CITITORUL DIN PEȘTERĂ de Rui Zink


Imaginați-vă o lume fără televizor. Și fără computer. Și fără mașini, și fără nicio comoditate cotidiană. V-ați imaginat? Acum imaginați-vă că sunteți într-un loc, unde sunt o mulțime de cărți. V-ar tenta să le citiți pe toate?

Cam în așa situație a fost plasat eroul principal din mini-romanul lui scriitorului portughez Rui Zink „Cititorul din peșteră”, care dintr-un băiețandru de cartier a devenit scriitor datorită unui intelect superior. Nu intelectul baiatului, ci al lui Anibalector (Animal Lector). Cine este acesta? Aflați din cele ce urmează.

Într-o manieră accesibilă, organizat într-un cadru de poveste, scriitorul îl plasează pe un puști în diverse peripeții, din care acesta iese ca să intre în alta și mai neașteptată. Totul începe atunci pe vremea când eroul nostru era un puști care, în virtutea conflictelor de familie, devine un hoțișor de târg, intrând într-o gașcă. Ceea ce îl determină forțat să se aventureze este o trupă de gardieni, care urmăresc un hoș, iar imaginația și conștiința tâlhărașilor sunt atât de bine dezvoltate, încât cred că anume ei sunt dați în urmărire. Fiecare se ascunde unde nimerește, iar personajul nostru ajunge tocmai pe un vas maritim. De aici începe adevărata aventură.

În aceste condiții, baiatul este descoperit, luat în comanda corabiei și află că echipajul, ghidat de căpitanul lor, pleacă în căutarea unui anume Anibalector – un monstru care are patima cititului. Incredibil, nu? Trecând prin diverse încercări, eroul se trezește într-o peșteră după o furtună pe mare. Aici face cunoștință cu un alt erou, destul de ciudat la înfățișare, dar cu o inteligență fenomenală. Este vorba de Anibalector, animalul cititor, cel vânat de colegii de echipaj. La început cu spaimă, dar apoi cu o îndrăzneală care se transformă în plăcere, tânărul întră în contact cu animalul, ba chiar îi devine prieten de lectură. În acest timp, băiatul reușește să citească, la început de nevoie, apoi din curiozitate, o mulțime de cărți recomandate de noul său prieten, începe să guste din fructul cunoștințelor și asta începe chiar… să-i placă!

Catalogată de critică drept o parabolă a contemporaneității, nu ne rămâne decât să fim de acord cu aceasta, cu mențiunea că este o parabolă a lectorului contemporan. Ciudată remarcă, dar totuși cu un adevăr incontestabil, în ziua de astăzi doar lipsa tehnicii poate să-l mai pună pe om în raport cu lectura. Totuși rămâne să sperăm că biblioteca este acea peșteră în care orice om-lector poate să vină oricând să-și alimenteze foamea de cunoaștere în cel mai benefic mod.

Până la acest moment, „Cititorul din peșteră” rămâne a fi una din cele mai valoroase, mai didactice și mai accesibile cărți, care deschide lumii nu o perspectivă de cunoaștere, ci mai degrabă un tablou al actualității, fiind un depozit intertextual de mare importanță. Prin acest minunat roman veți descoperi ceea la ce omenirea a început să închidă ochii, veți descoperi marile cărți ce orice om trebuie, aproape este obligat, să le citească.

Dacă v-ați adresa cu întrebarea „ce carte să citesc?”, v-aș răspunde cu cea mai mare siguranță – „Cititorul din peșteră”! Această șansă lecturală nu trebuie să fie ratată de nimeni!

Diana UNGUREANU,

voluntară la biblioteca „Maramureș”

TEMA PENTRU ACASĂ de Nicolae Dabija


Romanul prezentat este salutat de critici și solicitat de cititori: ”Romanul lui Nicolae Dabija e un model de limbă românească. Semn că și-n Basarabia se scrie bine, iar pe alocuri și mai bine decât se scrie la București sau Galați. Basarabenii nu trebuie să aibă complexe: marea literatură românească se scrie și la Chișinău, ca oriunde în Țară unde creează maestru. Dacă românii cumpără cu sutele de exemplare aceeași carte înseamnă că asistăm la o revoluție în domeniul cărții, care trebuie să ne bucure.” – Ion Lazu, prozator și poet român;

