Publicat în Educaţia copilului, LECTURILE VERII - 2011

Învaţă o nouă limbă şi vei căpăta un nou suflet


Pentru a învăţa o limbă străină nu se cere o pregătire specială, se cer în schimb o deosebită preocupare intelectuală şi un interes viu şi constant. Cînd înveţi o limbă nu numai că te apropii de o lume nouă, cunoşti alte civilizaţii, dar şi depăşeşti barierele personale şi naţionale, ai posibilitatea de a fi înţeles şi de a înţelege.

Oamenii doresc să cunoască o limbă străină şi numărul celor care studiază este foarte mare, dar cei care ajung să stăpînescă limbile studiate la un nivel suficient sînt relativ puţini.

Filiala “Maramureş” împreună cu organizaţia de voluntariat Projects Abroad, cu care colaborează de cîţiva ani, a organizat în această vară Clubul Învaţă engleza / franceză cu noi. Orele au fost organizate cu o periodicitate de 4 ori pe săptămănă (luni – marți: engleza, miercuri-joi: franceza) avînd drept scop promovarea limbii şi culturii engleze și franceze. Lecţiile interactive de învăţare a limbilor străine au fost  citite de către Poldane Fosset Morgan Aline, lector universitar, voluntară din Franța. Vîrsta celor care au frecventat aceste cursuri este cuprinsă între 6 şi 60 ani. Învăţarea limbilor străine este o activitate care se adresează tuturor, indiferent de vîrstă sau de motivul care a condus la decizia de a studia.

Profesoara i-a familiarizat cu noţiunile elementare ale gramaticii, lexicului, morfologiei şi sintaxei. S-a lucrat cu dicţionarele,au lecturat şi  tradus din operele marilor scriitori clasici şi contemporani, au învăţat cîntece şi poezii în aceste limbi.

Un accent deosebit în cadrul lecţiilor s-a pus pe însuşirea  de deprinderi şi cunoştinţe care să permită participanţilor să comunice eficient în aceste limbi. S-au bucurat să comunice într-o atmosferă informală şi prietenoasă, captivaţi de jocuri şi distracţii, folosind cunoştinţele pe care le aveau şi asimilînd altele prin comunicare. S-a combinat reuşit distracţia cu exersarea limbilor străine.

Cele mai solicitate au fost orele de limbă engleză. Rezultatul acestei necesităţi este că engleza este limba dominantă pe plan internaţional în toate domeniile: ştiinţei, comunicaţiei, afacerilor, divertismentului, diplomaţiei. Cunoaşterea acestei limbi este necesară pentru angajarea în anumite domenii, profesii sau ocupaţii.

Au fost doritori de a studia şi limba franceză, limba unei vechi şi bogate culturi, şi, în acelaşi timp, una din limbile de circulaţie internaţională. Însuşirea acestei limbi va duce la lărgirea orizontului cultural.

Limbile străine sînt folosite în toate domeniile, ele aduc oamenii mai aproape şi leagă continente, leagă ţări, leagă culturi şi civiizaţii.

Publicat în Voluntariat

Dăruind vei dobîndi: bibliovoluntar la Maramureş


În anul 2011 filiala „Maramureș” a făcut pași importanți spre o lume a voluntariatului, în care speranța, comunicativitatea, evoluția și corectitudinea reprezintă elementele esențiale.

Primul pas făcut a fost selectarea și organizarea unei echipe de tineri entuziaști, dedicați, dornici de reușită și de rezultate frumoase. De la început s-a decis să renunțe la pasivitate, să se iplice în activitățile bibliotecii, să se pătrundă în tainele biblioteconomiei. Tinerii și-au ales sloganul, au formulat obiectivele, au determinat direcțiile de activitate, ferm convinși că acțiunea lor va umple un gol, va mișca o inimă, va crea iubire.

O primă acţiune a voluntarilor a fost un raid prin sector, pentru a determina dacă se cunoaşte despre existenţa bibliotecii şi a invita populaţia la lectură. Tinerii au împărţit pliante cu serviciile şi programul de lucru al filialei, copiii au primit fluturaşi şi semne de carte, ce conţineau informaţii utile despre activitatea bibliotecii. Voluntarii s-au interesat, deasemenea, la locuitori dacă e nevoie de o bibliotecă în cartierul lor. În totalitate răspunsurile au fost afirmative. Oamenii conştientizează importanţa activităţii unei biblioteci, alături de celelalte mijloace de informare, dar un accent deosebit, spuneau oamenii, biblioteca trebuie să pună pe dezvoltarea intelectuală a tinerei generaţii. Cum astăzi cărţile sînt relativ scumpe e mai confortabil să le împrumuţi la bibliotecă, dar rămîne de lucrat împreună cu părinţii ca să propagăm pofta pentru lectură în rîndul tinerilor, astfel încît cititul să devină o pasiune.

O iniţiativă deosebită a voluntarilor s-a observat în organizarea activităţilor culturale planificate pentru perioada estivală. Deoarece avem nevoie stringentă de educaţie şi cultură, iar copiii sînt grupul ţintă ideal, s-a decis să se lucreze cu tabăra de vară „Făguraş”, a liceului „Nicolae Sulac”, Centrele pentru copii din vecinătate, grădiniţele din sector şi spitalul „V. Ignatenco”. În programul voluntarilor au intrat jocuri, concursuri, discuţii / dezbateri, ore de lectură şi poveste, lecţii de pictură etc. Copiii au învăţat de la tineri lucruri interesante, dar în primul rînd s-au distrat, au fost încurajaţi să se exprime liber, au comunicat şi colaborat cu ceillalţi copii. Veselia şi distracţia au fost la ele acasă, întărind ideea de a combina utilul cu plăcutul. Fericirea şi candoarea de pe chipurile voluntarilor era transmisă şi copiilor, importantă este arta lor de a dărui.

Deasemenea voluntarii i-au informat pe copii cu regulile de înregistrare la

 bibliotecă, i-au cunoscut cu titlurile de cărţi existente pe rafturile filialei, lectura suplimentară pentru şcoală, căci copilăria e vîrsta în care lectura trebuie să devină o preocupare permanentă.

Pentru anul acesta avem planificate şi  alte acţiuni la fel de interesante, care vin în sprijinul elevilor şi al profesorilor. Unul dintre acestea, prin colaborarea cu Igor Fonari, coordonator al programului Projects Abroad Moldova, se referă la colaborarea cu voluntari francezi şi se va desfăşura sub forma unor lecţii interactive de învăţare şi perfecţionare a limbilor franceză şi engleză. Învăţarea limbilor stăine este o activitate care se adresează tuturor, indiferent de vîrstă sau de motivul care a condus la decizia de a studia. Deaceea invităm la bibliotecă toţi doritorii şi punem la dispoziţia voluntarilor pentru studiu sala de bibliotecă. Cunoaşterea altor limbi contirbuie la cunoaşterea altor civilizaţii, la depăşirea barierelor personale şi naţionale, posibilitatea de a fi înţeles şi de a înţelege pe alţii.

Dacă dorim să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei.