DESPRE URĂ de Gabriel Liiceanu

Am căutat la raft o carte care ar corespunde stării mele sufletești. Și n-am găsit, dar am dat de cărțile domnului Gabriel Liiceanu și nume Despre minciună, Despre limită, Despre seducție, Declarații de iubire etc.

Am ales pentru lectură cartea Despre ură. Mi se pare un fenomen foarte răspîndit în societatea noastră post-socialistă. Este moștenirea noastră grea, durută. Nu zic există și minciună destulă, și seducție, și cîte un strop de iubire mai picură în sufletele noastre, dar totuși e mult prea multă ură. Am citit cartea cu interes și tristețe. Cartea este structurată pe patru capitole, Cuvînt înainte și În loc de concluzie. Capitolul I, întitulat Ce ste ura? Disocieri și definiții, depistează două tipuri de ură: ura ”de pornire” și ura de reacție. Cum se naște ura? De unde? Apare din neputința de a iubi, prin mecanismul de jefuire genetică și prin uzurpare de statut. Capitolul al II dezvoltă ideea de la ura spontană (necultivată) la ura cultă (educată și cultivată), ca să ajungă la ură și ideologie. Paragraful ”Diferența dintre crima izvorîtă din ura lui Cain și crima izvorîtă din ura modernă” conturează clar următoarea idee: spre deosebire de ura lui Cain, care se stinge din clipa în care Abel dispare, obiectul urii moderne nu e nici individual și nici finit, ura modernă reușește o performanță extraordinară: ea nu se stinge odată cu săvîrșirea primei crime pe care a generat-o, ura poate lucra la infinit și crima prin care ea se satisface poate fi repetată. Paradoxul urei organizate ideologic este că obiectul ei nu dispare odată cu crima.

Surprinzător pentru mine (nu m-am găndit la ură sub acest aspect) a fost Capitolul III Intelectualul și ura. Bizar sună pentru mine formula Intelectualul ca organizator al urii.

Capitolul IV Intelectualii și ura în România după 1948 și pînă astăzi elucidează ura organizată ca principiu de guvernare care a pustiit guvernarea română, a pustiit sufletele oamenilor și relațiile dintre ei. Procesul acesta a avut loc și în scietatea noastră.

Marina Casap

LOLITA de VLADIMIR NABOKOV

Lolita este cel mai de succes roman al scriitorului emigrant din Rusia, Vladimir Nabokov. I s-a recunoscut repede opera de valoare Lolita, plină de formulări strălucitoare, jocuri literare și ghicitori, care sînt atît de tipice pentru stilul lui Nabokov.

Romanul se poate citi ca o carte despre o dragoste mare și adevărată, dar chinuitoare, fiindcă este interzisă. Este povestea unui nebun, care transformă un copil în centrul pasiunii sale. O iubește într-un anume mod, dar egoist și fără rețineri. Lolita nu este altceva decît un obiect pe care Humbert, un ”scîrbos groaznic”, o silește cu poftele lui. Un om bolnav, a cărui dragoste mare și rea îl transformă într-un distrugător, iar Lolita este o sclavă, sacrificiul lui.

”Nu voi regreta niciodată că am scris Lolita. A fost asemenea unui joc de puzzle frumos – pe măsură ce-l inventam, îi și găseam soluția. Bineînțeles că a eclipsat total celelalte scrieri ale mele, dar nu pot să-i port pică. Un farmec straniu, tandru o învăluie pe această nimfetă mitică.” Vladimir Nabokov

Una dintre cele mai rafinate cărți ale modernismului, cu un material ”îndrăzneț”.

TOBA DE TINICHEA de Günter Grass

Cea mai mare senzație literară de după război ( anul 1959). Cartea are un stil de povestire sălbatic, o fantezie aparent nelimitată a autorului, un unghi de privire grotesc, sub care este învins trecutul.

Romanul sparge granițele realismului, avîndu-l drept personaj principal și narator pe un pitic înzestrat cu o inteligență infernală, un monstru care își subjugă semenii cu ajutorul unei tobe jucărie. Micuțul Oscar povestește foarte plastic despre aventurile părinților lui și aventurile pe care le-a trăit în război, decădere și alungare.

În aceeași măsură în care a fost lăudat de recenziști, romanul a fost și acuzat ca fiind un pornograf, un denigrator al lui Dumnezeu, un nihilist fără scrupule. În unele state americane, Toba de tinichea a fost interzisă în anii 1990 pentru uzul în școală. Dar Grass nu descrie numai sexualitatea cu realism, care nu este potrivit pentru fiecare cititor. Într-un pasaj se povestește cum este scos un cap de cal plin de țipari din Lacul de Est. Mama lui Oscar se scîrbește groaznic, dar este totuși silită de soțul ei să mănînce țiparii pregătiți de el.

Scurtă apreciere: Un spectacol baroc, cu un erou de neînlocuit – Toba de tinichea este triumful care i-a rămas lui Günter Grass.