”Prin acest strălucit debut ca romancier, Nicolae Dabija se dovedește a fi un scriitor total și un model uman. Traducerea acestei cărți în limbi de circulație internațională l-ar aduce, după opinia noastră, în apropierea unui binemeritat Premiu Nobel, ceea ce ar fi o mândrie națională și o dovadă că literatura română nu vine cu firimituri la masa marilor literaturi ale lumii.” – Tudor Nedelceea, scriitor român;

”În anul 2010 în cadrul campaniei ”Chișinăul citește o carte”, care s-a transformat în ”Republica citește o carte”, a fost propus spre lectură romanul ”Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija. Cartea s-a bucurat de o solicitare deosebită, fiind împrumutată la bibliotecile din Chișinău de 17.572 de ori. În total, în republică, începînd cu luna aprilie, cînd a fost lansat proiectul, romanul ”Tema pentru acasă” de Nicolae Dabija a fost împrumutat de la biblioteci de peste 100 000 de ori, fiind cea mai citită carte de beletristică națională din ultimii zece ani.” – Elena Vulpe, directoarea Bibliotecii ”Onisifor Ghibu”.

Nicolae Dabija este un scriitor și istoric literar din RepublicaMoldova. Autor a peste 50 de volume de publicistică, eseuri, poezii (unele traduse şi editate în SUA, Italia, Federaţia Rusă, Ucraina), a ciclului de manuale de istorie “Daciada“ pentru clasele I-IV și a unui manual de literatură română pentru clasa a IV-a. Este directorul săptămânalului Uniunii Scriitorilor dinMoldova”Literatura și Arta” și președinte al Forului Democrat al Românilor din RepublicaMoldova.

Romanul de faţă este o scriere despre regăsirea de sine, despre fiinţarea în timp şi spaţiu a unui personaj aflat într-o situaţie tragică, dar prin biografia căruia poate fi recuperată o istorie.

Naratorul poartă numele Ivan Ivonov-15 şi-l găsim în orfelinat. Spre deosebire de ceilalţi copii, Ivan Ivanov-15 are o taină pe care o ţine ascunsă. Pe la trei-patru ani el descoperă că are tatuat ceva pe partea interioară a braţului, ulterior citind cuvîntul Mircea. Îşi descoperă adevărata identitate abia la 13 ani, cînd este găsit în orfelinat de tatăl său Mihai Ulmu, profesor de limba română, arestat pentru că era „contra poporului”. Din acel moment, naratorul se desprinde de sine şi devine narator obiectiv, reconstituind viaţa părinţilor săi, începînd cu lecţia de limba şi literatura română din 1940 şi pînă la revenirea în Poiana, după 13 ani, Mihai Ulmu avînd surpriza să fie aşteptat de foştii săi elevi pentru a încheia ora cu „tema de acasă”.

Cartea este despre drama deportaților basarabeni și despre credința în Dumnezeu care i-a ajutat să o depășească. E tragedia unor oameni nevinovați, umiliți de regimul comunist pentru simplul fapt că gândeau altfel. El – Mihai Ulmu – profesor, și ea – Maria Răzeșu – elevă.”E Ea, femeia pe care o căutase atît, dar care îl găsise ea” (p.113). Dincolo de tragedia deportărilor sau în paralel, urmărim o frumoasă poveste de dragoste (deși una neordinară): “Ființele lor se amestecară: el era ea, ea era el, iar lumea erau ei” (p.114); “A spune cuiva te iubesc este o invitație la veșnicie”(p.140).

Sînt pagini frumoase, unde comentariile sînt de prisos: “De cîteva ore, de cînd are un urmaș e ca și cum Dumnezeu i-ar mai fi pus la dispoziție încă o viață. E ca și cum, la timpul său, trăit și netrăit, s-a mai adăugat un alt timp, sufficient, pe care-l va trăi altcineva”(p.208).

