Biblioteca ,,Maramureș” alături de tinerele talente.


Cum se nasc talentele?

Îmi pun adesea aceasta întrebare ori de câte ori ne trece pragul bibliotecii ,,Maramureș”, filiala B.M. „B.P. Hasdeu”, Anastasia Ursu, copilul minune și una din cei mai active utilizatori. Fetița cu aspect de îngeraș și cu o energie molipsitoare, este un soare mic care aduce multa lumina și căldură.

Talentată, modestă, inteligentă, mereu indragostită de poezie, a obținut  „4 de DA” de la jurații concursului ,,Românii au talent”, cu un recital impresionant de poezie.

Cu doi ani în urma în incinta bibliotecii a pășit pragul  fetița cu parul auriu. Până și astăzi de mânuță cu mămica sa, ea trece de la raft la raft, cerând să i se ofere cea mai buna și cea mai frumoasă carte.

La numai cei patru anișori poate da viață versurilor prin care-și manifestă stările emotive profunde. Ascultând poeziile declamate de Anastasia conștientizăm că avem în față un talent autentic, dotat cu harul cuvântului. Fiecărui vers rostit îi dă suflet, viață, pasiune și dragoste. Succesul este remarcat de cele peste 800 de poezii promovate pe canalul ei de youtoube.

  De fiecare dată, când ne vizitează cu familia, o ascultăm cu încântare „crescendo”, sorbindu-i fiecare cuvânt, fiecare sunet, ca pe o muzică divină.

         Noi, echipa filialei mereu am apreciat unicitatea Anastasiei, implicând-o în activitățile noastre pentru a-i scoate în evidență talentul și pentru a prezenta un exemplu viu de urmat semenilor ei.

Numărul celor îndrăgostiți de carte crește zi de zi grație familiei bibliotecii. Suntem mândri că reușim să fim alături de oamenii îndrăgostiți de cultură și limba noastra cea română.

Iubiți poezia cum o iubește și o înțelege Anastasia Ursu!

CA ACASĂ…la „MARAMUREȘ”


Biblioteca alături de voi!         

eu blog                                                 

        Biblioteca modernă este o  sursă informațională majoră, care crează un avantaj serios de a permite utilizatorului accesul liber la raft, la  informații calitative, și este prietenul și ajutorul întregii comunități , tinde să atragă toate categoriile de cititori.

         Noi, Biblioteca „Maramureș”, filială a Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu” suntem o instituție, care funcționează în calitate de centru informațional, științific și cultural situat în sectorul Botanica, și urmărind scopul de a acoperi necesitățile și solicitările specifice parvenite din zona respectivă.Prin voia intâmplării, dar și ale instituțiilor dislocate în preajmă, filiala noastră este unica din rețeaua bibliotecilor, care alături de utilizatorii obișnuiți, oferindu-le servicii tradiționale  și inovatoare (adaptându-le în pas cu schimbările din comunitate), îi deservește cu plăcere și pe persoanele cu dezabilități fizice și intelectuale, indiferent că sunt copii sau oameni în etate.

        Gama serviciilor noastre este destul de variată, colorată și orientată spre a cuprinde toate ramurile de bază caracteristice unei biblioteci moderne, mereu în dezvoltare și gata să intervină la orice solicitare venită din partea cititorului nostru cu gusturi mai rafinate sau idei „năstrușnice”, dar binevenite pentru societate și  ridicării imaginii instituției noastre la un nivel și mai inalt.

       Printre aceste servicii se înscriu cu succes:

  • Accesul liber la toate documentele din colecție;
  • Accesul la INTERNET;
  • Consultarea documentelor în sala de lectură;
  • Împrumut de documente la domiciliu;
  • Împrumutul interbibliotecar (intern și extern);
  • Rezervarea unor titluri solicitate pentru un anumit timp;
  • Prelungirea termenului de împrumut, inclusiv prin telefon;
  • Deservirea la domiciliu a persoanelor dezavantajate;
  • Oferirea unor servicii la distanță (prin telefon, prin e-mail);
  • Oferirea servicii extramuros (la grădinițe, școli speciale, aziluri, centre de zi);
  • Audierea sau vizionarea individuală și colectivă a casetelor audio/video din colecțiile bibliotecii și discuția colectivă a celor văzute;

       Tehnologiile moderne informaționale consolidează rolul bibliotecilor în calitate de centre comunitare. Calculatoarele, puse la dispoziția utilizatorilor în condiții sigure și inofensive, accesibile pentru orice om, mare sau mic este primordial pentru dezvoltarea de mai departe a bibliotecii.

