), ultimul secol a adus cu sine schimbări în optica de gândire a colectivităţii noastre, mai ales după cele două războaie. Tendinţa de europenizare afirmată în ultimele decenii a adus cu sine şi înrădăcinarea unei sărbători ce s-a extins mai mult prin publicitate şi care are o mulţime de versiuni mai mult sau mai puţin veridice, mai ales din punct de vedere cultural-istoric şi religios. Este vorba de sărbătoarea Sf. Valentin, recunoscută peste tot ca o zi a îndrăgostiţilor, care a înlocuit treptat Dragobetele. În virtutea întoarcerii spre valorile naţionale, promovată în primul deceniu al secolului XXI, Dragobetele a fost reabilitat în calitatea sa de tradiţie populară pe care am început să o serbăm cu o oarecare regularitate, în acest sens, ţara noastră pricopsindu-se cu două sărbători ale dragostei.

De altă parte, Dragobetele nu poate fi conceput doar ca o sărbătoare, ci mai degrabă ca o datină ce se trage încă de la strămoşii daci, alăturându-se Căluşarilor, Drăgaicei, Paparudei, Caloianului, Babei Dochia şi altele, care ne reprezintă ca neam. Cultul zeităţilor dacice reprezintă până astăzi un interes viu în cercetările etnografilor, descoperirile acestora aducând cu sine noi dominante folclorice care argumentează unele obiceiuri necreştine pe care le practică lumea, mai ales în mediul rural.

În continuare, biblioteca „Maramureş” vă pune la dispoziţie o listă bibliografică de specialitate, în care sunt abordate conceptele evocate anterior din diverse unghiuri de vedere. 

Cărți:

Bilțiu, Pamfil. Izvorul fermecat : legende, basme mitologice, povești mitologice și mito-credințe din județul Maramureș : [Baba Odochia, Ursitoarele]. – Baia Mare : Ed. Gutinul, 1999. – 472 p.

Capcelea, Valeriu. Esența și rolul tradiției în existența socială : [Caloianul, Drăgaica, Mărțișorul]. – Ch. : Ed. Arc, 2011. – 160 p.

Cristea, Julia Maria. Sărbători, tradiții, ritualuri, mituri… : [Baba Dochia, Călușarii, Sînzîene]. – București :  Ed. Oscar Print, 2007. – 372 p. 

Flori din poezia populară : antologia poeziei lirice : [Cîntece de dragoste și de dor]. – București : Editura de Stat pentru literarturăși artă, 1960. – P. 248.

Lirica obiceiurilor tradiționale românești : ediție bilingvă româno-spaniolă : [Caloianul]. – București : Ed. Minerva, 1979. – P. 106.

Mușlea, Ion. Arhiva de folclor a Academiei Române : [chestionar despre Călușari, obiceiuri la Sânziene sau Drăgaică]. – Cluj-Napoca : Editura Fundației pentru Studii Europene, 2003. – 388 p.

Nicolau, Irina. Credințe și superstiții românești : [despre Dragoste, Dragobete și Mărțișor]. – București : Ed. Humanitas, 2000. – 356 p.

Niculiță-Voronca, Elena. Datinele și credințele poporului române adunate și așezate în ordine mitologică : [Baba Dochia]. – Iași : Polirom, 1998. – P. 134.

Ștefan, Alexandru. Pe urmele lui Zalmoxe. Carpatia : [despre Călușari]. – Ch. : Ed. Museum, 2006. – P. 75.

Ștefănucă, Petre V. Datini și creații populare : [despre Odochia]. – Chișinău : Ed. Știința, 2008. – P. 158.

Teodoresci, Gh. Dem. Poezii populare românești : [Caloianul, Paparudele, Dragostele]. – București : Ed. Biblioteca pentru toți, 1985. – P. 169, 171, 296.

Ediții periodice:

Anton, Ion. De ce anume pe 14 februarie sărbătorim Ziua Îndrăgostiților // Florile dalbe. – 2009. – Nr. 6. – P. 1.

Anton, Ion. De ce obișnuim, primăvara, să ne prindem la piept Mărțișoare // Florile dalbe. – 2009. – Nr. 10. – P. 1.

Anton, Ion. De unde provine Dragobetele și de cînd se sărbătorește la noi? // Florile dalbe. – 2013. – Nr. 7. – P. 1.

Balan, Iurie. Sărutul : [cîteva ciudățenii legate de sărut] // Amic. – 2008. – Nr. 2. – P. 1.

Balan, Tatiana. Dragobetele sărută fetele : [Cine este Dragobetele?, Ce tradiții sunt de Dragobete?] // Amic. – 2010. – Nr. 3. – P. 4.