„Tema pentru acasă”  este mai mult decît un roman, mai bine spus este  un ghid practic, care destăinuie cititorilor importanța unui mentor într-o viață scurtă și noduroasă de om. În urma lecturării, realizăm că în fiecare din noi există un Mircea născut dintr-o Marie, care știe că undeva acolo îl caută un  Mihai spiritual. Ca și creator de destine, Nicolae Dabija  își înzestrează eroii cu abilitatea de a construi din credință, speranță și chiar din oroare scări spre cerul evadării fizice și sufletești. În lupta pentru adevărurile depozitate în scoarța cerebrală a neamului, însuși Dumnezeu  intervine cu milă și miracole, deoarece  deznaționalizarea  stalinistă și-a setat agenda în direcția trimiterii Celui Preaînalt … în concediu.

Un roman profund, percutant, cu un conținut zguduitor. Citind acest roman retrăiești împreună cu protagoniștii acele sentimente puternice ale ființei omenești – dragostea, libertatea, durerea, răbdarea, sacrificarea ș.a. Merită să-l citiţi cît de curînd.

Elena LEAH, 

utilizator fidel

Dacă dragoste nu e, nimic nu e…



Pe 14 februarie îndrăgostiţii din întreaga lume l-au sărbătorit pe Sfîntul Valentin, protectorul îndrăgostiţilor, iar peste cîteva zile, pe 24 februarie vin Dragobetele – ziua constituirii perechilor, o sărbătoare moştenită încă de la strămoşii daci, o sărbătoare neaoşă a neamului nostru. Sînt zile speciale pentru cei îndrăgostiţi, cei care se iubesc, dar şi pentru cei care visează ca arcul lui Cupidon să-i nimerească cu săgeata dragostei.

Cu acest prilej Biblioteca “Maramureş” a invitat elevii claselor a IX  de la Liceul “Nicolae Sulac”,  pentru a consacra o zi DRAGOSTEI, la o discuţie cu mottoul: Dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Domnişoara Elena Leah, moderatorul activităţii, împreuna cu elevii a încercat să dea o definiţie pentru acest cuvînt murmurat chiar şi de cei ce nu-i cunosc cu adevărat sensul. Fiecare si-a expus aforistic părerea cam ce ar însemna dragostea pentru fiecare din ei.

Dragostea e o bucurie. Dragostea e o nebunie. Dragostea e atotputernică, ea face minuni. Dragostea ne înfrumuseţează viaţa, dar tot ea o poate şi zdrobi. Numai prin dragoste cunoşti cu adevărat lumea. Nu e dragoste dacă nu e reciprocitate. Dragostea uşor găsită nu e dragoste adevărată. Dragostea cere jertfe şi compromisuri. Da aşa e ea dragostea…

E firesc că sunt doar la vîrsta copilărie şi adevărata dragoste urmează să o cunoască.  La această oră, însă,  s-a discutat doar o latură – dragostea în artă şi anume în literatură. Dragostea a inspirat muzicieni, pictori, sculptori, scriitori şi datorită dragostei au apărut cele mai frumose şi mai valoroase opere de artă. Nimic nu sensibilizează inimile mai delicat decît căteva rînduri de dragoste, scrise la lumina sufletului, cu peniţa muiată în zorii dimineţii.

Iubirea luminoasă, tainică, sfîntă, divină, eternă, sinceră, curată, profundă, aleasă, fascinantă, înălţătoare, sublimă, purificatoare, minunată, fierbinte, nebună, romantică, platonică, iluzorie, efemeră, inexplicabilă, irepetabilă – a inspirit pe mai toţi poieţii lumii, chiar şi cei mai raţionali nu au putut rămîne indiferenţi  în faţa acestei legi.

S-a spus că cel mai vechi mesaj scrijelit de mina omului ar fi o solie de dragoste, chiar dacă aceasta ar fi o erezie a unor visători nebuni. Pentru copii au fost selectate cîteva rînduri din Biblie, Cîntarea cîntărilor ca fiind cele mai vechi gînduri de dragoste:

 

Să mă sărute cu sărutările gurii lui!

Căci toate desmierdările tale sînt mai bune de cît vîntul,

mirodeniile tale au un miros plăcut.

Numele tău este ca o mireasmă vărsată.

De aceea te iubesc pe tine fetele! etc.

 

Au ascultat cu interes aceste fragmente din Biblie, a urmat  Parabola Iubirii, un text vechi de dragoste, după care elevii şi-au expus părerea asupra celor lecturate. Nimic nu este mai frumos şi mai sublim pe această lume decît dragostea cea mare, care înalţă şi purifică sufletele noastre. Doar ea dă sens existenţei omului şi îl apropie sau chiar îl contopeşte pe acesta cu divinitatea.