     Sigur,că utilizatorii Bibliotecii „Maramureș” sunt diverși și din acest motiv și  necesitățile acestora sunt diferite: de informare și instruire etc. Poate asta și este cauza, că pentru mulți, Biblioteca „Maramureș” a devenit o a doua casă…

       Uneori, când colaboratorii noștri, observă că un utilizator sau altul este chinuit, mâhnit, fără dispoziție, ii prepară un ceai sau cafea, un biscuite, sau mă rog, ce avem…Relația pozitivă in circuit dintre bibliotecar și utilizator pentru foarte mult contează.

          În afară de serviciile menționate anterior, „Maramureșul” mai prestează și servicii de cercetare bibliografică, de asistență și îndrumare, servicii culturale, cu un palmares excepțional de divers.

           Vom menționa doar câteva din acestea:

  • Serviciul ,,Lecturici”  are ca scop dezvoltarea interesului pentru lectură și adaptarea lecturii la diverse situații de comunicare.
  • Serviciul ,,ProSănătatea ”, acest serviciu vine să completeze informații despre modul sănătos de viață, formează atitudini și deprinderi indispensabili unui comportament responsabil și sănătos.
  • ,,Muzeeum Virtual” se axează pe studierea și cunoașterea patrimoniului cultural național, dar și internațional.
  • ,,Cărți cu benzi desenate” – scopul acestui serviciu este de a crea atmosfera de socializare.
  • ,,ExplorComp” se inițiază persoanele în domeniul IT.
  • ,,Exploram Aplicatii” este un curs instructiv-educativ ce formează pentru copiii deprinderi de a crea desene prin aplicația Paint, Storry Boord Creater”.

        Indiferent de situație, vreau să știți, că Biblioteca „Maramureș” vă iubește și suntem deschiși spre noi colaborări și cu siguranță că vom izbuti împreună să facem lucruri mari și frumoase.

                                            Elena SINIȚA, sef filială, Biblioteca Municipală „B.P.Hasdeu”

Întâlnirea ,,Prietenilor dragi” la Ringul Intelectual


         Runda a doua a Ringului Intelectual „Chișinăul citește” dedicat cărții lui Eugen Doga „Prietenii mei dragi” s-a desfășurat azi în incinta bibliotecii „Maramureș” din municipiul Chișinău. La ea au participat Herghelegiu Denisa, Cornos Corina, Țurcanu Daniela, Tanachi Casandra, Timofte Patricia în echipa „Intelegentele” și Muntean Otilia, Medvedi Evelina, Tcaci Sabina, Dorința Maria, Revenco Ecaterina în echipa „Prietenele”, precum și copii din sectorul Centru, elevi ai liceielor și gimnaziilor din apropierea bibliotecii. Cei mai numeroși au fost cei de la școala-grădiniță nr. 88, liceul „Nicolae Sulac”, liceul „Liviu Rebreanu”…    32        Foarte receptive au fost colegele noastre bibliotecare de la filialele „Ovidius”, „A.Mickiewicz”, doamnele Viorica Morari și Elena Mihailov, care au fost în juriu.                          Copiii au știut bine conținutul cărții datorită faptului ca la runda trecută nu au putut participa, deoarece erau numai două echipe. Ei știau cărtea în cele mai mici amănunte. Dragostea de pisicuțe și cățeluși i-a mobilizat pe toți s-o citească, să facă desene, să însceneze fragmente.

         Prezentatoare a fost voluntara Ecaterina, anul doi la Universitatea „Valahia” din Tîrgoviște. Spiritul ei vesel si copilăresc s-a extins asupra tuturor participanților. Peste tot vedeai și auzeai rîsete, zgomote, răspunsuri înainte de vreme – toți vroiau să învingă, să ia trofeul și laurii de învingători. Multe din secvențe erau însoțite de muzica marelui compozitor. Astfel copii au ascultat „Gramofonul”, „Valsul florilor”, „Orașul meu” și alte lucrări excepționale. E o mare plăcere și onoare să fii gazda unui asemenea eveniment, iar întîlnirea cu creația lui Eugen Doga educă tînăra generație și-i dă imbold să ia exemplu de la marele maestru și să facă la fel, doar suntem neam de daci și romani ca și dumnealui, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, care au existat vreodată pe acest pămînt.