Dragostea, primăvara și răbdarea !!! : [despre Iubirea de viață, iubirea de sine, iubirea celui de lîngă tine] // Moldoveanca. – 2010. – Nr. 3. – P. 17.

Frumusețe la superlativ!!! Sfăntul Valentin // Viața Ta. – 2008. – Nr. 2. – 4-5.

Gheorghiță, Annette. Saint Valentun // Amic. – 2009. – Nr. 2. – P. 10.

Gîrjău, Ludmila. Dragostea se simte bine acasă – de dragobete // Natura. – 2011. – P. 7.

Hadîrcă, Natalia. Dragobetele // Amic. – 2011. – Nr. 2. – P. 7.

Hadîrcă, Natalia. Ziua Îndrăgostiților : [despre Ziua Îndrăgostiților sărbătorită în : Japonia, Turcia, Brazilia, Columbia, Danemarca, Suedia] // Amic. – 2011. – Nr. 2 P. 6.

Rotaru, Adela. La Saint-Valentin – fete des amoureux : [Cartes de voeux, Les fleurs de le amour] // Amic. – 2008. – Nr. 2008. – P. 10.

Trifan, Tatiana. Ziua îndrăgostiților : [despre legenda Sf. Valentin, Tradiții, Te iubesc în alte limbi] // Amic. – 2012. – Nr. 2. – P. 18.

Vasilașcu-Sochircă, Natalia. Nunta păsărilor începe de Dragobete // Natura. – 2013. – Nr. 2. – P. 7.

Resurse electronice:

Dragobete. – Acces : http://ro.wikipedia.org/wiki/Dragobete

Accesat: 21.02.2013

Despre Dragobete. – Acces : http://dragobete.blogspot.com/

Accesat: 21.02.2013

Dragobetele sărbătoarea tinereții și a iubirii!. – Acces : http://traditii.ro/dragobete.php?nr_articol=30

Accesat: 21.02.2013

Obiceiuri de Dragobete. – Acces : http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-dragobete-68787.html

Accesat: 21.02.2013

Obiceiuri nelegate de date fixe paparudele și Caloianul. – Acces : http://www.moldova.org/page/obiceiuri-nelegate-de-date-fixe-paparudele-si-caloianul-1164-rom.html

Accesat: 21.02.2013

Publicat în Copiii gîndesc, Masă rotundă

Dacă dragoste nu e, nimic nu e…



Pe 14 februarie îndrăgostiţii din întreaga lume l-au sărbătorit pe Sfîntul Valentin, protectorul îndrăgostiţilor, iar peste cîteva zile, pe 24 februarie vin Dragobetele – ziua constituirii perechilor, o sărbătoare moştenită încă de la strămoşii daci, o sărbătoare neaoşă a neamului nostru. Sînt zile speciale pentru cei îndrăgostiţi, cei care se iubesc, dar şi pentru cei care visează ca arcul lui Cupidon să-i nimerească cu săgeata dragostei.

Cu acest prilej Biblioteca “Maramureş” a invitat elevii claselor a IX  de la Liceul “Nicolae Sulac”,  pentru a consacra o zi DRAGOSTEI, la o discuţie cu mottoul: Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Domnişoara Elena Leah, moderatorul activităţii, împreuna cu elevii a încercat să dea o definiţie pentru acest cuvînt murmurat chiar şi de cei ce nu-i cunosc cu adevărat sensul. Fiecare si-a expus aforistic părerea cam ce ar însemna dragostea pentru fiecare din ei.

Dragostea e o bucurie. Dragostea e o nebunie. Dragostea e atotputernică, ea face minuni. Dragostea ne înfrumuseţează viaţa, dar tot ea o poate şi zdrobi. Numai prin dragoste cunoşti cu adevărat lumea. Nu e dragoste dacă nu e reciprocitate. Dragostea uşor găsită nu e dragoste adevărată. Dragostea cere jertfe şi compromisuri. Da aşa e ea dragostea…

E firesc că sunt doar la vîrsta copilărie şi adevărata dragoste urmează să o cunoască.  La această oră, însă,  s-a discutat doar o latură – dragostea în artă şi anume în literatură. Dragostea a inspirat muzicieni, pictori, sculptori, scriitori şi datorită dragostei au apărut cele mai frumose şi mai valoroase opere de artă. Nimic nu sensibilizează inimile mai delicat decît căteva rînduri de dragoste, scrise la lumina sufletului, cu peniţa muiată în zorii dimineţii.

Iubirea luminoasă, tainică, sfîntă, divină, eternă, sinceră, curată, profundă, aleasă, fascinantă, înălţătoare, sublimă, purificatoare, minunată, fierbinte, nebună, romantică, platonică, iluzorie, efemeră, inexplicabilă, irepetabilă – a inspirit pe mai toţi poieţii lumii, chiar şi cei mai raţionali nu au putut rămîne indiferenţi  în faţa acestei legi.