Fie ca eşti implicat într-o relaţie, fie că eşti singur, poveştile romantice vor rămîne întodeauna nemuritoare şi te vor face să visezi. Şi, cine ştie, poate şi povestea ta este la fel de romantică ca a personajelor principale. S-au recomandat spre lectură cîteva romane de dragoste din literatura română şi universală.

 

Romane de dragoste din literatura univarsală

Love Story de Erich Segal

Dragostea înseamnă să nu spui niciodată “îmi pare rău”.  Probabil      una dintre cele mai frumoase poveşti de dragoste spuse vreodată, “Love Story” cu siguranţă nu te va lăsa indiferent. Autorul a creat o poveste remarcabilă în care generaţii întregi de tineri s-au regăsit. Romanul este povestea a doi tineri colegi de facultate, a căror dragoste a rămas nemuritoare. Oliver Barrett, un tînăr care provenea dintr-o familie înstărită şi Jennifer Cavilleri, o tînără modestă, dar cu multe vise, se îndrăgostesc. Părinţii lui Oliver îi trasaseră deja întreaga viaţă, după bunul lor plac, iar Jennifer îşi dorea cu ardoare să studieze muzica la Paris. Dragostea lor este însă mai puternică decît visele şi planurile părinţilor. Oliver renunţa la averea părinţilor şi se căsătoreşte cu Jenny. Traiul modest nu îi sperie pe cei doi tineri, care sunt fericiţi împreună. Însă viaţa nu este întotdeauna aşa cum ne aşteptăm. Planurile celor doi tineri pentru o viaţă întreagă alături se spulberă atunci cînd Jenny este diagnosticată cu leucemie.

Pe aripile vîntului de Margaret Mitchell

Romanul lui Margaret Mitchell este unul dintre cele mai reprezentative pentru literatura americană. În afară de povestea tulburătoare de dragoste dintre cei doi eroi principali, cartea este şi povestea întregii Americi. Pe aripile vîntului este una dintre cele mai cunoscute poveşti de dragoste: aceea dintre Scarlett O’Hara şi Rhett Butler. Planurile lui Scarlett, pasiunile ei şi eforturile de a salva Tara sunt punctele forte ale romanului. În această lume a relaţiilor reci şi brutale pe care Nordul industrial o aducea pe pămîntul plantatorilor sudişti, numai Scarlett şi Rhett pot supravieţui. Aceasta este marea lor dragoste şi împlinire.

Mîndrie şi prejudecata de Jane Austen

Mîndrie şi prejudecată este un roman sensibil şi romantic. Este un amestec între iubire, drama, eşecuri şi izbînzi, dar în final reuşeşte să ne convingă ca o astfel de dragoste este posibilă. Cartea ne spune povestea celor cinci surori Bennet: Jane, Elizabeth, Mary,Catherine şi Lydia şi  poveştile lor de iubire. Cei care sunt vinovaţi de   sentimentele “necurate” ale fetelor sunt cei doi tineri, Charles Bingley şi Fitzwilliam Darcy.

Povestea se derulează meticulos şi pune aristocraţia engleză de la sfîrşitul anilor 1700 într-o lumină interesantă, în care doamnele din societatea boierească încearcă să impună tinerelor ce partener de viaţă să-şi aleagă. “Mîndrie şi prejudecată“ este povestea independenţei şi curajoasei Elizabeth Bennet, una dintre cele cinci surori care trebuie să ia în căsătorie pe bogatul, dar arogantul Mr. Darcy. Ceea ce urmează este una dintre cele mai frumoase, amuzante, naturale, încîntatoare, inteligente şi savuroase curtare cunoscută în literatură.

La răscruce de vînturi de Emily Bronte

Potrivit unui sondaj realizat în Marea Britanie, „La răscruce de vînturi” a fost aleasă cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor. Romanul prezintă povestea zbuciumată de dragoste dintre Heathcliff şi Catherine Earnshaw. La răscruce vînturi este o poveste pasionantă de dragoste şi răzbunare şi subliniază forţa distructivă a iubirii: Catherine şi Heathcliff, deşi împart o dragoste puternică, sfîrşesc prin a se distruge reciproc.