 

„Noroc chior” de Valentina Enache


Valentina ENACHE studentă a Universităţii de Stat din Tiraspol, facultatea de „Filologie”. Născută la 21 martie 1990, în satul Rădenii vechi, raionul Ungheni. Absolventă a şcolii medii de cultură generală din satul natal. A absolvit şcoala medie în 2008. Îi place să scrie proză, versuri, să asculte muzică dans. La moment este membru al Cenaclului MAGIA CUVÎNTULUI, condus de Victoria Fonari.

NOROC CHIOR

Şi totuşi nu avea noroc… era înţeleaptă şi chipeşă dar niciodată nu-i trecu prin gînd că i s-ar putea întîmpla aşa ceva tocmai ei, că va apuca să trăiască şi să treacă prin astfel de destin. Era o perioadă grea, cînd acest destin, blestemat să fie, era foarte dur cu ea. Totul începu într-o bună zi, cînd soţul se întoarse acasă după muncă, obosit ca vai de el, căci cine ştie pe unde o fi umblat?

Părea că totul e bine dar nu a fost aşa să fie. Profita de orice moment ca să înceapă cearta. Se trezi dimineaţa devreme ca să-şi ia rămas bun de la copii pentru că aceştia trebuiau să plece, care la şcoală, care la grădiniţă, ea nu reuşea de una singură să-i petreacă pe toţi. El îi privi lung, dar nu le zise nimic. Cînd veni vremea ca  copiii deja să iasă din casă spre şcoală, adunîndu-şi curaj îi sărută unul cîte unul pe obrăjori şi le rosti un singur cuvînt „adio”, dar copiii erau prea mici pentru a înţelege semnificaţia cuvîntului dat.

Înima ei zvîcnise atît de tare la auzul acestui cuvînt. I se păru o glumă, i se păru că visează, dar nu era aceea ce credea ea, era purul adevăr.

După ce îşi petrecu copiii, ea se întoarse în camera sa deoarece o înecu lacrimile. El la fel se întoare şi începu a-şi aduna lucrurile fără să-şi dea seama că rămîn cinci copii, fără nici un sprijin doar în grija mamei. Ieşind afară , se uită în jurul casei, dar nimic nou, căci cum lăsă acum trei ani această biată femeie cu copiii săi, aşa şi îi găsi. Strigă femeia ca să-i spună şi ei „adio”, dar ea se făcea că nu aude, deoarece ştia că nu va putea suporta durerea provocată de ntenţia soţului. Totuşi ieşi, implorîndu-l să răîmînă, să aibă grijă de copii, căci ea nu mai avea putere de una singură, dar el, atît de ciudat se comporta, de parcă nici nu ar fi fost familia sa. În scurt timp, cu tăria sa de caracter auzi şi soţia sa acelaş cuvînt pe care l-au auzit şi copiii.

El plecă, cu gîndul că niciodată nu se va mai întoarce la soţie şi copii, dar …

Cu ochii plini de lacrimi şi cu durere în suflet se împăcă cu gîndul, căci n-a avut de ales. Un lucru nu-i plăcea şi anume spaima. Nu-i plăcea să fie cuprinsă de spaimă, nici să sperie pe cineva. S-au întîmplat multe lucruri nemaipomenite pentru a trezi în ea teama. Cum însă lucrurile nemaipomenite se întîmplă rar de tot, iar curiozitatea o măcina zi de zi la întrebarea „Oare de ce, care a fost cauza de s-a dezis de copii? Cu ce sunt vinovaţi?”. Sătenii, cum o zăreau o strigau de deoarte:

– Salut leliţă, ce mai faci, ce-ţi mai fac copiii?

– Cresc, răspundea de fiecare dată, zîmbind fals, căci inima îi era plină de durere.

– Dar ai voştri ce mai fac?

– Tot cresc.

Şi era de ajuns, că, de, copiii aşteptau să se întoaarcă mama …

De dimineaţă pînă seara, de cu primăvară pînă toamna tîrziu, an cu an a ajuns la concluzia că nimeni nu-i veşnic pe lume, toate sunt trecătoare. Îşi îmbrăca copiii cu ce avea, aceştia purtînd hainele unul de la celălalt. Ştia multe lucruri di viaţă, se descurca bine, deoarece rămînînd de mică fără părinţi, ea i-a crescut şi pe fraţii ei mai mici.

