Mărţişoare deosebite pentru cei dragi


Creaţi mărţişoare deosebite pentru persoanele dragi!

Când florile s-au trezit la viaţă şi colţul ierbii respiră aerul primăverii, mărţişorul reprezintă întruchiparea simbolică a reînvierii naturii. Mărţişoarele lucrate manual poartă în sine o părticică din sufletul celui care le-a confecţionat. O modalitate creativă, distractivă şi relaxantă de a crea aceste simboluri ale primăverii este croşetatul, o îndeletnicire din străbuni.

Tuturor celor pasionaţi de arta croşetatului şi celor care doresc să realizeze un mărţişor personalizat, biblioteca „Maramureş” recomandă două cărţi tematice: „200 de flori şi alte accesorii croşetate” şi „Învăţaţi să croşetaţi”.

200

Crompton Claire. 200 de flori şi alte accesorii croşetate / Claire Crompton. – Bucureşti : Litera, 2012. – 128 p. – ISBN 978-606-93314-2-2.
Cartea de faţă conţine patru compartimente: Flori, Ornamente, Materiale şi Motive, în paginile căreia se regăsesc diverse modele de croşetat: de la modele tradiţionale până la cele mai moderne.

Accesibilitatea realizării modelelor se relevă în prezentarea diagramelor şi instrucţiunilor, combinarea culorilor, care îl ajută pe cititor să realizeze uşor şi cu precizie modelul pe care şi-l doreşte.
Ilustraţiile completează lucrarea şi ridică nivelul de atractivitate al acesteia.

crosetat_mare

Whiting Sue. Învăţaţi să croşetaţi / Sue Whiting. – Bucureşti : Litera, 2013. – 160 p. – ISBN 978-606-8481-78-4.

Această lucrare reprezintă o ediţie integrală care cuprinde tehnici de lucru, catalog de modele şi proiecte în activitatea de croşetare.
Autoarea demonstrează arta croşetatului pas cu pas, de la cele mai simple detalii până la cele mai complicate, printre care menţionăm modele texturate, dantelate, în zigzag etc.

Aceste cărţi reprezintă o sursă de inspiraţie, fiind utile atât pentru cei iniţiaţi în arta croşetatului, cât şi pentru cei ce doresc să mai adauge printre hobby-urile sale o nouă pasiune.

Lectură plăcută!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s