Filiala „Maramureș” este la 10 ani de la înființare. Sînt 10 ani de activitate, 10 ani în care am adunat carte cu carte, ajungînd azi să avem pe rafturi 18 300 de volume. Chiar dacă a întîmpinat greutăți, și-a schimbat sediul, și-a schimbat managerii și bibliotecarii, biblioteca continuă să existe, să funcționeze, dovedind că este o instituție valoroasă, prin colecțiile sale și necesară prin ceea ce oferă comunității. De la biblioteca de acum 10ani pînă la ceea ce suntem azi, am străbătut un drum nu foarte ușor, chiar anevoios pe alocuri.
Pornind de la realitatea faptului că biblioteca deservește o comunitate, am implicat această comunitate în proiectele și activitățile noastre, am descoperit cine sîntem și ce așteptăm unii de la alții. Astfel am adus aproape de bibliotecă parteneri respectuoşi şi dornici de a colabora. E firesc ca între participanţi să fie respect reciproc, iniţiativă şi angajament asumat unul faţă de celălalt. Fără angajament orice iniţiativă e sortită pieirii, iar parteneriatele sînt formate pentru a aduce eficienţă. Activitatea bibliotecii „Maramureş” devine realizabilă în primul rînd prin implicarea şi colaborarea cu Autorităţile Publice Locale: Pretura sectorului Centru, Pretura sectorului Buiucani şi Departamentul Cultură al Primăriei Municipiului Chişinău. S-au dovedit destul de avantajoase relaţiile de colaborare cu Instituţiile de cultură şi educaţie din Chişinău: Uniunea Scriitorilor din Moldova, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Ziariştilor, Radioul Naţional (comunicarea mass-media), Asociaţia Istoricilor din Moldova. Se obişnuieşte de a organiza diverse evenimente la care se invită personalităţile notorii pentru a recunoaşte contribuţia acestora la dezvoltarea cunoaşterii. Aceste evenimente au totodată şi scopul de a promova rolul bibliotecii în prezervarea şi accesul la operele acestora.
Destul de avantajoase s-au dovedit relaţiile de colaborare cu Centrul de zi şi activităţi Start pentru persoane cu dizabilităţi de intellect, Centrul pentru Copilărie, Adolescență și Familie și spitalul „V. Ignatenco” . Ne bucurăm să-i avem în vecinătate, să-i avem ca cititori şi să organizăm în comun programe şi activităţi.
Biblioteca este în colaborare permanentă cu Instituţiile preşcolare, şcolare şi universitare din comunitate: liceele „Nicolae Sulac”, „Vasile Lupu”,”Litterarum”, şcoala primară nr. 88; instituţiile preşcolare Nr. 194, 156; instituţiilor superioare: Universitatea de Stat, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat dinTiraspol,”, ş. a.
Parteneriatul realizat între grădiniţă şi bibliotecă îşi propune să devină o prioritate a strategiilor orientate către dezvoltarea micului cititor. Prin această colaborare încercăm să-i introducem pe copii în lumea cărţilor, să le dezvoltăm creativitatea în exprimare, să le formăm o atitudine pozitivă faţă de carte.
Biblioteca cu un fond de carte adecvat de 18 000 volume, este un partener de nadejde al scolilor din sector şi chiar din municipiu în asigurarea cu carte pentru lectura obligatorie si cea extraşcolara. Pe langa aceasta, s-a creat o buna traditie de organizare în parteneriat a activitaţilor culturale. Prin acestea se promoveaza cartea, valorile culturale nationale si universale, iar copiilor li se ofera prilejul de a veni cu propriile creaţii, realizate sub indrumarea sarguitoare si competenţa dascalilor.
Cu instituţiile de învăţămînt superior filiala “Maramureş” are o colaborare aparte. Deja al cincilea an funcţionează în cadrul bibliotecii Cenaclul literar “Magia cuvîntului”, cenaclu ce intruneşte tineri, studenţi şi liceeni îndrăgostiţi de literatură şi ademeniţi de poezie. Modeartorul Cenaclului V. Fonari, poetă, membrul Uniunii Scriitorilor din RM, doctor conferenţiar, încurajează creaţia tinerilor, invitînd în rol de îndrumători profesori universitari, scriitori, critici literari şi oameni de artă. Discuţiile care au loc o dată sau de două ori pe lună sunt determinate de interesele participanţilor: textul artistic şi imaginaţia, exerciţii de creativitate, visul şi scrierea, masajul ermetic al poeziei, forma strictă sau versul alb, libertatea individuală şi constrîngerea socială, confruntări de opinii în privinţa esteticii urîtului, literatura română şi optici de străinătate etc. Aceste teme şi multe altele sînt discutate cu invitaţii cenaclului. Menţionăm că cenacliştii noştri sînt studenţii următoarelor instituţii: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Studii Europene din Moldova, Universitatea „Perspectiva-INT”
La nivel internaţional filiala „Maramureş” a stabilit o colaborare strînsă şi de durată cu Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu”, Baia Mare, jud. Maramureş, care a venit cu 8 000 volume de cărţi, în valoare de peste 300 milioane de lei la inaugurarea bibliotecii. Au fost selectate lucrări valoroase din producţia editorială curentă, lucrări reprezentative pentru toate domeniile cunoaşterii, predominând literatura beletristică Colegii noştri de la BJ „Petre Dulfu”: Teodor Ardelean (director), Ioan Micle, Ioana Dragotă, Dorina Cadar, Cosmin Sabo, Anca Grobei, Monica Albiciuc; reprezentanţi ai Consiliului Judeţean: Alexandru Cosma, Monica Mare; scriitori: Florica Bud, Vasile Radu Ghenceanu, Ion M. Mihai vin de fiecare dată cu impresionante lansări şi donaţii de carte. Donaţiile permanente din partea BJ „Petre Dulfu” au contribuit substanţial la la îmbogăţirea colecţiei de carte a bibliotecii. Obişnuim să organizăm în comun programe şi activităţi ca de exemplu: zilele bibliotecii, simpozioane, duplexe şi ateliere profesionale, lansări şi prezentări.
Filiala „Maramureș” a făcut pași importanți și spre lumea voluntariatului. Cîțiva tineri entuziaști, dedicați, dornici de reușită și de rezultate frumoase au decis să se implice în activitățile bibliotecii și să pătrundă în tainele biblioteconomiei. În programul voluntarilor au intrat jocuri, concursuri, discuţii / dezbateri, ore de lectură şi poveste, lecţii de pictură etc. Sîntem ferm convinși că acțiunea lor a umplut un gol, a mișcat o inimă, a creat iubire. În fiecare an împreună cu organizația de voluntariat Projects Abroad planificăm şi alte acţiuni la fel de interesante, care vin în sprijinul elevilor şi al profesorilor. Unul dintre acestea se referă la învățarea limbilor străine şi se desfăşoară sub forma unor lecţii interactive de învăţare şi perfecţionare a limbilor străine.
Conjugarea eforturilor noastre a făcut posibilă reușita activității.
Vă mulțumim pentru colaborare, pentru contribuția adusă, pentru că ați fost alături de noi.
În speranța unei colaborări la fel de frumoase și pe viitor, vă mulțumim încă o dată.
Dacă dorim să trăim într-o lume mai bună, trebuie să contribuim la crearea ei.