Părea că a fost adusă pe lume anume pentru a suferi şi a învinge răul. Era mîndră de locul de care-l ocupa în societate, mîndră de ceea ce însemna pentru copii …

n-avea noroc. Feme – de-a mai mare dragul să o priveşti, femeie de casă, cu plete creţe şi negre ca pana corbului, cu fruntea lată şi senină, cu sprîncenele stufoase, cu ochii mari, negri ca murele şi strălucitori ca fulgerul, cu obrajii rumeni ca doi bujori, înaltă la stat, îngustă în spete, subţire la mijloc, mlădioasă ca un mesteacăn, uşoară ca o căprioară şi ruşinoasă ca o fată mare; ea totuşi nu avea noroc.

Anii treceau, copiii creşteau,  cei mai mari plecaseră să facă carte departe de casă şi ea de pe zi pe zi se ofilea de ddurere, ca într-o zi o va copleşi singurătatea. A ajuns şi ziua cînd ultimul copil îşi luă rămas bun de la mamă şi plecă în lume, deci toţi îşi luaseră zborul, care la muncă, care la învăţat … rămase singură, decizia ei a fost de a pleca undeva cît mai departe, laa muncă pentru a-şi putea susţine copiii. Nişte rude mai îndepărtate se zice că doreaau să o ajute material, dar ea a ţinut morţiş să le facă de una singură, cu mîna sa, şi poate anume de aceea lucrurile făcute de ea, aduceau prin ceva a văduvă. Cu vremea a adunatbani, şi-a reînnoit casa, dar mă rog, aşa cum putea ea, căci era văduvă.

– Mă rog, zîmbeau înţelegători sătenii, dac-o trăit o viaţă întreagă fără bărbat …

Cei care trăiau mai pe aproape, adică vecinii se jurau că au văzut cum venea un bărbat străin, adică ea se recăsătorise, ziceau ei, dar au fost luaţi în derîdere de către tot satul, pentru că dacă avea bărbat semăna şi casa a gospodar, dar aşa aducea avăduvă. Copiii care veneau rar acasă, aşa ca şi ea, plecînd la muncă se întorcea atunci cînd reveneau ei. Şi, fericiţi, cînd se întîlneau, se aşezau toţi pe prispa casei şi fremătau o melodie:

„Cinci am fost în grija mamei,

Ne-a crescut, ne-a legănat,

Tata ca pasărea toamna

S-a dus şi ne-a lepădat.

Greu i-a fost mamei, ştim bine,

Pîn’ ne-a ridicat pe toţi.

Nu s-a jeluit la nimeni

Şi nici n-a cerşit la porţi.

A avut soartă haină

N-a avut deloc hodină

Cînd ne petrecea la şcoală

Şi-ascundea lacrima în poală.

Douăzeci de ani, mai bine,

Tata pe la noi n-a dat

Şi ne-a întrebat oricine

Numai el nu ne-a-ntrbat

De-am văzut căldură-n casă,

Ce mînca ce încălţa

De-am avut pîine pe masă

De-am avut cu cce.o mînca …

Cît i-a fost dorul de-îmblat

Drum spre casă n-a aflat

Cît n-a ştiut de nevoi

Nu şi-a amintit de noi.

Lasă mamă nu mai lăcrima

5 vom creşte, 5 te-am ajuta

Ţi-am aduce bucurie, fericită ca să fii.

Auzind cum e străvită, se făcea a zîmbi şi pleca în ospeţie să vadă ce-i mai fac vecinii. Ca şi toate văduvele revenite din străinătatea singurătăţii. Chiar şi atunci cînd se pomenea în mijlocul mulţimii, rămînea oarecum sub ocrotirea propriei ssale singurătăţi. Împovărată de grijile ce le avea, se veselea şi ea cum putea împreună cu semenii ei. Dar, deodată, parcă un duh rău dădu peste ea. Plîngea aşa din senin, şi-o fura tristeţea, şi rămînea dusă pe gînduri, cu privirea rătăcită, hăt departe la acea casă în care şi-a crescut copiii.

– las-o că s-a dus să-şi caute bărbatul, ziceau oamenii, văzîndu-şi înnainte de petrecere.

Satul o urmărea cu un fel de stimă ce semăna mai mult a zaviste. Se zicea că harnică mai ceva ca furnica, gospodină în toată legea, că, ehe, de-ar fi fost măcar jumate din femei din tot satul aşa de harnice, de-ar fi fost măcar jumate atît de răbdătoare şi grijulii, acum nu mai ajungeau copii lor la închisoare sau să umble vagabonzi. Se spune că e cam zgîrcită la vorbă, căci atunci cînd o întîlnea cineva să stea la vorbă, eale răspundea scurt:

– Mă aşteaptă copiii!