S-a spus că cel mai vechi mesaj scrijelit de mina omului ar fi o solie de dragoste, chiar dacă aceasta ar fi o erezie a unor visători nebuni. Pentru copii au fost selectate cîteva rînduri din Biblie, Cîntarea cîntărilor ca fiind cele mai vechi gînduri de dragoste:

 

Să mă sărute cu sărutările gurii lui!

Căci toate desmierdările tale sînt mai bune de cît vîntul,

mirodeniile tale au un miros plăcut.

Numele tău este ca o mireasmă vărsată.

De aceea te iubesc pe tine fetele! etc.

 

Au ascultat cu interes aceste fragmente din Biblie, a urmat  Parabola Iubirii, un text vechi de dragoste, după care elevii şi-au expus părerea asupra celor lecturate. Nimic nu este mai frumos şi mai sublim pe această lume decît dragostea cea mare, care înalţă şi purifică sufletele noastre. Doar ea dă sens existenţei omului şi îl apropie sau chiar îl contopeşte pe acesta cu divinitatea.

Fie ca eşti implicat într-o relaţie, fie că eşti singur, poveştile romantice vor rămîne întodeauna nemuritoare şi te vor face să visezi. Şi, cine ştie, poate şi povestea ta este la fel de romantică ca a personajelor principale. S-au recomandat spre lectură cîteva romane de dragoste din literatura română şi universală.

 

Romane de dragoste din literatura univarsală

Love Story de Erich Segal

Dragostea înseamnă să nu spui niciodată “îmi pare rău”.  Probabil      una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste spuse vreodată, “Love Story” cu siguranţă nu te va lăsa indiferent. Autorul a creat o poveste remarcabilă în care generaţii întregi de tineri s-au regăsit. Romanul este povestea a doi tineri colegi de facultate, a căror dragoste a rămas nemuritoare. Oliver Barrett, un tînăr care provenea dintr-o familie înstărită şi Jennifer Cavilleri, o tînără modestă, dar cu multe vise, se îndrăgostesc. Părinţii lui Oliver îi trasaseră deja întreaga viaţă, după bunul lor plac, iar Jennifer îşi dorea cu ardoare să studieze muzica la Paris. Dragostea lor este însă mai puternică decît visele şi planurile părinţilor. Oliver renunţa la averea părinţilor şi se căsătoreşte cu Jenny. Traiul modest nu îi sperie pe cei doi tineri, care sunt fericiţi împreună. Însă viaţa nu este întotdeauna aşa cum ne aşteptăm. Planurile celor doi tineri pentru o viaţă întreagă alături se spulberă atunci cînd Jenny este diagnosticată cu leucemie.

Pe aripile vîntului de Margaret Mitchell

Romanul lui Margaret Mitchell este unul dintre cele mai reprezentative pentru literatura americană. În afară de povestea tulburătoare de dragoste dintre cei doi eroi principali, cartea este şi povestea întregii Americi. Pe aripile vîntului este una dintre cele mai cunoscute poveşti de dragoste: aceea dintre Scarlett O’Hara şi Rhett Butler. Planurile lui Scarlett, pasiunile ei şi eforturile de a salva Tara sunt punctele forte ale romanului. În această lume a relaţiilor reci şi brutale pe care Nordul industrial o aducea pe pămîntul plantatorilor sudişti, numai Scarlett şi Rhett pot supravieţui. Aceasta este marea lor dragoste şi împlinire.

Mîndrie şi prejudecata de Jane Austen

Mîndrie şi prejudecată este un roman sensibil şi romantic. Este un amestec între iubire, drama, eşecuri şi izbînzi, dar în final reuşeşte să ne convingă ca o astfel de dragoste este posibilă. Cartea ne spune povestea celor cinci surori Bennet: Jane, Elizabeth, Mary,Catherine şi Lydia şi  poveştile lor de iubire. Cei care sunt vinovaţi de   sentimentele “necurate” ale fetelor sunt cei doi tineri, Charles Bingley şi Fitzwilliam Darcy.

Povestea se derulează meticulos şi pune aristocraţia engleză de la sfîrşitul anilor 1700 într-o lumină interesantă, în care doamnele din societatea boierească încearcă să impună tinerelor ce partener de viaţă să-şi aleagă. “Mîndrie şi prejudecată“ este povestea independenţei şi curajoasei Elizabeth Bennet, una dintre cele cinci surori care trebuie să ia în căsătorie pe bogatul, dar arogantul Mr. Darcy. Ceea ce urmează este una dintre cele mai frumoase, amuzante, naturale, încîntatoare, inteligente şi savuroase curtare cunoscută în literatură.