Jane Eyre de Charlotte Bronte

Romanul Jane Eyre este izvorît dintr-o viaţă plină de greutăţi şi suferinte, de frămîntări şi constrîngeri, care au ascuţit mult agerimea de spirit a eroinei nespus de simţitoare. Charlotte Bronte foloseşte arta pentru a proclama adevăruri trăite. Ea oferă tuturor ceva din propria ei viaţă amară şi tragică, prin marturisirea revoltelor şi nădejdilor, deziluziilor şi visurilor.

 

Poveşti de dragoste din literatura română

Critici şi scriitori români contemporani au făcut un top al celor mai frumoase poveşti de dragoste din literatura română. Cu toţii au fost de acord că perioada interbelică a fost cea mai prolifică din acest punct de vedere. Cele mai frumoase poveşti de iubire au fost scrise de Mircea Eliade, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Gib Mihaescu şi Garabet Ibraileanu. Ei au oferit cititorilor, prin paginile cărţilor, momente emoţionante şi frumoase.

Maitreyi de Mircea Eliade

Opera lui Mircea Eliade este un roman de o remarcabilă intimitate. “Maitreyi” este povestea de iubire a lui Alain, un tînăr francez cosmopolit care ajunge în India.  Această ţară îl atrage imediat, prin mister, frumuseţe şi cultură. Însă şi altceva îl mai atrage în India. Este vorba de o tînără indiancă, Matreyi, fiica gazdei sale, de care se îndrăgosteşte. Ceea ce urmează este o poveste de dragoste atipică pentru acea perioadă şi mai ales pentru acele locuri. Este o poveste de dragoste care se dezvoltă frumos, senzual şi mistic, dar care se sfîrşeşte tragic.  Prin sensibilitate şi naturaleţe, Maitreyi reprezintă eternul feminin, care iubeşte cu adevărat.

Patul lui Procust de Camil Petrescu

În Patul lui Procust, Camil Petrescu prezintă dramele iubirii şi ale intelectualului. Personajele se definesc prin neputinţa de realizare prin comunicare, atît pe plan erotic, cît şi pe plan social. Personajele cărţii lui Camil Petrescu au o existenţă paralelă. Fred o iubeşte pe doamna T, dar nu îşi mărturiseşte iubirea, Ladima o iubeşte pe Emilia, iar Emilia nu iubeşte pe nimeni. Cel care aduce în prim plan viaţa celorlalte personaje, dar şi a lui însuşi, este Fred.

Pentru  Fred Vasilescu, iubirea este experienţa fundamentală. Dragostea înseamnă cunoaştere. Intîlnirea cu doamna T. este un punct de referinţă în existenţa sa: „noţiunea de normal eu nu o am decît comparînd existenţa mea de dinainte de a întîlni pe doamna T. cu existenţa mea de acum”. Iubirea pentru doamna T. a dat sens existenţei sale şi îi lărgeşte sfera spirituală: „nici nu bănuiam atîtea înţelesuri cîte îmi sar în ochi de atunci încoace”.

Ultima noapte de dragoste, întîia noapte de război de Camil Petrescu

Ştefan Gheorghidiu se căsătoreşte cu Ela din dragoste. El era student la Filozofie, ea la Litere. Dragostea dintre ei aducea în viaţa lui de student sărac unica bogăţie spirituală pe care o năzuia. Dar o moştenire neaşteptată, lăsată lui de Tache Gheorghidiu, unchiul sau foarte bogat, îi transformă viaţa. Atrasă în lumea marii burghezii, Ela se adaptează la morala acesteia.

Noua sa condiţie socială o conduce la mondenitate şi cochetărie erotică şi dragostea pentru soţul ei scade. În psihologia lui Ştefan Gheorghidiu îşi face loc gelozia. Sentimentul devine exclusiv dominant şi-l torturează. De la nevoia de dragoste absolută la gelozia chinuitoare, acesta este procesul sufletesc al lui Ştefan Gheorghidiu.

La finele activităţii elevii au vorbit şi ei despre romanele de dragoste citite, prezentînd pe scurt subiectul, recomandînd şi celeorlalţi spre lectură.

Iar concluzia e una: Toate în lume sînt dirijate de această lege supremă a universului cu ajutorul căreia Dumnezeu a creat lumea. Dragostea nu va pieri niciodată.