Şi, se mirau sătenii pentru ce o fi adunat ea acolo în sufletul ei cuvînt cu cuvînt, glumă cu glumă, ce are ea de gînd să facă, şi cui să i le spună? După ce-o tot vorbeau de rău în fel şi chip, se gîndea fiecare în sinea lui, mă rog, cînd ai copii şi ai cu cine sta de vorbă, poţi să taci şi cu săptămînele, iar cînd eşti numai necazuri, numai durere-n suflet, nici nu poţi ca să nu-ţi uşurezi sufletul!

Se mai zicea: deşteaptă ca şi văduva cu cinci copiii. Alţii ziceau ccă e înzestrată cu darul tăcerii, şi tăcutul cela are o semnificaţie aparte. Dar, pe de altă parte, cum să nu fie deştept cel care n-are timp pentru a cerne toate prostiile ce-i trec prin cap …

Lumea însă, de, ca lumea. Cei mai omenoşi se mulţumeau cu faptul că, cînd se întîlnesc cu ea, îi salută, iar alţii căutau a zăbovi o clipă, două, la gardul care abia se ţinea pentru a se chiorî în gospădăria femeiei să vadă cum se descurcă de un asingură. După care rîdeau şi-şi vedeau de drum, pentru că femeile harnice după cum se ştie, de dimineaţă şi pînă seara tîrziu nu-şi văd capul de treabă. Atunci, cînd se întîmplă să fie stăpînă prin curte şi vedea oamenii opriţi la gardul său, îi saluta din depărtare aşezîndu-şi basmaua, drept semn de bunăcuviinţă, asculta răbdătoare să vadă cu ce drept s-o fi oprit sătenii ei pe la ea. Stăteau săracele gospodine, şi-şi tot lungeau vorba în fel şi chip poate or fi poftiţi să intre, dar, cum am mai spus n-avea noroc …

Cînd se întorcea din străinătate pe mai mult timp, nu se odihnea cît ar fi trebuit dar dis-de-dimineaţă ieşia şi pleca la muncă în cîmp pentru a-şi prelucra ogoarele.

Dar ce folos, oricum ea nu reuşea să strîngă roada, o strîngeau rudele care totodată o şi folosseau., sau altcineva mai apropiat.

Îi era greu dar se descurca, de multe ori îi venea fel şi fel de gînduri prin minte de multe ori chiar nu mai avea cheful de a trăi, dar cu gîndul la copii totul revenea la normal. Orice nu s-ar fi întîmplat, ea se gîndea spre binele copiilor, o singură întrebare o măcina:

– De ce viaţa e atît de crudă? De ce soţul ei e atît de pervers?

De multe ori sse întîmpl să-şi viseze soţul că se întoarce acasă, dar ea nu credea în superstiţii aşa că spunea că sunt aiureli, spunea că poate se gîndeşte prea mult, de ce a plecat, poate şi din această cauză. Anii treceau, pentru ea viaţa dintr-o parte era mai uşoară, din alt punct de vedere îi era mai greu, şi anume atunci cînd copiii se căsătoriseră şi aveau şi ei copii la rîndul lor. După ce se căsătoriseră toţi, ea vînduse casa şi plecă cu traiul la fiul cel mai mic. Toţi copii erau prin diverse ţări, căci acolo se restabilise cu traiul, acolo s-au şi căsătorit.

Bunătatea de care ădea dovadă nu i-a ajuns nici atunci cînd s-a bărbatul ei acasă.

El totuşi s-a întors dar în zadar …

Viaţa pe care şi-o închipuise el că o va trăi alături de copii şi soţia care-i fusese fidelă, nu mai era acea de acum 20 de ani.

A rămas ca un stan de piatră cînd a auzit de la vecina lui, că aceasta nu mai este locuinţa sa, că nici un copil, ba chiar mai mult, nici soţia sa nu este în sat.

Copii au auzit că el îi caută, dar nici nu aveau de gînd să se răspundă cu tatăl lor. A venit acum cînd ei nu mai au nevoie, a apărut atunci cînd sunt şi ei la rîndul lor părinţi.

„Cel mai mare zicea:

Acum la bătrîneţe

Iată-l vine prin ospeţe

Se-nchină la fiecare

Să-l primim în casă iară

Măritate şi-nsuraţi sunt toţi

Ce vei spune oare la nepoţi?

Este-o vorbă din popor

Nu-ntorci apa la izvor

Ai venit acasă tîrzior

Cine-a crede că ne este dor

Pentru noi eşti un străin

Frunză amară de pelin”.