La răscruce de vînturi de Emily Bronte

Potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, „La răscruce de vînturi” a fost aleasă cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor. Romanul prezintă povestea zbuciumată de dragoste dintre Heathcliff şi Catherine Earnshaw. La răscruce vînturi este o poveste pasionantă de dragoste şi răzbunare şi subliniază forţa distructivă a iubirii: Catherine şi Heathcliff, deşi împart o dragoste puternică, sfîrşesc prin a se distruge reciproc.

Jane Eyre de Charlotte Bronte

Romanul Jane Eyre este izvorît dintr-o viaţă plină de greutăţi şi suferinte, de frămîntări şi constrîngeri, care au ascuţit mult agerimea de spirit a eroinei nespus de simţitoare. Charlotte Bronte foloseşte arta pentru a proclama adevăruri trăite. Ea oferă tuturor ceva din propria ei viaţă amară şi tragică, prin marturisirea revoltelor şi nădejdilor, deziluziilor şi visurilor.

 

Poveşti de dragoste din literatura română

Critici şi scriitori români contemporani au făcut un top al celor mai frumoase poveşti de dragoste din literatura română. Cu toţii au fost de acord că perioada interbelică a fost cea mai prolifică din acest punct de vedere. Cele mai frumoase poveşti de iubire au fost scrise de Mircea Eliade, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Gib Mihaescu şi Garabet Ibraileanu. Ei au oferit cititorilor, prin paginile cărţilor, momente emoţionante şi frumoase.

Maitreyi de Mircea Eliade

Opera lui Mircea Eliade este un roman de o remarcabilă intimitate. “Maitreyi” este povestea de iubire a lui Alain, un tînăr francez cosmopolit care ajunge în India.  Această ţară îl atrage imediat, prin mister, frumuseţe şi cultură. Însă şi altceva îl mai atrage în India. Este vorba de o tînără indiancă, Matreyi, fiica gazdei sale, de care se îndrăgosteşte. Ceea ce urmează este o poveste de dragoste atipică pentru acea perioadă şi mai ales pentru acele locuri. Este o poveste de dragoste care se dezvoltă frumos, senzual şi mistic, dar care se sfîrşeşte tragic.  Prin sensibilitate şi naturaleţe, Maitreyi reprezintă eternul feminin, care iubeşte cu adevărat.

Patul lui Procust de Camil Petrescu

În Patul lui Procust, Camil Petrescu prezintă dramele iubirii şi ale intelectualului. Personajele se definesc prin neputinţa de realizare prin comunicare, atît pe plan erotic, cît şi pe plan social. Personajele cărţii lui Camil Petrescu au o existenţă paralelă. Fred o iubeşte pe doamna T, dar nu îşi mărturiseşte iubirea, Ladima o iubeşte pe Emilia, iar Emilia nu iubeşte pe nimeni. Cel care aduce în prim plan viaţa celorlalte personaje, dar şi a lui însuşi, este Fred.

Pentru  Fred Vasilescu, iubirea este experienţa fundamentală. Dragostea înseamnă cunoaştere. Intîlnirea cu doamna T. este un punct de referinţă în existenţa sa: „noţiunea de normal eu nu o am decît comparînd existenţa mea de dinainte de a întîlni pe doamna T. cu existenţa mea de acum”. Iubirea pentru doamna T. a dat sens existenţei sale şi îi lărgeşte sfera spirituală: „nici nu bănuiam atîtea înţelesuri cîte îmi sar în ochi de atunci încoace”.

Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război de Camil Petrescu

Ştefan Gheorghidiu se căsătoreşte cu Ela din dragoste. El era student la Filozofie, ea la Litere. Dragostea dintre ei aducea în viaţa lui de student sărac unica bogăţie spirituală pe care o năzuia. Dar o moştenire neaşteptată, lăsată lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, îi transformă viaţa. Atrasă în lumea marii burghezii, Ela se adaptează la morala acesteia.

Noua sa condiţie socială o conduce la mondenitate şi cochetărie erotică şi dragostea pentru soţul ei scade. În psihologia lui Ştefan Gheorghidiu îşi face loc gelozia. Sentimentul devine exclusiv dominant şi-l torturează. De la nevoia de dragoste absolută la gelozia chinuitoare, acesta este procesul sufletesc al lui Ştefan Gheorghidiu.

La finele activităţii elevii au vorbit şi ei despre romanele de dragoste citite, prezentînd pe scurt subiectul, recomandînd şi celeorlalţi spre lectură.

Iar concluzia e una: Toate în lume sînt dirijate de această lege supremă a universului cu ajutorul căreia Dumnezeu a creat lumea. Dragostea nu va pieri niciodată.